ICCJ. Decizia nr. 6134/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6134/2011
Dosar nr. 1768/54/2010
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3313 din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4887/225/2010 a fost admisă excepţia de necompetentă materială a Judecătoriei Dr.Tr. Severin.
A fost declinată competenţa de judecare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, în baza art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 12 aprilie 2010, contestatoarea Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin prin Primar a formulat contestaţie privind întinderea şi interpretarea titlului executoriu, reprezentat de decizie nr. 127 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, împotriva somaţiei de executare şi a procesului verbal de cheltuieli de executare, încheiat de executorul judecătoresc P.M., în Dosarul de executare nr. 43/E/2010 din 03 martie 2010.
Creditorul-pârât a invocat necompetenţa materială a acestei instanţe în raport de obiectul pricinii şi de dispoziţiile art. 400 C. proc. civ.
Examinând excepţia prin prisma dispoziţiilor legale prevăzute în art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, având în vedere că titlul contestat este decizia nr. 127 din 13 aprilie 2009 a acestei instanţe.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova, fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 11 iunie 2010 sub nr. 1768/54/2010, primind termen de judecată la data de 05 iulie 2010.
Prin decizia nr. 278 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestaţie la executare şi a respins contestaţia la titlu ca nefondată.
Curtea a constatat că petenta Primăria Municipiului Dr. Tr. Severin prin Primar, s-a adresat instanţei de judecată atât cu o contestaţie la titlu, cât şi cu o contestaţie la executare.
Având în vedere competenţele diferite de soluţionare, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestaţia la executarea propriu-zisă şi s-a păstrat contestaţia la titlu.
Contestaţia la executare s-a dispus a fi trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei Dr. Tr. Severin, iar contestaţia la titlu a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele:
1. Reglementarea de bază privind competenţa instanţelor de a soluţiona contestaţiile, atât competenţa materială, cât şi cea teritorială este cuprinsă în art. 400 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în care se face distincţia între contestaţiile la titlu şi contestaţiile la executare propriu – zise, în raport cu art. 399 alin. (1) teza I şi teza II C. proc. civ.
Contestaţiile la titlu intră în competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se execută, iar contestaţiile la urmărire, respectiv împotriva actelor de executare, intră în competenţa instanţei de executare .
Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Din interpretarea art. 399 alin. (1) teza II, art. 400 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că Tribunalele, Curţile de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt competente să judece doar contestaţiile la titlu, atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În cauză, s-a constatat că executarea silită a fost începută în baza sentinţei civile nr. 127 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 2414.3/101/2006, formându-se Dosarul de executare nr. 43/E/2010 din 03 martie 2010 al executorului judecătoresc P.M., fiind contestată şi legalitatea unor acte întocmite de executor, respectiv somaţia de executare şi procesul verbal de cheltuieli de executare, acte a căror anulare s-a solicitat pentru motivele arătate şi dezvoltate prin însăşi cererea introductivă de instanţă.
În lipsa unor dispoziţii exprese speciale şi derogatorii, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, instanţă de drept comun cu plenitudine de competenţă.
În măsura în care, contestatoarea a înţeles să formuleze două capete de cerere prin aceeaşi acţiune introductivă, deci şi nemulţumiri separat de cele privind urmărirea propriu-zisă, în legătură cu înţelesul şi întinderea titlului executor, instanţa învestită iniţial va analiza şi pune în discuţia părţilor această împrejurare pentru a se tranşa şi această problema.
Contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei şi procesului verbal de cheltuieli, se impunea a fi menţinută spre competentă soluţionare de aceeaşi instanţă.
2. Contestaţia la titlu s-a reţinut a nu fi fondată.
Lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, formulată fie pe calea contestaţiei la titlu potrivit art. 399 alin. (1) teza II C. proc. civ., fie printr-o cerere în condiţiile art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. - este un mijloc procedural ce are ca finalitate explicitarea, clarificarea, înlăturarea neclarităţilor dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda fără piedici la executarea voluntară, sau silită – după caz.
Aceste dispoziţii legale reglementează modalitatea în care părţile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Într-adevăr, prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se solicită.
Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate numai atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, fiind interpretabil, fapt ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
Ea vizează numai măsurile luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu. Pe această cale nu se pot aduce completări dispozitivului hotărârii cu soluţii asupra unor pretenţii care nu au fost valorificate în cursul judecăţii acelei cauze şi cu care instanţa nu a fost învestită.
Or, în cauză Curtea a constatat că titulara cererii doar afirmă împrejurarea că se formulează contestaţie şi cu privire la întinderea şi interpretarea titlului executoriu, fără a preciza elementele neclare existente în dispozitiv şi care impun explicitarea acestuia în scopul înlăturării piedicilor la executare.
De asemenea, Curtea a reţinut că dispozitivul deciziei în discuţie este clar, neinterpretabil şi nu poate genera confuzii sau dificultăţi la executare, fiind arătate clar părţile, întinderea şi natura obligaţiei. Modul de stabilire a cheltuielilor de executare şi legalitate procesului verbal întocmit de executor în acest sens nu privesc dispozitivul hotărârii şi exced cadrului procesual privind contestaţia la titlu.
Mai mult, prin încheierea de la 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 2414.3/101/2006, s-a respins ca neîntemeiată şi cererea de îndreptare eroare materială formulată de contestatoare, reţinându-se că suma stabilită prin decizia nr. 127 de la 13 aprilie 2009, este corect calculată nefiind săvârşită vreo eroare de calcul în stabilirea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat că formularea din titlul executoriu „cu dobânzi legale” este ambiguă ori cel puţin reprezintă o soluţie susceptibilă de interpretări diferite din partea tuturor participanţilor la procedura de punere în executare silită a dispoziţiilor sale.
Interpretarea diferită de care este susceptibil titlul executoriu este generată nu atât de modalitatea de calcul a dobânzii, adică determinarea cuantumului acesteia, ci a momentului de la care încep să curgă acestea, chestiune de judecată, necesar a fi rezolvată de instanţa de judecată ce a emis titlul contestat, pe calea mijlocului procedural de care au uzat în cauza de faţă.
Deşi s-a acceptat existenţa unei dispoziţii legale – art. 371 pct. 2 C. proc. civ. – prin care este permisă determinarea cuantumului dobânzilor de organul de executare, socotesc că revine instanţei de judecată îndatorirea de a determina concret obligaţia debitorului.
De asemenea, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, s-a instituit regula ca o creanţă stabilită în sarcina instituţiilor publice finanţate de la buget, constatată printr-un titlu executoriu, să poată fi achitată numai dacă este prevăzută în bugetul instituţiei publice la capitolul „cheltuieli” şi în condiţiile stipulate în acest act normativ, cerinţe neîndeplinite în cauză şi care determină neexigibilitatea creanţei stabilită în sarcina sa.
Recursul a fost încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii cu privire la care, din oficiu, a fost invocată excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., se reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, deşi recurenta a indicat drept motive de nelegalitate ale căii de atac deduse judecăţii dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare ori modificare invocate şi nici în alte asemenea cazuri ce ar putea fi invocate şi din oficiu.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei pronunţate în apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în argumentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului a constat în criticarea deciziei ce constituie titlu executoriu şi nu a celei atacate cu prezentul recurs prin raportare la argumentele instanţei la adoptarea soluţiei atacate, constând în impreciziunea pretenţiilor părţii sub aspectul încadrării acestora în ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 400 C. proc. civ., (prin explicitarea elementelor neclare existente în dispozitiv) şi pe considerentul că modul de stabilire a cheltuielilor de executare şi legalitatea procesului-verbal întocmit de executor exced cadrului procesual privind contestaţia la titlu.
Or, fără a combate argumentele instanţei în sensul de a indica norma legală încălcată ori greşit aplicată, recurenta critică modalitatea în care au fost determinate sumele cu titlu de dobânzi, chestiune de netemeinicie care vizează exclusiv executarea silită a titlului şi nu titlul însăşi.
De asemenea, criticile privind existenţa unui act normativ – O.G. nr. 22/2002 – ce ar împiedica exigibilitatea creanţei, exced cadrului procesual de faţă (contestaţie la titlu) şi vizează exclusiv procedura de executare silită propriu-zisă, problemă ce nu a constituit obiectul verificărilor instanţei de apel, care s-a dezânvestit de soluţionarea cererii vizând acest aspect, chestiune ce nu a fost contestată prin recurs.
Prin urmare, deşi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticile din recurs astfel cum au fost dezvoltate nu pot fi subsumate acestor motive de recurs şi nici nu permit, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în vreunul din celelalte motive de recurs reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de contestatoarea Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 278 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6133/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6136/2011. Civil → |
|---|
