ICCJ. Decizia nr. 6012/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6012/2011
Dosar nr. 5543/1/2010
Şedinţa publică din 14 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2930 din 11 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a anulat, ca netimbrată contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 7148 din data de 29 octombrie 2007 a aceleiaşi instanţe.
Prin contestaţia înregistrată la 2 iunie 2010 M.I., a solicitat anularea deciziei mai sus arătată invocând incidenţa dispoziţiilor art. 317 -320 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei s-a suţinut că, hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţă ale art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dar şi ale art. 318 din acelaşi cod, în sensul că eroarea materială constă în faptul că instanţa nu a verificat motivele invocate prin cererea de recurs.
Contestaţia în anulare dedusă judecăţii nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative, la dezlegarea dată de instanţa fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Din confruntarea celor două ipoteze mai sus menţionate cu motivele dezvoltate de către contestator, rezultă că nu există identitate între acestea, motivele contestaţiei formulată de M.I., necircumscriindu-se dispoziţiilor art. 317 şi urm. din C. proc. civ., cauza fiind soluţionată pe cale de excepţie.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, calea de atac declarată de contestator urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 2930 din 11 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 6011/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6035/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|