ICCJ. Decizia nr. 6229/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6229/2011
Dosar nr. 423/115/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin , reclamanţii F.D., F.G.J. şi F.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009, acordarea cu titlu de daune morale a sumei de 1.000.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de autorii acestora L.L. (străbunică), L.G. (străbunic), F.A. (bunică), F.I. (bunic) şi F.G. (tată).
Prin sentinţa civilă nr. 791 din 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţi şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor F.D. şi F.G.J., în calitate de fii ai defunctului F.G. şi de nepoţi ai defuncţilor L.G., L.L., F.I. şi F.A., suma de câte 100.000 euro, în echivalent în lei la data efectuării plăţii, iar reclamantei F.E., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului F.G., suma de 50.000 euro, în echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen pârâtul , invocând, în esenţă, că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, întrucât antecesorii lor nu au suferit condamnări politice. Pârâtul a criticat şi cuantumul exagerat al despăgubirilor acordate în cauză.
La termenul din 27 octombrie 2010, reprezentantul Ministerului Public a invocat ca motiv de apel de ordine publică excepţia nulităţii hotărârii primei instanţe , deoarece cauza a fost soluţionată fără consemnarea concluziilor procurorului.
Prin decizia nr. 413/A din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a admis apelul pârâtului, a anulat hotărârea pronunţată şi, rejudecând fondul cauzei, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor F.G.J. şi F.D. câte 5.000 euro, iar reclamantei F.E. 3.000 euro, respingând în rest acţiunea.
Instanţa de apel a apreciat că motivul de apel de ordine publică invocat de reprezentantul Ministerului Public este fondat, deoarece din sentinţă nu rezultă care a fost poziţia reprezentantului parchetului faţă de pretenţiile reclamanţilor, astfel că hotărârea este nulă, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, în baza art. 297 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., instanţa de apel a anulat hotărârea pronunţată.
Procedând la judecarea pe fond a cererii reclamanţilor, instanţa de apel a reţinut că aceştia au dovedit împrejurarea că autorii lor au fost deportaţi în Bărăgan în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, măsură calificată expres ca fiind abuzivă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009. De asemenea, reclamanţii au făcut dovada calităţii de descendenţi şi, respectiv, soţie supravieţuitoare, a persoanelor deportate, fiind în consecinţă îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral, în condiţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
În raport de durata măsurii administrative la care au fost supuşi autorii reclamanţilor ( 4 ani şi 6 luni), suferinţele fizice şi psihice îndurate, expunerea la dispreţul public, atingerea gravă adusă onoarei şi demnităţii persoanei, faptul că nu reclamanţii, ci antecesorii lor au suferit măsura deportării, apreciind şi necesitatea de a se stabili o proporţionalitate a despăgubirilor cuvenite în raport de prejudiciul încercat şi luând în considerare drepturile acordate în baza O.U.G. nr. 214/1999 şi Decretul-lege nr. 118/1990, instanţa de apel a redimensionat cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanţilor, apreciind că acordarea a câte 5.000 euro pentru reclamanţii F.D. şi F.G.J. şi a 3.000 euro pentru reclamanta F.E. constituie o reparaţie şi o satisfacţie justă, echitabilă şi rezonabilă din partea Statul Român.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii F.D., F.G.J. şi F.E., precum şi pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală a finanţelor publice Caraş-Severin.
În motivarea recursului, reclamanţii critică plafonarea cuantumului despăgubirilor la suma totală de 13.000 euro, arătând că dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a plafonat limita maximă a daunelor morale, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recurentul pârât Statul Român invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susţine că hotărârea din apel a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, text care permite acordarea de despăgubiri exclusiv pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic, nu şi pentru cel determinat prin măsuri administrative cu caracter politic. Acelaşi recurent consideră că suma acordată de instanţa de apel este nejustificat de mare, nu respectă principiile proporţionalităţii şi echităţii şi este de natură să conducă la îmbogăţirea fără just temei a reclamanţilor.
Examinând cererea de recurs formulată de reclamanţi , Înalta Curte constată că aceasta nu a fost semnată, deşi recurenţii reclamanţi au fost citaţi cu această menţiune, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare (filele 11, 12 şi 14 din dosarul instanţei de recurs). În consecinţă, faţă de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. d) raportate la art. 316 şi art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanţi.
Recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat , pentru următoarele considerente:
Interpretarea pe care o propune recurentul pârât în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 este contrară intenţiei legiuitorului şi se bazează pe o analiză izolată a normei supuse interpretării, fără corelarea cu celelalte dispoziţii ale actului normativ.
Chiar titlul Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denotă intenţia legiuitorului de a asimila măsura administrativă cu caracter politic condamnării cu caracter politic, iar din partea introductivă a art. 5 alin. (1) [„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (…) pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la (.)”] se deduce aceeaşi intenţie de a reglementa dreptul la măsuri reparatorii pentru ambele categorii de beneficiari.
Norma prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) nu poate fi ruptă din contextul actului normativ şi nu poate fi aplicată decât în concordanţă cu ceea ce art. 5 prevede în partea sa introductivă. Enumerând categoriile de persoane îndreptăţite la daune morale, textul nu face nicio distincţie în raport de natura măsurii care a generat prejudiciul moral, beneficiul măsurilor reparatorii reglementate (inclusiv acordarea de daune morale) fiind recunoscut atât în cazul condamnării, cât şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
În privinţa cuantumului despăgubirilor morale, critica este de asemenea, neîntemeiată. Instanţa de apel a stabilit, pentru prejudiciul moral suferit de autorii reclamanţilor, cauzat de strămutarea acestora în Bărăgan pentru o perioadă de 4 ani şi 6 luni, o reparaţie în sumă totală de 13.000 euro, sumă care nu este exagerată şi nu se îndepărtează de criteriile echităţii şi rezonabilităţii, aşa cum se susţine în motivarea recursului declarat de pârât. Dimpotrivă, aprecierea în echitate făcută, în absenţa unor criterii ferme de cuantificare, păstrează raportul de proporţionalitate între interesul particular şi cel general, asigurând o satisfacţie de natură morală pentru atingerea adusă unor valori, de asemenea, nepatrimoniale, în strânsă legătură cu atributele personalităţii umane.
În consecinţă, criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul pârâtului va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii F.D., F.G.J. şi F.E. împotriva deciziei nr. 413/A din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală a finanţelor publice Caraş – Severin împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6227/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6/2011. Civil → |
|---|
