ICCJ. Decizia nr. 6038/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6038/2011
Dosar nr. 5066./62/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 118/2009, Tribunalului Braşov a respins excepţiile nulităţii absolute a deciziei nr. 228/2003 şi a tardivităţii formulării contestaţiei, a admis contestaţia formulată de reclamanţii T.G. şi S.M., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, a anulat decizia nr. 228/2003 emisă de intimată şi a obligat-o pe aceasta să soluţioneze în fond notificarea înregistrată sub nr. CC/2002, respectiv să emită o nouă decizie motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, situat în Municipiul Braşov, strada W., format din construcţie şi teren înscris în CF Braşov, sub nr. top. A.
În esenţă, instanţa a reţinut că s-a făcut dovada existenţei notificării expediate de contestatori şi că refuzul semnării contractului de asistenţă juridică dintre avocat şi contestatori nu semnifică lipsa notificării, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a deciziei.
Decizia contestată a fost comunicată în data de 16 iulie 2008, la cererea reprezentantului contestatorilor, astfel că s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (contestaţia fiind înregistrată la 21 iulie 2008).
Intimata nu a făcut dovada că a comunicat contestatorilor decizia atacată, din confirmarea de primire rezultând comunicarea şi primirea unor înscrisuri de către tatăl avocatului N.Z., fără însă a fi ataşat şi un borderou de predare la poştă a înscrisurilor, pentru a se verifica dacă pretinsa comunicare se referă explicit la decizia de soluţionare a notificării.
Sub aspectul chestiunilor de fond, prima instanţă a reţinut că, prin intermediul biroului executorului judecătoresc T.T.C., s-a depus de către contestatori notificarea nr. CC din 12 februarie 2002 privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Imobilul a fost proprietatea antecesoarei contestatorilor, T.M., conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, preluat de către stat în anul 1962 cu titlu de naţionalizare şi înscris în favoarea statului în cartea funciară Braşov, sub nr. E.
Prin decizia nr. 228 din 07 noiembrie 2003 a fost respinsă cererea contestatorilor de restituire în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că nu au fost depuse în termen legal documentele necesare soluţionării notificării.
Scopul Legii nr. 10/2001, republicată, este acela de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptăţite de a beneficia de măsurile reparatorii pe care legea le prescrie, pentru aceasta intimata fiind obligată să răspundă la notificarea contestatorilor, după o analiză în fond a acesteia.
S-a constatat că notificatorii sunt moştenitorii proprietarului tabular, fiind îndeplinite astfel condiţiile prevăzute de art. 2, raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 147 din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul intimatei, ca nefondat.
A reţinut că s-a invocat în faţa primei instanţe excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului contestatorilor în formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că, în lipsa unui mandat de reprezentare, se poate considera că notificarea nu a fost formulată, respectiv că decizia nu există.
Incidentul de care s-a prevalat intimata, configurat sub aspectul nulităţii deciziei nr. 228/2003, a primit dezlegare în considerentele deciziei de casare, în sensul că ambele părţi ale raportului juridic de reprezentare au susţinut existenţa unui mandat verbal pentru depunerea notificării.
Drept consecinţă, s-a apreciat că nu se poate susţine excepţia lipsei reprezentării convenţionale a contestatorilor în formularea şi depunerea notificării, cu atât mai mult nulitatea deciziei administrative.
Nici critica purtând asupra calităţii de persoane îndreptăţite a contestatorilor, respectiv a dovedirii dreptului de proprietate al autoarei contestatorilor asupra imobilului în litigiu nu a fost găsită întemeiată, faţă de conţinutul înscrisurilor administrate în cauză, necontestate, contestatorii dovedind că sunt moştenitorii proprietarului tabular.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 7 decembrie 2010, intimata SC R. SRL Braşov, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Recurenta-intimată a susţinut că a comunicat decizia contestată la avocatul N.Z., în temeiul împuternicirii avocaţiale existente la dosar pe numele acestuia, emisă în baza contractului de asistenţă juridică din 06 februarie 2002.
Nu poate fi reţinută afirmaţia avocatului conform căreia, acesta a depus notificarea din 12 februarie 2002, în baza unui mandat verbal, şi că ulterior nu s-ar mai fi perfectat contractul de asistenţă juridică, situaţie contrazisă de împuternicirea avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică din 06 februarie 2002.
În condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, dovada calităţii de reprezentant a avocatului se face cu împuternicirea avocaţială iar, până la data emiterii şi comunicării deciziei nr. 228 din 07 noiembrie 2003 a intimatei, nu a fost depus un înscris de revocare explicită a împuternicirii, rezultă că decizia a fost comunicată în condiţii legale avocatului contestatorilor.
Împrejurarea că la data de 08 iulie 2008 a fost autentificată, sub nr. X, procura specială prin care dl. L.W., în calitate de mandatar al notificatorilor T.G. şi S.M., împuterniceşte la rândul său pe dl. D.C. să reprezinte interesele imobiliare ale acestora, excede cadrului procesual pendinte.
Depunerea acestei procuri speciale pe parcursul desfăşurării prezentului litigiu, nu creează nici o obligaţie în sarcina intimatei.
În mod nelegal cele două instanţe au reţinut că există „un dubiu în ceea ce priveşte procedura de comunicare către contestatori a deciziei atacate, dubiu care profită acestora”, cât timp intimata a arătat cu claritate că decizia nr. 228/2003 a fost comunicată şi recomunicată notificatorilor.
Cu privire la fondul litigiului, s-a susţinut următoarele:
Până la data emiterii deciziei administrative, notificatorii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, respectiv aceea de moştenitori ai fostului proprietar tabular al imobilului notificat, în înţelesul art. 4 alin. (2) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată şi art. 22.1 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 (actual H.G. nr. 250/2007), fapt ce conduce la concluzia că decizia nr. 228/2003, pe baza actelor existente la dosar până la acel moment, este legală.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a reţinut corect că excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului contestatorilor în formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, a primit dezlegare în considerentele deciziei de casare - decizia civilă nr. 3218 din 21 mai 2010 - în sensul că ambele părţi ale raportului juridic de reprezentare au susţinut existenţa unui mandat verbal pentru depunerea notificării.
Instanţele fondului au reţinut corect în temeiul administrării şi aprecierii probelor din dosar că decizia contestată a fost comunicată la data de 16 iulie 2008, la cererea reprezentantului contestatorilor, astfel că s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în condiţiile în care contestaţia a fost înregistrată la 21 iulie 2008).
Criticile referitoare la fondul raportului juridic litigios nu pot fi primite în condiţiile în care dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, prescriu că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării, fără să distingă în raport de alte elemente (dacă soluţionarea vizează unitatea deţinătoare sau instanţa de judecată).
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 147/Ap din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6035/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6040/2011. Civil → |
|---|
