ICCJ. Decizia nr. 6786/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6786/2011
Dosar nr.11345/111/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2010, reclamanta S.C. T. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B.C. I.S.R. S.A. - Sucursala Oradea cerând să se constate stingerea ipotecii instituită asupra imobilului situat în municipiul Oradea, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1577 din 31 octombrie 2000 de BNP G.G., precum şi a celei instituite asupra imobilului situat în municipiul Oradea, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1578 din 31 octombrie 2000 de BNP G.G., ca urmare a intervenirii prescripţiei, cu efectuarea cuvenitelor menţiuni în colile de carte funciară.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1800 pct. 4, art. 1885 alin. (2) C. civ. şi art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996.
Prin Sentinţa civilă nr. 276/com din 24 februarie 2011, Tribunalul Bihor a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată în favoarea Judecătoriei Oradea.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că litigiul, deşi se poartă între două societăţi comerciale, nu prezintă nici un element de comercialitate, ci, dimpotrivă, are caracter civil, cu menţiunea că pentru soluţionarea sa nu sunt relevante conţinutul contractului de credit şi raporturile juridice comerciale intervenite între părţile contractante.
Instanţa a mai reţinut că intervenirea prescripţiei unor ipoteci este un fapt juridic civil, distinct de raportul juridic care a dus la naşterea dreptului de ipotecă, iar prin scopul urmărit, acela de radiere a ipotecilor, reclamanta tinde la o rectificare de carte funciară, cerere aflată, potrivit legii, în competenţa instanţelor de drept civil.
Prin Sentinţa civilă nr. 4682 din 7 iunie 2011, Judecătoria Oradea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Bihor şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Oradea în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
În motivarea sentinţei, judecătoria a reţinut că litigiul dedus judecăţii are caracter comercial, întrucât drepturile reale accesorii a căror prescripţie se cere a se constata au luat naştere ca urmare a încheierii unui contract de credit între pârâtă, o societate bancară, şi o terţă societate comercială, iar contractul de credit este un fapt obiectiv de comerţ conform art. 3 pct. 11 C. com.
Anume, judecătoria a constatat că reclamanta a garantat executarea obligaţiei terţei societăţi prin instituirea unor ipoteci asupra unor imobile care îi aparţin, caz în care, rezultă că drepturile de ipotecă care se pretind a fi prescrise s-au născut în legătură cu contractul de credit, ca accesorii ale acestuia.
Totodată, judecătoria a observat că toate părţile semnatare ale contractelor de credit şi de ipotecă au calitatea de comerciant iar raporturile juridice dintre ele s-au născut ca urmare a unor relaţii comerciale.
Aşa fiind, contrar celor reţinute de tribunal, Judecătoria Oradea a statuat în sensul că, deşi intervenţia prescripţiei reprezintă un fapt juridic civil în sens larg, aceasta nu poate fi analizată separat de raportul juridic care a dat naştere dreptului care se susţine că s-a prescris, care în speţă, este de natură comercială.
Referitor la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului, instanţa a apreciat că litigiul este unul patrimonial, valoarea sa fiind reprezentată de valoarea cumulată a drepturilor de ipotecă a căror stingere prin prescripţie se cere, adică 265000 RON, astfel încât competenţa de soluţionare sub acest aspect revine tribunalului.
Prin Sentinţa civilă nr. 15 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Oradea.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că atât cererea principală dedusă judecăţii, prin care se solicită constatarea faptului stingerii celor două ipoteci constituite asupra unor imobile, cu consecinţa radierii menţiunilor înscrise cu privire la acestea în cărţile funciare, cât şi motivul de drept invocat în justificarea pretenţiei deduse judecăţii, respectiv faptul intervenirii prescripţiei, au caracter civil, fiind de competenţa instanţelor civile şi nu caracter comercial.
Instanţa a statuat că nu prezintă relevanţă juridică împrejurarea că litigiul se poartă între două societăţi comerciale, respectiv faptul că cele două ipoteci au luat naştere ca urmare a încheierii unui contract de credit între pârâtă, o societate bancară, şi o terţă societate comercială, cât timp instanţa nu este investită cu analiza raporturilor comerciale ivite între aceste părţi.
Aşa fiind, instanţa a statuat că în raport de cele menţionate, competenţa materială de judecată se impune a fi stabilită în concordanţă cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., iar în condiţiile în care nu s-a dovedit că valoarea imobilelor asupra cărora s-a constituit dreptul de ipotecă este mai mare de 500.000 RON, competenţa revine Judecătoriei Oradea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. T. S.R.L., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta afirmă că hotărârea pronunţată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Reclamanta susţine că prin hotărârea recurată instanţa a schimbat, în mod nelegal, temeiul de drept al cererii deduse judecăţii, „respectiv, a încadrat-o în prevederile Legii nr. 7/1996, în condiţiile în care aceasta avea temei de drept prevederile art. 111 C. proc. civ.", fără a observa că, în raport de prevederile art. 35 şi 36 din Legea nr. 7/1996, acţiunea în rectificarea cărţii funciare are un caracter subsidiar şi nu principal.
Reclamanta a mai susţinut că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune comercială, „deoarece contractarea de credite a căror accesoriu sunt contractele de ipotecă, este o faptă de comerţ obiectivă", motiv pentru care, în raport şi de faptul că este acţiune neevaluabilă în bani, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. revenea Tribunalului Bihor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit prevederilor art. 1800 C. civ. (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) stingerea ipotecilor se poate realiza fie pe cale accesorie - prin stingerea obligaţiei principale prin plată, novaţie, compensaţie, confuziune, remiterea de datorie etc. (alin. (1) pct. 1), fie pe cale principală - prin renunţarea creditorului la ipotecă, prin îndeplinirea formalităţilor şi condiţiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite ori prin prescripţie (alin. (1) pct. 2, 3, 4).
În speţa supusă analizei, se constată că reclamanta S.C. T. S.R.L., prin cererea dedusă judecăţii, a pretins constatarea stingerii unor ipoteci instituite în baza unor contracte de ipotecă, de natură exclusiv civilă, pe cale principală şi nu pe cale accesorie, invocând incidenţa prescripţiei achizitive, în condiţiile art. 1800 alin. (1) pct. 4 C. civ.
În atare condiţii, cât timp reclamanta nu a invocat stingerea ipotecilor pe cale accesorie, argumentele invocate de aceasta relative la caracterul comercial al contractului de creditare bancară nr. 25 din 10 martie 2000 intervenit între pârâtă şi S.C. G.M.I. S.R.L., astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1 din 31 octombrie 2000, contract ce are în conţinut obligaţia principală garantată cu ipotecile pentru care înţelege să invoce, în prezentul proces, pe cale principală, intervenirea unor cauze de stingere, se dovedesc a fi străine cauzei, cât timp nici drepturile şi nici obligaţiile izvorâte din acest contract nu sunt contestate în litigiul dedus judecăţii.
Aşa fiind, se constată că, în mod corect, prin hotărârea recurată instanţa a statuat cu privire la caracterul civil al litigiului dedus judecăţii.
În acest context al analizei, este de observat şi faptul că, în prezent, dispoziţiile Legii nr. 71/2011 au suprimat distincţia între litigiile de natură civilă şi cele de natură comercială, dispoziţiile art. 2 pct. 1, lit. a) C. proc. civ., relative la competenţa în materia proceselor şi cererilor formulate în materie comercială, fiind abrogate de dispoziţiile art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011, de imediată aplicare.
Totodată, se constată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanţa ce a pronunţat regulatorul de competenţă ar fi schimbat temeiul juridic al cererii introductive de instanţă, din dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., în dispoziţiile Legii nr. 7/1996.
Aceasta, întrucât, rezultă cu evidenţă din cuprinsul cererii de chemare în judecată că reclamanta a înţeles să-şi fundamenteze pretenţiile deduse judecăţii prin cererea principală – de constatare a stingerii ipotecilor - pe dispoziţiile art. 1800 pct. 4 şi art. 1885 alin. (2) C. civ., respectiv, cele deduse judecăţii prin cererea accesorie – de rectificare a menţiunilor de carte funciară – pe dispoziţiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 (în redactarea avută anterior abrogării lor prin Legea nr. 71/2011).
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a constata că recursul dedus judecăţii este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 15 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6789/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 6782/2011. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
|---|
