ICCJ. Decizia nr. 6127/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6127/2011
Dosar nr. 46018/3/2008
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 octombrie 2006, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 [declinată ulterior, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. la Tribunalul Bucureşti, secţia a-III-a civilă] reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâţii C.P., B.A., F.F., S.L., Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi SC A. SA solicitând obligarea acestora a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. A.V., compus din apartamentele indicate în petitul cererii şi evacuarea acestora.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ.
Cererea a fost precizată de reclamantă, sub aspectul cadrului procesual pasiv, urmare decesului pârâtelor C.P. şi F.F., fiind introduşi în cauză, moştenitorii acestora, respectiv B.A.S. şi F.E.
Ulterior, la data de 11 februarie 2009 a fost completată acţiunea introductivă, în sensul soluţionării pricinii în contradictoriu şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi al formulării unui capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de proprietară a imobilului, de la data dobândirii şi până în prezent, fiind invocate prevederile art. lll şi 132 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 593 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a-III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC A. SA.
A respins acţiunea modificată, formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC A. SA, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere al acţiunii modificate, referitor la constatarea dreptului de proprietate, formulat de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice S.L., B.A., B.A.S. şi F.E.
A respins capătul de cerere privind evacuarea, formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice, ca neîntemeiat.
A dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către pârâţii B.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut că reclamanta a chemat în judecată, alături de pârâţii persoane fizice ce ocupă în prezent imobilul în litigiu, afirmându-şi la rândul lor, calitatea de proprietari ai acestuia (mai precis, ai apartamentelor dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare perfectate în temeiul Legii nr. 112/1995), pe Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC A. SA, susţinând constant prin cererile scrise, şi oral, în faţa instanţei, că a formulat aceste cereri pentru „opozabilitatea hotărârii"; ce se va pronunţa şi faţă de aceşti pârâţi.
Tribunalul a reţinut însă că reclamanta nu îşi poate valorifica pretenţiile în acest cadru procesual, faţă de aceşti pârâţi, care nu mai au niciun drept asupra imobilelor înstrăinate către pârâţii persoane fizice (respectiv, către autorii acestora), situaţie în care nu se justifică legitimarea lor procesuală în cauză.
Calitatea procesuală pasivă nu poate rezulta, contrar afirmaţiilor reclamantei, din simpla manifestare de voinţă a acesteia, exprimată prin formularea cererii de chemare în judecată împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC A. SA, întrucât opozabilitatea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi analizată distinct de natura sau conţinutul dreptului ce face obiectul judecăţii, având în vedere că, de regulă, în lipsa unor prevederi legale speciale şi exprese în sens contrar, părţile raportului de judecată nu pot fi decât înseşi părţile raportului juridic substanţial.
Instanţa de fond a apreciat că se impune în plus a se preciza că legitimarea procesuală a pârâţilor persoane juridice, chemate în judecată prin acţiunea de faţă, nu ar putea rezulta din formularea unui prim capăt de cerere vizând şi o constatare „retroactivă"; a dreptului de proprietate conform acţiunii modificate şi precizate de reclamantă - Tribunalul constatând că, finalitatea acestui demers judiciar, care în opinia reclamantei, ar permite justificarea propriei calităţi procesuale după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, nu poate fi analizată decât prin raportare la cel de-al doilea capăt de cerere al acţiunii, care ar permite valorificarea deplină a dreptului de proprietate invocat.
Prin urmare, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC A. SA, respingând întreaga acţiune în contradictoriu cu aceştia, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii privind constatarea dreptului de proprietate, analizată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, Tribunalul a reţinut că prevederile art. 111 C. proc. civ., consacră, ca regulă, subsidiaritatea acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizare sau, mai precis, în raport cu toate posibilităţile procedurale pe care partea le are pentru a-şi realiza dreptul său.
Consecinţa imediată este inadmisibilitatea acestei acţiuni, ori de câte ori există un asemenea mijloc procedural de valorificare a dreptului pretins de reclamantă.
Or, acţiunea formulată de reclamantă ca şi acţiune în constatare, nu poate fi primită, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001 şi căile procedurale administrative şi judiciare instituite de acest normativ pentru recunoaşterea şi valorificarea dreptului de proprietate.
Instanţa de fond a reţinut că legea specială este obligatorie de la data intrării în vigoare, în raport cu acţiunile întemeiate pe dreptul comun, şi că aceasta reglementează posibilitatea redobândirii imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi raporturile juridice născute între persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi subdobânditorii acestora.
Astfel, Tribunalul şi-a motivat soluţia de respingere a acţiunii în constatare, ca inadmisibilă, faţă de cadrul procesual nou, creat urmare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi a invocat în acest sens, dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite).
Constatând, aşadar, existenţa unui alt mijloc juridic de realizare a dreptului pretins, Tribunalul a reţinut inadmisibilitatea acţiunii în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.
Examinând capătul de cerere având ca obiect evacuarea pârâţilor persoane fizice din imobilul în litigiu, Tribunalul a reţinut că acţiunea în evacuare este o acţiune personală, care presupune că reclamanta întruneşte în persoana sa toate prerogativele dreptului de proprietate, însă nu are detenţia bunului, iar pârâţii deţin bunul, însă nu în numele lor, ci în numele proprietarului.
Tribunalul a mai reţinut că, pe parcursul procesului reclamanta a beneficiat de asistenţă juridică calificată, raportul juridic fiind analizat de instanţă, în limitele obiectului acţiunii, astfel cum aceasta a fost modificată, în respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
S-a mai reţinut aşadar, că în cadrul unei simple acţiuni în evacuare, Tribunalul nu a putut verifica, nici dacă există un conflict al unor prevederi ale Legii nr. 10/2001, incidente în cauză, faţă de cele expuse mai sus, cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţie, respectiv dacă mijloacele procedurale oferite de legea specială pentru valorificarea dreptului real dedus judecăţii sunt efective, o atare analiză presupunând şi verificarea împrejurărilor în care părţile pot pretinde că au un „bun"; în sensul Convenţiei, conform unei jurisprudenţe constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, situaţie ce excede cadrului procesual, cu care reclamanta a înţeles să învestească Tribunalul
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe, care a soluţionat litigiul pe excepţie, fără a cerceta fondul pricinii.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectele: greşitei respingeri a acţiunii în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC A. SA, faţă de care s-a apreciat, în mod eronat, că nu au calitate procesuală pasivă; respingerii acţiunii în constatare, ca inadmisibilă în raport cu acţiunea în revendicare; respingerii capătului de cerere privind evacuarea, ca un petit subsidiar al acţiunii în constatarea calităţii de proprietar, instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acţiunea în revendicare, prin comparare de tiduri.
În apel, intimata-pârâtă S.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac, în esenţă, motivat de faptul că, atât timp cât reclamanta îşi poate valorifica dreptul pe calea unei acţiuni în realizare, acţiunea în constatare este inadmisibilă.
Urmare decesului apelantei-reclamante M.A. (29 decembrie 2009), apelul a fost continuat de moştenitorul acesteia, M.K.A.M., în calitate de fiu, care a fost introdus în cauză, preluând poziţia procesuală a autoarei.
Prin decizia civilă nr. 586 /A din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III — a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul reclamantului M.K.A.M. (moştenitor al apelantei M.A.).
A desfiinţat în tot hotărârea instanţei de fond şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea sa, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. A.V. şi evacuarea pârâţilor din imobilele menţionate.
Ulterior, la 11 februarie 2009, reclamanta şi-a completat cererea, lărgind cadrul procesual, prin introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând a se constata că este proprietara apartamentelor, menţionând că temeiul cererii îl reprezintă prevederile Legii nr. 1/2009, art. 132 şi art. 111 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar a apreciat că, urmare completării acţiunii introductive de instanţă, cererea iniţială formulată cu prilejul introducerii acţiunii, la 2 octombrie 2006 (acţiune în revendicare) a fost păstrată, la aceasta fiind completat petitul privind constatarea calităţii de proprietară a reclamantei de la momentul dobândirii imobilului, aşa încât instanţa de fond era obligată a analiza şi a pune în discuţie, temeiul juridic precizat.
S-a mai reţinut că precizarea orală, consemnată în practicaua hotărârii de fond, în sensul că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea calităţii de proprietară a imobilului şi evacuarea pârâţilor, nu reprezenta voinţa reclamantei, mandatul avocatului- în lipsa unui act de dispoziţie al părţii- nepermiţându-i acestuia, o renunţare la judecată, producătoare de efecte juridice, în condiţiile art. 246 C. proc. civ.
Ca atare, s-a apreciat că apelul este fondat, instanţa soluţionând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără a intra în cercetarea fondului, astfel că pricina a fost trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Împotriva deciziei nr. 586/A din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti şi pârâţii B.A.S., B.A., F.E., S.L.
Astfel, criticile aduse deciziei sus menţionate vizează nelegalitatea acesteia, sub următoarele aspecte:
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel, sub incidenţa primului temei de drept redat, că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii.
Se afirmă că acţiunea reclamantei are caracterul unei acţiuni în constatare şi, ca atare, partea are deschisă calea acţiunii în realizare, cum de altfel, a reţinut instanţa de fond.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către pârâtele S.L., F.E., B., A.S. şi B.A. vizează următoarele aspecte de nelegalitate în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel, că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii, ce îl reprezintă acţiunea în constatare şi nu în realizare, situaţie în care aprecierea instanţei de apel că acţiunea reclamantei avea trei capete de cerere, acţiune în revendicarea imobilului, acţiune în constatarea calităţii de proprietar şi evacuarea este rezultatul unei greşite evaluări a stării de fapt.
O altă critică vizează faptul că precizarea făcută de avocatul reclamantei, în şedinţă publică din 22 aprilie 2009 nu duce la concluzia că ar fi renunţat la primul capăt de cerere, respectiv acţiunea în revendicare şi că pentru transformarea acţiunii în realizare, într-o acţiune în constatare, nu era necesară prezentarea de către avocat a unui mandat special.
Recurenţii mai susţin că reclamanta şi-a invocat propria culpă, întrucât în şedinţa din 22 aprilie 2009 a precizat clar petitul acţiunii în revendicare, situaţie în care este incidenţă excepţia inadmisibilităţii.
Se afirmă de către recurenţi, că instanţa de apel nu a fost învestită a analiza mandatul dat de reclamantă apărătorului său, situaţie în care, hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea legii, fiind indicate ca motive de nelegalitate, prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii B.A.S. şi B.A. au mai invocat contradicţii în considerentele hotărârii, care, de altfel, sunt neconforme şi necorespunzătoare, iar trimiterea cauzei spre rejudecare, determină o tergiversare a clarificării raporturilor juridice, în condiţiile în care preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil, reclamanta pierzându-şi dreptul de proprietate.
Examinând hotărârea recurată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Este de observat că, în limita cadrului procesual determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, raportul juridic a fost calificat corect în apel, în funcţie de completarea acţiunii introductive de instanţă, cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) din C. proc. civ.
În accepţiunea textului procedural sus evocat, instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost învestită, neavând dreptul de a schimba obiectul acţiunii, sau a-l depăşi.
Aşadar, faţă de completarea depusă la 11 februarie 2009, realizată în condiţiile art. 132 C. proc. civ., de principiul disponibilităţii şi al dreptului la un proces echitabil, instanţa de apel a tăcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, în condiţiile în care, faţă de petitele cu care a fost investită instanţa, nu s-a analizat fondul cauzei şi raporturile juridice dintre părţi.
Este evident că nu a operat o renunţare la judecată privind capătul de cerere privind acţiunea în revendicare imobiliară, întrucât renunţarea la judecată, producătoare de efecte juridice, în sensul art. 246 C. proc. civ., nu se poate face prin mandatar, decât dacă acesta este împuternicit în baza unei procuri speciale.
Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie ce implică fie prezenţa părţii în instanţă, fie acordul reclamantului materializat în conţinutul unei procuri speciale, acordate mandatarului.
Sub acest aspect, Înalta Curte va înlătura ca nefondate, criticile formulate de pârâtele F.E. şi S.L. şi dezvoltate în cuprinsul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Ca atare, instanţa de apel, a apreciat corect că, nefiind producătoare de efecte juridice, renunţarea la judecată privind revendicarea nu a operat, aşa încât obiectul învestirii l-a constituit, conform completării la acţiune, cererea iniţială care a păstrat atât petitul acţiunii introductive, cât şi cel determinat de completarea acţiunii (constatarea calităţii de proprietară în temeiul art. 111 C. proc. civ.).
Acest considerent explică justeţea soluţiei pronunţată de instanţa de apel, care a apreciat că este necesară desfiinţarea sentinţei Tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa de fond nu a lămurit limitele învestirii, sub aspectul petitului din acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost completată şi nu a respectat dispoziţiile art. 246 din C. proc. civ., în funcţie de care putea fi elucidat obiectul învestirii.
Din această perspectivă, considerentele hotărârii instanţei de apel sunt clare şi concise, decizia instanţei de apel fiind pronunţată cu respectarea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aşa încât nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de pârâţi.
Susţinerile tuturor recurenţilor, legate de greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, sub incidenţa motivului prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, în condiţiile în care, cercetarea fondului cauzei se impunea a fi făcută, raportat atât la acţiunea principală cât şi la completarea acesteia, depusă la dosarul instanţei de fond.
Cum instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei în raport de completarea acţiunii, examinând cauza numai pe o excepţie, niciuna din criticile recurenţilor nu este fondată, şi nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., recursurile pârâţilor urmează a fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B.A.S. şi B.A., F.E., S.L. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice- D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie împotriva deciziei nr. 586/a din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6126/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6128/2011. Civil → |
|---|
