ICCJ. Decizia nr. 6375/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6375/2011
Dosar nr. 4670/2/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti - secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1559 din 22 noiembrie 2006, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii S.I., S.A., F.L.T., C.E. şi P.M., în contradictoriu cu Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă: a dispus anularea deciziei nr. 2239 emisă de intimata S.I.E. la 6 iulie 2005 în sensul că a obligat intimatele să acorde contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 98,58 m.p. ocupat de construcţia aparţinând S.I.E.; a respins ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a suprafeţei de teren 527,86 m.p.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit actelor depuse la dosar s-a făcut dovada că imobilul situat în str. Ivan Turgheniev ce a făcut obiectul notificării din 23 octombrie 2001 a aparţinut intimatului S.A., decedat la 1 decembrie 1981, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 1 aprilie 1944 de Secţia notariat a Tribunalului Ilfov, semnatarii notificării făcând dovada calităţii lor de succesori ai defunctului potrivit celor trei certificate de moştenitor depuse la dosar.
Totodată, în cauză s-a făcut şi dovada modalităţii abuzive de trecere a imobilelor în proprietatea statului ca efect a aplicării Decretului nr. 111/51, prin depunerea la dosar a Cărţii de Judecătoria - Populară Bucureşti, neputându-se susţine în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, că petenţii ar fi trebuit să dovedească împrejurările concrete ce au condus la neplata de către autorul lor a impozitelor către stat, respectiv a existenţei unei legături de cauzalitate cu abandonul proprietăţii astfel cum s-a menţionat în decizia contestată, aceste susţineri ducând la concluzia greşită reţinută prin aceeaşi decizie în sensul că nu s-ar fi făcut dovada în cauză a dreptului de proprietate exclusivă a autorului contestatorilor cu privire la imobilul în litigiu.
Reţinând aşadar faptul că în cauză s-a făcut dovada preluării terenului de către stat, ca efect a aplicării Decretului nr. 111/51 tribunalul urmează a constata că pe fondul cererii formulate de contestatori aceasta este neîntemeiată întrucât din actele dosarului rezultă că în prezent terenul a cărui restituire în natură se solicită şi pe care este amplasată clădirea ce constituie sediul unei unităţi S.I.E., face parte din domeniul public al statului, acesta trecând în administrarea intimatei prin H.G. nr. 851 din 1 decembrie 1994.
Această împrejurare, respectiv apartenenţa terenului la domeniul public al statului precum şi faptul că terenul revendicat este inclus într-un complex unitar special (clădire+zonă de siguranţă a sediului S.I.E.) este confirmată atât de concluziile expertizei tehnice efectuată în cauză cât şi de dispoziţiile Legii nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea S.I.E., republicată cu modificările şi completările ulterioare şi care în art. 22 alin. (2) menţionează că „terenurile şi clădirile unde îşi desfăşoară activitatea S.I.E. sunt bunuri proprietate publică a statului”. De altfel imobilul în cauză este evidenţiat şi în inventarul bunurilor care face parte din domeniul public al statului conform H.G. nr. 2060 din 24 noiembrie 2004 şi Ordinul M.F.P. nr. 618 din 13 mai 2002.
Faptul că în prezent terenul este ocupat de o instituţie publică în limita suprafeţei construite de 98,58 mp, restul de 527,86 mp reprezintă zona de siguranţă a acesteia, liberă de construcţii, este atestat şi de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, expertiză care menţionează şi faptul că terenul liber este în prezent afectat de reţele de canalizare, de alimentare lămpi pe stâlpi şi de reţeaua hidrantului pentru grădină.
În aceste condiţii, având în vedere cele mai sus menţionate, respectiv ocuparea terenului de o instituţie publică pe o suprafaţă construită de 98,58 mp, diferenţa de 527,86 mp reprezentând zona de siguranţă a acesteia, restituirea în natură a suprafeţei notificate conduce la imposibilitatea instituţiei de a mai utiliza acest sediu.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a III-a, prin decizia civilă nr. 558 din 11 octombrie 2010, a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă: a admis apelurile formulate de apelanţii-contestatori S.I., S.A., P.M., F.I.L., F.L.K.T., precum şi de apelantul-intimat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1559 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Informaţii Externe; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins contestaţia împotriva Ministerului Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; intimatul-pârât Serviciul de Informaţii externe a fost obligat să propună acordarea de despăgubiri pentru întregul teren, în suprafaţă de 626,44 m.p. situat în Bucureşti, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul contestatorilor; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. Privitor la apelul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, Curtea a constatat că acesta este fondat cu privire la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât această instituţie nu are calitate de unitate deţinătoare a imobilului, şi nici de autoritate administrativă competentă potrivit art. 28 din Legea nr. 10/2001 să soluţioneze notificarea reclamanţilor, în speţă neregăsindu-se situaţia reglementată de acest text de lege, fiind stabilit în mod cert faptul, că unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu, este Serviciul de Informaţii Externe.
Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală în cauză, nici în raport de invocata opozabilitate a hotărârii ce ar urma să se pronunţe în cauză, cadrul procesul într-o contestaţie întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, fiind clar conturat, între contestatori şi unitatea deţinătoare emitentă a deciziei nr. 22329 din 06 iulie 2005 contestată.
Cele reţinute mai sus justifică admiterea apelului Ministerului Finanţelor Publice, cu consecinţa respingerii contestaţiei faţă de acest pârât, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Este fondată astfel, şi critica vizând soluţia instanţei de fond de obligare a Ministerului Finanţelor Publice alături de pârâtul Serviciul de Informaţii Externe, la acordarea de măsuri reparatorii pentru contestatori.
Celelalte critici de fond din acelaşi apel, faţă de soluţia pe excepţie reţinută mai sus, nu au mai fost analizate, nemaiprezentând relevanţă, ele fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală în cauză.
2. Apelul contestatorilor este fondat, în limitele ce urmează:
Este mai întâi, de precizat, că nu poate fi primit argumentul pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu, în sensul că situaţia acestui imobil este similară situaţiei Castelului Peleş, întrucât cel din urmă imobil şi-a găsit rezolvarea în afara puterii judecătoreşti, iar fundamentarea unei astfel de soluţii, nu se poate impune,ca şi mod de soluţionare, instanţelor judecătoreşti, care urmează a soluţiona contestaţia în temeiul prevederilor legii aplicabile – Legea nr. 10/2001, potrivit probelor administrate şi situaţiei concrete a imobilului în cauză.
În speţă, s-a constatat că imobilul face parte din proprietatea publică a statului, potrivit articolului unic, pct. 3 din Legea nr. 366 din 07 iunie 2002 privind O.U.G. nr. 154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, H.G. nr. 851din 02 decembrie 1994, H.G. nr. 2060 din 24 noiembrie 2004 şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 613 din 13 mai 2002.
Din expertiza tehnică topografică efectuată în cauză de expertul desemnat A.C., completarea la această expertiză şi răspunsurile la obiecţiunile formulate, potrivit dispoziţiilor obligatorii stabilite în decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 315 C. proc. civ., ale căror constatări şi concluzii au fost prezentate pe larg mai sus, cu ocazia menţionării probelor administrate în rejudecarea apelurilor, - rezultă în mod clar, că terenul revendicat se află în incinta imobilului în care-şi află sediul intimatul Serviciul de Informaţii Externe, în Bucureşti, str. Turgheniev, pe care statul a edificat o construcţie, care parţial se află pe terenul revendicat – 71,10 mp., 29 mp. teren este afectat trotuarului de protecţie a clădirii, 189,60 mp. din teren este plantat cu arbori, arbuşti şi gazon, 81,80 mp. este ocupat de aleea carosabilă interioară, 247,60 mp. este plantat cu arbori, arbuşti şi gazon şi 7,30 mp. este ocupat de gardul de zid de grosime de 30 cm.
Totodată, s-a precizat că ariile descrise, C, D şi E (189,60; 81,80 şi 247,60 mp.) sunt afectate de reţele subterane – de canalizare, gaze, hidranţi (H1 şi H2) şi cabluri electrice (şi lampadare), astfel cum sunt reprezentate pe schiţele anexă la raport.
Expertul tehnic A.C. a precizat, că aceste reţele subterane constituie amenajări ce aparţin echipării tehnice a imobilului administrat de Serviciul de Informaţii Externe şi servesc funcţionalităţii acestuia – aspect confirmat şi de relaţiile depuse la dosar de către intimatul Serviciul de Informaţii Externe, la solicitarea instanţei, echiparea tehnică a imobilului nefiind soluţionată în sistem individual, ci prin racordare la reţelele edilitare din zonă.
Expertiza a concluzionat că nu se poate delimita o suprafaţă din terenul revendicat, cu regim de „teren liber” ce ar putea fi restituit în natură, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.2 din Normele metodologice de aplicare (H.G. nr. 250/2007), terenul revendicat fiind afectat de reţelele de apă, gaz, electricitate şi amenajări funcţionale ale clădirii – sediul Serviciul de Informaţii Externe – fiind contestate constatările şi concluziile coraportului de expertiză efectuat de expertul tehnic – parte încuviinţat contestatorilor, B.G.
Curtea a constatat că într-adevăr, expertiza administrată în cauză, cu completările ce fac parte din aceasta şi anexele lămuritoare întocmite de expertul tehnic A.C., a răspuns la obiectivele fixate de instanţă şi în acord cu prevederile art. 315 C. proc. civ. privind respectarea dispoziţiilor din decizia de casare, concluzionând în mod legal şi temeinic, în sensul că nu poate fi delimitată o suprafaţă de „teren liberă” în sensul legii, respectiv care să nu fie afectată de reţele subterane şi amenajări exterioare, necesare funcţionalităţii clădirii Serviciului de Informaţii Externe şi care să poată face obiectul restituirii în natură, în favoarea contestatorilor.
În speţă, potrivit art. 10 pct. 2, 3 şi 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (aprobate prin H.G. nr. 250/2007), s-a precizat că nu pot face obiectul restituirii în natură, terenurile afectate unei utilităţi publice – imobilul având destinaţie de sediu al Serviciului de Informaţii Externe (fiind în mod cert o instituţie de interes public), terenul aferent asigurând funcţionalitatea firească, optimă a acestei instituţii – prin amenajările existente în acest sens – alee interioară de acces, trotuare de siguranţă în jurul clădirii, zid înconjurător corespunzător, spaţii verzi, arbori şi arbuşti cu lampadare de iluminare a sediului intimatului, terenul fiind traversat de reţele funcţionale de canalizare – apă, gaze, electricitate – toate aceste amenajări subterane, dar şi exterioare, formând un ansamblu funcţional al sediului Serviciului de Informaţii Externe şi care ţine seama şi de o anumită sistematizare a zonei oraşului şi de arhitectura acestuia.
Având în vedere aceste constatări, Curtea a reţinut că, în speţă, există o imposibilitate obiectivă de restituire a unei suprafeţe de teren, din incinta sediului Serviciului de Informaţii Externe din str. Turgheniev, în favoarea contestatorilor.
Curtea a constatat totodată, că în coraportul întocmit de expertul tehnic parte al contestatorilor, B.G., nu s-a răspuns la toate obiectivele ce au fost fixate pentru expertiza încuviinţată în cauză, ajungându-se în mod eronat la delimitarea unui teren liber în incinta sediului Serviciului de Informaţii Externe, cu ignorarea tuturor elementelor reţinute mai sus de expertul A.C. şi de către Curte, cu ignorarea aşadar, a aspectelor legate de asigurarea funcţionalităţii normale, fireşti, a clădirii Serviciului de Informaţii Externe.
Astfel, în coraport s-a delimitat o suprafaţă de teren liber, înţeleasă „fără construcţii principale: clădirea şi căminele de vizitare”, de 476,88 mp. şi care ar putea face obiectul restituirii în natură, cu ignorarea amenajărilor aferente ce asigură funcţionalitatea clădirii Serviciului de Informaţii Externe (dosarul de apel prezent), cu privire la reţelele de utilităţi sau servituţi, concluzionând că acestea nu sunt „amenajări de interes public al localităţii urbane”, or Curtea a conturat mai sus, interesul public al funcţionării unui imobil de utilitate publică, specială, astfel cum este sediul Serviciului de Informaţii Externe.
Susţinerile contestatorilor, în sensul că expertul tehnic desemnat în cauză înţelege prin „teren liber”, un „teren viran”, respectiv că expertiza conţine multe neconcordanţe şi confuzii, nu au fost fondate, expertiza fiind completată, expertul răspunzând la toate obiectivele fixate de instanţă, în rejudecare, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea apelanţilor – contestatori de efectuare a unei noi expertize tehnice în cauză, avându-se în vedere şi faptul că apelanţilor le-a fost încuviinţat şi un expert tehnic parte, care a întocmit un coraport depus la dosar.
Curtea a constatat că cele două expertize identifică acelaşi teren revendicat, în aceleaşi puncte şi dimensiuni şi cu ariile de amenajare, cu suprafeţe identice, plecându-se practic, de la identificarea efectuată de o primă expertiză efectuată în cauză, de expertul tehnic Ş.E. (dosar fond).
Nu a putut fi reţinut ca „teren liber” şi deci restituibil în natură, terenul din jurul unei construcţii, respectiv terenul pe care nu se află construcţii, întrucât acest înţeles, este unul pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere.
Acest aspect rezultat şi din ultimele modificări privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 923 din 13 septembrie 2010, care la art. 7.3 vizând exceptarea de la restituirea în natură a terenurilor aferente construcţiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, se arată că prin teren aferent se înţelege, nu numai amprenta clădirii la sol, dar şi terenul din împrejurimile construcţiei, necesar bunei utilizări a acesteia.
Critica din apelul contestatorilor vizând neacordarea, cel puţin a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru întregul teren revendicat în suprafaţă de 626,44 mp. şi nu doar în suprafaţă de 98,58 mp. cât s-a reţinut în sentinţa apelată – este fondat.
Curtea, în rejudecare, constatând, potrivit considerentelor reţinute, că prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, în sensul restituirii în natură a bunului, a constatat însă, că incidente devin astfel, prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că persoanele îndreptăţite beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.
În mod greşit s-a respins contestaţia pentru suprafaţa de 527,86 mp. de la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent de către prima instanţă, cu motivarea că nu s-a solicitat – pentru această suprafaţă – decât restituirea în natură, întrucât orice revendicare de bun pentru care nu-i posibilă restituirea în natură, se converteşte în echivalentul bunului respectiv, chiar dacă partea îndreptăţită nu a formulat în mod expres cerere de despăgubire în echivalent, principiul fiind consacrat în lege – art. 7 alin. (4) sus-menţionat.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs apelanţii-contestatori, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel nu a manifestat nicio preocupare pentru ca rezolvarea cauzei să se facă în raport de dispoziţiile menţionate, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 din H.G. nr. 250/2007:
- Faţă de destinaţia actuală a terenului ce reprezintă doar o mică parte din curtea unei instituţii (S.I.E.) ( 476,88 m.p. ) dintr-un total de 658 m.p., neafectată de servicii legale, amenajări de utilitate publică în municipiul Bucureşti. Prin urmare, terenul în discuţie este liber şi poate fi restituit în natură.
- Expertul A.C. a întocmit raportul de expertiză în mod neprofesionist, iar instanţa a greşit esenţial atunci când i-a validat lucrarea, respingând cererea de a efectua un alt raport.
- este nefondată susţinerea instanţei, în sensul că dispoziţiile art. 10 pct. 2, 3, 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar de acoperirea argumentului potrivit căruia terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, deoarece este parte a sediului S.I.E. care este cert o instituţie de interes public, în condiţiile în care terenul asigură funcţionalitatea firească a acestei instituţii.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel, în mod judicios a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, în sensul restituirii în natură a bunului,. Însă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că persoanele îndreptăţite beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.
Intimatul Serviciul de Informaţii Externe a depus precizări la dosarul cauzei, în sensul că terenul revendicat de 626,44 m.p., fost parcela 27, se află în cuprinsul imobilului aflat în administrarea Serviciului de Informaţii externe, ocupată în prezent de o construcţie pe o suprafaţă de 98,58 m.p., restul de teren fiind afectat de reţele de canalizare, hidranţi, electrice gaze, iar clădirea a fost construită să funcţioneze, împreună cu întreaga incintă, fiind singura cale de acces în str. Turghienev, în sediul de Informaţii externe potrivit sistematizării în zonă, suprafaţă de teren liberă din punct de vedere funcţional nu există. Cele susţinute de recurenţi în sensul că ar exista o suprafaţă de tren liber, nu există. Susţinerea recurenţilor în sensul arătat nu se coroborează cu nicio probă din dosarul cauzei.
În dovedirea celor menţionate de intimatul Serviciul de Informaţii de Externe, în sensul că nu există teren liber, există şi schiţa aferentă privitoare la reţelele de canalizare, alimentare cu lămpi, telefonie, alimentare lampadare şi hidranţi de grădină şi reţeaua de alimentare cu apă potabilă, precum şi relaţii privitoare la situaţia juridică a imobilului şi cadastrală.
De altfel, din raportul de expertiză efectuat de expertul C.A., rezultă faptul că au fost redate detaliat pe arii şi fel, amenajările construite de pe suprafaţa de teren aflată în litigiu, şi au fost redate amănunţit şi traseele de conducte şi cabluri ale racordurilor la reţelele de utilităţi.
Pentru a se asigura un teren „liber” în sensul Legii nr. 10/2001, şi conform celor solicitate de recurenţi, ar fi necesare, în prealabil modificări de regim tehnic şi juridic în sensul degrevării de sarcini, al dezafectării prealabile a construcţiilor existente şi strămutarea lor, realizabile cu respectarea Legii nr. 50/1991 şi art. 2, 3, 6 şi 8 din O.G. nr. 27/2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 2, 3, 4 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se precizează că nu pot face obiectul restituirii în natură, terenurile afectate unei utilităţi publice, imobilul având destinaţie de sediu al Serviciului de Informaţii Externe, fiind în mod cert o instituţie de interes public.
Aşadar, faţă de cele reţinute se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii S.I., S.A., C.E., P.M. F.I.L. şi F.L.T., împotriva deciziei nr. 558/A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii S.I., S.A., C.E., P.M., F.I.L. şi F.L.T. împotriva deciziei nr. 558/A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6373/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6379/2011. Civil → |
|---|
