ICCJ. Decizia nr. 6477/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6477/2011
Dosar nr. 9170/3/2009
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 765 din 25 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.H., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General şi Statul Român prin M.F.P., a respins cererile având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 11215 din 9 februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi restituirea în natură a apartamentului nr. 37 de la etajul II al corpului B din imobilul situat în Bucureşti, str. A., sector 2, ca neîntemeiate, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 309.750 lei, valoare de piaţă a apartamentului sus-menţionat, a respins cererea privind obligarea în solidar a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti la plata valorii de piaţă a apartamentului, ca neîntemeiată şi a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin Dispoziţia nr. 11215 din 9 februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a decis modificarea Dispoziţiei Primarului General nr. 9278 din 13 decembrie 2007 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 37, compus din 2 camere şi dependinţe vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996, apartament situat în imobilul din str. A., corp B, et.2, sector 2, în favoarea persoanei îndreptăţite S.H.
Susţinerile reclamantei legate de nulitatea dispoziţiei întrucât nu a fost motivată imposibilitatea restituirii în natură a apartamentului au fost apreciate de tribunal neîntemeiate.
Astfel, în conţinutul acestei dispoziţii s-a menţionat că motivul imposibilităţii restituirii în natură îl reprezintă faptul că, în conformitate cu adresa nr. 3280/2005 emisă de SC F. SA, apartamentul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996.
Tribunalul a respins cererea privind obligarea în solidar a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti la plata valorii de piaţă a apartamentului, ca neîntemeiată, întrucât atribuţiile acestei persoane, conform Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, ţin doar de stabilirea dreptului persoanei îndreptăţite la despăgubiri, atribuţie îndeplinită la momentul emiterii dispoziţiei contestate; sumele de bani nu pot fi recuperate de reclamantă decât de la pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, debitor al obligaţiei atât în urma preluării abuzive a imobilului reclamantei, cât şi în urma reglementării unui mecanism ineficient de acordare de despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel apelantul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia civilă nr. 691/ A din 29 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român, prin M.F.P., a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată la 09 martie 2009 intimata S.H. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 11215 din 09 februarie 2009, obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti să-i restituie în natură apartamentul nr. 37 de la etajul 2 al corpului de clădire B din imobilul situat în str. A., sector 2, obligarea în subsidiar a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în solidar cu Primăria Municipiului Bucureşti, la despăgubiri la preţul pieţii pentru apartamentul mai sus menţionat, cu motivarea că s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură, fără a se arăta în ce constă această imposibilitate.
În dovedirea cererii reclamanta a depus copie după dispoziţia atacată, acte privitoare la imobilul în litigiu, acte de stare civilă, copie după contractul de vânzare - cumpărare din 23 februarie 1996, s-a solicitat şi s-a efectuat o expertiză de evaluare a apartamentului în litigiu, concluziile expertului fiind consemnate şi ataşate la dosar - filele 147 - 151.
Ca temei juridic al cererii promovate au fost invocate dispoziţiile art. 1, 7, 9 şi 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 475 C. civ.
Prin Dispoziţia nr. 11215 din 09 februarie 2009, Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 37 cu cota de teren aferentă faţă de imposibilitatea restituirii în natură.
În dispoziţia atacată s-a reţinut că apartamentul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, astfel că nu poate fi restituit în natură.
În cauză, faţă de această împrejurare reţinută în dispoziţia atacată devin aplicabile dispoziţiile art. 18 pct. c din Legea nr. 10/2001, astfel că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor şi persoana obligată la plata lor, Curtea reţine că, urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Primăria Municipiului Bucureşti are competenţa de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale şi depunerii actelor doveditoare, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Din analiza acestor texte de lege, rezultă că Primăria Municipiului Bucureşti nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituţiei competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, urmează să se reţină că în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, intimata Primăria Municipiului Bucureşti a procedat corect la soluţionarea notificării, propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Cum Legea nr. 10/2001 instituie două etape, o etapă necontencioasă şi o altă etapă contencioasă, în care au calitatea de părţi persoana îndreptăţită la restituire - calitate procesuală activă şi unitatea deţinătoare - calitate procesuală pasivă, apelantul nefiind unitate deţinătoare nu putea fi obligat la plata sumei ce reprezintă cuantumul despăgubirilor pentru apartamentul în litigiu, nefiind realizată identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Cum în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, C.C.S.D. este singura competentă să analizeze şi să stabilească cuantumul final al despăgubirilor, respectiv să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire, Curtea a constatat că apelul este fondat, l-a admis şi a schimbat în tot sentinţa, respingând acţiunea ca nefondată.
Chiar dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauzele J.H. împotriva României, Radu împotriva României, Gabriel împotriva României, Săvulescu împotriva României, Ruxandra Ionescu împotriva României, Matache şi alţii împotriva României, Porţeanu împotriva României că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri, procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu trebuie suprimată.
Este rolul şi obligaţia organelor statului ca în respectarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului să construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient executarea hotărârilor judecătoreşti prin care se consacră drepturi civile persoanelor.
Cum competenţa de a stabili întinderea dreptului aparţine C.C.S.D., în mod corect Primăria Municipiului Bucureşti prin Dispoziţia nr. 11215 din 09 februarie 2009 a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, astfel că apelul a fost admis şi acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.H.
În baza Legii 10/2001, am notificat Primăria Municipiului Bucureşti, prin notificarea înregistrata sub nr. 667/2001 solicitând restituirea în natura a apartamentului Nr. 37 de la etajul II al corpului B, din imobilul situat în Bucureşti, Str. A., Sector 2.
P.M.B. după o perioada de 8 ani, prin Dispoziţia nr. 11215 din 9 februarie 2009, î-mi comunica faptul că imobilul preluat abuziv de Stat în baza Decretului nr. 223/1974, nu poate fi restituita în natura, propunând masuri reparatorii prin echivalent, deoarece aceasta a fost vânduta în baza Legii nr. 112/1995.
Am atacat Dispoziţia P.M.B. la Tribunalul Bucureşti, secţia civila, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natura a apartamentului. în subsidiar am solicitat obligarea Statului Roman prin M.F.P. la despăgubiri la valoarea de circulaţie conform standardelor internaţionale stabilite printr-o expertiza de evaluare.
Motivul pentru care am solicitat restituirea în natura,a fost preluarea abuziva a apartamentului în baza Decretului nr. 223/1974, fără a se acorda despăgubiri, iar contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 fiind un contract subsecvent, este lovit de nulitate absoluta, cumpărătorul neputând invoca buna credinţa. în cauza a fost administrata proba cu înscrisuri şi proba expertizei de evaluare .
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila, prin Sentinţa civila nr. 765 din 25 mai 2010, a respins cererile de anulare a Dispoziţiei nr. 11215 din 9 februarie 2009, emisa de P.M.B. şi restituirea în natura a apartamentului nr. 37 de la etajul II al corpului B din imobilul situat în Bucureşti Str. A., sect. 2, cit şi cererea de obligare a P.M.B. în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri. A obligat Statul Roman prin M.F.P. la plata sumei de 309.750 lei valoarea de piaţa a apartamentului a cărui restituire în natura s-a solicitat.
Tribunalului Bucureşti si-a motivat soluţia data pe faptul ca în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în mod constant ca despăgubirile ce urmau a fi acordate în condiţiile titlului VII din Legea 247/2005, s-au acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o despăgubire efectiva, de exemplu cauza J. împotriva României, J.H. împotriva României, Gabriel împotriva României, S. împotriva României şi altele.
CEDO a stabilit deja ca acest fond nu funcţionează în prezent intr-un mod susceptibil sa fie considerat ca echivalent cu acordarea efectiva a unei despăgubiri (ex. R.I. împotriva României).
Sentinţa Tribunalului Bucureşti nr. 765 din 25 mai 2010, a fost atacata de M.F.P. considerând-o ca fiind netemeinica şi nelegala. M.F.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauza, şi faptul ca instanţa de fond a încălcat prevederile legale ce guvernează materia restituirii proprietăţilor.
Curtea de Apel prin Decizia 691/ A din 29 noiembrie 2010 a admis apelul, a modificat în tot sentinţa apelata şi pe fond a respins acţiunea ca nefondata.
C.A.B. îşi motivează Decizia pe faptul ca prin Dispoziţia nr. 11215 din 9 februarie 2009, P.M.B. a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 37 fata de imposibilitatea restituirii în natura.
In cauza, fata de aceasta împrejurare, menţionata în dispoziţia atacata devin aplicabile dispoziţiile art. 18 pct. c) din Legea nr. 10/2001 şi ca, competenta pentru plata despăgubirilor este Fondul Proprietatea Comisia Centrala pentru stabilirea Despăgubirilor aflata în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Consider ca, C.A.B. a făcut o aplicare greşita a legii, în considerente existând chiar afirmaţii care nu sunt în concordanta cu jurisprudenţa CEDO, aşa fiind, în cauza devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă şi dispoziţiile art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora, „Modificarea hotărârii atacate se pronunţa pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5 C. proc. civ.".
M.F.P. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 765 din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civila, la data de 25 iunie 2010, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la data 10 iunie 2010, ar motivele de apel au fost depuse abia la termenul din data de 25 octombrie 2010.
În baza art. 287 alin. (4) introdus prin Legea 219/2005, care prevede termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar daca apelul s-a făcut mai înainte de comunicare, am invocat excepţia tardivităţii depunerii motivelor de apel.
Deşi se consemnează în încheierea din data de 25 octombrie 2010, ca termenul depunerii motivelor curge de la data comunicării hotărârii, instanţa constata ca în codul de procedura nu este prevăzuta nici o sancţiune referitoare la termenul de motivare a acestei cai de atac.
Chiar daca nu este prevăzuta sancţiune, aceasta se subînţelege, apelul este nul daca nu a fost motivat în termen legal.
Întrucât C.A.B. nu s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii depunerii motivelor de apel o invoc din nou pe aceasta cale.
Deşi C.A.B. recunoaşte în motivarea deciziei ca CEDO a constatat în cauzele J.H. împotriva României, R. împotriva României, R.I. împotriva României, P. împotriva României, ca Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent intr-un mod susceptibil sa fie considerat ca echivalent în acordarea efectiva a unei despăgubiri procedura prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu trebuie suprimata.
Acest punct de vedere nu concorda cu punctul de vedere al CEDO pentru cazul în care restituirea în natura nu mai este posibila, iar masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, sunt iluzorii, Curtea a stabilit ca urmează sa plătească persoanei îndreptăţite despăgubiri băneşti.
Prin urmare, în procedura de aplicare a Legii 10/2001, în absenta unor prevederi de a asigura aplicarea efectiva şi concreta a masurilor reparatorii, conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţie ceea ce impune conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României, prioritatea normei din convenţie care, fiind ratificata prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern aşa cum se stabileşte prin art. 2 alin. (2) din Legea fundamentala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.H. împotriva deciziei nr. 691/ A din 29 noiembrie 2010 şi a încheierii de şedinţă din 25 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6476/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6474/2011. Civil → |
|---|
