ICCJ. Decizia nr. 6271/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6271/2011
Dosar nr. 35299/3/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1435 din 11 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti – secţia a V – a civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul V.M.A. împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General, şi în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să restituie reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie prin dispoziţie motivată imobilul situat în Bucureşti, str. Abrud, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 168 m.p., şi construcţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 3337 din 8 mai 2001, V.F. a solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. Abrud, sector 1.
Notificarea nu a fost soluţionată iar la data de 18 aprilie 2007 V.F. a decedat, de pe urma acesteia rămânând ca moştenitor V.M.A., cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor din 4 septembrie 2007 eliberat de Biroul Notarului Public L.A.
Acţiunea dedusă judecăţii având natura unei contestaţii împotriva lipsei răspunsului unităţii deţinătoare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, asimilat unui răspuns negativ este admisibilă cum s-a statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în recurs în interesul legii.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că, imobilul în litigiu, compus din teren (lungime 22,6 m.p. – lăţime 8 m) şi construcţii reprezintă o casă de zid şi a aparţinut iniţial lui A.G. şi A.M. aşa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare din 11 iunie 1919, contract în care este trecută str. Abrud fostă Georgescu I, cum rezultă şi din certificatul din 20 septembrie 2001 eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti – Serviciul Nomenclatură Urbană şi din adresele din 18 septembrie 2002 şi din 25 octombrie 2001 eliberate de DITL, sector 1.
A mai reţinut prima instanţă că reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţa de 168 m.p., şi construcţii a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 222/1951, prin sentinţa civilă nr. 751 din 25 octombrie 1952 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Griviţa Roşie pentru neplata unor impozite restante.
Preluarea fiind abuzivă în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, îndreptăţeşte reclamantul să pretindă restituirea în natură potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Restituirea în natură este posibilă, întrucât din adresele nr. 19204 din 19 august 2002 şi nr. 19203 din 22 august 2002 eliberate de A.F.I., adresa nr. 2315 din 11 iulie 1996 eliberată de SC R.V. SA şi nr. 29280/8394 din 20 septembrie 2001 eliberată de SC R. SA, rezultă că imobilul din litigiu nu a făcut obiectul vânzărilor în temeiul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte Ministerul Finanţelor Publice prima instanţă a constatat că acesta nu are calitate procesual pasivă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Prin apelul formulat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a criticat hotărârea în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive şi a respingerii acţiunii fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, în sensul respingerii acţiunii.
Pe capătul de cerere prin care se solicită să se constate că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv pârâtul – apelant a invocat excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte nevalabilitatea titlului statului motivat de faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu se mai face distincţie între imobilele preluate de stat cu titlu sau fără titlu.
Prin motivele de apel formulate de pârâtul – apelant Municipiul Bucureşti prin Primarul General s-a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrunit potrivit art. 23 în înţelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deţinătoare fiind obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii.
Instanţa de judecată a dispus restituirea în natură, dar nu a determinat dacă imobilul este liber în înţelesul art. 10 din legea nr. 10/2001.
În cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.
Dacă actele doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
A mai arătat că, dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea construcţiei demolate aşa cum a fost calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie prin decizia nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a admis apelul formulat de apelantul – pârât Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu intimatul – reclamant V.M.A. şi pârâtul – apelant Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă următoarele:
Lipsa răspunsului entităţii investite cu soluţionarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce nu poate rămâne necenzurat, întrucât nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptăţit de a se adresa instanţei.
Dat fiind că, Primăria Municipiului Bucureşti a fost învestită cu soluţionarea notificării la 8 mai 2001, nesoluţionată până în prezent, vătămarea pricinuită reclamantului în exercitarea drepturilor acestuia fundamentate pe prevederile legii speciale poate fi examinată în cauza dedusă judecăţii.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu limitează completarea probatoriului în etapa judecăţii, întrucât rolul judecăţii nu se poate limita la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate.
Contrar criticilor formulate de apelantul – pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, instanţa a stabilit pe baza probelor administrate că imobilul din litigiu este liber şi poate fi restituit în natură.
Criticile apelantului nu au fost susţinute nici în faza apelului de probe în sens contrar.
Nici în ceea ce priveşte posibilitatea ca fostul proprietar să fi încasat despăgubiri nu s-au produs probe de către apelant, astfel că susţinerile acestuia rămân simple supoziţii;
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, curtea a constatat că nu pot fi primite criticile privind lipsa de interes a reclamantului referitoare la capătul de cerere având ca obiect nevalabilitatea titlului statului, faţă de excepţia invocată ca motiv de apel, deoarece un astfel de capăt de cerere nici nu a fost formulat de reclamant, acesta solicitând să se constate că imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de către stat.
A reţinut ca întemeiat motivul de apel referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului în raport cu obiectul cauzei dedusă judecăţii, tribunalul nefiind sesizat cu o acţiune în revendicare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentul – pârât a susţinut că termenul de 60 de zile pentru soluţionarea notificării poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001.
În cazul în care persoana îndreptăţită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.
A mai susţinut că instanţele de judecată au dispus restituirea în natură a imobilului din litigiu fără a clarifica situaţia juridică a acestuia în sensul de a se stabili dacă acest imobil este liber şi poate fi restituit.
Faţă de cele expuse, recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi în raport de normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării, adică în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Depunerea sau nu a actelor este lăsată la libera apreciere a persoanei îndreptăţite, altfel putând da naştere unui abuz din partea unităţii deţinătoare prin solicitarea a tot felul de acte.
Pe de altă parte, acest motiv de recurs nu poate fi primit şi pentru că, prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoarei de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Nefondată este şi critica referitoare la stabilirea situaţiei juridice a imobilului în sensul de a se stabili dacă este liber şi dacă poate fi restituit în natură, deoarece din actele provenite chiar din partea recurentului rezultă că imobilul din litigiu poate fi restituit în natură.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti — secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6267/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6272/2011. Civil → |
|---|
