ICCJ. Decizia nr. 6045/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6045/2011
Dosar nr. 730/111/2009
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 46/C din 22 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 730/111/2009, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.E.D. domiciliat în localitatea L., judeţul Bihor împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice cu sediul în Bucureşti, strada A., judeţul Bihor şi în consecinţă:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 35.000 RON cu titlu de daune materiale şi 40.000 euro cu titlu de daune morale sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii.
S-a luat act de faptul că reclamantul nu a pretins cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa în acest mod, Tribunalul a reţinut urătoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161/P din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Bihor în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului B.E.D. din infracţiunea de omor deosebit de grav în scop de tâlhărie, prevăzut şi pedepsit de art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.E.D. de sub săvârşirea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen. tâlhărie prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (2), lit. c) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzut de art. 192 alin. (2) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost reţinut prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 11 aprilie 2007 şi arestat preventiv în perioada 12 aprilie 2007-18 aprilie 2008.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului B.E.D., arestat preventiv prin încheierea nr. 9/2007 în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă din 12 aprilie 2007. Prin decizia penală nr. 78/A/2009 a Curţii de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei civile susmenţionate care a fost desfiinţată în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.E.D. din infracţiunea de omor deosebit de grav în scop de tâlhărie în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen.
Din probele administrate în cauză, rezultă că în urma arestării a avut de suferit atât el cât şi familia lui. A stat arestat 1 an şi 7 zile, trăind sub imperiul fricii de a fi condamnat chiar în mod definitiv. În această perioadă datorită stresului s-a îmbolnăvit. Soţia sa a rămas singură timp de 1 an şi 7 zile să aibă grijă de cei trei copii a lor. Martora audiată a arătat că pentru familie a fost un mare necaz. Soţia reclamantului nu a fost angajată în muncă, deoarece părţile au un copil bolnav, o fetiţă care a fost lovită de maşină, accident în urma căruia a rămas cu dereglări psihice, unul dintre copii suferă cu inima, iar cealaltă fiică era elevă la liceu. Ca să facă faţă cerinţelor traiului soţia reclamantului lucra cu ziua prin sat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen a formulat apel Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Bihor, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi în principal respingerea acţiunii, iar în subsidiar reducerea cuantumului despăgubirilor acordate de Tribunalul Bihor.
În motivarea apelului s-a susţinut, în esenţă, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., reclamatul nefiind în nici unul din situaţiile expres şi limitativ prevăzute în textul de lege arătat.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, apelanta a susţinut că acestea nu sunt probate, iar daunele morale acordate sunt excesive.
Împotriva aceeaşi sentinţe a mai formulat apel şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care a reiterat aceleaşi critici formulate de Ministerul Finanţelor, invocând cuantumul excesiv al daunelor acordate şi de asemenea s-a mai invocat că inculpatul se face vinovat de comiterea erorii judiciare pe care o invocă, dând declaraţii contradictorii care au indus în eroare anchetatorii.
S-a mai invocat că reclamantul a fost supus testului poligraf, din care a rezultat un comportament simulat şi de asemenea a recunoscut comiterea faptei cu ocazia reconstituirii la faţa locului, inducând astfel în eroare pe anchetatori.
Împotriva aceleaşi sentinţe a formulat apel şi reclamantul, care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei şi admiterea acţiunii sale cum a fost formulată, în sensul majorării daunelor până la cuantumul solicitat.
În motivarea apelului s-a susţinut că reclamantul a fost arestat 1 an şi 7 zile pentru o faptă deosebit de gravă, ulterior fiind achitat, astfel că prejudiciul material şi moral ce i-a fost cauzat este mult mai mare decât cel recunoscut de instanţa de fond.
Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 102 din 12 octombrie 2010 a admis apelurile declarate de pârâţi, a redus despăgubirile civile la suma de 30.000 euro şi s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.
În considerentele hotărârii s-a reţinut cu privire la apelul Ministerului Finanţelor şi Ministerului Public prin care s-a invocat că reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubiri, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., respectiv a contribuit la comiterea erorii judiciare, Curtea apreciază că acestea sunt în întregime nefondate. Reclamantul B.E.D. a fost arestat preventiv 1 ani şi 7 zile, imputându-i-se infracţiunea de omor deosebit de grav, ulterior prin decizia penală nr. 78/2009 a Curţii de Apel Oradea, definitivă, fiind achitat, reţinându-se că fapta ce i-a fost imputată a fost comisă de altă persoană.
Curtea a apreciat că este cert prejudiciul moral cauzat reclamantului prin fapta imputată, dar aprecierea acestora nu a fost făcută judicios de Tribunalul Bihor, ţinând seama de toate elementele prezente în speţă.
La acest cuantum de 24.000 euro s-a apreciat că este just a se acorda reclamantului încă 6.000 euro, reţinându-se situaţia sa familială grea din perioada detenţiei şi împrejurarea că familia sa, deşi îndreptăţită, nu a formulat acţiune în despăgubiri împotriva Statului Român pentru prejudiciul cauzat.
În ce priveşte daunele materiale acordate reclamantului, s-a apreciat că acestea au fost cuantificate corect de prima instanţă, în baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, care sunt probe pertinente şi utile cauzei şi care au justificat prejudiciul material cauzat familiei reclamantului, ca fiind în cuantum de 35.000 RON.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta D.G.F.P. invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Recurentul reclamant critică hotărârea numai sub aspectul cuantumului danelor morale invocând următoarele aspecte.
- S-a apreciat greşit cuantumul daunelor morale, apreciindu-se o sumă fixă pentru fiecare lună de arest preventiv fără a se cuantifica suferinţa efectivă a reclamantului. Nu s-a ţinut cont că după achitare a fost renegat de societate.
2. Recurenta D.G.F.P. critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Decizia recurată a fost pronunţată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor, aşadar în nume propriu şi nu în calitate de reprezentant al Statului Român.
- În speţa supusă analizei nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 504-505 C. proc. pen. întrucât nu sunt îndeplinite expres condiţiile prevăzute de lege, acţiunea fiind inadmisibilă.
- Nici cuantumul sumei solicitate denumite generic prejudiciu compus din daune materiale şi morale se susţine că nu s-a analizat în mod temeinic starea de fapt şi că nu s-a dovedit cuantumul daunelor acordate.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed:
Se va elabora o singură analiză a motivelor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs dar, ordonate procedural.
A. Recurenta pârâtă susţine prin motivele de recurs inadmisibilitatea demersului judiciar neîndeplinirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 504 - 505 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Se mai arată în continuare că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită după caz, prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1).
Pentru a putea fi antrenată răspunderea Statului, este necesar îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: împotriva persoanei să se fi luat o măsură de privare ori restrângere a libertăţii, iar ulterior aceasta să fi fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată, fără a se face distincţie între motivele scoaterii de sub urmărire penală sau achitării.
În speţa supusă analizei, s-a constatat irevocabil că reclamantul a fost reţinut prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 11 aprilie 2007 şi arestat preventiv pe perioada 12 aprilie 2007 - 18 aprilie 2008, iar prin decizia penală nr. 78/A/2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus achitarea reclamantului.
În concluzie, condiţiile de admisibilitate ale acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. sunt cert îndeplinite şi contrar criticilor formulate în acest sens, legal instanţele de fond au constatat că acţiunea este admisibilă.
B. Referitor la motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, prin care se susţine că, acţiunea a fost judecată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, trebuie mai întâi menţionat că, reclamantul prin cererea de chemare în judecată, conform principiului disponibilităţii, corect a creat cadru procedural, în sensul că a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, care are calitate procesuală pasivă în astfel de cauze.
Instanţa fondului a soluţionat cauza în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice acesta, fiind obligat la despăgubiri în cuantum de 40.000 euro, această sumă fiind diminuată în calea de atac a apelului la suma de 30.000 euro. Mai mult, în apel a fost citat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice aşa cum rezultă din încheierile preparatorii aflate la dosarul cauzei.
C. Ultimul motiv de recurs vizează cuantumul despăgubirilor acordate, recurentul-reclamant susţinând că acestea în mod nelegal au fost acordate în cuantumul solicitat prin cererea introductivă şi dimpotrivă recurentul-pârât susţine că daunele acordate sunt excesiv de mari.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au evidenţiat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o valoare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să dispună repararea prejudiciului moral produs.
În acest sens şi cu atare semnificaţie, nu se poate tăgădui că lipsirea de libertate cauzată de arestarea sa îi provoacă celui în contra căruia măsura a fost luată o suferinţă psihică semnificativă, el trebuind să suporte nu doar restrângerea severă a libertăţii de mişcare, ci şi tensiunea şi disconfortul continuu pe care situaţia de persoană încarcerată le presupun. Nu mai puţin, buna reputaţie a celui arestat este atinsă, percepţia publică privitoare la persoana sa modificându-se în sens defavorabil. Tot astfel, suferinţa psihică produsă de lipsirea de libertate ajunge să fie amplificată de conştientizarea faptului că imaginea publică şi reputaţia au de suferit.
În cauza de faţă, durata arestării a fost de un an şi şapte zile iar în ceea ce-l priveşte pe reclamant s-a reţinut corect şi perioada excesiv de grea prin care a trecut întreaga familie.
În raport de aceste circumstanţe concrete, instanţa de apel a apreciat legal că suma de 30.000 euro este suficientă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale.
În temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată, victima să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Aşadar, în raport de cele reţinute, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurenţi sunt nefondate, motiv pentru care în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.E.D. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 102/A din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6042/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6047/2011. Civil → |
|---|
