ICCJ. Decizia nr. 888/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 888/2011
Dosar nr. 174/97/2005
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 346 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului Brad; a respins, pe excepţia de tardivitate, acţiunea reclamantului S.V. împotriva pârâtei Primăria municipiului Brad, prin Primar, precum şi, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de intervenieta V.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul S.V. este autorul notificării nr. 210/2001 transmisă pârâtei în cauză, prin B.E.J. R.D. din Brad.
Prin aceasta s-a solicitat restituirea suprafeţei de cca. 150 mp teren pe care l-a deţinut şi care a fost preluat abuziv, de stat, în anul 1979.
Prin dispoziţia nr. 520/2002, Primăria municipiului Brad, în exercitarea atribuţiunilor conferite de Legea nr. 10/2001, a soluţionat această notificare în sensul respingerii ei, reţinând, în considerente, că, având destinaţia de teren agricol, imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi că terenul a fost restituit autorului notificării în temeiul Legii nr. 1/2000.
Pentru a lămuri situaţia terenului, instanţa a dispus, la cererea reclamantului, efectuarea unei expertize topografice, care a identificat imobilul ca fiind amplasat în intravilanul municipiului Brad, cu acces în strada D., fiind înscris în C.F. 152 nr. Ord. A+31, având o suprafaţă de 2226,5 mp, din care atribuită, prin titlu de proprietate, proprietarului construcţiilor suprafaţa de 1000 mp, iar suprafaţa de 183 mp este inclusă domeniului public, ca strada M.
Acelaşi expert a stabilit că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, în anul 1979, ca urmare a licitaţiei dispuse de instanţa de judecată, prin sentinţa civilă 4353/1979 şi a adjudecării construcţiilor conform procesului-verbal nr. 1659/1979.
Tribunalul a mai reţinut că terenul a avut ca proprietar tabular pe P.E., cu cota de 35/64 parte; P.M., cu cota de 23/64 părţi şi L.I., pe care îl moştenesc reclamantul şi intervenienta în cauză, cu cota de 6/64 părţi.
Or, conform actelor depuse la dosar este evident că terenul a intrat în proprietatea statului în temeiul Legii 58/1974, ceea ce exclude domeniul de aplicare al Legii 10/2001.
De altfel, fiind emisă dispoziţia nr. 520/2002, de către Primarul municipiului Brad, de conţinutul căreia reclamantul a aflat, cel mai târziu, cu ocazia soluţionării dosarului nr. 828/2003, de către Judecătoria Brad, când această dispoziţie s-a depus ca probă, s-a apreciat că acţiunea prin care se solicită din nou restituirea imobilului în temeiul aceluiaşi act normativ este tardivă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din respectivul act normativ, potrivit căruia Decizia sau dispoziţia motivată de respingere a notificării poate fi atacată de persoana pretins îndreptăţită în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Ca urmare, instanţa a respins acţiunea reclamantului pe excepţia de tardivitate invocată de intimat, care este peremtorie, dirimantă şi absolută.
Având în vedere că intervenienta în cauză nu a efectuat procedura prealabilă a notificării imobilului din litigiu în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, cererea acesteia a fost respinsă ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 45/A din 26 martie 2010, a respins apelul declarat de intervenienta în interes propriu V.F. împotriva sus-menţionatei sentinţe, cu motivarea că restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 se realizează în două etape, dintre care prima, administrativă, care este obligatorie, şi a doua, judiciară, care este facultativă.
Pentru demararea procedurii administrative, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ trebuie să formuleze notificare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Nerespectarea acestui termen atrage, potrivit art. 22 alin. (5) din Lege, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii.
Conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care legea prevede o procedură prealabilă, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea acestei proceduri.
În speţă, apelanta intervenientă nu a urmat procedura administrativă obligatorie privind restituirea imobilului în litigiu, împrejurare, de altfel, necontestată de aceasta, aşa încât, faţă de dispoziţiile legale menţionate mai sus, în mod corect, prima instanţă a apreciat, ca inadmisibilă, cererea sa de intervenţie.
Criticile apelantei în sensul că instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 53 C. proc. civ. nu au fost primite, întrucât aceste prevederi legale vizează o altă situaţie. Astfel, conform art. 53 C. proc. civ., cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei, iar actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de acesta.
Ca urmare, textul legal menţionat se referă la actele de procedură îndeplinite până în momentul admiterii cererii de intervenţie, care devin opozabile intervenientului şi nu vor mai fi refăcute, iar nu la procedura administrativă prealabilă îndeplinită de reclamant, care a formulat notificare în nume propriu, nu şi în numele apelantei, notificare ce nu produce efecte în persoana intervenientei.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, intervenienta ar fi trebuit să formuleze notificare conform dispoziţiilor actului normativ menţionat, în condiţiile şi termenele reglementate de acesta, în caz contrar, potrivit art. 4 alin. (4) din Lege, de cotele ce i s-ar fi cuvenit acesteia urmând să profite moştenitorii care au depus în termen cererea de restituire.
Curtea a constatat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul intervenientei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta în interes propriu V.F., criticând-o pentru următoarele motive:
Deşi nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, intervenienta a depus mai multe cererila Primăria Brad, prin care a solicitat retrocedarea terenului în litigiu, fiind îndreptăţită la restituire faţă de calitatea de moştenitoare de pe urma tatălui său, L.I.
Recurenta a solicitat admiterea căii de atac şi a cererii de intervenţie.
Deşi legal citaţi, intimaţii nu au depus întâmpinare în dosar.
Analizând Decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect, Curtea de Apel a considerat că, neurmând procedura prealabilă obligatorie reglementată de art. 21 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, intervenienta nu poate obţine măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, în temeiul acestei legi.
Recurenta însăşi a recunoscut că nu a formulat notificare în termenul şi în condiţiile reglementate de art.22 şi următoarele din Lege, astfel încât sancţiunea aplicabilă este pierderea, de către persoana ce se consideră îndreptăţită la reparaţie, a dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, termenul de depunere a notificării fiind un termen de decădere [art. 22 alin. (5)].
De asemenea, calitatea de moştenitor a recurentei de pe urma unuia dintre coproprietarii bunului, respectiv a tatălui său, L.I., nu îi conferă niciun drept la restituire în măsura în care nu a fost valorificată prin utilizarea procedurii prealabile obligatorii, neformularea notificării de către unul dintre moştenitori profitând celor care au exercitat un asemenea demers, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aplicat în mod corect, de către Curte.
În ceea ce priveşte adresarea mai multor cereri Primăriei Brad pentru restituirea imobilului, dar nu în termenul şi condiţiile Legii nr. 10/2001, nu o îndreptăţeşte pe recurentă să pretindă acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestei legi şi nu formează obiect al litigiului de faţă. În cazul în care au fost formulate, aceste cereri vizează alte proceduri, ce nu au legătură cu pretenţiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 şi urmează să fie verificate din perspectiva acelor proceduri, dacă este cazul.
Ca atare, în mod corect, Curtea, faţă de toate dispoziţiile legale enunţate mai sus, a menţinut hotărârea instanţei de fond, de respingere a cererii de intervenţie.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenientă, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta în nume propriu V.F. împotriva deciziei civile nr. 45/A din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 894/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 744/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
