ICCJ. Decizia nr. 6826/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6826/2011
Dosar nr.3835/83/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 539/D din data de 07 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3835/83/2009, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Satu Mare.
A respins contestaţia formulată de reclamanta V.E., cu domiciliul în Carei, jud. Satu Mare, astfel cum a fost precizată, împotriva pârâţilor: Primăria Comunei Andrid şi Primarul Comunei Andrid, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti prin DGFP Satu Mare, pentru modificarea Dispoziţiei nr. 192/2005 emisă de pârâţii de ordin I-II şi obligarea pârâtului de ordin III la plata sumei de 891.160 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Analizând acţiunea civilă în rejudecare, conform îndrumarului cuprins în Decizia de casare nr. 4943 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în rejudecare, tribunalul, a reţinut că Dosarul s-a înregistrat sub nr. 3835/83/2009 şi pentru analizarea pretenţiilor solicitate de reclamantă se impune prezentarea întregului material probator pornind de la acţiunea principală promovată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâţii Primarul com. Andrid, Statul Român prin MFP reprezentat prin DGFP Satu Mare, având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 192/2005 emisă de Primarul com. Andrid în soluţionarea notificării la Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, iar prin Decizia de casare nr. 4942/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se dispune reluarea judecării cauzei la aceeaşi instanţă – Tribunalul Satu Mare, cu obligarea pentru instanţa de fond la efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare, instanţa a pus în discuţie administrarea probei, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă din 6 noiembrie 2009, inclusiv acordarea ajutorului public judiciar în beneficiul reclamantei pentru suportarea costurilor expertizei. Niciuna din cele două variante, în sensul de a fi împărţite costurile expertizei între cele două părţi sau de a se uza de dispoziţiile OUG nr. 51/2008 nu a fost agreată de către reclamantă, susţinând poziţia atât în scris, cât şi prin avocaţi, de a se trece la judecarea cauzei şi de a dispune obligarea directă a pârâţilor de a suporta plata despăgubirilor în sumă de 891.160 RON, reprezentând cv. construcţiilor demolate ce au aparţinut antecesorilor reclamantei, obiectiv cunoscut sub denumirea de „F.V.T." amplasată în Andrid.
În justificarea pretenţiei, reclamanta, prin reprezentant, s-a prevalat de Decizia pronunţată în recursul în interesul legii nr. 52/2007, considerând justificată cererea din perspectiva aplicării acestei decizii, câtă vreme dispoziţia s-a eliberat anterior modificărilor aduse Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Raportat la data emiterii dispoziţiei, respectiv 06 aprilie 2005, instanţa ar fi avut posibilitatea, în rejudecare, să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru construcţiile obiect al notificării şi dispoziţiei evocate şi pentru care, de altfel, cauza a fost trimisă în rejudecare. Câtă vreme însă reclamanta a refuzat efectuarea unei expertize judiciare, aşa cum s-a menţionat în mod expres în Decizia de casare, tribunalul a fost nevoit să pună în aplicare îndrumarul deciziei şi constatând că expertiza extrajudiciară invocată de către reclamantă a fost înlăturată de către ICCJ, prin urmare, nu mai poate fi folosită ca probă în susţinerea aceleiaşi pretenţii, Tribunalul, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art. 25 din Legea nr. 10/2001, a respins acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta V.E., solicitând admiterea acestuia, admiterea acţiunii, a se constata că a avut loc o preluare abuzivă a imobilului din localitatea Andrid, înscris în CF, nr. top. ..., ..., ..., ..., a se constata calitatea sa de persoană îndreptăţită la a beneficia de măsurile reparatorii instituite de art. 1 din Legea nr. 10/2001 – teren şi construcţii, acordarea despăgubirilor prin obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata despăgubirilor în sumă de 8.911.600.000 ROL şi a dobânzii legale de la pronunţarea hotărârii până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat art. 129, art. 296 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, art. 16 din Decizia civilă nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, instanţa de apel a constatat următoarele:
Prin dispoziţia contestată s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul Român şi implicit calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea apelantei, solicitările acesteia în acest sens fiind astfel lipsite de obiect şi interes, calitate ce a reieşit din Certificatul de moştenitor nr. X/2002 emis de BNP Cherestesi - fiind fiica foştilor proprietari tabulari V.N. şi R., născută S., şi care nu a fost de altfel contestată, ci confirmată prin dispoziţia sus-menţionată.
Deoarece apelanta reclamantă a refuzat plata a 1/2 părţi din raportul de expertiză, cealaltă jumătate urmând a fi suportată de Primar, instanţa de fond la data de 05 februarie 2010 a dispus decăderea acesteia din probă, nici un expert neefectuând în astfel de situaţii o asemenea lucrare.
S-a constatat că, în speţă, culpa aparţine efectiv apelantei, dat fiind refuzul acesteia de achitare a contravalorii probei ce urma a fi administrată conform dispoziţiei instanţei de casare. Raportul de expertiză, chiar dacă proba se dispune din oficiu de către instanţă, nu poate fi depus la dosar în lipsa plăţii onorariului expertului.
În baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a respins ca nefondat apelul şi a păstrat în întregime sentinţa apelată, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva Deciziei nr. 118A din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta V.E. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
Cu ocazia soluţionării cauzei în fond, Tribunalul Satu Mare, în mod greşit nu a mai dispus efectuarea unei expertize în cauză, însuşind punctul de vedere al reclamantei recurente, care a arătat că nu doreşte efectuarea acestei lucrări, şi în fond a respins acţiunea.
Se susţine, că acţiunea reclamantei dedusă judecăţii, nu a fost analizată deloc, nu s-a pronunţat nicio instanţă cu privire la temeinicia susţinerilor din acţiune, şi nu s-au pronunţat instanţele în legătură cu cererea dedusă judecaţii încă din anul 2004, anume obligarea Statului Român la despăgubiri.
Suma despăgubirilor stabilite de evaluatorul autorizat, nu a fost contestată niciodată de Statul Român, care pe parcursul judecării cauzei atât în primă instanţă, cât şi în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a apărat susţinând că nu are calitate procesuală, şi nu poate să fie astfel obligat la plata acestor despăgubiri.
Se susţine că suma despăgubirilor este dovedită cu probatoriul administrat în cauză şi aceasta nu poate fi înlăturată.
Se invocă în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., practica judiciară a Curţii Europene cauza Atanasiu contra României şi jurisprudenţa internă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, criticile recurentei-reclamante privind nepronunţarea instanţelor de judecată asupra cererilor deduse judecăţii neputând fi primite.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au analizat cauza dedusă judecăţii, prin prisma deciziei de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 4943 din 28 aprilie 2009) punându-se în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Această îndrumare dată de instanţa de casare conform art. 315 C. proc. civ. care prevede că hotărârea instanţei de recurs asupra necesităţii administrării unor probe este obligatorie pentru instanţa de fond, a fost respectată de instanţa de apel.
Nu sunt astfel fondate criticile recurentei-reclamante că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat pe cererea dedusă judecăţii, cuantumul despăgubirilor fiind dovedit cu probatoriul administrat în cauză, câtă vreme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra obligaţiei efectuării unui raport de expertiză în cauză.
Corect instanţa de judecată a reţinut că, în cauză, culpa pentru neefectuarea acestei probe utile şi necesare soluţionării cauzei aparţine reclamantei, care a refuzat să achite onorariul pentru expert şi a fost astfel decăzută din probă.
Dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. care prevăd că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, au fost în mod just aplicate de instanţele fondului. De altfel, reclamantei i s-a pus în vedere să achite contravaloarea a 1/2 din onorariul fixat de instanţă, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de parte.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamantei privind obligarea directă a părţilor la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate ce au aparţinut antecesorilor reclamantei, în mod corect a reţinut instanţa de apel că obiectul contestaţiei îl reprezintă anularea dispoziţiei emise de Primăria comunei Andrid, prin care s-a soluţionat notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva Deciziei civile nr. 118A din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6827/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6825/2011. Civil → |
|---|
