ICCJ. Decizia nr. 6221/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6221/2011
Dosar nr. 5772/2/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal , la data de 26 mai 2008, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti l-a chemat în judecată pe Primarul General al Municipiului Bucureşti solicitând anularea Dispoziţiei nr. 9140 din 23 noiembrie 2007 emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că, prin dispoziţia atacată, Primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 261 mp, situată în Bucureşti, deşi persoanelor îndreptăţite le-a fost restituită în natură întreaga suprafaţă de teren de 530,59 mp, situată la aceeaşi adresă, prin Dispoziţia nr. 1135 din 8 august 1997.
Secţia contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către secţia civilă a aceleiaşi instanţe, prin încheierea din 27 iunie 2008 .
Prin sentinţa nr. 1889 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea reclamantului, cu motivarea că persoanele îndreptăţite nu au beneficiat de restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren la care aveau dreptul, deoarece aceasta este în parte ocupată de o construcţie ce aparţine unui terţ.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 379 din 4 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă . Instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, pentru completarea cadrului procesual subiectiv prin introducerea în proces a persoanelor îndreptăţite A.M.O.I., A. (fostă D.) E., A.E. şi V.C.L.
Rejudecând în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a pronunţat sentinţa nr. 265 din 24 februarie 2010 , prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Prefectul Municipiului Bucureşti.
Instanţa a reţinut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat la adresa susmenţionată către moştenitorii fostului proprietar. În executarea acestei hotărâri judecătoreşti s-a emis de către Primarul General al Municipiului Bucureşti Dispoziţia nr. 1135 din 08 august 1997, însă cu ocazia punerii în executare a acestei dispoziţii s-a constatat că o parte din terenul restituit este ocupat de o construcţie edificată în anul 1956, proprietatea unor persoane particulare. În aceste condiţii s-a emis dispoziţia contestată, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul care nu poate fi restituit în natură. Instanţa a apreciat că prin emiterea celei de-a doua dispoziţii nu se încalcă prevederile Legii nr. 10/2001, aceasta fiind singura soluţie de natură a respecta dreptul de proprietate recunoscut prin hotărârea judecătorească anterioară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul , susţinând că nu este admisibilă existenţa concomitentă a două acte administrative pe numele aceloraşi titulari, unul prin care se restituie în natură suprafaţa de 530,59 mp de teren şi altul prin care se acordă măsuri reparatorii pentru 261 mp teren situat la aceeaşi adresă. Apelantul a invocat şi nerespectarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu există acte doveditoare din care să rezulte situaţia juridică a imobilului, acesta nu apare ca fiind naţionalizat, iar din adresa nr. 7164 din 29 februarie 2008 rezultă că „terenul viran a fost alipit cu imobilul din str. Pompiliu Eliade”.
Prin decizia civilă nr. 643/A din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului .
Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a fost naţionalizat, acest aspect fiind lămurit în motivarea sentinţei civile nr. 7408 din 5 iunie 1997 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. În favoarea aceloraşi persoane îndreptăţite s-a pronunţat şi sentinţa civilă nr. 7709 din 12 iunie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă, prin care le-a fost restituit în natură imobilul situat în Bucureşti, str. Pompiliu Eliade, compus din teren în suprafaţă de 302 mp şi construcţie. În baza celor două hotărâri judecătoreşti irevocabile, pârâţilor persoane fizice li s-a recunoscut dreptul la restituire în natură pentru suprafaţa totală de teren de 832,59 mp.
Executarea sentinţelor irevocabile a fost realizată numai parţial, respectiv, din suprafaţa de teren de 530,59 mp situată în str. Pompiliu Eliade, nu s-a putut restitui efectiv decât circa 200 mp, restul terenului fiind ocupat, astfel cum reiese din procesul verbal din 27 octombrie 1997 (fila 102 dosar fond). Pentru suprafaţa de 261 mp teren care nu a putut fi restituită în natură, situată în str. Pompiliu Eliade, persoanele îndreptăţite urmează să primească despăgubiri conform dispoziţiei nr. 9140 din 23 noiembrie 2007, contestată de Prefectul Municipiului Bucureşti.
Instanţa de apel a considerat că nu există două decizii administrative de restituire a aceluiaşi teren (în natură, apoi prin echivalent), dispoziţia nr. 1135/1997 fiind un act de punere în executare a sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Instanţa a mai reţinut, faţă de situaţia de fapt menţionată, că emiterea celei de-a doua dispoziţii este pe deplin legală, deoarece potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent (astfel cum s-a întâmplat în speţă prin emiterea deciziei contestate) în condiţiile prezentei legi (adică în baza Legii nr. 10/2001).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti.
Recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată că este inadmisibilă existenţa concomitentă a două acte administrative pe numele aceloraşi titulari, pentru acelaşi imobil. Recurentul mai susţine că, în urma controlului de legalitate a dispoziţiei contestate a observat că nu au fost respectate prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, deoarece la dosarul administrativ nu există acte privind situaţia juridică a imobilului.
Prin întâmpinare, intimaţii A.M.O.I., A. (fostă D.) E., A.E. (decedată la 19 aprilie 2011) şi V.C.L. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, emiterea dispoziţiei contestate fiind justificată de imposibilitatea restituirii în natură a terenului, deşi în acest sens s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reţine următoarele :
Dispoziţia nr. 1135 din 08 august 1997 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti reprezintă un act de executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a admis acţiunea în revendicare a imobilului preluat de stat în mod abuziv, formulată pe calea dreptului comun înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi în baza căreia Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să predea intimaţilor persoane fizice din prezenta cauză, în deplină proprietate şi posesie, imobilul teren în suprafaţă de 530,59 mp situat în str. Pompiliu Eliade, Sector 1.
În consecinţă, dispoziţia menţionată nu reprezintă un titlu de proprietate (această calitate fiind recunoscută prin art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 exclusiv dispoziţiilor de restituire în natură emise în temeiul acestei legi speciale), aşa încât nu se poate susţine că intimaţii persoane fizice ar deţine concomitent, pentru acelaşi imobil, o dispoziţie de restituire în natură, cu valoare de titlu de proprietate şi o dispoziţie de restituire în echivalent.
Fiind un simplu act prin care debitorul obligaţiei de predare a înţeles să-şi execute obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească, acesta produce efecte în limitele în care predarea s-a făcut în mod efectiv, neavând nicio eficienţă în privinţa terenului pe care debitorul nu-l mai deţinea la momentul executării şi pe care nu l-a putut preda.
Imposibilitatea predării efective în natură a unei suprafeţe din terenul revendicat a făcut ca, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul respectiv, nerestituit, să intre sub incidenţa acestei legi speciale.
Caracterul abuziv al preluării terenului de către stat s-a stabilit în cadrul procesului de revendicare, în hotărârea judecătorească pronunţată reţinându-se, ca situaţie de fapt, că terenul este deţinut de pârâtul Municipiul Bucureşti, care nu a putut face dovada titlului de proprietate al statului.
În consecinţă, susţinerea recurentului, în sensul că nu s-a făcut dovada naţionalizării, nu este relevantă şi nu poate justifica anularea dispoziţiei contestate şi respingerea cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, întrucât în această fază a litigiului, în raport de hotărârea pronunţată în revendicare, caracterul abuziv al preluării nu mai poate fi repus în discuţie.
Acelaşi argument justifică şi respingerea criticii privind încălcarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare privind dreptul de proprietate şi calitatea notificatorilor de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului fiind valorificate în cadrul acţiunii în revendicare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „imobilele preluate în mod abuziv de stat , de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi” .
În speţă, terenul în suprafaţă de 261 mp, nerestituit, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin dispoziţia contestată, intră sub incidenţa textului legal anterior citat, deoarece este un imobil care a fost preluat abuziv, fără a exista dovada titlului statului (astfel cum s-a reţinut în considerentele hotărârii judecătoreşti pronunţate în acţiunea în revendicare), iar până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu fusese restituit proprietarilor recunoscuţi în justiţie.
Imposibilitatea restituirii în natură, constatată cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, a justificat emiterea dispoziţiei privind măsurile reparatorii în echivalent, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „ în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ”.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 643/A din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6234/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6222/2011. Civil → |
|---|
