ICCJ. Decizia nr. 6474/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6474/2011
Dosar nr.6448/271/2009
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 299/ C din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B.I. şi B.B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului K.A., invocate de către acest pârât.
A respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes procesual al reclamanţilor, invocate de către pârâta SC M.B.R. SA.; a respins excepţia insuficientei timbrări a acţiunii; a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.I. şi B.B. împotriva pârâţilor K.A., SC F. SRL, SC M.B. SA Bucureşti - sucursala Oradea; s-a constatat că taxa de timbru datorată de reclamanţi pentru judecarea prezentei acţiuni este de 17.586 lei, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997; a dispus eşalonarea plăţii taxei de timbru datorată, respectiv a sumei de 16.586 lei în şase rate lunare a câte 2,764,3 lei fiecare, hotărârea constituind titlu executoriu în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru datorată de reclamanţi, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri cu Administraţia Financiară a Judeţului Bihor pentru punerea în executare a hotărârii;au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtului K.A. 1.000 lei cheltuieli de judecată şi pârâtei SC F. SRL, 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanţi, prin Decizia nr. 113 din 4 noiembrie2010 a respins excepţia netimbrării apelului; a admis calea de atac şi a schimbat în parte sentinţa în sensul înlăturării dispoziţiilor prin care s-a constatat că taxa de timbru datorată de reclamanţi pentru judecarea acţiunii este de 17.586 lei, precum şi cele privind eşalonarea plăţii taxei de timbru datorate. Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost păstrate, iar apelanţii au fost obligaţi la 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către SC F. SRL pentru considerentele ce urmează.
Apărările intimatelor formulate în susţinerea excepţiei privind netimbrarea cererii de apel au fost înlăturate, având în vedere că această problemă a făcut deja obiectul examinării din partea instanţei de apel, care, prin încheierea din 1 aprilie 2010, a stabilit că apelul se timbrează cu ½ din taxa de timbru fixă datorată la instanţa de fond, taxă care a fost achitată la data de 18 februarie 2010, conform facturii (fila 12 din dosarul de apel).
Cât priveşte fondul pricinii s-a reţinut că prin contractul de vânzare - cumpărare cu garanţie imobiliară, încheiat la data de 17 iunie 2008 şi autentificat de B.N.P. - M.I.A., pârâtul K.A. a transmis SC F. SRL Oradea dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Biharia, judeţul Bihor, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 30.000 m.p. dobândit de vânzător cu titlu de moştenire în baza certificatului de moştenitor nr. x/2001 şi a certificatului de moştenitor nr. z/2007 precum şi a titlului de proprietate, înscrise în C.F. - Biharia, prin încheierea din 10 aprilie 2008 emisă de A.N.C.P.I. - OCPI Oradea. În baza contractului menţionat, sub B.4 din Cartea Funciară - Biharia a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea societăţii cumpărătoare, iar sub B.5 s-a notat schimbarea ramurii de încadrare în teren intravilan.
Terenul situat pe parcela - ce-a făcut obiectul vânzării - apare identificat în titlul de proprietate din 7 decembrie 1998, respectiv certificatele de moştenitor nr. x/2001 şi nr. z/2007, ca fiind situat în tarlaua 188, parcela 1151/3. Aceste date de identificare sunt menţionate în actul nr. 1905 din 1 iulie 2008 eliberat de Primăria comunei Biharia la cererea apelanţilor reclamanţi, cărora li se comunică faptul că numitul K.A. nu figurează în evidenţele fiscale cu terenul menţionat şi ca urmare acesta nu a achitat impozite pentru respectivul teren.
Anterior datei la care a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare aflat în discuţie, şi anume la data de 16 iunie 2008, a fost emis de către Primăria Biharia actul intitulat certificat fiscal prin care s-a atestat că intimatul K.A. nu figurează cu debite restante, făcându-se totodată menţiunea că bunul se poate înstrăina sau ipoteca.
Tot cu referire la acelaşi teren, Primăria comunei Biharia a eliberat anterior actul nr. 1691 din 13 iunie 2008 prin care, la cererea societăţii SC F. SRL, se atesta că terenul, proprietatea numitului K.A. junior, nu a fost revendicat de alte persoane în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, în partea finală a actului făcându-se menţiunea că acesta a fost eliberat pentru a servi la obţinerea unui credit bancar.
Terenul din litigiu apare menţionat şi în adeverinţa eliberată de Primăria Biharia la data de 22 mai 2008, prin care s-a adeverit că terenul se află în intravilanul extins al localităţii Biharia, conform noului P.U.G., adeverinţa fiind eliberată pentru a servi la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor.
Pentru valabilitatea actelor de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, clădirilor şi a mijloacelor de transport, există instituită cerinţa specială reglementată de OG nr. 92/2003 în articolul 113 alin. (5), în cazul unor astfel de acte juridice, sub sancţiunea nulităţii absolute, acestea neputând fi încheiate fără prezentarea certificatelor de atestare fiscală. Norma de drept sus-evocată prevede că, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra bunurilor enumerate, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, actele încheiate cu încălcarea prevederilor enunţate fiind nule de drept.
În speţă, cerinţa specială impusă de Codul de procedură fiscală prin textul art. 113 alin. (5) a fost îndeplinită. Astfel autoritatea administraţiei publice locale, respectiv Primăria comunei Biharia, a emis la data de 16 iunie 2008, certificatul fiscal nr. 8228 prin care s-a atestat că intimatul K.A. - care ulterior a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra terenului litigios - nu figurează cu debite restante.
Textul menţionat sancţionează cu nulitatea absolută actele încheiate cu încălcarea prevederilor ce impun prezentarea de „certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale". Or, în speţă, această autoritate a atestat că intimatul şi-a achitat toate obligaţiile fiscale, sens în care a specificat în cadrul certificatului emis că nu figurează cu debite restante.
Împrejurarea atestată ulterior de către aceeaşi autoritate, prin actul nr. 1905 din 1 iulie 2008, în sensul că intimatul nu figurează în evidenţele fiscale cu terenul din litigiu nu poate atrage desfiinţarea actului de înstrăinare atacat, câtă vreme la data încheierii acestuia a fost prezentat certificatul fiscal impus de dispoziţiile art. 113 din OG nr. 92/2003.
Nu poate fi lipsit de efecte juridice respectivul act, în discuţie fiind eventual incidenţa dispoziţiilor ce reglementează sancţiunile administrative prevăzute pentru nedepunerea declaraţiilor de înregistrare fiscală, respectiv a modificării ulterioare a datelor cuprinse în acestea, fiind exclusă nimicirea unui act juridic încheiat cu o persoană care a manifestat diligenţele necesare pentru încheierea, cu respectarea dispoziţiilor legale a actului de transmitere în favoarea sa a dreptului de proprietate.
De altfel, intimatul, potrivit actului datat 1 iulie 2008, de care se prevalează apelanţii reclamanţi, nu figurează în evidenţele fiscale ale Primăriei Biharia cu terenul litigios, şi totuşi prin actele emise anterior, în cursul lunii mai şi iunie 2008, aceeaşi autoritate atesta că terenul se află în proprietatea lui K.A. junior, că acest teren nu a fost revendicat de alte persoane în baza legilor reparatorii, urmând apoi ca în preziua încheierii contractului de vânzare-cumpărare contestat în instanţă, să elibereze certificatul fiscal despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii întemeiat pe dispoziţiile pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, constatarea nulităţii de drept a contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară autentificat de B.N.P. - M.I.A.
Prin dezvoltarea motivelor de modificare se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel, care toate se circumscriu dispoziţiilor înscrise în art. 113 alin. (5) din OG nr. 92/2003. Punctual, se precizează că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la faptul dacă cerinţa legii se referă la orice certificat fiscal sau la un anume certificat fiscal care să ateste plata obligaţiilor fiscale pentru bunul care se înstrăinează. Instanţa a luat în considerare buna-credinţă a cumpărătorilor în condiţiile în care sancţiunea nulităţii absolute nu are în vedere elementele e ordin subiectiv. Totodată, instanţa arată că neîndeplinirea obligaţiei are doar consecinţe de ordin administrativ.
Se mai arată că în mod greşit se apreciază că certificatul fiscal prezentat întruneşte cerinţele legii şi că sancţiunea nulităţii absolute poate fi acoperită prin luarea în considerare a unui certificat fiscal nelegal.
Motivele contradictorii rezidă din faptul că, pe de o parte, se recunoaşte calitatea procesuală a reclamanţilor şi interesul de a solicita constatarea, iar pe de altă parte că sancţiunile sunt de ordin administrativ. Hotărârea se întemeiază pe motive străine de natura pricinii întrucât fiind vorba de o nulitate absolută nu se analizează actul cu referire la motive subiective ce ţin de conduita părţilor contractante.
Intimaţii K.A. şi M.B. Bucureşti - sucursala Oradea, prin întâmpinările formulate, solicită respingerea recursului, M.B., reiterând excepţia lipsei de interes a formulării acţiunii, având în vedere că reclamanţii puteau formula acţiune în revendicare.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Pentru ca o decizie dată în apel să fie motivată în sensul dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. este necesar ca instanţa să motiveze soluţia dată fiecărei critici aduse hotărârii primei instanţe şi nu să răspundă separat diverselor argumente aduse în susţinerea căii de atac declarate. Cu alte cuvinte, este motivată şi o decizie care cuprinde o motivare implicită.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse (cauza Albina contra României).
În speţă, problema esenţială dedusă judecăţii este aceea a valabilităţii/nevalabilităţii contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară autentificat din 16 iunie 2008 de B.N.P. - M.I.A., cu referire la dispoziţiile art. 113 alin. (5) din OG nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală. Mai precis, dacă cerinţa impusă de textul de lege mai sus arătat, existenţa certificatului de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale a fost sau nu îndeplinită la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor deciziei Curţii de apel, acestea conţin argumentele, cu trimite la mijloacele de probă administrate în cauză, care au format convingerea instanţei în sensul că sancţiunea nulităţii de drept prevăzută de art. 113 alin. (5) C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, ceea ce permite concluzia că Decizia este motivată.
Recurenţii invocă şi pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. ce consacră ipoteze diferite tot pentru nemotivarea hotărârii în sensul existenţei unor contradicţii între considerente şi dispozitiv, apreciindu-se că reţinerea calităţii procesuale active şi a interesului reclamanţilor determină admiterea acţiunii formulate aşa încât soluţia pronunţată, respingerea acţiunii, este contradictorie.
Critica este nefondată întrucât calitatea procesuală şi interesul, alături de dreptul afirmat şi capacitatea procesuală, sunt condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile. Îndeplinirea condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile nu determină, prin ele însele, admiterea, de plano, a cererii de chemare în judecată, fiind necesară administrarea de probe în susţinerea demersului judiciar.
Tot ca motiv de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este invocată şi existenţa unui motiv străin de natura pricinii şi anume considerentele referitoare la buna credinţă a părţilor contractante, câtă vreme în cauză se discută o nulitate absolută şi nu aspecte subiective ce ţin de conduita părţilor.
Instanţa superioară de fond, analizând criticile formulate în calea devolutivă de atac, şi-a motivat Decizia exclusiv prin raportare la probele administrate şi la textul de lege incident în cauză, fără consideraţii legate de conduita subiectivă a contractanţilor. O astfel de motivare se regăseşte în hotărârea primei instanţe, care însă nu a fost însuşită de instanţa de apel. Ca atare, critica este nefondată.
Cu privire la criticile privind neconformitatea certificatului de atestare fiscală din 16 iunie 2008 eliberat de Primăria Biharia cu dispoziţiile art. 113 alin. (5) C. proCod Fiscal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte reţine următoarele:
Alin. (5) al art. 113 sancţionează cu nulitatea de drept actele prin care se înstrăinează terenuri în absenţa certificatului de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.
Potrivit dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege a bunurilor şi veniturilor impozabile constituie contravenţie ce este sancţionată cu o amendă de la 50 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice conform art. 219 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 169 din 14 iulie 2009 a statuat constituţionalitatea textului de lege incident în cauză, reţinând că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. O asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale.
În cauză, condiţia prevăzută de art. 113 alin. (3) a fost îndeplinită câtă vreme autoritatea fiscală atestă că pârâtul K.A. nu figurează cu debite restante, menţionându-se că bunul, terenul în litigiu, se poate înstrăina sau ipoteca.
Astfel, autoritatea fiscală - serviciul financiar al comunei Biharia atestă prin certificatul din 16 iunie 2008 că K.A. nu figurează cu debite restante şi că bunul se poate înstrăina sau ipoteca.
Coroborând textele de lege arătate cu Decizia Curţii Constituţionale rezultă că doar absenţa certificatului de atestare fiscale atrage nulitatea de drept a contractului de vânzare - cumpărare, omisiunea vânzătorului de a declara bunul supus impozitării constituind contravenţie ce se sancţionează ca atare.
Înalta Curte, reţinând că motivele de modificare invocate nu sunt incidente în cauză, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.B. şi B.I. împotriva deciziei nr. 113/ A din 4 noiembrie2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6477/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6446/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
