ICCJ. Decizia nr. 6169/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6169/2011
Dosar nr. 1576/90/2008
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2008 pe rolul Tribunalulului Vâlcea, reclamanta C.V. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, B.A.E., I.C.E., D.M.F., P.M., G.D., P.D.M., I.A.M., R.M.D.M., contestaţie împotriva dispoziţiei din 06 mai 2008, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea (modificarea) acesteia, în sensul admiterii cererii de acordare a despăgubirilor şi faţă de petenta-contestatoare.
În motivarea contestaţiei se arată că, la momentul la care s-a pronunţat dispoziţia menţionată, aparenţa indica faptul că ea nu ar mai avea calitatea de moştenitoare a defunctei M.C., situaţie atestată de conţinutul încheierii de admitere în principiu şi de sentinţa civilă nr. 4799 din 24 octombrie 2006, pronunţate în Dosarul nr. 5930/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind o consecinţă a faptului că notarul public a întocmit fraudulos la birou, într-o zi nelucrătoare, un alt testament soacrei acesteia (prin care a înlăturat-o de la succesiune), situaţie în legătură cu care ar fi formulat şi plângeri penale şi se fac cercetări şi în prezent.
Se mai arată că, întrucât pe rolul instanţelor, la Tribunalul Vâlcea, se mai află două dosare, care tind să desfiinţeze aceste hotărâri judecătoreşti, şi anume Dosarul nr. 4464/90/2007 - contestaţie la executare şi Dosarul nr. 1114/90/2008 - revizuire civilă, a apreciat că era necesar să atace dispoziţia emisă de către pârât, pentru ca aceasta să nu rămână definitivă sub aspectul respingerii cererii de acordare de despăgubiri faţă de aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 1145 din 22 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de C.V.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia din 06 mai 2008, având în vedere raportul din 15 aprilie 2008, întocmit de comisia internă de analiză a notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, constatând sunt îndeplinite condiţiile legii pentru emiterea dispoziţiei cu propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul notificat, respectiv teren în suprafaţă de 345 m.p. şi construcţie - hotel şi restaurant cu inventarul aferent, situat în str. Ş.V., trecut în proprietatea statului fără despăgubiri şi demolat, şi care nu poate fi restituit în natură, la art. 1, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a pronunţat în sensul solicitat, în sensul că propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în indiviziune, petiţionarilor B.A.E., I.C.E., D.M.F. şi P.M., toate în calitate de moştenitoare testamentare ale autoarei C.M., fiica autorului G.C. - decedată în timpul soluţionării notificării, G.D. - fiul lui G.C. şi G.M., D.M.F., moştenitoare a autoarei G.E. -fiica celor doi autori G.C. şi M., P.M. şi P.D.M., ambii în calitate de moştenitori ai autoarei P.E., fiica autorilor G.C. şi M. - decedată şi aceasta în timpul soluţionării notificării, I.A.M. şi R.M.D.M., ambele ca moştenitoare ale lui M.A., fiica autorilor G.C. şi M.
Totodată, prin art. 2 din aceeaşi dispoziţie, s-a decis respingerea cererii depusă ulterior de petenta C.V., nora solicitantei C.M., cu motivarea că, potrivit sentinţelor civile depuse în dosarul cauzei, aceasta nu are calitatea de moştenitoare a acesteia din urmă, testamentul făcut de autoare în favoarea sa, precum şi certificatul de moştenitor fiind anulate.
Instanţa a constatat că, prin testamentul autentificat, C.M. - fiica autorului G.C. şi soacra contestatoarei - a dispus ca, după încetarea din viaţă, întreaga sa avere mobilă şi imobilă existentă în patrimoniul său la acea dată să revină nurorii sale, C.V., pe care a instituit-o astfel ca şi legatar universal, testament revocat în mod implicit de autoare, înainte de decesul survenit la 28 aprilie 2003, adică în timpul soluţionării notificării la Legea nr. 10/2001, prin aceea că la data de 03 noiembrie 2001, prin testamentul autentificat la B.N.P. B.G., a instituit ca legatare universale pe nepoatele sale B.A.E., I.C.E., D.M.F. şi P.M., cu privire la întreaga sa avere mobilă şi imobilă, care să fie dobândită de ele în proprietate în indiviziune şi în părţi egale.
Ca urmare, prin certificatul de moştenitor nr. 78 din 14 mai 2003, întocmit ulterior de B.N.P. M.M., s-a constatat succesiunea celor patru legatare universale menţionate, fiecare cu o cotă de % din masa succesiunea testamentară.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4799 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii testamentului, soluţia judecătoriei fiind menţinută sub acest aspect şi în calea de atac a recursului, conform deciziei civile nr. 320/R/2007, pronunţată de către Tribunalul Vâlcea, care, la rândul său, a fost menţinută şi în căile extraordinare de atac exercitate de petiţionara-reclamantă C.V.
În acelaşi timp, nici sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la data de 18 decembrie 2008, nu este de natură să schimbe datele problemei în privinţa pretinsei calităţi de moştenitor testamentar (legatar universal) al defunctei C.V., întrucât, conform certificatului, prin aceasta se constată doar faptul că reclamanta C.V. este proprietarul construcţiei -anexă, cu suprafaţa construită de 17 m.p., situată pe terenul în suprafaţă de 63 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, str. R.V. B.
Instanţa, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2), raportate la cele ale art. 3 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor art. 3.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, a concluzionat că reclamanta nu a produs dovada calităţii sale de pretins moştenitor testamentar al defunctei C.V., persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001, cu privire la despăgubirile solicitate în temeiul legii speciale reparatorii prin notificarea din 30 martie 2001, neexistând motive temeinice pentru anularea sau modificarea dispoziţiei contestate.
Apelul declarat de contestatoarea C.V. împotriva sentinţei primei instanţe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 116/A din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:
Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a avut în vedere toate probelor administrate, respectiv înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti care au clarificat faptul că apelanta nu are calitatea de moştenitoare a autoarei sale, respectiv C.M.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa de fond a acordat numeroase termene pentru ca apelanta de faţă să îşi angajeze apărător, încât susţinerea acesteia în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar cauza a fost luată în pronunţare, în lipsa apărătorului acesteia, este neîntemeiată, nefiind vorba în cauză de o încălcare a principiului imparţialităţii, a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi oralităţii procesului civil sau a încălcării dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din C.E.D.O. sau a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
Instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată şi critica vizând lipsa rolului activ al primei instanţei, din moment ce aceasta a stăruit, acordând repetate termene, pentru a se depune la dosar soluţiile pronunţate în dosare având ca obiect contestaţie la executare şi revizuirea hotărârilor irevocabile, prin care s-a constatat că apelanta nu are calitatea de moştenitoare a autoarei sale.
Neîntemeiat s-a constatat a fi şi motivul de apel vizând fondul litigiului, Curtea de Apel Piteşti reţinând că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, apelanta neavând calitatea de moştenitoare a autoarei acesteia, C.M., situaţie care rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul formulat în baza Legii nr. 10/2001.
Drept urmare, instanţa de fond a făcut o interpretare şi o aplicare legală şi corectă a prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut, de asemenea, că instanţa de fond a motivat amplu hotărârea, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încât nu s-a produs o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut şi garantat de art. 6 din C.E.D.O., neîncălcându-se nici principiul accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.V., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârilor pronunţate în fond şi în apel şi, în consecinţă, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.
Primul motiv de recurs invocat de reclamantă constă în încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., în sensul că prima instanţă a luat în pronunţare cauza, respingând cererea de amânare a apărătorului său, care era la o altă instanţă şi nu se putea prezenta, încălcându-se astfel dreptul la apărare garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că nu i s-a dat posibilitatea de a face susţinerile şi apărările necesare în cauză.
Al doilea motiv de recurs vizează încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri pronunţate sunt nelegale şi netemeinice întrucât recunosc drepturile celorlalţi moştenitori ai autoarei sale, contestând însă dreptul reclamantei.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă face o prezentare a litigiilor anterioare referitoare la pretinsa sa calitate de moştenitoare testamentară a defunctei C.M., litigii soluţionate în mod irevocabil prin hotărârile aflate la dosar.
În fine, un al treilea motiv de recurs vizează încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al instanţei.
Recurenta susţine că instanţa de fond nu a făcut un probatoriu complet, întemeindu-şi hotărârea doar pe o parte din înscrisurile depuse de intimaţi, făcând „o interpretare şi o aplicare total eronată"; a prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat în considerarea argumentelor ce succed:
Referitor la primul motiv de recurs, ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., în sensul că prima instanţă a luat în pronunţare cauza, respingând cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei, încălcându-se astfel dreptul la apărare, este nefondat.
Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la proba contară.
Susţinerea recurentei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, întrucât nu a avut posibilitatea de a-şi face susţinerile şi apărările necesare în cauză, cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de apărătorul său, fiind respinsă, este neîntemeiată.
Instanţa constată astfel că, la termenul de judecată din 26 iunie 2008, contestatoarea a solicitat acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător, cerere admisă de către instanţă, acordându-se termen pentru data de 11 septembrie 2008, dată la care instanţa a acordat un alt termen pentru a se depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, iar contestatoarea să depună hotărârile pronunţate în dosarul de executare şi revizuire, acte depuse între termene, precum şi în şedinţa publică din 20 noiembrie 2008, de către contestatoare.
La termenul de judecată din 04 decembrie 2008, contestatoarea a formulat o nouă cerere pentru lipsă de apărare, cerere admisă de către instanţă, acordându-se termen la data de 18 decembrie 2008. La data de 16 decembrie 2008, contestatoarea a formulat altă cerere de amânare, motiv pentru care instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 22 decembrie 2008, tocmai pentru a da posibilitatea contestatoarei să depună la dosar un certificat de grefă cu soluţia din Dosarul nr. 7210/288/2008, precum şi de a depune concluzii scrise.
Prin urmare, se reţine că instanţa a acordat numeroase termene pentru ca reclamanta fie să îşi angajeze apărător sau să se prezinte acesta, fie să depună înscrisuri necesare soluţionării cauzei, astfel încât susţinerea acesteia în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, neavând posibilitatea de a-şi face susţinerile şi apărările necesare în cauză, este nefondată.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri pronunţate sunt nelegale şi netemeinice întrucât recunosc drepturile celorlalţi moştenitori ai autoarei sale, contestând însă dreptul reclamantei, se constată că şi acesta este nefondat.
Instanţa de apel, confirmând hotărârea primei instanţe, a făcut o corectă şi legală interpretare şi aplicare a prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) raportat la cele ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prevăd că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii toate persoanele fizice, proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile acestui act normativ beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite,
Recurenta, în urma numeroaselor litigii vizând dreptul său de proprietate, litigii având ca obiect anularea testamentului făcut de autoare în favoarea intimatelor-pârâte (persoane fizice), testament prin care reclamanta a fost înlăturată de la moştenire, anularea certificatului de moştenitor, revizuirea hotărârilor irevocabile prin care aceasta a fost înlăturată de la moştenire, precum şi formularea contestaţiei în anulare,nu a reuşit să facă dovada că este moştenitor testamentar al autoarei sale -C.M. -, motiv pentru care dispoziţia din 06 mai 2008, emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea este temeinică şi legală.
În fine, nefondat este şi motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ, referitoare la rolul activ al instanţei, în sensul că instanţa de fond nu a făcut un probatoriu complet, întemeindu-şi hotărârea doar pe o parte din înscrisurile depuse de intimaţi.
Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii de drept, respectiv cel al disponibilităţii şi cel al contradictorialitătii, în cauză, reclamanta având posibilitatea de a propune şi administra probatorii, aşa cum s-a arătat în expunerea de mai sus.
Această critică vizează, practic, modul de apreciere a probelor administrate, respectiv a unor înscrisuri, aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva deciziei nr. 116/A din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6168/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6170/2011. Civil → |
|---|
