ICCJ. Decizia nr. 6274/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6274/2011
Dosar nr. 4647/2/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti şi întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ. reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâtele D.O.C. şi P.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea primei pârâte de a lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 1 situat în Bucureşti, str. Chopin, sector 2, şi obligarea celorlalte două pârâte de a lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 2 situat în acelaşi imobil la etajul 1, dobândite de pârâţi în baza Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 1766 din 10 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii active cu înscrisurile depuse, cu certificatul de moştenitor, rezultând că imobilul revendicat a aparţinut autorului său G.G. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Tribunal Ilfov. Preluarea abuzivă a imobilului de către stat, s-a constatat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 418 din 6 iunie 2007 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 407 din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a soluţionat o altă acţiune în revendicare formulată de reclamantă pentru acelaşi imobil. Valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi în baza Legii nr. 112/2005 a fost constatată cu caracter irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2609 din 9 aprilie 2003 a Judecătoriei sector 2, care a respins acţiunea reclamantei prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestor contracte. Instanţa procedând la compensarea titlurilor de proprietate, a apreciat că este preferabil titlul statului, pe temeiul legii speciale, ca o garanţie a siguranţei circuitului civil şi ca măsura menită să nu aducă atingere unui alt drept de proprietate deja câştigat, a cărei valabilitate a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel susţinând în esenţă că, în mod nelegal prima instanţă a acordat preferinţă titlului intimatelor pârâte.
Prin decizia civilă nr. 427 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă a respins ca nefondat apelul.
În considerentele hotărârii s-a reţinut în esenţă că, reclamanta a fixat cadrul procesual prin indicarea temeiului juridic al acţiunii ca fiind art. 480 C. civ., iar conform principiului disponibilităţii judecătorul nu poate modifica acest cadru procesual. În apel reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 doar acest lucru nu poate fi primit conform principiului amintit. S-a mai reţinut că în mod corect prima instanţă a dat preferinţă titlului intimatelor ţinând seama de Decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi urmărind siguranţa circuitului civil.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1278 a admis recursul a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, hotărârea recurată nu respectă cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa nu a analizat criticile formulate în apel respectiv, nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a formulat convingerea asupra fiecărui motiv de apel cu care a fost investită şi că în considerentele hotărârii recurate se regăsesc numai aprecieri generale, de principiu, care nu dezleagă de fapt niciuna din criticile deduse judecăţii prin cererea de apel iar nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetare a fondului pricinii.
Trimisă spre rejudecare cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 4647/2/2010.
În urma analizării întregului material probator şi urmând dispoziţiile obligatorii ale deciziei de îndrumare, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă a pronunţat decizia nr. 518/A din 30 septembrie 2010 prin care a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, intimatele – pârâte unt titularele dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu, deţin un titlu de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/19953, titlu care a fost confirmat de justiţie prin respingerea irevocabilă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a acestuia, astfel că se pot prevala de existenţa unui bun în sensul C.E.D.O. S-a mai reţinut că, datorită specificului prezentei acţiuni în revendicare, determinat de faptul că imobilul preluat abuziv de către stat în perioada regimului comunist, compararea titlurilor de proprietate înfăţişate de părţi se face cu observarea criteriilor statornicite de decizia civilă nr. 33/2008 pronunţată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea ce face obiectul recursului a analizat noţiunea de bun în sensul C.E.D.O. şi pe observarea criteriilor statornicite de decizia civilă nr. 33/2008 pronunţată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii, că acţiunea în revendicare rămâne modalitatea clasică a proprietarului neposesor de a redobândi posesia bunului său de la posesorul neproprietar, fără ca regimul juridic al acesteia să fie modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instrumentul de realizare a acestui obiectiv reprezintă compararea celor două titluri propuse în cauză. Soluţia pronunţată este nelegală, motivat de faptul că se acordă prevalenţă legislaţiei cu caracter reparator, respectiv actelor normative edictate în domeniul restituirii proprietăţii preluate abuziv.
- În mod nelegal s-a reţinut că, prin rămânerea definitivă a deciziei civile nr. 322/2003 în temeiul căreia s-au obţinut despăgubiri, dreptul de proprietate, care reprezintă un bun în sensul C.E.D.O., s-a convertit într-un drept de creanţă.
- Instanţa de apel în încercarea de a asigura un echilibru între realizarea dreptului de proprietate al recurentei şi intenţia de „a nu aduce atingere acestui drept de proprietate”, s-a făcut abstracţie de principiul disponibilităţii.
- Decizia nr. 33/2008 pronunţată de instanţa supremă şi invocată în justificarea soluţiei de a proteja dreptul de proprietate al pârâtelor nu are incidenţă în cauză.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed:
1. Recurenta critică hotărârea, în primul rând, invocând ca motiv de nelegalitate, faptul că nelegal, analiza acţiunii în revendicare s-a făcut prin excluderea „metodei clasice a proprietarului neposesor de a redobândi posesia bunului său de la posesorul neproprietar”.
Într-adevăr, acţiunea în revendicare se caracterizează printr-o serie de însuşiri şi anume: este o acţiune reală, pentru că, reclamantul pretinde că este titularul dreptului real de proprietate, drept care imprimă şi acţiunii acelaşi caracter real; se urmăreşte predarea posesiei unui bun, ceea ce înseamnă că, în principiu, acţiunea trebuie introdusă împotriva celui ce deţine bunul; reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, dovadă care constituie temeiul acţiunii în revendicare.
Dar, în speţa supusă analizei trebuie avută în vedere, pe lângă metoda clasică prevăzută în art. 480 C. civ. şi faptul că, imobilul ce face obiectul revendicării, a fost preluat abuziv şi în aceste condiţii mecanismul comparării titlurilor de proprietate prezintă unele particularităţi.
În atare situaţie, legal s-a analizat, în speţă, dacă părţile se pot prevala de un bun în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului invocându-se în acelaşi timp şi criteriile statornicite prin decizia nr. 33/2008 pronunţată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii.
Situaţia juridică a imobilului supus analizei a fost stabilită definitiv şi irevocabil printr-o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat caracterul abuziv al preluării şi implicit nevalabilitatea titlului statului.
Înainte de a se trece la compararea titlurilor de proprietate, conform metodei clasice, trebuie precizat că, reclamanta a formulat o acţiune în contradictoriu cu intimatele pârâte prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâte în calitate de dobânditoare a imobilului în baza Legii nr. 112/2005, acţiune care a fost soluţionată irevocabil în sensul respingerii acţiunii.
Prin urmare, titlul de proprietate al pârâtelor, privitor la imobilul în litigiu, a fost analizat din punct de vedere juridic, fiind astfel confirmat printr-o hotărâre judecătorească.
În atare situaţie, pârâtele se pot prevala de existenţa unui bun în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Atâta timp cât titlul de proprietate al pârâtelor a fost confirmat de o instanţă de judecată, în aplicarea metodei de comparare a titlurilor de proprietate, acest titlu va fi preferabil, în caz contrar s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice.
Unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care implică între altele, că soluţia definitivă dată de instanţe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză.
2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, şi anume, dreptul de proprietate al reclamantei, trebuie precizat că, pentru imobilul în litigiu s-a formulat o cerere de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 112/2005, în temeiul căreia s-au obţinut despăgubiri, confirmate printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Drept urmare, corect s-a reţinut că dreptul de proprietate al reclamantei, care reprezintă un bun în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, s-a convertit într-un drept de creanţă.
3. Motivul de recurs ce vizează încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanţele sunt obligate să se pronunţe în limitele în care au fost investite prin cererea de chemare în judecată şi prin eventualele cereri reconvenţionale sau de intervenţie.
Cadrul procesual atât sub aspectul obiectului cât şi al părţilor între care se derulează litigiu este cel fixat de părţi, nefiind permis instanţei ca, din oficiu să se pronunţe în afara limitelor în care a fost învestită.
În speţă, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, instanţele de judecată s-au pronunţat în limitele investirii sale, în sensul că au analizat pe larg acţiunea în revendicare, cu care au fost investite, fără depăşirea cadrului procesual.
4. În ce priveşte ultimul motiv de recurs, ce vizează aplicarea deciziei nr. 33/2008 pronunţată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii, este tot nefondat, având în vedere că, respectarea dispoziţiilor acestei decizii sunt obligatorii în analizarea acţiunilor în restituirea bunurilor preluate în mod abuziv.
În considerentele deciziei nr. 33/2008 s-a reţinut că, instanţa europeană a stabilit că exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cel al cumpărătorului de bună – credinţă.
Ca urmare oricare dintre aceştia nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu sau fără titlu valabil, pentru că, titlul subdobânditorului nu a fost anulat, Curtea Europeană a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptăţite despăgubiri.
În speţă, este cert că titlul pârâtelor nu a fost anulat, ci dimpotrivă confirmat printr-o hotărâre judecătorească şi drept urmare reclamantei corect i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de vechiul regim, iar în aplicarea metodei clasice de comparare a titlurilor de proprietate se va da eficienţă titlului confirmat de o hotărâre judecătorească, respectiv titlul pârâtei.
Aşadar, în raport de cele reţinute Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei civile nr. 518/A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III–a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6272/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6276/2011. Civil → |
|---|
