ICCJ. Decizia nr. 6172/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6172/2011
Dosar nr. 10087/3/2008
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia din 15 noiembrie 2007, primarul general al Municipiului Bucureşti, a respins cererea privind restituirea în natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, din imobilul situat în Bucureşti str. L., cerere formulată pe calea notificării de C.I.M., propunând în consecinţă acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
La 14 decembrie 2007, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie solicitând instanţei – în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General, Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Drepturilor, A.N.R.P. şi Prefectul Municipiului Bucureşti – anularea art. 2 al dispoziţiei în sensul obligării pârâţilor la acordarea despăgubirilor băneşti în cuantum de 1.000.000 RON şi respectiv la emiterea titlurilor de plată în cuantumul valorii despăgubirilor cuvenite ca urmare a evaluării.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 388 din 26 februarie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., pe capătul de cerere privind anularea parţială a dispoziţiei atacate şi în consecinţă a respins acest capăt de cerere formulat împotriva A.N.R.P., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepţia prematurităţii cererii vizând obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată, respingând acest capăt de cerere ca prematur formulat.
A disjuns judecarea cererii formulată de contestatoare în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi a acordat termen în vederea soluţionării acesteia.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 165 din 9 februarie 2010, a admis contestaţia şi anulând parţial dispoziţia din 15 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, a stabilit ca măsurile reparatorii pentru apartamentele vândute, din imobilul situat Bucureşti str. L., să fie acordate sub forma despăgubirilor băneşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că demersul judiciar al reclamantei vizând caracterul măsurilor reparatorii este întemeiat, în contextul în care Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent, într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.
Tot astfel, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prima instanţă a reţinut caracterul nelegal al art. 2 din dispoziţia contestată, acesta contravenind şi prevederilor legii interne, respectiv art. 20 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală care, prin decizia nr. 189/A din 16 septembrie 2010 a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că textul art. 16 alin. (1) din Titlul VII capitolul V al Legii nr. 247/2005, nu este aplicabil în speţă, el referindu-se la situaţia soluţionării notificărilor anterior modificării Legii nr. 10/2001, când în cuprinsul dispoziţiilor sau deciziilor emise de unitatea deţinătoare se menţiona şi cuantumul concret al sumelor, fiind avute în vedere doar dispoziţiile deja emise la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Împrejurarea că legea dă în competenţa Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, atribuţia stabilirii cuantumului concret al despăgubirilor nu constituie un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate, câtă vreme dispozitivul acesteia, ce produce efecte juridice, nu cuprinde o prevedere referitoare la cuantumul despăgubirilor, ci se referă exclusiv la existenţa dreptului de reparaţie sub forma despăgubirilor băneşti.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că instanţa a omis a analiza şi prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 1055/2008, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel, se arată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că art. 47 al Legii nr. 10/2001, nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil întrucât legiuitorul nu poate dispune nici chiar prin lege asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Tot astfel, se arată că pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a figurat Dosarul nr. 8433/2000, ce a avut ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil, situat în Bucureşti str. L.
Ultimul motiv de recurs vizează înţelesul dat de Normele metodologice, art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire, poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie cea a depunerii actelor doveditoare.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Ca atare, apelul este devolutiv numai pentru ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) astfel că partea care se declară nemulţumită de hotărâre trebuie să învedereze atât temeiurile de fapt cât şi cele de drept pe care-şi fundamentează criticile aduse hotărârii atacate.
În speţă, se constată că recurenta formulează critici omisso medio, fără ca acestea să fi fost supuse examinării instanţei de apel, invocându-se neanalizarea unor aspecte care nu au fost de altfel invocate în calea ordinară de atac.
De altfel, din analiza recursului, rezultă că acesta cuprinde motive străine cauzei, care nu au legătură cu ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată.
Astfel, obiect al criticilor formulate în apel l-a făcut „tipul de echivalent” pe care instanţa fondului l-a apreciat a fi echitabil şi cuvenit reclamantei, pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, din imobilul în litigiu, iar nu modul de aplicare al prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Tot astfel, sunt străine cauzei aserţiunile recurentei referitoare la înţelesul dat de Normele metodologice art. 23 din lege, în condiţiile în care în niciuna din etapele procesuale parcurse nu s-a invocat nedepunerea de către persoana îndreptăţită a actelor doveditoare ale pretenţiilor formulate pe calea notificării înregistrată sub nr. 3204/2001.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 189/A din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6171/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6173/2011. Civil → |
|---|
