ICCJ. Decizia nr. 6326/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6326/2011
Dosar nr. 3329/108/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta I.F. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 2221/1998, să constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă reclamanta şi să oblige pârâtul la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin sentinţa civilă nr. 115 din 24 februarie 2010, Tribunalul Arad a admis acţiunea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de deportare a reclamantei şi a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 140.000 euro cu titlu de despăgubiri sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Întrucât provenea dintr-o familie de chiaburi, în anul şcolar 1948 – 1949 în semestrul al II-lea al penultimului an de liceu, reclamanta a fost exmatriculată din Şcoala Normală de fete din oraşul Carei jud. Satu Mare.
Din 1950 până în 1954 a fost titulară într-un post de educatoare în localitatea Pericei jud. Sălaj, iar din 1955 a fost angajată la mai multe unităţi din Arad.
Din copiile sentinţelor civile nr. 9152 din 26 octombrie 1993 şi nr. 424 din 18 ianuarie 1995 pronunţate de Judecătoria Arad rezultă că, începând cu anul 1954, reclamanta a fost strămutată în mai multe localităţi şi că nu a putut să se încadreze în muncă conform pregătirii ei profesionale.
Din decizia nr. 3778 din 07 decembrie 1995 a comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice rezultă că reclamanta a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.
Prin măsuri abuzive reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial, neevaluabil în bani, ce a afectat relaţiile sociale, onoarea, reputaţia, relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Din acest motiv, instanţa sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial, trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară cu cea pe care ar fi trebuit să o aibă, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Instanţa a constatat că acţiunea este întemeiată, având în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, şi a apreciat că suma de 140.000 euro constituie o satisfacţie suficientă şi echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta I.F. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
Prin decizia civilă nr. 351/A din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara – secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantă şi a admis apelul formulat de pârât. A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 6.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, precum şi art. 3 lit. d) şi f) din O.U.G. nr. 214/1999.
S-a reţinut că, în mod corect prima instanţă a constatat, în baza celor două hotărâri judecătoreşti irevocabile ce au intrat în puterea lucrului judecat (sentinţele civile nr. 9152 din 26 octombrie 1993 şi nr. 424 din 18 ianuarie 1995 ale Tribunalului Arad), că reclamanta a fost suspusă unor măsuri administrative cu caracter politic, respectiv a fost exmatriculată din liceu şi strămutată în diferite localităţi.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, Curtea de Apel a considerat că sunt întemeiate doar susţinerile pârâtului, întrucât prin O.U.G. nr. 62/2010 a fost modificat art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, stabilindu-se un cuantum al despăgubirilor până la suma de 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Astfel, ţinând cont de consecinţele negative produse reclamantei în plan fizic, psihic şi social, prin măsurile administrative cu caracter politic, precum şi de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, în baza art. 296 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, instanţa de apel a stabilit cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei la suma de 6.000 euro.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs atât reclamanta I.F., cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
1. Prin recursul declarat, reclamanta formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:
Deşi la termenul de judecată din 06 octombrie 2010 reclamanta a solicitat amânarea cauzei, întrucât invocase excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I si II din O.U.G. nr. 62/2010, şi Curtea Constituţională urma să se pronunţe, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea, cu încălcarea 129 alin. (5) C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel a ignorat starea de fapt şi înscrisurile depuse la dosar, limitându-se a face trimitere - pentru cuantumul despăgubirilor - doar la dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010, dispoziţii care au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, la data de 20 octombrie 2010.
Reclamanta arată că toate persecuţiile politice din perioada 1945 - 1989, şi-au pus adânc amprenta asupra personalităţii şi sănătăţii persoanelor care au fost persecutate din motive politice, iar în unele cazuri cruzimea cu care au fost tratate, cu lipsa celor mai elementare condiţii de viaţă, le-au atras suferinţe de neînlăturat şi de neconceput.
Au fost afectate acele atribute care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie, precum şi cele care se situează în domeniul activ al vieţii umane - relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi au expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de reclamantă. Strămutarea sa pe criteriu politic o perioadă îndelungată de timp - din anul 1954 până în anul 1988 - a dus consecinţe în planul vieţii private şi profesionale, fiindu-i afectate, viaţa familială, imaginea şi sursele de venit.
Reclamanta arată că în anul şcolar 1948 - 1949, în semestrul al II-lea al penultimului an de liceu, a fost urmărită permanent de organele de represiuni din acea vreme, pe motive politice, a fost exmatriculată din Şcoala Normală de Fete din localitatea Carei judeţul Satu Mare, iar in perioada 29 octombrie 1954 - 01 octombrie 1988, a fost strămutată în diferite localităţi din ţară, neputând să fie încadrată în muncă corespunzător pregătirii sale profesionale. Aceste aspecte sunt afirmate în mod irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 9152 din 26 octombrie 1993 precum şi prin sentinţa civilă nr. 424 din 18 ianuarie 1995, pronunţate de Judecătoria Arad.
Atât strămutarea cât şi exmatricularea reclamantei din liceu în anul şcolar 1948 - 1949 au reprezentat masuri administrative abuzive, fiind astfel incidente dispoziţiile prevăzute de art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu art. 3 lit. d.), lit. f) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, aprobată prin Legea nr. 568/2001 şi Legea nr. 173/2006.
2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Prin sentinţele civile nr. 9152 din 26 octombrie 1993 şi nr. 424 din 18 ianuarie 1995 pronunţate de Judecătoria Arad nu se constată o condamnare cu caracter politic şi nici aplicarea unei măsuri administrative, aşa cum acestea sunt definite de art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Mai mult, aşa cum prevede art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel avea obligaţia să dispună reconstituirea dosarului în care au fost pronunţate hotărârile de condamnare.
Se mai arată că instanţa de apel nu a avut în vedere sumele acordate reclamantei şi facilităţile de care aceasta a beneficiat în baza Decretului-lege nr. 118/1990, că la stabilirea prejudiciului, Curtea de Apel nu a ţinut seama de principiul echităţii şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Reclamanta susţine că instanţa de apel a ignorat înscrisurile depuse la dosar, hotărârea pronunţată fiind astfel nelegală, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Exercitând controlul judiciar din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia pentru instanţă de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
Verificând decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunţate care sunt criticile formulate prin motivele de apel şi a răspuns acestora. Decizia recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, considerentele hotărârii nu sunt contradictorii, iar modul de redactare al deciziei permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât admiterea recursului în baza acestui motiv de modificare a hotărârii, nu se poate dispune.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu se bazează pe interpretarea greşită a actului juridic dedus judecaţii, pe schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al unui act juridic.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate dispune atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Cazul de recurs menţionat presupune, prin ipoteză, împrejurarea învestirii instanţei cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părţi şi a cărui natură ori înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic a fost în mod eronat modificat de instanţa de apel. Or, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic şi de aceea nici motivul de recurs bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Reclamanta invocă şi încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., arătând că, deşi la termenul de judecată din 06 octombrie 2010 a solicitat amânarea cauzei, întrucât invocase excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din O.U.G. nr. 62/2010, iar Curtea Constituţională urma să se pronunţe, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea, cu încălcarea 129 alin. (5) C. proc. civ.
Analizând aceste susţineri din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, la termenul de judecată din data de 06 octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile, reclamanta a solicitat amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise. Această cerere a fost încuviinţată de instanţă, Curtea de Apel amânând pronunţarea până la data de 12 octombrie 2010, termen care respectă prevederile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.
În şedinţa publică din data de 12 octombrie 2010, părţile nu au fost prezente, la acea dată, Curtea de Apel admiţând cererile părţilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi amânând din nou pronunţarea, la data de 13 octombrie 2010.
Prin urmare, susţinerile formulate de reclamantă prin motivele de recurs nu sunt dovedite de înscrisurile existente la dosar, iar pretinsa încălcare a drepturilor procesuale nu este probată în cauză.
În ceea ce priveşte criticile formulate sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, având în vedere împrejurarea că, prin decizia nr. 354/2010, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. I din O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:
Repararea materială a daunelor morale este justificată juridic atât la nivel de principiu, de prevederile art. 998-999 C. civ care folosesc termenul de prejudiciu, fără a distinge între cel material şi cel moral, cât şi de unele dispoziţii legale speciale ale Legii nr. 221/2009 care, prin art. 5 alin. (1) lit. a), reglementează în mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii de a solicita „obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit”.
Este indiscutabil în cauză, fiind stabilit prin probele administrate şi care, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reevaluate în faza de judecată a recursului, că „urmare a instaurării regimului comunist, reclamanta, întrucât provenea dintr-o familie de chiaburi, a fost exmatriculată din Şcoala Normală de fete din localitatea Carei” şi că „a fost nevoită să plece dintr-o localitate în alta pentru a-şi găsi loc de muncă din cauza persecuţiilor la care a fost supusă” (sentinţa civilă nr. 9152 din 26 octombrie 1993 a Judecătoriei Arad). A rezultat totodată că, „în perioada 29 octombrie 1954-15 august 1963 reclamanta a fost strămutată în diferite localităţi, neputând să se încadreze în muncă corespunzător pregătirii profesionale” (sentinţa civilă nr. 424 din 18 ianuarie 1995 a Judecătoriei Arad).
Nu poate fi contestat în cauză că, prin strămutările dispuse şi prin persecuţiile politice la care a fost supusă reclamanta, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamantei la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil.
Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor. Însă, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare.
Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
Pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor acordate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii între suma acordată cu acest titlu, durata şi intensitatea prejudiciului încercat, pentru a nu se transforma într-o sursă de îmbogăţire pentru reclamant.
De altfel, Legea nr. 221/2009 face referiri, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, la durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de şi condamnare şi consecinţele negative produse pe plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii acordate deja în baza Decretului-lege nr. 118/190. Aceleaşi criterii urmează a fi avute în vedere, pentru identitate de raţiune, şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
În verificarea legalităţii deciziei recurate, prin aplicarea criteriilor de evaluare a daunelor acordate în raport de dovezile administrate în cauză, Înalta Curte urmează a avea în vedere împrejurarea că reclamanta a fost exmatriculată din motive politice, fiind ulterior strămutată în diverse localităţi în perioada 29 octombrie 1954-15 august 1963, că în toată această perioadă nu a putut exercita o profesie corespunzător pregătirii sale.
Este incontestabil că aceste împrejurări au produs consecinţe în viaţa reclamantei pe plan psihic, social şi profesional, lezând valori nepatrimoniale ce ţin de demnitate, de onoare, influenţându-i relaţiile sociale şi determinând în acest fel o suferinţă psihică.
În lipsa unor cuantificări legale a daunelor prin actul normativ care recunoaşte dreptul la acordarea lor, în respectarea principiului proporţionalităţii şi al criteriilor exemplificate, Înalta Curte apreciază că suma de 65.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta I.F., va modifica în parte decizia recurată în sensul că va obliga pârâtul la plata sumei de 65.0000 euro-contravaloarea în lei la data plăţii, către reclamantă, cu titlu de despăgubiri şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad susţine că în cauză nu este dovedită împrejurarea că reclamanta a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2010, prin admiterea pretenţiilor formulate de aceasta fiind încălcate prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2010.
Critica nu este fondată. Prin sentinţa civilă nr. 424 din 18 ianuarie 1995 şi sentinţa civilă nr. 9152 din 26 octombrie 1993, ambele pronunţate de Judecătoria Arad, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat că în perioada 29 octombrie 1954-15 august 1963 reclamanta a fost strămutată, din motive politice, în diferite localităţi.
Faţă de constatările care le cuprind şi de forţa probantă de care se bucură hotărârile judecătoreşti menţionate, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit împrejurarea că reclamanta a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2010, în măsură să nască dreptul său la repararea prejudiciului moral produs.
Totodată, existenţa acestor hotărâri judecătoreşti şi conţinutul lor fac inaplicabile prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2010.
În ceea ce priveşte criticile formulate de pârât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei, faţă de considerentele expuse anterior în analiza motivelor de recurs formulate de reclamantă sub acelaşi aspect, Înalta Curte apreciază aceste critici ca fiind nefondate, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva deciziei civile nr. 351/A din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara - secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Arad.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 65.000 euro – contravaloarea în lei la data plăţii, către reclamantă, cu titlu de daune morale.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6325/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6331/2011. Civil → |
|---|
