ICCJ. Decizia nr. 6133/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6133/2011
Dosar nr. 2864/95/2010
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 192 din 15 iunie 2010, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii P.C., P.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă: pârâtul a fost obligat la plata sumei de 80.000 (RON) cu titlu de despăgubiri morale către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin sentinţa penală nr. 835/1954 Tribunalul Militar Bucureşti, a condamnat pe autorul reclamanţilor, P.G., în temeiul art. 327 alin. (3) C. pen., combinat cu art. 157 C. pen., la 4 ani închisoare corecţională, pentru delictul de instigare publică. I s-a computat detenţia preventivă de la 24 aprilie 1954.
Din considerentele sentinţei s-a reţinut în fapt că autorul reclamanţilor, instigat de către o altă persoană, B.M., în sensul calomnierii regimului democrat popular şi ca urmare a ştirilor transmise de posturile de radio imperialiste, a început a socoti că regimul din acea perioadă nu este bun, a început la rândul său să instige militarii în scopul de a-i determina să urască regimul democrat-popular, ponegrindu-l, făcând propagandă în favoarea imperialismului.
Temeiul condamnării autorului reclamanţilor se încadrează în disp.art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în sensul că respectiva condamnare are de drept caracter politic.
Ca atare, în temeiul art. 5 din aceeaşi lege, reclamanţii, în calitate de soţie şi fiu sunt îndreptăţiţi să solicite acordarea de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului lor.
Relativ la prejudiciul moral suferit de autorul reclamanţilor prin condamnarea cu caracter politic suferită, instanţa a reţinut că suferinţa morală rezultă din atingerea şi încălcarea dreptului persoanei la libertate, din traumele fizice şi psihice la care a fost supus în perioada detenţiei.
Orice arestare şi condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, dacă este nedreaptă, produce celor în cauză suferinţe morale prin lezarea demnităţii şi onoarei şi a libertăţii individuale.
Aceste suferinţe au avut un caracter mult mai accentuat în închisorile comuniste, fiind de notorietate că deţinuţii politici erau trataţi inuman. Trebuie avut în vedere şi raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Bucureşti 2006, publicate de site-ul Preşedinţiei României, în care sunt descrise condiţiile din închisorile comuniste şi atrocităţile la care erau supuşi deţinuţii politici, scopul pedepselor aplicate fiind înlăturarea deţinuţilor înaintea eliberării din închisoare.
Este ştiut faptul că viaţa şi libertatea unei persoane nu pot avea un preţ care să contureze un sistem de criterii în baza cărora prejudiciul moral să fie deplin reparat, plata unei sume de bani aducând victimei alinări, satisfacţii, pentru diminuarea suferinţei.
Despăgubirea prin acordarea unei sume de bani reprezintă în cele din urmă o satisfacţie echitabilă.
În aprecierea asupra cuantumului sumei acordate cu acest titlu trebuie avut în vedere şi că persoana care a suferit prejudiciul a decedat, despăgubirile fiind solicitate de soţia supravieţuitoare şi descendentul persoanei în cauză. De asemenea, în speţă, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanţa de judecată trebuie să ţină seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor îndreptăţite în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. Astfel, în cauză reclamanta P.E,. a depus cuponul de pensie din luna ianuarie 2010 din care rezultă că drepturile acordate în calitate de urmaş al persoanei condamnate politic se cifrează la suma de 113 RON/lună, pensie.
În considerarea celor anterioare, instanţa a apreciat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite să primească despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de P.G., însă cuantumul solicitat este doar parţial justificat, suma de 80.000 RON asigurând o satisfacţie echitabile soţiei şi descendentului persoanei condamnate politic.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 333 din 25 octombrie 2010, a respins apelul declarat de reclamanţii P.C. şi P.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi pe cale de consecinţă: a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a schimbat sentinţa în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 40.000 RON despăgubiri morale către reclamanţi; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În speţa dedusă judecăţii s-a constatat că autorul apelanţilor reclamanţi P.G., respectiv soţul reclamantei şi tatăl reclamantului, a fost condamnat politic, în temeiul art. 327 alin. (3) C. pen., combinat cu art. 157 C. pen. la 4 ani închisoare corecţională, pentru delictul de instigare publică. I s-a computat detenţia preventivă de la 24 aprilie 1954.
Ca atare s-a constatat că toate condiţiile impuse de art. 1 şi 5 din Legea nr. 221/2009 sunt îndeplinite, caz în care acţiunea reclamanţilor a fost corect admisă.
Susţinerea pârâtului în sensul că acţiunea este neîntemeiată nu s-a confirmat, deoarece, aşa cum s-a arătat, legea prezumă existenţa unui prejudiciu prin aceea că dă dreptul de a pretinde despăgubiri morale celor ce au suferit o condamnare politică sau moştenitorilor acestora.
Sunt fondate însă criticile pârâtului privind modul de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, cuantumul stabilit de tribunal fiind prea mare.
Condamnarea penală, executarea unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, în condiţii inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, produc suferinţe pe plan moral, social şi chiar fizic.
Astfel de măsuri au lezat demnitatea şi onoarea, dar şi libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale şi nepatrimoniale ocrotite de lege şi au drept consecinţe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, dovedirea şi cuantificarea acestuia ridică probleme, instanţa judecând în echitate în astfel de cazuri, pentru că nu are la îndemână criterii matematic prestabilite.
Întinderea compensaţiei pretinse de reclamanţi pentru prejudiciul suferit de autorul lor ca victimă a unei condamnări politice nu poate constitui un preţ al durerii, ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanţa ţinând seama de aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situaţii similare de condamnări pe nedrept, deşi situaţiile juridice nu pot fi echivalente.
Astfel, în cauza Kondos, hot. din 7 iunie 2008, C.E.D.O. a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale de 3.000 euro pentru violarea art. 5 parag. 1 din Convenţie; în cauza Canciovici despăgubirile morale au fost cuantificate la 6.000 euro pentru neaducerea reclamantului arestat în faţa unui magistrat şi interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza Rosenberg din 10 februarie 2010 prejudiciul moral a fost stabilit la 3.000 euro.
În speţă, în aprecierea asupra cuantumului sumei acordate cu acest titlu s-a avut în vedere şi că persoana care a suferit prejudiciul a decedat, despăgubirile fiind solicitate de soţia supravieţuitoare şi descendentul persoanei în cauză.
Totodată, faţă de perioada de timp cât autorul reclamanţilor a executat pedeapsa, faţă de împrejurarea că s-au obţinut despăgubiri şi în temeiul legilor reparatorii anterioare, încă din anul 1990, potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, acordarea unei despăgubiri de 80.000 RON este excesivă, instanţa de apel considerând că se impunea stabilirea unui cuantum de 40.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.
Împotriva deciziei civile mai sus enunţată au declarat recurs; Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, precum şi reclamanţii P.C. şi P.E.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin D.G.F.P. Gorj, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., deoarece:
În cauză nu mai pot fi acordate daune morale întrucât prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009.
Reclamanţii P.C. şi P.E., criticiă decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, deoarece:
Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic, asimilate acestora pronunţate în perioada: 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Toate persoanele, atât cele condamnate politic cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada de referinţă a legii beneficiază, aşa cum spune şi art. 5 alin. (1) din lege, de dreptul la despăgubiri , atât morale cât şi materiale.
Cu privire la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin D.G.F.P., se reţine că este nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea recurată a fost dată sub imperiul conţinutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010.
După pronunţarea acesteia a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 761/15.11.2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
Cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în controlul de neconstituţionalitate a postiori, art. 147 alin. (4) din Constituţie arată că la data publicării lor în M. Of. al României , deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, contestate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, deciziile Curţii Constituţionale nu abrogă şi nici nu modifică prevederile legale, ci împiedică producerea de efecte de către dispoziţiile declarate neconstituţionale până la intervenţia legiuitorului.
Dacă puterea legislativă sau executivă nu respectă această cerinţă, sancţiunii declarării neconstituţionale a unui text nu este abrogarea lui, ci încetarea efectelor sale juridice.
În speţă, încetarea efectelor juridice a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza II din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului, nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantelor, sunt avute în vedere criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale.
Aşadar, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, împotriva deciziei reurcate.
Cu privire la recursul declarat de reclamanţii P.C. şi P.E., se reţine că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecăţii se reţine că autorul recurenţilor P.G., respectiv soţul recurentei şi tatăl recurentului, a fost condamnat politic la 4 ani închisoare corecţională, pentru delictul de instigare publică.
Din analiza actelor existente la dosarul cauzei rezultă că măsura condamnării cu caracter politic, în sensul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a autorului reclamanţilor, P.G., astfel încât reclamanţii au calitate de persoane îndreptăţite de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în condiţiile textului de lege mai sus enunţat.
În contextul arătat, fixarea cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 RON, de către instanţa de apel, apare ca nefiind neconformă criteriilor în materie, consacrate pe cale doctrinară şi jurisprudenţială, iar suma acordată prin hotărârea recurată, cu titlu de daune morale, nu poate fi considerată ca fiind îndestulătoare, cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru ai uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure. Or,. acest efect compensatoriu se realizează pe deplin printr-o sumă de 40.000 euro.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însuşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilităţii cu totul fireşti de stabilire a unei concurenţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinată să contribuie.
Ea nu poate fi refuzată nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mai mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru victimă, cum greşit se pretinde în recurs.
Şi aceasta pentru că, cuantumul daunelor morale acordate de instanţă nu este stabilit arbitrar, ci el este rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei prin raportare la intensitatea şi durata suferinţelor psihice şi fizice încercate de victimă pe durata celor 4 ani de închisoare.
Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât o compensare materială, care fizic nu este posibilă, ci un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare pentru suferinţele îndurate.
De astfel, art. 5 alin. (1) lit. a) si Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres, acordarea de despăgubiri ca modalitate de reparaţie a prejudiciului moral suferit prin condamnare cu caracter politic.
Aşa fiind, nu se poate susţine că suma de 40.000 euro ar fi disproporţională faţă de traumele psihice şi fizice încercate de reclamanţi ca urmare a condamnării şi privării de libertate a autorului reclamanţilor, pe o perioadă de 4 ani.
Cuantumul despăgubirilor băneşti acordate respectă principiul proporţionalităţii.
Prin urmare, faţă de cele reţinute, se va admite recursul declarat de reclamanţii P.C. şi P.E. împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pe care o modifică, în sensul că admite recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 192 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că va obliga pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, la plata sumei de 40.000 euro, cu titlul de daune morale către reclamanţi. Se va respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, împotriva aceleiaşi sentinţe. Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj, împotriva deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.C. şi P.E. împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 192 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj la plata sumei de 40.000 euro, cu titlul de daune morale către reclamanţi, echivalentul în RON la data efectuării plăţii.
Respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva aceleiaşi sentinţe.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei recurate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6132/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6134/2011. Civil → |
|---|
