ICCJ. Decizia nr. 6231/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6231/2011
Dosar nr. 24993/3/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, reclamanţii C.G. şi C.G. au chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 356 mp, situat în extravilanul com. Glina jud. Ilfov, făcând parte din tarlaua 1/1, parcela 24, intabulat în Cartea Funciară nr. 395 a comunei Glina, cu nr. cadastral 734/1.
În motivare, reclamanţii au susţinut că în vederea construirii autostrăzii Bucureşti - Constanţa, respectiv a sectorului Bucureşti – Fundulea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a achiziţionat terenurile necesare, printre care se regăseşte şi cel al reclamanţilor.
Reclamanţii au arătat că au dobândit suprafaţa de teren de 4987,266 mp, din care fac parte şi cei 356 mp expropriaţi, de la D.C. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 297 din 06 februarie 2003, iar vânzătorul la rândul său, îl dobândise de la D.Z., prin moştenire legală.
După ce au devenit proprietarii suprafeţei 4987,266 mp, reclamanţii au făcut un act de dezmembrare autentificat, iar lotul nr. 1, în suprafaţă de 356 mp, devine în totalitate teren ocupat de Autostrada A2.
S-a arătat că această menţiune, care a constituit piedică la intabulare, dovedeşte situaţia incertă a terenului atâta timp cât nu a operat transferul dreptului de proprietate deoarece nu s-au plătit despăgubirile prevăzute de lege.
În drept, au fost invocate disp. art. 44 alin. (3) din Constituţia României, art. 1 şi 27 din Legea 33/1994 şi art. 15 din Legea nr. 198/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 521 din 09 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a IV-a civilă s-au respins, ca nefondate, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru netimbrare şi excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi a Legii nr. 198/2004 şi s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor.
În considerentele sentinţei s-a reţinut, cu privire la excepţia netimbrării, că faţă de temeiul juridic al acţiunii, reprezentat de disp. Legii nr. 33/1994 şi Legii nr. 198/2004, cererile adresate instanţelor judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de plata taxei de timbru.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale de a soluţiona cauza, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994, competenţa în materia exproprierii revine Tribunalului Judeţean sau Tribunalului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială se află imobilul.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost apreciată întemeiată, întrucât Legea nr. 198/2004 stabileşte cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale iar procedura prevăzută de lege conţine 2 faze - faza cercetării prealabile, care va stabili dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico – sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor ce nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum şi încadrarea în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului aprobate potrivit legii. Rezultatul va fi consemnat într-un proces verbal înaintat după caz Guvernului, Consiliului Judeţean sau al Municipiului Bucureşti şi numai după aceea se va face declararea de utilitate publică prin Lege sau Hotărâre şi se va publica în M. Of.
După publicarea în M. Of. expropriatorul întocmeşte documentaţia, cu indicarea numelui proprietarului şi a ofertelor de despăgubire.
Abia după ce vor fi soluţionate întâmpinările împotriva propunerilor de expropriere, rezultatul deliberării comisiei se comunică expropriatului, care, dacă este nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa tribunalului competent.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, deoarece drepturile şi pretenţiile reclamanţilor nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă de aceştia, şi anume dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi a Legii nr. 198/2004.
Împotriva soluţiei tribunalului, au declarat apel reclamanţii C.G. şi C.G.
Apelanţii au arătat că soluţia primei instanţe este contradictorie, atâta timp cât prin hotărâre sunt respinse ca nefondate excepţiile de necompetenţă şi de netimbrare şi este admisă excepţia inadmisibilităţii.
Nu există o altă cale procedurală pentru a obţine despăgubiri, decât calea pe care au ales-o şi anume, legile speciale care reglementează procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
De aceea, prima instanţă a procedat greşit atunci când a respins două excepţii prin raportare la dispoziţiile Legilor nr. 33/1994 şi nr. 198/2004, şi a admis o altă excepţie, tocmai pe considerentul că respectivele dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă.
Prin decizia nr. 655 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a admis apelul declarat, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pe aspectul timbrajului şi al competenţei că, de principiu, dacă acţiunea în pretenţii este guvernată de dispoziţiile dreptului comun, atunci trebuie timbrată. Dacă acţiunea este guvernată de dispoziţiile speciale în materia exproprierii, atunci aceasta este scutită de la plata taxelor de timbru, conform Legii nr. 146/1997 şi a Legii nr. 198/2004.
S-a constatat că temeiul juridic al acţiunii introductive cuprinde atât dispoziţii din legile speciale privind exproprierea cât şi dispoziţii ale dreptului comun în materia proprietăţii şi că, pentru a putea fi soluţionată corect excepţia de necompetenţă, era necesar să se stabilească dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Faţă de situaţia menţionată, prima instanţă era datoare să pună în discuţia părţilor şi să califice corect cererea de chemare în judecată (art. 84 C. proc. civ. şi art. 129 C. proc. civ.).
Tribunalul a procedat greşit atunci când a soluţionat excepţia de netimbrare şi excepţia de necompetenţă, prin raportare la legile speciale, iar excepţia de inadmisibilitate a soluţionat-o într-un sens în care legile speciale nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză.
Calificarea juridică a situaţiei de fapt este necesară pentru a se stabili regimul juridic ce guvernează pretenţiile reclamanţilor. Dacă prima instanţă a constatat că aceste pretenţii nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, era necesar să analizeze în ce măsură pot fi ocrotite pe calea dreptului comun, în condiţiile în care, reclamanţii au invocat în cererea de chemare în judecată dispoziţiile şi art. 44 alin. (3) din Constituţia României.
Nefiind ţinută de temeiul juridic indicat de părţi, prima instanţă era datoare să constate care sunt normele aplicabile fără ca în acest fel, să se poată pune problema încălcării principiului disponibilităţii.
Întrucât pentru corecta soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii era necesară calificarea juridică a situaţiei de fapt şi ţinând seama de faptul soluţionării excepţiilor în baza unor temeiuri juridice ce se exclud reciproc, Curtea a constatat că se impune desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, soluţie justificată pe de o parte, de existenţa unor motive contradictorii în considerentele hotărârii apelate, şi pe de altă parte, de împrejurarea că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri, care a formulat următoarele critici, cu referire la dispoz. art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.:
- Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care a dispus desfiinţarea sentinţei întrucât ar exista motive contradictorii în considerente, iar prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului.
Or, din conţinutul normei procedurale menţionate rezultă că legiuitorul a avut în vedere acea situaţie în care, ca urmare a analizei efectuate, instanţa de apel a apreciat că se impunea cu necesitate ca prima instanţă să cerceteze fondul cauzei, nefiind astfel suficient şi necesar să se constate că litigiul a fost soluţionat în primă instanţă în temeiul unei excepţii procesuale.
Instanţa de apel s-a rezumat însă la a constata că tribunalul nu a examinat fondul cauzei, fără să facă aprecieri cu privire la necesitatea cercetării fondului.
Soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii este una justă, ceea ce conduce la concluzia că în speţă, în mod corect, nu s-a cercetat fondul.
- De asemenea, aşa-numitele motive contradictorii regăsite de instanţa de apel în conţinutul considerentelor hotărârii de primă instanţă nu se circumscriu prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi vorba de o situaţie care să conducă la desfiinţarea hotărârii judecătoreşti.
Aşadar, instanţa de apel trebuia să se pronunţe cu privire la justeţea soluţiei date de instanţa de fond asupra excepţiilor netimbrării şi necompetenţei şi totodată, să constate că tribunalul a calificat corect cererea de chemare în judecată, stabilind ca atare regimul juridic care guvernează pretenţiile reclamanţilor.
Intimaţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând, în esenţă, că nu pot fi primite criticile formulate întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normei procedurale referitoare la desfiinţarea soluţiei, cu trimitere spre rejudecare.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora potrivit următoarelor considerente:
Pronunţând soluţia de desfiinţare cu trimitere, instanţa de apel a reţinut, în justificarea acesteia, faptul că tribunalul nu a cercetat fondul pricinii şi că sentinţa primei instanţe ar conţine motive contradictorii, deduse din aceea că în soluţionarea excepţiilor vizând timbrajul şi competenţa a făcut aplicarea legilor speciale în materia exproprierii, pentru ca asupra admisibilităţii cererii să tragă concluzia inaplicabilităţii aceloraşi norme speciale.
S-a apreciat totodată, că pentru o corectă soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii era necesară calificarea juridică a situaţiei de fapt, în funcţie de care să se stabilească apoi, normele de drept incidente.
În privinţa motivelor contradictorii ale unei hotărâri judecătoreşti, ele ar putea conduce, contrar susţinerii recurentei, în anumite situaţii, la concluzia că fondul pricinii nu a fost antamat şi că o astfel de neregularitate a actului jurisdicţional nu ar putea fi acoperită decât prin reluarea judecăţii.
În speţă însă, nu este dată o asemenea situaţie întrucât analiza condiţiilor de formă (timbraj, competenţă) ale sesizării instanţei, cu referire la dispoziţiile unor acte normative speciale, pe care partea şi-a fundamentat pretenţiile nu înseamnă implicit, că trebuie considerate îndeplinite celelalte condiţii, ale aceleiaşi legi speciale, referitoare la admisibilitatea pretenţiilor.
De aceea, cazul motivelor contradictorii, care din perspectiva dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ar putea fi analizate doar ca o necercetare a fondului pretenţiilor, nu se regăseşte în speţă.
Sub acest aspect, instanţa de apel a concluzionat greşit că, fiind făcută analiza asupra excepţiilor de netimbrare şi de necompetenţă cu referire la Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004, nu se putea decât de o manieră contradictorie, să fie soluţionată excepţia de inadmisibilitate în sensul în care aceleaşi legi nu ţi-ar găsi aplicabilitatea.
- În acelaşi timp, instanţa de apel a procedat greşit, critica recurentei-pârâte fiind întemeiată, când şi-a motivat soluţia de desfiinţare cu trimitere la simpla referire asupra faptului că tribunalul nu a cercetat fondul pricinii.
Or, din conţinutul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că trebuie să se fi stabilit că „în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului”.
Aceasta, întrucât nu întotdeauna rezolvarea procesului presupune tranşarea fondului raporturilor juridice dintre părţi, excepţiile care se constituie într-un fine de neprimire (ca în cazul inadmisibilităţii) oprind judecata înainte de a se ajunge la o analiză pe fond.
Reţinând că nu s-a cercetat fondul procesului, instanţa de apel trebuia să lămurească ea însăşi, cadrul juridic şi norma incidentă, pentru a putea trage, eventual, concluzia greşitei soluţionări a cauzei pe excepţie şi a justifica astfel, măsura desfiinţării cu trimitere.
Această lămurire şi calificare a situaţiei juridice erau posibile în faza apelului având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac care permite suplimentarea probatoriului pentru stabilirea elementelor de fapt ale pricinii şi în mod corespunzător, a normelor de drept care le guvernează.
Stabilind aşadar, că nu a avut loc o cercetare a fondului procesului, fără să motiveze şi să demonstreze că o asemenea soluţie este greşită, instanţa de apel a pronunţat o soluţie în afara ipotezei art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
O interpretare în sensul menţionat – fără să se arate de ce este greşită necercetarea fondului – ar conduce la concluzia că soluţionarea procesului civil ar presupune întotdeauna dezlegarea fondului raporturilor juridice.
În consecinţă, se va reţine că s-a făcut o greşită aplicare a dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi că soluţia de desfiinţare cu trimitere nu putea fi pronunţată fără ca în prealabil să se lămurească obligativitatea evocării fondului de către prima instanţă şi deci, eronata rezolvare a cauzei prin stabilirea incidenţei unei excepţii.
Văzând dispoz. art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (în care se încadrează de fapt, cu referire la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivul de nelegalitate invocat de parte, întrucât este vorba de nesocotirea unei norme procedurale în desfăşurarea judecăţii), recursul va fi admis şi casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 655/A din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6288/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6234/2011. Civil → |
|---|
