ICCJ. Decizia nr. 6323/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6323/2011
Dosar nr. 17947/3/2007
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a V-a civilă la data de 06 septembrie 2005, reclamanţii C.M. şi C.A. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să le restituie în natură şi să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bucureşti, str. Aurel Vlaicu.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autorul lor, S.P., a fost proprietarul imobilului din Bucureşti, str. Aurel Vlaicu sector 2 pe care l-a dobândit prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare din 12 februarie 1940 de Tribunalul Ilfov - secţia a IX a notariat.
În calitate de moştenitori ai fostului proprietar, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001, au adresat Primăriei Municipiului Bucureşti o notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în str. Aurel Vlaicu. În subsidiar, au solicitat restituirea prin echivalent, în cazul şi în măsura în care restituirea în natură nu ar fi fost posibilă.
Notificarea a fost comunicată prin intermediul Executorului Judecătoresc T.G., la 13 august 2001, la data de 14 august 2001. Ea a fost înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. 13341/2001.
Instituţia notificată nu a soluţionat notificarea, deşi de la data depunerii actelor doveditoare necesare au trecut mai mult de 2 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 340 din 10 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prematurităţii cererii şi a respins cererea ca fiind prematur formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 163 din 13 martie 2007, a admis apelul declarat de reclamanţii C.M. şi C.A. împotriva sentinţei civile nr. 340 din 10 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului situat în str. Aurel Vlaicu, în calitate de legatari universali ai succesorilor legali ai proprietarului iniţial al imobilului în litigiu. Instanţa de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi a concluzionat că excepţia prematurităţii cererii formulate de reclamanţi a fost în mod greşit admisă de prima instanţă.
Rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 886 din 22 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă a admis cererea şi a dispus obligarea pârâtei să emită o dispoziţie motivată privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Tribunalul a constatat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 19 septembrie 2002 emisă de către Primăria Municipiului Bucureşti, precum şi din raportul de expertiza efectuat în cauză, rezultă că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, acesta fiind afectat în prezent de elemente de sistematizare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, însă fără a-l motiva.
La data de 15 martie 2010 reclamanţii C.M. şi C.A. au formulat cerere de aderare la apelul formulat de către pârât, solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 626/A din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat şi cererea de aderare la apel.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că, întrucât acesta nu a fost motivat, în cauză nu se poate face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. întrucât pârâtul în cadrul celor două cicluri procesuale ale litigiului nu a formulat nici un fel de apărări în sensul că nu a depus întâmpinare şi nici nu a formulat obiecţiuni cu privire la lucrarea de specialitate efectuată în cauză.
Criticile formulate de reclamanţi au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză, s-a stabilit, prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului situat în str. Aurel Vlaicu, în calitate de legatari universali ai succesorilor legali ai proprietarului iniţial al imobilului, numitul S.P. Acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat întrucât această hotărâre judecătorească nu a fost recurată şi, ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a constituit o problemă de drept dezlegată pentru judecătorul fondului.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului, instanţa de apel a reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, coroborate cu adresele din 4 iunie şi 4 mai 2010 emise de pârâtul Municipiul Bucureşti, suprafaţa de 386 mp se află în proprietatea unei ambasade şi a Cooperativei Meşteşugăreşti A., iar suprafaţa de 523 mp se află în administrarea SC A. SA, aspect recunoscut şi de către reclamanţi.
Pe suprafaţa de teren de 523 mp se află amplasate construcţii noi ce nu au aparţinut autorului reclamanţilor. În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi cea juridică a imobilului în litigiu, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I şi teza a II a din Legea nr. 10/2001 republicată, invocate de către apelanţi, întrucât pe terenul pe care se afla construcţia edificată de către autorul reclamanţilor şi care a fost demolată, există construcţii noi aflate în proprietatea statului român.
De altfel, Curtea Europeană a Dreptului Omului a apreciat în cauza Atanasiu contra României că o atare constatare judecătorească în sensul că naţionalizarea unui bun a fost abuzivă nu antrenează în mod automat un drept de restituire a bunului, ci un drept la indemnizare, drept recunoscut de către instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs atât reclamanţii C.M. şi C.A., cât şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
1. Prin recursul declarat, reclamanţii C.M. şi C.A. formulează următoarele critici pe care le structurează astfel:
a. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Astfel, deşi în mod corect s-a stabilit prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă că recurenţii-reclamanţi sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, Str. Aurel Vlaicu, instanţa califică acest aspect ca intrând în puterea lucrului judecat, aceasta decizie nefiind recurată.
Recurenţii-reclamanţi nu au avut nici un motiv pentru a recura această decizie, câtă vreme instanţa de judecată le recunoaşte calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea din 13 august 2001, trimiţând cauza spre rejudecare pentru a fi dezbătut fondul.
b. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor administrate în cauză (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.)
Astfel, adresa din 04 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Evidenţa Proprietăţii se referă strict la adresa poştală din strada Drobeta, aflată în imediata vecinătate a imobilului din prezenta cauză.
În schimb, în ceea ce priveşte adresa din 28 mai 2010 emisă de aceeaşi autoritate, instanţa de apel omite să precizeze faptul că suprafaţa de 523 mp, în care construcţii de 125 mp categoria de folosinţă „construcţii şi curţi"; este deprinsă la adresa poştală Aurel Vlaicu.
De asemenea, instanţa de apel omite să se pronunţe inclusiv asupra argumentelor existente în dosarul fiscal din arhiva Direcţiei Venituri Buget Local sector 2, documente din care rezultă fără echivoc faptul că proprietarul imobilului la adresa poştală Aurel Vlaicu este însuşi autorul S.P., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 12 februarie 1940 autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia a IX-a notariat.
Recurenţii reproduc în continuare concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expert C.M. în sensul că imobilul în litigiu nu este afectat de elemente de sistematizare şi niciodată nu a fost înstrăinat unei persoane fizice sau persoane juridice în baza Legii nr. 112/2005 sau în baza altui act normativ.
c. Instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii şi neţinând cont de toate reglementările, inclusiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
O reparaţie echitabilă în cauza de faţă ar fi aceea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Brumărescu contra României, respectiv restituirea în termen de şase luni a imobilului în litigiu şi a tenului pe care este amplasat.
2. În cauză a formulat recurs şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, fără însă a semna cererea de recurs, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, admiţând, prin decizia din 07 mai 2007, recursul în interesul legii cu care a fost sesizată, a stabilit că dispoziţiile 3021 alin. (1) lit. d) raportat la art. 316 C. proc. civ. se interpretează în sensul că: „Cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părţii. Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.”.
Făcând aplicarea acestei decizii, în temeiul art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Cure a dispus, conform art. 133 alin. (2) C. proc. civ., citarea recurentului-pârât cu menţiunea de a semna cererea de recurs.
Cum partea nu a înţeles să semneze cererea formulată, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. d), Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.
1. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurenţii reclamanţi C.M. şi C.A., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii critică decizia instanţei de apel pentru încălcarea puterii de lucru judecat, susţinând că îndreptăţirea lor la restituirea în natură a imobilului în litigiu a fost, în mod irevocabil constatată, prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel - secţia a IV-a civilă. Faţă de această dezlegare stabilită prin hotărârea menţionată, recurenţii nu aveau interes să atace cu recurs decizia judecătorească care le recunoştea acest drept, astfel încât respingerea cererii lor de restituire în natură a bunului, dispusă prin decizia recurată, este nelegală.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel - secţia a IV-a civilă nu cuprinde o dezlegare asupra naturii măsurilor reparatorii de care pot beneficia reclamanţii pentru bunul care a aparţinut autoului lor şi al cărui regim juridic cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Problema litigioasă soluţionată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel - secţia a IV-a civilă a fost aceea a excepţiei prematurităţii cererii adresate de reclamanţi instanţei de judecată, iar nu aceea a îndreptăţirii lor de a beneficia de restituirea în natură a imobilului în litigiu. Acest ultim aspect nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti în primă instanţă (cercetare finalizată prin sentinţa civilă nr. 340 din 10 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă) şi, faţă de limitele devoluţiunii rezultate din cuprinsul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu putea fi analizat nici de instanţa de control judiciar, Curtea de Apel - secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007.
Prin urmare, în cauză nu există o dezlegare dată de instanţele de judecată, care să fi intrat în puterea lucrului judecat, sub aspectul îndreptăţirii reclamanţilor la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Pe de altă parte, soluţia instanţei de apel nu s-a bazat exclusiv pe argumentul potrivit căruia restituirea în natură nu s-ar putea dispune deoarece reclamanţii nu au atacat cu recurs decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel - secţia a IV-a civilă. Instanţa de apel a analizat probele administrate în cauză şi a concluzionat, în raport de acestea, că reclamanţii nu ar putea obţine restituirea în natură a bunului ce a aparţinut autorului lor, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I şi teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
b. Criticile strecurate sub cel de-al doilea punct al motivelor de recurs sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., reclamanţii susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi anume: adresa din 28 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Evidenţa Proprietăţii şi documentele existente în dosarul fiscal din arhiva Direcţiei Venituri Buget Local sector 2.
Criticile formulate în acest temei nu mai învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor, deoarece, prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2008 introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate.
Recurenţii critică şi modul în care instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate în cauză, susţinând că, în mod greşit Curtea de Apel a avut în vedere adresa din 04 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Evidenţa Proprietăţii deoarece aceasta se referă strict la adresa poştală din strada Drobeta şi că situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţa de apel, contravine concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.
Însă, faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greşeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost, de asemenea, abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conţinut.
c. Recurenţii susţin că decizia instanţei de apel este nelegală deoarece „nu ţine cont de toate reglementările, inclusiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Simpla afirmaţie a nerespectării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a încălcării unor norme europene, fără a se preciza care sunt acele dispoziţii încălcate şi care sunt dezlegările stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene pe care instanţa de apel le-a nesocotit, nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. Cerinţele art. 3021 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.
În consecinţă, criticile formulate la cel de-al treilea punct al motivelor de recurs, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.M. şi C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.M. şi C.A. împotriva deciziei nr. 626/A din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă.
Anulează cererea de recurs formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6319/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6325/2011. Civil → |
|---|
