ICCJ. Decizia nr. 6279/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6279/2011
Dosar nr. 2167/101/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 26 martie 2010 reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat la plata sumei de 200.000 euro daune morale suferite de reclamant şi tatăl acestuia care au fost dislocaţi la data de 18 iulie 1951 din localitatea Cioroboreni, raionul Vânju Mare, fiindu-le stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Frumuşiţa, raionul Galaţi.
La 27 iulie 1955, le-au fost ridicate restricţiile domiciliare dându-le posibilitatea de a se întoarce la vechile locuinţe.
Reclamanta G.M. la data de 26 martie 2010 a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de ea şi mama acesteia ca urmare a dislocării.
Constatând că reclamanţii sunt fraţi şi au fost supuşi aceloraşi măsuri administrative, în temeiul art. 169 C. proc. civ., instanţa a dispus conexarea dosarului nr. 2169/101/2010 la dosarul nr. 2167/101/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinţi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, fiind obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 30.000 Euro în echivalent lei la data plăţii cu titlu de daune morale.
S-a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 18 iunie 1951, reclamanţii împreună cu părinţii acestora au fost ridicaţi de la domiciliu, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în localitatea Frumuşiţa Nouă, raionul Galaţi până la data de 27 iulie 1955, când li s-a permis să revină la casele lor.
S-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, stabilindu-se că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de întreaga familie în urma dislocării, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o prin aceea că reclamanţii au obţinut despăgubiri în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990 aşa încât instanţa trebuia să verifice dacă despăgubirile deja încasate nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit.
Prin decizia civilă nr. 337 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I – a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 316 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 7.000 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în raport de vârsta reclamantelor, durata măsurii şi de faptul că prejudiciul suferit de autorii lor s-a estompat în timp, suma de 7.000 Euro este rezonabilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate.
Ambele instanţe, de fond şi de apel, au încălcat dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la participarea obligatorie a procurorului, astfel încât hotărârile sunt lovite de nulitate absolută.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel, nu a redus în mod corespunzător cuantumul daunelor morale în raport cu situaţia de fapt şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia despăgubirilor.
Faţă de cele expuse recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate, în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, participarea procurorului este obligatorie în cauzele având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, care nu se încadrează în categoria celor de drept cu acest caracter, prevăzute expres de lege la art. 1 alin. (2) respectiv art. 3.
Pentru judecarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe condamnări de drept cu caracter politic sau pe măsuri administrative de drept cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 nu prevede participarea obligatorie a procurorului.
Or, în speţă, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în despăgubiri pentru o măsură administrativă de drept cu caracter politic, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, soluţionarea cauzei are loc fără participarea procurorului.
În ceea ce priveşte critica referitoare la întinderea cuantumului despăgubirilor morale pe care le apreciază ca fiind prea mari, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, întrucât instanţa de apel a avut în vedere drept criterii: valorile lezate prin măsura deportării şi stabilirii domiciliului obligatoriu; vârsta reclamantelor şi principiul echităţii în aprecierea prejudiciului moral.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei civile nr. 337 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova - secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6278/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6280/2011. Civil → |
|---|
