ICCJ. Decizia nr. 6832/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6832/2011
Dosar nr.4225/98/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2009, reclamanta S.V. (fostă S.) a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă în perioada 1951 – 1955, prin strămutarea dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. şi să se dispună acordarea de despăgubiri în cuantum de 220.000 RON.
Cererea a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 56/F din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă. Prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. s-a aplicat familiei S.D. şi A., precum şi copiilor (între care şi reclamantei), măsura dislocării din zona frontierei de vest, fixându-se domiciliul obligatoriu în comuna Valea Viilor – Ialomiţa cu începere din 23 iunie 1951; restricţiile au fost ridicate prin Decizia nr. 6100 din 27 iulie 1955.
A apreciat tribunalul că reclamanta se află în situaţia existenţei unei măsuri administrative al cărei caracter politic este dat de lege, astfel că nu mai este necesară intervenţia instanţei pentru constatarea caracterului politic al măsurii.
S-a reţinut că, din modul de formulare a art. 5 (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009 rezultă că despăgubirile se acordă pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, nu şi în cazul când persoana a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cum este cazul reclamantei.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel reclamanta, arătând că soluţia de constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse de către instanţă, avea drept consecinţă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în speţă fiind îndeplinită cerinţa ca persoana îndreptăţită să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute de art. 5 (1) lit. a), b) sau c) din lege.
Prin Decizia civilă nr. 293 A din 6 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respins apelul declarat de reclamantă, instanţa reţinând, în esenţă că, potrivit art. 3 (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009 constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură dispusă de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe unul din actele normative la care se face referire în text, între care se menţionează şi Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., care a stat la baza strămutării familiei reclamantei.
Chestiunea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit nu poate fi analizată distinct, ca şi critică de sine stătătoare, de vreme ce ea nu este astfel evidenţiată în cuprinsul motivelor de apel, ci mai degrabă ca o consecinţă a constatării de către instanţă a caracterului politic abuziv al măsurii administrative (dat fiind modul în care au fost elaborate motivele apelului promovat).
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, pe de o parte, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la caracterul abuziv al măsurilor administrative luate împotriva familiei sale, iar, pe de altă parte, a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive ...". Din interpretarea textului de lege rezultă că şi persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic li se recunoaşte dreptul la despăgubiri.
Recursul este fondat.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că familia reclamantei a fost strămutată din localitatea de domiciliu în comuna Valea Viilor – Ialomiţa, în temeiul Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., reclamanta s-a născut la data de 4 mai 1952, iar restricţiile domiciliare au fost ridicate în 25 septembrie 1955.
Reclamanta s-a născut, aşadar, în perioada în care familia sa se găsea cu domiciliu forţat în localitatea menţionată, fiind supusă în mod direct măsurii de dislocare, măsură ce a fost aplicată întregii familii, astfel cum rezultă şi din Adresa M.A.I. din 12 februarie 1991.
Deşi născută ulterior luării măsurii administrative faţă de părinţii săi, reclamanta a fost şi ea afectată de strămutarea acestora şi interdicţiile impuse, putându-se concluziona că a avut domiciliu obligatoriu.
Stabilirea domiciliului obligatoriu într-o localitate aflată la mare depărtare de localitatea de domiciliu, fără o justificare rezonabilă şi determinată de un interes general şi legitim, reprezintă o măsură abuzivă la care a fost supusă familia reclamantei şi reclamanta însăşi, constituindu-se într-o privare de libertate datorită efectului cumulat al mai multor factori: locul unde familia a fost deportată, lipsa unor elemente esenţiale supravieţuirii, contacte umane limitate la persoanele deportate, supravegherea strictă şi constantă din partea autorităţilor, întinderea în timp a măsurii.
Lipsa totală a unei proceduri judiciare de luare a măsurii la care familia reclamantei să aibă acces, precum şi imprevizibilitatea măsurii constituie elemente ce conturează caracterul abuziv al măsurii aptă a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a leza demnitatea, onoarea şi libertatea individuală şi a produce consecinţe în planul vieţii private şi profesionale, precum şi suferinţe pe plan moral şi social pentru întreaga familie.
Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009 prevăd că „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu (...) dacă a fost întemeiată pe dispoziţiile Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.".
Măsurile administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din legea sus-citată, în care sunt enumerate şi actele normative în baza cărora s-au dispus, iar potrivit art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora şi alte măsuri administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut expres - cu condiţia de a se constata caracterul politic al acestora de către instanţă.
Prin urmare, când caracterul politici al condamnărilor penale ori al măsurilor administrative abuzive nu este prevăzut expres de lege, când acestea nu sunt cuprinse în cele enumerate de legiuitor, instanţa judecătorească - respectiv tribunalul - cu participarea procurorului, va constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative.
Concluzionând, aşadar, cu privire la acest aspect, se poate reţine că reclamanta a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic, iar petitul cererii de chemare în judecată referitor la constatarea caracterului politic trebuia rezolvat în sensul admiterii sale, faţă de împrejurarea că prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. a fost strămutată doar familia, reclamanta nefiind născută la acea dată, astfel că era îndreptăţită să ceară instanţei să constate că şi ea a fost supusă unei măsuri cu caracter politic.
Contrar reţinerilor instanţelor anterioare, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din lege „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...".
Într-adevăr, la lit. a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul argumentului gramatical, motivarea instanţelor este corectă.
Ambele instanţe au procedat însă, în mod greşit, atunci când, în soluţionarea cauzei, s-au rezumat doar la interpretarea gramaticală, neavând în vedere şi perspectiva interpretării logico-sistematice şi teleologice, nereţinând, în urma corelării mai multor dispoziţii din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
Astfel după cum rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu caracter politic, cât şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De asemenea, în mod eronat, nu a fost corelată dispoziţia de la lit. a) a art. 5 alin. (1) cu cea din preambulul acestui alineat, care deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.
Dacă ar fi făcut aceste corelări, ambele instanţe ar fi ajuns la concluzia corectă că intenţia legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele care au fost condamnate politic, cât şi pe cele care au suferit măsuri administrative din aceleaşi motive.
Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin adoptarea OUG nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1, prevedea că „La art. 5, alin. (1), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic ...".
Din expunerea motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanţei de urgenţă menţionate, aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor, care să menţină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma iniţială. În caz contrar, însuşi scopul Ordonanţei, de a limita cuantumul despăgubirilor în funcţie şi de cel care le solicită (victima opresiunii, soţul supravieţuitor sau descendenţii până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în discuţie.
Aşa fiind, categoriile de despăgubiri - morale şi materiale, enumerate în continuare, la lit. a) şi b) nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări şi măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale şi morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârile pronunţate şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, în vederea cercetării îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.V. împotriva Deciziei civile nr. 293 A din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi Sentinţa civilă nr. 56 F din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6833/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6831/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
