ICCJ. Decizia nr. 6166/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6166/2011
Dosar nr. 7300/1/2002
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
D.G.A. şi I.A. Arad a emis, în temeiul Legii nr. 10/2001, decizia nr. 186 din 8 mai 2001, prin care a fost respinsă cererea petentului S.L. de restituire, în natură, a imobilului situat în Arad, str. C., judeţul Arad.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie petentul, iar prin sentinţa nr. 282 din 17 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut că întregul imobil este ocupat de instituţii bugetare, care desfăşoară activităţi de interes public, situaţie în care, sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, text de lege care era în vigoare la data pronunţării sentinţei.
Apelul declarat de contestator şi continuat de succesorul său B.V.A., a fost admis, prin decizia nr. 115 din 8 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost schimbată, în tot, sentinţa Tribunalului, în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia nr. 186 din 8 mai 2001, emisă de D.G.A. şi I.A. Arad, a fost dispusă restituirea în natură, către succesorul petentului, a imobilului situat în Arad, str. C., judeţul Arad şi s-a luat act de renunţarea la judecată a succesorului petentului, K.T.R.
Schimbând soluţia primei instanţe, Curtea de Apel, a reţinut că a fost făcută dovada calităţii procesuale active a reclamantului, că este posibilă restituirea în natură a imobilului, deoarece acesta a fost preluat de stat fără titlu valabil şi că are calitate procesuală pasivă Consiliul Local Arad.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Arad şi Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Arad.
Consiliul Local al Municipiului Arad şi-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă şi că decizia nr. 186 din 8 mai 2001 a D.G.A. şi I.A. Arad, a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin recursul său, Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Arad, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a susţinut în esenţă că, decizia Curţii de Apel, conţine motive contradictorii, că imobilul a fost preluat de stat cu titlu şi că imobilul a fost restituit în natură cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
În faza de recurs a formulat cerere de intervenţie accesorie M.E., cerere ce a fost admisă în principiu, prin încheierea din 1 martie 2005.
Intervenienta a decedat la data de 30 decembrie 2004, cererea de intervenţie fiind continuată de succesorii acesteia, C.M.A. şi C.V.
Recursurile şi cererea de intervenţie accesorie sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei nr. 186 din 8 mai 2001, emisă de D.G.A. şi I.A. Arad, iar nu de Consiliul Local Arad, care, în aceste condiţii, nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Prin decizia nr. 91 din 22 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2803 din 6 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admisă acţiunea formulată de M.E. şi continuată de succesorii acesteia, C.M.A. şi C.V. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local Arad, O.C.P.I. Arad, B.V.M., J.E., D.E., D.C.T. şi D.F., a fost constatată trecerea abuzivă în proprietatea statului a imobilului situat în Arad, str. C., judeţul Arad, a fost constatată simulaţia în privinţa contractului de vânzare-cumpărare încheiat în L. la data de 25 martie 1941, între văduva lui G.I., născută W.E. şi cumpărătorul D.E. cu privire la acest imobil, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 martie 1943, între vânzătorul D.E. şi cumpărătorul L.Ş. cu privire la acelaşi imobil, a fost obligat pârâtul O.C.P.I. Arad să restituie în natură imobilul, a fost dispusă restabilirea situaţiei anterioare de C.F., au fost dispuse radierile din C.F. ce se impuneau, a fost dispusă intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlu de moştenire după G.E. şi restituire conform Legii nr. 10/2001 şi a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de B.V.A.M.
Această hotărâre judecătorească este opozabilă reclamantului din prezenta cauză, care a fost parte în acel proces.
În considerentele deciziei nr. 91 din 22 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a reţinut că antecesorul reclamantului din prezenta cauză a devenit proprietar în baza unui act simulat şi că B.V.A.M. nu poate dobândi un bun cu privire la care antecesorul său nu mai era proprietar.
Cum prin această decizie i-a fost restituit imobilul în natură autoarei intervenienţilor C.M.A. şi C.V., urmează a se constata că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, cu motivarea cuprinsă în prezenta decizie.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a fi admise recursurile, precum şi cererea de intervenţie accesorie, a fi modificată, în parte, decizia curţii de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului şi a fi menţinută dispoziţia deciziei prin care s-a luat act de renunţarea la judecată a succesorului K.T.R.
Având în vedere motivul ce a determinat casarea deciziei curţii de apel, devine inutilă analizarea celorlalte critici formulate de recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Arad şi Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Arad împotriva deciziei nr. 115 din 08 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestora formulată de M.E. şi continuată de C.M.A. şi C.V.
Modifică decizia recurată în parte, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul S.L. şi continuat de B.V.A. împotriva sentinţei nr. 282 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Arad, secţia civilă.
Menţine dispoziţia deciziei prin care s-a luat act de renunţarea la judecată a succesorului reclamantului, K.T.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 septembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 6164/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6167/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|