ICCJ. Decizia nr. 6040/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6040/2011
Dosar nr. 6478/111/2009
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 183/C din 21 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6478/11/2009, Tribunalul Bihor a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC L.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Primarului Municipiului Oradea, Statul Român, prin Consiliul Local Oradea, A.I. Oradea, P.S.K.E.I. şi B.L.
A fost admisă acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională P.S.K.E.I., în contradictoriu cu pârâta reconvenţională SC L.C. SRL, B.L., Instituţia Primarului Municipiului Oradea, Statul Român, prin Consiliul Local Oradea şi în consecinţă, a dispus radierea din CF nr. X, Oradea, nr. top. Y a următoarelor notări făcute la cererea pârâtei reconvenţionale:
Înscrierea dreptului de preemţiune în favoarea SC L.C. SRL în partea a II-a CF în baza încheierii 20045 din 10 iunie 2005;
Notarea plângerii la încheierea 20045/2005 iniţiată la 24 iunie 2005 intrată la 24 iunie 2005 cu nr. 21903 rândul 3;
Notarea garantării oricărei evicţiuni în temeiul contractului de închiriere nr. AA, încheiat de SC L.C. SRL cu Consiliul Local al Municipiului Oradea notarea fiind făcută în baza actului din 30 august 2009 partea a II rândul 4;
Notarea respingerii cererii neidentificate făcute în baza încheierii nr. 63577 din 20 decembrie 2006, rândul 7;
Notarea plângerii împotriva încheierii de respingere nr. 120/2007 rândul 8;
Menţiunea „radiază respingerea conform încheierii din septembrie 2007 cu nr. 63725, rândul 11;
Înscrierea din 16 octombrie 2007 prin care se notează plângerea la încheierea nr. 63725/2007;
Notarea din 10 iunie 2005 făcut în baza contractului de închiriere încheiat de SC L.C. SRL şi Primăria Municipiului Oradea în sensul dreptului de folosinţă asupra spaţiului închiriat de 7 ani şi 10 luni, începând cu data de 01 august 2001, partea a III, rândul I;
Notarea dreptului de preemţiune în favoarea SC L.C. SRL în partea a III, rândul 2.
A fost obligată pârâta reconvenţională SC L.C. SRL să plătească reclamantei reconvenţionale 50 RON cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din camera de consiliu din 6 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de petenta P.S.K.E.I. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei menţionate, în sensul de a se trece la pct. c din minută că numărul contractului de închiriere este „BB” în loc de „AA”, iar data încheierii este 30 august 2006 şi nu 30 august 2009, cum în mod greşit apare menţionat în minuta sentinţei. De asemenea, la pct. f din minută se va face menţiunea „se notează respingerea conform încheierii din septembrie 2007 cu nr. 63725 rândul 11” în loc de „radiază respingerea conform încheierii din septembrie 2007 cu nr. 63725 rândul 11”, cum în mod greşit apare menţionat în minuta sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 737 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F.G. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Oradea, fiind obligat acesta să emită o dispoziţie prin care să recunoască vocaţia succesorală şi dreptul reclamantei la aplicarea normelor reparatorii privind cota parte de 1980/3840 părţi din imobilul situat în Oradea, strada I. înscris în CF nr. Z Oradea nr. top. T în urma decesului proprietarului de sub B. 14, B. 15, B. 12 şi a mamei sale.
Prin dispoziţia din 30 martie 2007 a Primarului Municipiului Oradea s-a dispus restituirea în natură a apartamentului 11, 13, 18, 22, 1b, 1c, 1d, 1e, 1f, în considerarea faptului că numitul F.G. are calitatea de persoană îndreptăţită conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 conform cărţii funciare, a certificatului de moştenitor, a actelor de stare civilă, a sentinţei civile nr. 737/C/2006 a Tribunalului Bihor anterior imobilul fiind naţionalizat.
Această dispoziţie a fost emisă în executarea sentinţei civile nr. 737/C/2006 a Tribunalului Bihor în Dosarul nr. 5402/2005, prin care s-a dispus anularea dispoziţiei de respingere a notificării şi obligarea Primarului Municipiului Oradea la emiterea unei dispoziţii prin care să se recunoască vocaţia succesorală şi dreptul numitului F.G. la aplicarea măsurilor reparatorii privind cota parte de 1980/3840 părţi din imobilul situat în Oradea, strada I. înscris în CF nr. Z Oradea având nr. top. T.
Deoarece anterior pronunţării hotărârii şi emiterii dispoziţiei o parte din imobile au fost înstrăinate chiriaşilor, s-a dispus restituirea în natură pentru cota de 911/3840 părţi, în timp ce pentru cota de 1069/3840 părţi până la întregirea cotei de 1980/3840 părţi s-a hotărât emiterea unei alte dispoziţii în vederea stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul a reţinut că, din analiza prevederilor Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestora, rezultă că Primarul a procedat în mod corect dispunând restituirea în natură pentru apartamentele libere, faţă de principiul prevalenţei restituirii în natură.
În concret, s-a arătat că, anterior emiterii dispoziţiei, Primăria a vândut majoritatea locuinţelor, respectiv din cele 22 apartamente şi 6 unităţi locative cu altă destinaţie, s-au vândut 18 apartamente.
Reclamanta a solicitat prin acţiune ca restituirea să se facă pe cote părţi în indiviziune la fiecare unitate locativă restituită invocând prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit acestui text de lege, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale potrivit dreptului comun.
Textul de lege prevede stabilirea în cote părţi ideale a dreptului de proprietate a mai multor persoane coproprietare a imobilelor ce urmează a fi suspuse reîmproprietăririi şi nu se prevede ca reîmproprietărirea să se facă pe cote părţi între beneficiarii retrocedării, ceea ce ar avea o serie de divergenţe şi ar da naştere unor acţiuni de partaj.
S-a mai arătat că, această susţinere nu poate fi primită şi pentru faptul că datorită vânzărilor făcute în favoarea chiriaşilor drepturile foştilor proprietari nu mai pot fi satisfăcute decât în parte.
De asemenea, s-a reţinut că dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut pentru cota de 1980/3840 părţi din întreaga casă şi nicidecum doar din unităţile locative rămase nevândute.
În fapt însă, pentru ca locatarii cumpărători să poată deveni proprietari tabulari, Statul Român, în calitate de proprietar, a procedat la defalcarea pe apartamente a întregului imobil, formând 28 de unităţi locative, 22 apartamente şi 6 spaţii cu alte destinaţii.
Prin dispoziţia emisă de Primar, antecesorului reclamantei reconvenţionale i s-a atribuit ceea ce nu s-a vândut şi ceea ce nu a fost atribuit celuilalt coproprietar M., sub cota sa de proprietate, conform celor mai sus arătate.
Faţă de motivele invocate în acţiune, s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (5) din lege, se interzice sub sancţiunea nulităţii absolute înstrăinarea, concesionarea, grevarea imobilelor pentru care s-a dispus notificare, legea neprevăzând sub nici o formă rezervarea vreunui drept în favoarea chiriaşilor care deţin spaţii comerciale, în sensul că aceştia ar avea prioritate la cumpărare, legea prevăzând că primează restituirea în natură şi prin echivalent doar când aceasta nu este posibilă.
S-a mai reţinut că în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 21 lit. d) din Normele metodologice, care arată că, dacă restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligaţia de restituire prevalând asupra oricărei alte opţiuni ale deţinătorului bunului solicitat.
În ceea ce priveşte semnarea procesului-verbal de preluare a apartamentelor retrocedate de către reprezentantul legal justificat cu procură specială, s-a constatat că numitul F.G., succesor al mamei sale, a depus notificare semnând la data de 06 martie 2007 o procură notarială în favoarea avocatului său, pentru ca acesta să-l reprezinte la punerea în posesie, să semneze procesul-verbal de preluare şi să ceară intabularea dispoziţiei pe numele său.
La data de 13 iunie 2007 numitul F.G. a decedat, dar mandatul a continuat să rămână valabil în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ., care prevăd că mandatarul este îndatorat a termina mandatul şi după moartea mandantului.
Nu s-a putut reţine nici nulitatea absolută a contactului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta reclamantă reconvenţională şi pârâta B.L., deoarece dispoziţia de retrocedare a fost legal emisă în cotă de 1/1 pentru câteva unităţi locative rămase neînstrăinate, astfel încât fiind proprietară, aceasta avea tot dreptul să înstrăineze.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională s-a constatat că reclamanta a făcut o serie de notări în coala individuală, în vederea cumpărării spaţiului deţinut de ea.
Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice înstrăinarea, cesionarea, gravarea imobilelor revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora.
Dreptul fostului proprietar primează faţă de chiriaşi, aceştia din urmă putând cumpăra doar apartamentele nerestituite foştilor proprietari.
În concluzie, faţă de aceste considerente, s-a respins acţiunea principală (cu menţiunea că obligarea Consiliului local la vânzarea spaţiului comercial este un capăt disjuns) şi s-a admis acţiunea reconvenţională conform dispozitivului.
Prin decizia civilă nr. 108/A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC L.C. SRL, fiind menţinută în întregime sentinţa primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit sentinţei civile nr. 737 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul F.G., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oradea, s-a dispus anularea dispoziţiei de respingere a notificării din 12 octombrie 2005 emisă de intimat şi a fost obligat să emită o dispoziţie prin care să recunoască vocaţia succesorală şi dreptul reclamantului la aplicarea măsurilor reparatorii, privind cota de 1980/3840 părţi din imobilul situat în localitatea Oradea, strada I., înscris în CF nr. Z Oradea, nr. top. T, în urma decesului proprietarilor de sub B 14, 15, 52 şi a mamei sale.
În baza acestei sentinţe, s-a emis dispoziţia din 30 martie 2007 de către Primarul Municipiului Oradea, prin care s-a dispus restituirea în natură a apartamentului II compus din o cameră, bucătărie, cămară, baie, cu o suprafaţă construită de 40,63 m.p., din care locuibilă 32,03 m.p. şi 15 m.p. teren aferent, înscrise în CF nr. V Oradea, nr. top. P închiriat lui M.M.; apartamentul nr. 13, 18, 22, 16 închiriate apelantei, apartamentul nr. 1 d, ap. 1 e, ap. 1 f (…) dispoziţie ce face obiectul prezentului litigiu - în favoarea lui F.G., moştenitor al notificatoarei F.M.O.A.
S-a arătat că apelanta a intrat în posesia apartamentului nr. 1 c în baza contractului de închiriere nr. BB din 26 iulie 2001, încheiat cu A.P.I. Oradea, pe o durată de 7 ani şi 10 luni, cu începere din data de 01 august 2001 până la 01 iunie 2009.
Astfel, s-a constatat că, în mod corect a reţinut instanţa de fond, raportat la înscrierile din colile de carte funciară aflate în dosar, că anterior pronunţării hotărârii susmenţionate şi a dispoziţiei contestate, o parte din apartamentele ce compun imobilul în litigiu, din Oradea, strada I., au fost vândute chiriaşilor, astfel că, din cota de 1980/3840 părţi la care era îndreptăţit F.G., s-a restituit în natură doar cota de 911/3840 părţi, pentru restul de 1069/3840 părţi fiind dispusă emiterea unei alte dispoziţii pentru acordare măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa de apel a mai reţinut că, la data notificării şi implicit a emiterii dispoziţiei contestate, imobilul era defalcat în 22 de apartamente şi 6 unităţi locative, înscris inclusiv în coala de carte funciară, astfel că, nu se impunea emiterea dispoziţiei de restituire în natură pe cotă parte din întregul imobil, ci raportat la cota la care era îndreptăţit, la apartamentele rămase libere, nevândute de către Statul Român.
S-a mai reţinut că, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede faptul că în cazul în care restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată şi se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun, ori, în speţă, exista un singur notificator, criticile în acest sens nefiind fondate.
Notificarea în baza Legii nr. 10/2001 a fost formulată de către F.M.O.A. la data de 21 mai 2001 (decedată până la soluţionarea acesteia), iar conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi judiciare, generate de această lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere, subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile, terenuri sau construcţii notificate conform acestei legi.
Ca urmare, câtă vreme apartamentele pentru care s-a emis dispoziţia de restituire în natură nu erau înstrăinate de Statul Român, în mod corect s-a emis actul contestat, restituirea în natură fiind procedura obligatorie, cel îndreptăţit neputând opta pentru alte măsuri reparatorii prin echivalent. Faptul că, pe lângă apartamentele restituite în natură mai sunt şi altele, ce nu au fost înstrăinate de către Statul Român, nu este de natură a schimba cele expuse.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC L.C. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, a susţinut că dispoziţia Primarului Municipiului Oradea nr. DD/2007 prin care i s-au restituit defunctului F.G. apartamentele 2, 13, 18, 22, 1b, 1c, 1d, 1e şi 1f în materialitatea lor este lovită de nulitate absolută, întrucât fraudează legea, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 5 C. civ.
Recurenta a arătat că nu se putea restitui prin dispoziţia primarului decât o cotă ideală din dreptul de proprietate, respectiv cota de 1980/3840 părţi, şi nu apartamente în întregime, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi celor statuate în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 737/C/2006.
În plus, art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu distinge între moştenitorii aceluiaşi imobil şi coproprietarii pe cote părţi iar, potrivit aceluiaşi text de lege, dreptul de proprietate al fostului proprietar se constată şi se stabileşte pe cote părţi şi prin urmare, şi restituirea efectivă trebuie făcută tot pe cote părţi.
S-a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că numai F.M.O.A. a formulat notificare, deoarece şi M.P. a depus notificare, pentru care a fost emisă dispoziţia nr. EE/2002 a Primarului Municipiului Oradea.
De asemenea, prin faptul că Primăria Oradea a vândut o parte din apartamente chiriaşilor, cu toate că foştii proprietari formulaseră cereri de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, au fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text de lege care a fost interpretat greşit de instanţa de apel.
Recurenta a arătat că, în urma constatării nulităţii absolute a dispoziţiei primarului, actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între intimatele P.S.K.E.I. şi B.L., urmează soarta juridică a actului pe care se întemeiază, precizând că nulitatea absolută nu se referă în acest caz la actul juridic în sine, ci se referă numai la apartamentul înstrăinat în materialitatea sa, astfel încât actul de vânzare-cumpărare trebuie să rămână valabil pentru cota de proprietate ce reprezintă apartamentul vândut.
În concluzie, recurenta a arătat că nu contestă ceea ce s-a stabilit irevocabil prin sentinţa civilă nr. 737/C/2006, respectiv că intimata pârâtă P.S.K.E.I., moştenitoarea lui F.G., are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru cota de 1980/3840 părţi din imobil, însă apreciază că în acelaşi fel trebuia să fie emisă şi dispoziţia primarului, respectiv să se restituie cota de proprietate, urmând ca la sistarea stării de indiviziune să i se atribuie apartamentele disponibile.
Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie subliniat că, deşi motivele de recurs sunt expuse pe larg, nu pot forma obiect al analizei acestei instanţe decât acelea care vizează nelegalitatea deciziei recurate.
Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.
Recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun”.
Normele metodologice privind punerea în aplicare a acestui text de lege prevăd că, în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existenţa unei coproprietăţi la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat.
De asemenea, în cazul în care numai o parte din foştii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, iar ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieşi din indiviziune pe calea dreptului comun.
În acest sens, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără a reţine, aşa cum susţine recurenta, că numai F.M.O.A. a formulat notificare.
Astfel, atâta timp cât au fost formulate notificări atât de către F.M.O.A., cât şi de către M.P., fiind emise dispoziţii separate asupra aceluiaşi bun, notificatorii se pot desocoti între ei pe calea dreptului comun.
Însă, dispoziţia nu se poate elibera pe cote părţi din întregul imobil, aşa cum susţine recurenta, ci numai raportat la cotele ideale la care persoana îndreptăţită are dreptul din apartamentele libere, conform textului de lege menţionat.
De altfel, dispoziţia din 08 iulie 2002 emisă în baza notificării formulate de M.P., prin care i se restituia acestuia cota parte din imobil a fost revocată prin dispoziţia din 23 decembrie 2002, prin care s-a dispus restituirea în natură corespunzător cotei părţi la care solicitantul era îndreptăţit, procedându-se la identificarea cotei părţi cuvenite din imobilul în întregul său şi stabilindu-se restituirea în natură către acesta a unui bun individualizat.
Nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 5 C. civ., de vreme ce apartamentele pentru care s-a emis dispoziţia de restituire în natură nu erau înstrăinate de Statul Român, iar cu privire la actele de înstrăinare ale celorlalte apartamente nu s-a constatat nulitatea acestora.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL împotriva deciziei nr. 108/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6038/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6042/2011. Civil → |
|---|
