ICCJ. Decizia nr. 6132/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6132/2011
Dosar nr. 777/91/2010
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 518 din 1 iulie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 45.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, reprezentând daune morale. Totodată, s-a luat act de renunţare la despăgubirile materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 796/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti V.V. a fost condamnat la 7 ani închisoare şi 4 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii pentru uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209 C. pen. anterior.
Prin decizia nr. 162/1963 Tribunalul Suprem a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.
Defunctul a executat pedeapsa în perioada 23 februarie 1959 -21 februarie 1964.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 aceasta condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Potrivit art. 2 din lege toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.
Reclamanţii au făcut dovada cu acte de stare civilă că sunt în grad de rudenie cerut de art. 5 din lege.
În aceste condiţii sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare, acest drept izvorând din lege.
Legea nr. 221/2009 ca şi Decretul-Lege nr. 118/1990 reprezintă o derogare de la principiul potrivit căruia caracterul personal al prejudiciului moral impune ca despăgubirile pentru acest prejudiciu să poată fi cerute doar de persoana lezată.
Cu martorii audiaţi în cauză R.P. şi B.C. reclamanţii au dovedit prejudiciul moral suferit de autorul lor pe perioada cât a executat.
Martorii au relatat că autorul reclamanţilor s-a opus colectivizării şi această opoziţie a condus la represalii din partea autorităţilor.
În perioada detenţiei, autorul reclamanţilor a fost mutat în mai multe locuri de detenţie iar pe aceasta perioadă a fost supus la violenţe fizice şi psihice, chiar torturi, înfometări şi umilinţe, că de altfel toţi deţinuţii politici.
Suferinţele psihice au continuat şi după eliberare,martorii arătând că în permanenţă a existat o presiune morală, în sensul că erau urmăriţi de autorităţi.
Martorii au mai declarat că fiind deţinuţi politici au suferit privaţiuni întrucât nu puteau urma anumite şcoli, în principal şcoli militare şi nu puteau ocupa anumite funcţii.
Faţă de aceste probe administrate instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au dovedit prejudiciul moral suferit, astfel că sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri.
Ţinând seama şi de jurisprudenţa C.E.D.O. instanţa a reţinut că despăgubirile trebuie să întrunească cerinţa reparării integrale a prejudiciului şi cerinţa proporţionalităţii cu prejudiciul moral suferit.
Prin stabilirea unei sume, nu se poate pretinde că s-au şters sau reparat daune morale, scopul acordării despăgubirilor fiind acela de satisfacţie dată persoanei lezate prin recunoaşterea nedreptăţii care i s-a făcut şi prin condamnarea expresă a regimului faţă de care s-a împotrivit autorul reclamantei.
În materia daunelor morale,principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.
Din acest motiv, instanţa sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o suma necesară nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară cu aceea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Ţinând seama de perioada executată, în perioada 23 februarie 1959 – 21 februarie 1964 a executat pedeapsa aplicata, de evoluţia politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacţie morală dată celor care au lup împotriva comunismului, instanţa apreciază că suma de 45.000 euro reprezinţi satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamanţilor urmând a admite în parte acţiunea.
În ceea ce priveşte daunele materiale, s-a luat act că reclamanţii au renunţat acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamanţii V.P., V.V., V.G., P.L., iar prin decizia civilă nr. 243 din 28 septembrie a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea reţinându-se următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 62/2010, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 dec.1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul a II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I.
Potrivit art. II din O.U.G. nr. 62/2010 dispoziţiile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin ordonanţă se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Reclamanţii au făcut dovada că sunt moştenitorii legali, respectiv fii ai defunctului V.V. condamnat politic prin două hotărâri penale la pedepse privative de libertate, executând efectiv 5 ani de închisoare, fiindu-le astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 221/2009 modificată.
Astfel se reţine că instanţa de fond a apreciat corect că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri morale pentru condamnarea suferită de autorul lor.
În ceea ce priveşte cuantumul acestor despăgubiri urmează a dispune obligarea la plata sumei maxime prevăzute de lege având în vedere criteriile prevăzute de disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010.
Cuantumul despăgubirilor morale a fost acordat în suma maximă prevăzută de Legea nr. 221/2009 aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, situaţiune în care majorarea cuantumului peste cel prevăzut de această lege specială nu poate fi dispusă.
Chiar dacă reclamanţii au indicat în cererea de chemare în judecată ca temei de drept şi dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., apărările şi probatoriile pe care le-a făcut sunt cele specifice legii speciale şi nu a unei acţiuni ce are ca temei răspunderea civilă delictuală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii V.P., V.G., V.V. şi P.L. precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Vrancea.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Reclamanţii au susţinut greşita interpretare şi aplicare a legii prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care au fost diminuate despăgubirilor, întrucât nu au fost avute în vedere consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice D.G.F.P. Vrancea, vizează nelegalitatea ei tot prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte, în condiţiile în care se susţine că probatoriul administrat nu este apt să demonstreze prejudiciul moral reţinut cu titlu de daune.
Se susţine astfel că acordarea de daune morale, constând în sume de bani trebuie să constituie o situaţie de excepţie şi să nu se creeze o regulă în acest sens.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prejudiciul moral nu se poate rezuma la determinarea „preţului” suferinţei psihice, care nu poate fi cuantificată ci presupune aprecierea tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului precum şi ale implicaţiei acestuia pe planul vieţii profesionale ale persoanei ce invocă existenţa prejudiciului.
Daunele morale ca echivalent al prejudiciului moral constituie o componentă a pagubei invocate de către cel condamnat pentru vătămarea intereselor personale nepatrimoniale cum ar fi libertatea de mişcare şi de exprimare, onoarea, reputaţia, înjosirea în societate şi în familie a persoanei respective.
Prin privarea de libertate ca urmare a stării de detenţie, drepturile şi libertăţile fundamentale au suferit o atingere, serioasă, cu repercusiuni asupra vieţii personale, sociale şi de familie.
Deşi legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina şi jurisprudenţă au consacrat totuşi anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea şi proporţionalitatea.
Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică în mod inevitabil o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, (care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate), şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă la situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii, în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, iar în acelaşi timp, despăgubirea să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Din perspectiva celor expuse, prin raportare concretă la datele cauzei, la starea de fapt corect reţinută de instanţele anterioare, în aplicarea efectivă a principiilor echităţii şi proporţionalităţii şi cu scopul de a acoperi pe cât posibil în acest mod consecinţele negative suferite de reclamanţi, Înalta Curte apreciază că suma de 50.000 euro este o măsură eficientă pentru recunoaşterea suferinţelor cauzate reclamanţilor, corespunde exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi este în concordanţă cu jurisprudenţa constantă a acesteia.
Pentru aceste considerente, este fondat doar recursul reclamanţilor ce urmează a fi admis cu consecinţa modificării deciziei recurate în sensul obligării pârâtului să plătească reclamanţilor 50.000 euro cu titlu de daune morale, echivalentul în RON la data efectuării plăţii, urmând ca din perspectiva aceloraşi considerente să fie respins recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii V.P., V.G., V.V. şi P.L. împotriva deciziei nr. 243/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o modifică, în sensul că admite apelul reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 518 din 1 iulie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, pe care o schimbă în sensul că obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Vrancea să plătească reclamanţilor 50.000 euro, cu titlul de daune morale, echivalentul în RON la data efectuării plăţii.
Respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice-D.G.F.P. Vrancea împotriva aceleiaşi sentinţe.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6131/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6133/2011. Civil → |
|---|
