ICCJ. Decizia nr. 6785/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6785/2011
Dosar nr. 8677/2/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2008 pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reclamantul C.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta E.V., rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager şi obligaţia de întreţinere, autentificat sub nr. 240 din 08 februarie 2006 la Biroul Notarului Public Z.A.R. - cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a înstrăinat prin contractul sus-menţionat imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă totală de 710 mp. şi o construcţie în suprafaţă de 80,78 mp. formată din patru camere şi dependinţe, magazie, cu rezerva uzufructului viager şi prestarea întreţinerii de către pârâtă până la sfârşitul vieţii reclamantului, reprezentând hrană, medicamente, haine, îngrijire medicală asigurarea menajului, etc. şi suportarea cheltuielilor de înmormântare potrivit obiceiului locului şi celor ulterioare unui astfel de eveniment.
Deşi pârâta şi-a asumat obligaţia de întreţinere prin contractul sus-menţionat, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere, în locul acesteia, pârâta i-a trimis reclamantului, diferite sume de bani, pe care reclamantul le-a refuzat, întrucât reclamantul are nevoie de acordare îngrijire în natură, respectiv îngrijire medicală, prepararea hranei etc. acesta având o vârstă înaintată şi o stare de sănătate precară.
Reclamantul a mai arătat că a mai formulat anterior o acţiune având ca obiect rezoluţiunea contractului, care însă a fost respinsă de instanţă, iar pârâta a formulat o acţiune prin care a solicitat ca instanţa să îl oblige să primească în schimbul întreţinerii, o sumă de bani, dar o sumă de bani nu-1 poate ajuta să se îngrijească, reclamantul fiind imobilizat la pat, având nevoie de întreţinere în natură, procurarea de medicamente, menaj, ridicare din pat, când vor veni ultimele sale clipe de viaţă.
Prima acţiune în rezoluţiune a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 19642 din 19 decembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 25802/299/2006, a rămas definitivă şi irevocabilă, şi de la acel moment - 01 februarie 2008, pârâta nu-şi îndeplineşte la timp şi în mod corespunzător obligaţiile asumate prin contract.
Prin sentinţa civilă nr. 13463 din 24 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 10243/299/2008, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul litigiului fiind în valoare de 925.000 lei, potrivit precizării valorii estimate a imobilului efectuată de reclamant prin avocat şi potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEnr. 32 din 09 iunie 2008 - tribunalul soluţionând litigiile cu o valoare de peste 500.000 lei.
Cauza a fost astfel înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 46418/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 433 din 23 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul sus-menţionat, s-a respins cererea ca neîntemeiată, reţinându-se, pe baza probelor administrate, că Între părţile contractului de întreţinere, există o situaţie tensionată, generată de refuzul reclamantului de a mai primi întreţinere de la pârâtă, aspect ce rezultă din chiar răspunsurile la interogatoriu, cât şi din faptul că aceasta este a doua cerere de rezoluţiune pe care reclamantul o formulează, manifestându-şi astfel voinţa de a pune capăt relaţiilor contractuale dintre ei.
Tribunalul a constatat că pârâta a înţeles să îşi execute obligaţia asumată, încercând să acorde întreţinere în modalitatea stabilită prin contractul încheiat, însă a fost în imposibilitatea de o aduce la îndeplinire din cauza atitudinii reclamantului, care nu mai vrea să mai primească întreţinere de la pârâtă, motiv pentru care, în cursul anului 2008, a trimis reclamantului periodic suma de 1.000 de lei, chiar dacă sentinţa prin care s-a stabilit acest cuantum, nu avea caracter definitiv. In această privinţă tribunalul a reţinut că expedierea sumelor de bani prin mandate poştale, nu poate fi apreciată ca plată a obligaţiei de întreţinere, atât timp cât nu a existat o învoială a părţilor privind obiectul obligaţiei sau nu a intervenit o hotărâre judecătorească irevocabilă care să transforme obligaţia de a face, într-o obligaţie de a da o sumă de bani.
Este adevărat că probele administrate în această cauză, mai ales înscrisurile, sunt preconstituite în vedere procesului de faţă, dar aceasta nu înseamnă că ele nu pot fi analizate de tribunal. Situaţia din cauza de faţă are un anumit specific, reprezentat de împrejurarea că analiza prezentei cereri de rezoluţiune are loc, după ce anterior s-a mai soluţionat cu caracter irevocabil o cerere de rezoluţiune formulată tot de reclamant, o cerere care a avut ca obiect schimbarea obligaţiei de întreţinere, în obligaţia de plată periodică a unei sume de bani, între părţi existând, inclusiv procese penale. În aceste condiţii, pare fiesc ca partea căreia i se impută neexecutarea şi care în eventualitatea unui proces, are sarcina probei executării obligaţiei, să încerce să-şi preconstituie probe; această situaţie nu are caracter ilicit, atât timp cât probele sunt obţinute prin mijloace legale, situaţie care de altfel s-a verificat în cauză.
Contractul de întreţinere, ca de altfel orice alt contract, reprezintă potrivit art. 969 C. civ., legea părţilor, având caracter obligatoriu pentru acestea. Caracterul obligatoriu al contractului presupune înainte de toate, ca fiecare parte să îşi execute obligaţia asumată, iar cealaltă parte să primească executarea obligaţiei, fiind de neconceput ca beneficiarul, creditorul obligaţiei să împiedice executarea obligaţiei de către debitor şi apoi tot el, să solicite rezoluţiunea contractului pentru o pretinsă neexecutare a obligaţiei de către debitor. De altfel, în alte contracte, în care debitorul se obligă la „a da" şi nu la „a face", creditorul nici nu poate temporiza sau împiedica executarea obligaţiei, cum este cazul în speţa de faţă, debitorul având la îndemână în astfel de situaţii, oferta de plată urmată de consemnaţiune, tocmai pentru a evita un eventual abuz din partea creditorului obligaţiei.
Aşa fiind, tribunalul a constatat că pârâta a dovedit că este împiedicată să-şi execute obligaţia de întreţinere, de o cauză mai presus de voinţa sa, ce reprezintă pentru aceasta, o cauză exoneratoare de răspundere şi care este reprezentată tocmai de refuzul reclamantului de a primi întreţinerea.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul C.Ş., arătând că în mod greşit prima instanţă nu a suspendat judecarea cauzei, până la soluţionarea Dosarului nr. 2822/299/2008, având ca obiect schimbarea obligaţiei de întreţinere din contract, spre a pronunţa hotărâri identice, nelegale şi netemeinice.
Prin soluţia de respingere a acţiunii sale de către prima instanţă, s-a menţinut, împotriva voinţei reclamantului, un contract vădit nelegal, inechitabil şi imoral prin finalitatea sa, lăsând o persoană de aproape 90 de ani, fără proprietăţi, fără îngrijire şi fără demnitate.
Se constată astfel, că prin contract s-a apreciat valoarea la acel moment a imobilului la 108.000 euro, echivalând 390.960 lei/ron, fără ca pârâta să fie obligată la plata a nici unei sume, primind în schimb o proprietate care valorează aproximativ 24 miliare lei, în mod gratuit.
Obligaţiile asumate de pârâtă prin contract constând în asigurarea hranei, nevoilor de spitalizare, menaj, medicamente etc, reclamantului, nu au fost cuantificate într-o dezdăunare, în situaţia desfiinţării contractului care s-a încheiat în considerarea calităţilor personale ale pârâtei, cu aparenţă morală, de bună credinţă şi în deplinătatea puterilor sale fizice.
Potrivit art. 970 C. civ. „Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă", or contractul este vădit neechitabil, păstrând proporţia aritmetică, doar între valoarea de aproximativ 24 miliarde lei şi zero prestaţii din partea pârâtei, faptul că aceasta a achitat taxele şi impozitele asupra imobilului fiind unul abuziv, întrucât plata acestora prin contract, cădeau în sarcina reclamantului.
Or, pârâta a fost de totală rea credinţă şi pentru următoarele aspecte:
- înainte de încheierea contractului, aceasta s-a asigurat că vânzătorul este în deplinătatea facultăţilor mintale la vârsta de 86 de ani, chiar dacă are afecţiuni cardiace, locomotorii, obligându-l să obţină certificatul medico-legal din 08 noiembrie 2005, anterior semnăturii contractului, dar fără a face şi dovada capacităţilor sale fizice şi a solventei sale, pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contract;
- s-a asigurat că bunul are o valoare consistentă, efectuând o expertiză extrajudiciară în 2008 de către expertul T.Z., care a stabilit valoarea imobilului la 2.388.000 lei/ron;
- după încheierea contractului, la numai două zile, pârâta i-a comunicat reclamantului că ea este bolnavă şi are o pensie de handicap 2 de 200 lei, semnând trei angajamente succesive către reclamant, în sensul exprimării voinţei de a schimba contractul;
- pârâta este de rea credinţă în executarea obligaţiilor asumate, aceasta lăsându-i ochiurile de la aragaz deschise, punându-i viaţa în pericol.
În consecinţă, consimţământul reclamantului a fost viciat, atât la încheierea contractului, cât şi pentru derularea acestuia, prin manoperele dolosive ale pârâtei, care doreşte a-şi însuşi un bun de miliarde lei şi a-l îndepărta pe reclamant, brutal, din casa lui.
Din probele administrate - s-a mai arătat, rezultă că în realitate, contractul încheiat este mai mult un contract de donaţie, prin vânzarea nudei proprietăţi a imobilului, fără nici o prestaţie a pârâtei, un contract simulat, vădit disproporţionat, inechitabil şi imoral.
Notificarea pârâtei din 15 februarie 2008, în sensul ca reclamantul să-i predea cheile locuinţei, este una abuzivă, câtă vreme uzufructul aparţine reclamantului, ca şi fotografiile şi înregistrările nepermise de lege care denotă o permanentă hărţuire a reclamantului şi o imixtiune în viaţa privată a acestuia, pârâta venind însoţită de persoane dubioase la locuinţa sa, invocând frica de reclamant.
Or, neglijenţa pârâtei, teama acesteia faţă de reclamant şi ingratitudinea permanentă a pârâtei care l-a supus oprobriului public pe reclamant, formulând şi plângere penală împotriva acestuia, de altfel respinsă - denotă că se impune rezoluţia contractului în cauză, datorită componentei psihice în derularea lui, în sensul manifestării reciproce a fricii şi neîncrederii, raportat la obligativitatea relaţiilor fizice, directe care nu mai pot astfel continua.
Dintr-o altă perspectivă, apelantul - reclamant a precizat că de aproximativ doi ani, este îngrijit în permanenţă de nepoata sa, S.V., care locuieşte permanent cu el şi are mutaţia pe cartea de identitate, fără a primi nimic în schimb.
Prin Decizia civilă nr. 681/ A din 14 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă si pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 46418/3/2008 (în format vechi 1951/2009), s-a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre soluţionarea în primă instanţă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
S-a apreciat că, la rândul său, Tribunalul Bucureşti trebuia să-şi verifice din oficiu competenţa, în raport de valoarea obiectului litigiului, de la momentul sesizării instanţei, de sub 500.000 lei, astfel cum rezultă din valoarea contractului, iar nu din valorile ulterioare invocate de părţi, constatând că prima instanţă sesizată este competentă să soluţioneze.
Curtea a soluţionat ea însăşi conflictul între cele două competenţe şi a făcut aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 3424 din 2 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în Dosarul nr. 46418/3/2008 s-a admis recursul declarat împotriva acestei decizii de către pârâta E.V., s-a casat Decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, reţinându-se ca fiind incidente prevederile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. care se referă al obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă, or reclamantul şi-a precizat obiectul cererii (fila 41 din Dosarul nr. 10243/2007) la suma de 925.000 lei, iar această valoare nu a fost contestată, cadrul procesual fiind fixat astfel, între aceste limite.
Cauza în apel a fost înregistrată, în rejudecare, cu numărul de Dosar nr. 8677/2/2010.
Prin Decizia civilă nr. 636/ A din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti, secţia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că contractul de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager şi obligaţie de întreţinere încheiat între părţi este un contract încheiat în mod liber, consimţământul părţilor fiind unul neviciat, astfel cum rezultă din probele administrate - înscrisuri, martori, interogatorii - în sensul art. 969 C. civ.
Contractul nu poate fi considerat o liberalitate, o donaţie, astfel cum sugerează criticile reclamantului, ci este un contract cu titlu oneros, deşi are un caracter aleatoriu vizând momentul la care va înceta executarea obligaţiei de întreţinere asumată de pârâtă, în schimbul imobilului - înstrăinat de vânzătorul - creditor al obligaţiei de întreţinere, fiind indiferentă valoarea prestaţiilor uneia dintre părţi în timp - în speţă, a prestării întreţinerii de către pârâtă, determinată de durata vieţii vânzătorului bunului.
Susţinerea că nu s-a plătit de către pârâtă nici o sumă de bani pentru imobilul înstrăinat care are o valoare, potrivit reclamantului, foarte mare, în comparaţie cu valoarea întreţinerii pe care acesta ar urma să o primească, vizează un aspect ce ţine de contestarea a însuşi contractului încheiat, respectiv a condiţiilor în care s-a perfectat, sugerând că s-ar impune desfiinţarea lui, prin faptul că există o disproporţie valorică exagerată între cele două prestaţii contractuale, cu intenţia pârâtei de a obţine un imobil valoros, fără a oferi nimic în schimb - aspecte care ţin de nulitatea contractului încheiat, iar nu de rezoluţiunea lui pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere asumată.
Reclamantul face vorbire astfel, de un contract vădit nelegal „inechitabil" şi „imoral" prin finalitatea sa, în sensul că pârâta lasă o persoană aflată la o vârstă de aproape 90 de ani, fără proprietăţi, fără îngrijire şi fără demnitate şi tot astfel, este vizată nulitatea pentru cauză imorală şi ilicită prin susţinerea de către apelant a faptului că pârâta a profitat la încheierea contractului, de „aparenţa sa" morală, de bună credinţă şi deplinătate a puterilor sale fizice, pentru ca apoi, aceasta să-i înfăţişeze o altă situaţie, anume că pârâta stă departe, este bolnavă, nu are suficiente resurse materiale spre a-şi îndeplini întocmai, obligaţia de întreţinere asumată faţă de apelantul - reclamant.
În speţă, acţiunea s-a formulat pentru rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere, potrivit art. 1020 - 1021 C. civ.
Invocarea vicierii consimţământului reclamantului la încheierea contractului, a manoperelor dolosive ale pârâtei de a dobândi gratis, un imobil etc, exced petitului acţiunii, obiectului litigiului dedus judecăţii, conturat de însuşi reclamantul prin cererea de chemare în judecată, or, instanţa este chemată a se pronunţa strict cu privire la obiectul cauzei potrivit art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel fiind respectat principiul disponibilităţii şi limitele de sesizare ale instanţei, altfel hotărârea este sancţionată cu nulitatea pentru extra petita, dând dreptul la o revizuire pentru acest motiv.
Instanţa de apel a reţinut că aspectele sus-menţionate au fost evocate de către reclamant direct în apel, or, în apel se analizează motivele de nelegalitate şi de netemeinicie ale sentinţei pronunţate, respectând cadrul procesual de la fond, - aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză - potrivit art. 294 C. proc. civ.
Pentru aceleaşi considerente, nu se poate analiza critica din apel, în sensul că ar fi vorba în cauză, de un contract simulat - acţiunea în simulaţie vizând o instituţie de drept distinctă de rezoluţiunea contractului şi care nu a format obiectul acţiunii pendinte.
Instanţa de apel a mai constatat că nici criticile de nelegalitate şi de netemeinicie ale sentinţei pronunţate cu privire la rezoluţiunea contractului în cauză, formulate de apelant, nu sunt fondate.
Susţinerea astfel, că pârâta nu şi-a executat obligaţiile asumate privind întreţinerea sa, prin contract, întrucât a lăsat deschise robinetele de la aragaz, pentru a-l intoxica cu gaze, punându-i viaţa în pericol apelantului, nu poate fi primită, în condiţiile în care, din probele administrate nu a reieşit o astfel de situaţie, ca şi faptul că pârâta a acţionat spre a-l îndepărta pe reclamant, din locuinţa sa.
Dimpotrivă, declaraţiile ample ale martorilor luate la fond, analizate în mod temeinic de către prima instanţă, au dovedit, coroborat cu celelalte probatorii - înscrisuri, interogatorii reciproce -că reclamantul s-a opus permanent, primirii întreţinerii acordate de către pârâtă, împiedicând-o pe aceasta să-şi îndeplinească obligaţia asumată prin contractul încheiat, prin faptul că nu i s-a mai permis accesul în locuinţa reclamantului de către acesta, care s-a manifestat agresiv, respectiv de către nepoata reclamantului, care locuieşte de circa doi ani în locuinţa în cauză.
În aceste împrejurări, pârâta a încercat să-şi îndeplinească obligaţiile sale, încercând să vină însoţită uneori de alte persoane, raportat la manifestările reclamantului, de respingere a intimatei - pârâte odată cu venirea nepoatei sale în locuinţă, pe care o şi afirmă reclamantul în apelul declarat, în sensul că doreşte ca nepoata S.V. să-l îngrijească şi nu pârâta.
Or, este de esenţa rezoluţiunii, că la baza desfiinţării contractului pe acest temei, nu trebuie să stea însăşi culpa creditorului, în împiedicarea debitorului obligaţiei de întreţinere, în executarea acestei obligaţii.
Instanţa de apel a concluzionat că nu poate fi primită nici susţinerea că nu poate subzista contractul în litigiu, câtă vreme pârâta manifestă teamă faţă de reclamant, spre a se obţine rezoluţiunea contractului, câtă vreme teama este determinată de comportamentul neadecvat, culpabil, al reclamantului - creditor al obligaţiei de Întreţinere.
Instanţa de apel a constatat că dimpotrivă, pârâta a încercat, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză - inclusiv cu înscrisuri în apel - în condiţiile de opunere a reclamantului - să-şi îndeplinească obligaţiile în alte forme - să-i trimită sume de bani în contul întreţinerii, să-i prezinte un medic la domiciliu pentru a-i verifica sănătatea etc.
Imixtiunea invocată în viaţa privată a reclamantului, exercitată de către intimata - pârâtă, nu poate fi primită, în condiţiile în care, obligaţia de întreţinere prezintă un caracter în principal alimentar şi personal, concret, în natură, care impune prezenţa pârâtei în locuinţa 11 reclamantului şi contactul acesteia cu reclamantul, spre a-i asigura îngrijire, hrană, un medic, asistent sanitar etc.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamantul C.Ş., formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţele au calificat contractul în discuţie ca fiind un contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager şi obligaţie de întreţinere, acesta fiind în realitate un contract de întreţinere ce are ca obiect obligaţia de a face şi a cărui valoare ca şi prestaţie nu a fost stabilită.
În acest sens, reclamantul arată că actul juridic arătat sus-menţionat nu reprezintă un contract de vânzare-cumpărare, nu s-a predat de către intimata-pârâtă preţul corespunzător valorii imobilului şi nu s-a stabilit nici o clauză de penalizare sau de plată a unor daune.
Natura contractului este dată de obligaţia principală, cauza şi scopul încheierii acestuia, elementul principal fiind întreţinerea de care să beneficieze reclamantul-creditor al obligaţiei de a face.
Pârâta nu a achitat nici o sumă care să reprezinte „preţul vânzării", nu poate face dovada niciunei cheltuieli în realizarea prestaţiei de întreţinere în contrapartida primirii unui imobil, nu există nici o obligaţie reciprocă între părţi şi nu a dovedit că ar fi dispărut impedimentele sale personale, ce o fac improprie prestării unei obligaţii de întreţinere.
Instanţele au interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 948 şi 966 C. civ., în sensul că din probele administrate şi din susţinerile părţilor rezultă că acest contract nu are la bază un consimţământ valabil exprimat şi are o cauză falsă.
Reclamantul mai arată că relaţiile tensionate dintre părţi fac imposibilă derularea acestui contract şi că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 17/2000 privind protecţia vârstnicilor, conform cărora la încheierea unor acte de dispoziţie, persoana vârstnică trebuie să fie asistată de un reprezentant al Autorităţii Tutelare a sectorului în care domiciliază respectiv persoană, obligaţie ce nu a fost respectată la încheierea contractului.
Recursul este nul, în considerarea argumentelor ce succed:
Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, fiind astfel o cale de atac de reformare, nesuspensivă de executare şi, în principiu,nedevolutivă.
Aceste atribute ale recursului determină ca motivele pentru care poate fi exercitat să fie expres şi limitativ prevăzute de lege, cele nouă motive prevăzute de art. 304 C. proc. civ. fiind singurele ce pot fi valorificate prin intermediul acestei căi de atac.
Motivarea recursului se realizează prin indicarea punctuală a cazului de casare incident şi precizarea greşelii de judecată subsumată acestuia, care va fi dezvoltată în cadrul criticilor formulate.
Nemotivarea ori motivarea evazivă, echivocă, imprecisă, cu caracter general, care face imposibilă încadrarea într-unui din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. este sancţionată cu nulitatea, în afara cazului dacă din cererea de recurs nu rezultă existenţa unor motive de ordine publică, împrejurare faţă de care, în virtutea rolului activ şi a prerogativelor recunoscute de lege, instanţa va proceda, din oficiu, la o atare încadrare.
În speţă, chiar dacă reclamantul a încadrat, formal, recursul în motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu niciunuia din cazurile de casare reglementate de textul legal arătat, neavând legătură cu considerentele deciziei recurate.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanţei rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager şi obligaţie de întreţinere autentificat sub nr. 240 din 08 februarie 2006 la B.N.P. Z.A.R., prin care reclamantul, arată că „.am transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, rezervându-mi dreptul de abitaţie asupra imobilului", cu obligaţia, pentru pârâta din prezenta cauză, de a acorda întreţinere pe toată durata vieţii acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că solicită rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea, de către pârâtă a obligaţiei de întreţinere, indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 1020 şi 1021 C. civ. şi dezvoltând, pe larg, în cuprinsul cererii, argumentele aduse în sprijinul acestor afirmaţii.
Acţiunea în rezoluţiune reprezintă mijlocul procedural prin care partea contractantă care şi-a executat prestaţia asumată se adresează justiţiei pentru a solicita desfiinţarea contractului atunci când cealaltă parte contractantă nu şi-a executat, în mod culpabil, propria sa prestaţie.
Asupra acţiunii în rezoluţiune s-a pronunţat atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, prin respingerea apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanţă, reţinându-se că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a dovedit culpa intimatei-pârâte în derularea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager şi obligaţie de întreţinere intervenit între părţi, iar reclamantul nu poate solicita desfiinţarea contractului invocând propria turpitudine.
Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a criticat însă Decizia instanţei de apel din perspectiva unor motive de nulitate, respectiv, a invocat vicierea consimţământului la încheierea contractului, manoperele dolosive ale intimatei-pârâte de a dobândi, gratis, un imobil în proprietate, lipsa preţului, cauza falsă, nerespectarea dispoziţiilor legale din materia contractelor, etc. care însă nu se circumscriu obiectului acţiunii şi nu se raportează la considerentele hotărârii date în apel, care a analizat strict cererea cu care a fost investită, şi anume acţiunea în rezoluţiunea contractului şi nicidecum acţiunea în nulitate.
În atare situaţie, cum criticile formulate sunt străine de considerentele deciziei recurate, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.Ş. împotriva Deciziei nr. 636/ A din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6781/2011. Civil → |
|---|
