ICCJ. Decizia nr. 6435/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6435/2011
Dosar nr. 3450/86/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 3450/86/2010 la data de 25 martie 2010, reclamantul P.G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acordarea de despăgubiri, conform Legii nr. 221/2009, arătând că tatăl său, P.G.D., a fost arestat de către organele de securitate Botoşani, drept criminal de război, fiind şeful Poliţiei Dorohoi până în Martie 1945, când s-a refugiat în Făgăraş.
După arestare, tatăl său a fost trimis în lagăr, de unde apoi, din lipsă de probe, Tribunalul Poporului Bucureşti a clasat dosarul său, în 1945.
Ulterior, s-au reluat procedurile judiciare şi tatăl său a fost condamnat, prin Decizia penală nr. 1032/1949, la 5 ani temniţă grea şi 5 ani de degradare civică. Recursul declarat de tatăl său a fost respins ca nefondat, însă acesta nu a avut nicio vină pentru trimiterea în lagăr a evreilor din Dorohoi, întrucâ împreună cu organele de jandarmi, a fost doar un executant. La condamnare nu s-a ţinut cont de probele de nevinovăţie şi nici de clasarea iniţială a dosarului.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000.000 lei vechi, precum şi la plata sumei de 14.500.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.
Pentru termenul de judecată din 27 aprilie 2010, reclamantul a depus un memoriu (f. 35, 36, 37), în care a arătat că solicită suma de 3 milioane euro, daune morale pentru suferinţele îndurate de tatăl său în închisorile comuniste, 3.600 euro, despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, 400 euro reprezentând cheltuieli pentru procurarea actelor, de deplasare, etc., în total 3.004.000 euro.
Prin precizările formulate la termenul din 27 aprilie 2010, reclamantul a arătat că înţelege să se judece cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de pârât şi că solicită obligarea acestuia la plata :
- sumei de 2.000.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb la data plăţii, reprezentând daunele morale suferite de tatăl său, P.G.D., în închisorile comuniste, unde a şi decedat;
- sumei de 1.000.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb la data plăţii, reprezentând suferinţa sa (a reclamantului), în sensul că a fost dat afară de la toate locurile de muncă, inclusiv de la şcoala unde a fost încadrat, pe motiv că este fiu de criminal de război.
- sumei de 4.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb la data plăţii, reprezentând despăgubiri materiale (contravaloarea bunurilor confiscate de stat autorului său).
Reclamantul a arătat că nu deţine niciun act doveditor privitor preluarea acestor bunuri şi că, măsura clasării cauzei cu privire la tatăl său a avut loc în anul 1945, condamnarea fiind dată în anul 1949, iar după această condamnare nu a mai existat nicio modificare a soluţiei. Totodată, reclamantul a arătat că el nu a suferit nicio condamnare şi nici nu a fost subiect al altor măsuri cu caracter politic.
Prin sentinţa civilă nr. 970 din 25 mai 2010 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, acţiunea, reţinând că tatăl reclamantului, P.G.D., a fost condamnat prin Decizia penală nr. 1032 din 20 aprilie 1949 a Curţii Bucureşti, secţia IV penală, (f. 6-8) la 5 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 pct. b), c) şi d) din Legea nr. 207/1948 şi 157 C. pen.
S-a mai reţinut că inculpatul, deşi a avut cunoştinţă de ordinul de suspendare a deportărilor, totuşi a expediat pe evrei în Transilvania, în calitatea sa de şef de poliţie, „din ura ce o purta evreilor", iar recursul acestuia a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1638 din 03 iunie 1949 a Curţii Supreme, secţia penală.
Condamnarea suferită de tatăl reclamantului se încadrează în art. 7 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie „fiind, deci, expres exceptată de la aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009.
Împrejurarea invocată de către reclamant privind clasarea, în 1945, a dosarului (f.21-23) de către procuror, nu are relevanţă în cauză, întrucât ulterior, în 1949, instanţele judecătoreşti au dispus condamnarea, soluţiile procurorilor neavând autoritate de lucru judecat, care rezultă doar din hotărârile judecătoreşti.
Referitor la solicitarea reclamantului de acordarea a sumei de 1.000.000.000 euro pentru suferinţa sa, în sensul că a fost dat afară de la toate locurile de muncă, de la şcoală, pe motiv că este fiu de criminal de război, acesta nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., aceste împrejurări, arătând expres că nu solicită proba testimonială sau cu alte înscrisuri.
De asemenea, reclamantul nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., existenţa unei condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative cu caracter politic şi nici confiscarea unor bunuri, ca efect al acestora (cu privire la acest ultim aspect reclamantul a arătat expres că nu deţine niciun act doveditor şi nu s-au propus alte probe).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, arătând că tatăl său a fost condamnat pentru crimă de război la 5 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civilă, în baza art. 3 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/1946 combinat cu art. 157 C. pen., deci a fost considerat deţinut politic, aşa încât, intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009.
Reclamantul a mai arătat că acuzaţiile aduse tatălui său nu sunt reale, acesta fiind un simplu executant în calitate de poliţist şi că a suferit de pe urma anchetelor la care a fost supus în timpul arestului, a torturii inumane şi a violenţelor fizice şi psihice.
A invocat şi consecinţele pentru alţi membrii ai familiei, respectiv, pentru mama sa, căreia i s-a luat pensia, şi pentru el, care a fost dat afară din serviciu.
Prin Decizia civilă nr. 64 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului, reţinând că, deşi inculpatul P.G.D., în calitate de şef de poliţie, primise ordin de triere a evreilor ce urmau să fie trimişi în Transnistria totuşi, neţinând cont de ordinele primite, a trimis în lagăr mai multe familii de evrei printre care şi copii mici şi oameni în vârstă, nerespectând ordinul de suspendare a deportărilor.
În atare situaţie, condamnarea suferită de tatăl inculpatului nu are caracter politic, neîncadrându-se în niciunul din textele actului normativ de reparaţie, care prin art. 7 exclude de sub incidenţa sa, condamnările de acest fel, care vizează, evident, antisemismul.
În consecinţă, cât timp nu s-a dovedit caracterul politic al condamnării, consecinţele suferite de tatăl reclamantului şi de familia acestuia nu pot fi analizate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.G.D., arătând, în esenţă, că nu este de acord cu respingerea apelului său, întrucât în mod nelegal instanţele de fond au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221/2009 pornind de la greşita înlăturare a susţinerii sale că autorul său a suferit o condamnare politică.
Aşa cum a arătat în etapele procesuale anterioare, recursul formulat de autorul său împotriva sentinţei de condamnare a fost respins ca nefondat, însă, aşa cum s-a constatat de organele judiciare nu a avut nicio vină în deportarea evreilor din Dorohoi, întrucât acesta a fost un simplu executant. La pronunţarea condamnării sale nu s-a ţinut cont de probele de nevinovăţie pe care le administrase în cauză.
Restul celor dezvoltate de recurent în memoriul de recurs, reprezintă reluarea celor deja susţinute în etapele procesuale anterioare şi reprezintă susţineri de fapt, fără a putea fi calificate ca veritabile critici de nelegalitate.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
Aşa cum instanţele de fond au reţinut, autorul reclamantului a fost condamnat pentru crimă de război la 5 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civilă, în baza art. 3 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/1946 combinat cu art. 157 C. pen., prin Decizia penală nr. 1032 din 20 aprilie 1949 a Curţii Bucureşti, secţia IV penală.
Din cuprinsul acestei hotărâri de condamnare, s-a reţinut că inculpatul, deşi a avut cunoştinţă de ordinul de suspendare a deportărilor, totuşi a expediat pe evrei în Transilvania, în calitatea sa de şef de poliţie, „din ura ce o purta evreilor", recursul acestuia fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1638 din 03 iunie 1949 a Curţii Supreme, secţia penală.
Art. 7 din Legea nr. 221/2009 dispune că „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie".
În aceste condiţii, în mod legal instanţa de apel a confirmat soluţia de respingere a acţiunii, întrucât condamnarea autorului recurentului reclamant este în mod expres exceptată de la aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009, legea nerecunoscând vreun beneficiu reparatoriu în această situaţie; în plus, crima de război nu ar putea fi asimilată unei fapte al cărei scop a fost împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea 221/2009 care definesc domeniul său de aplicare.
Condamnarea autorului recurentului reclamant pentru încadrarea anterior menţionată, este intrată în puterea lucrului judecat, astfel că, instanţele de fond în mod legal au reţinut că aceasta nu ar putea fi reevaluată.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G.D., împotriva deciziei nr. 64 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6434/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6433/2011. Civil → |
|---|
