ICCJ. Decizia nr. 6827/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6827/2011
Dosar nr.10587/1/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 155 din 03 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8059.1/108/2006, Tribunalul Arad a admis contestaţia formulată de către reclamantul L.T.E., precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientul C.R. împotriva Dispoziţiei din 05 septembrie 2006 emisă de Primarul comunei Covăsânţ, jud. Arad, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe care a modificat-o integral, în sensul că a respins notificarea şi cererea de restituire formulată de către reclamanta L.E.C., pe considerentul că aceasta nu are calitate de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001, menţinând însă dispoziţia cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamantului L.T.I.
Prima instanţă a reţinut că, prezenta speţă a primit o soluţie printr-o primă Sentinţă a Tribunalului Arad cu nr. 51 din 04 februarie 2009, prin care s-au respins contestaţiile reclamanţilor L.T.E. şi L.E. împotriva aceleiaşi Dispoziţii din 05 septembrie 2006 emisă de Primarul comunei Covăsânţ, jud. Arad, pe considerentul că, deşi reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, restituirea în natură a bunurilor revendicate este imposibil de realizat.
Această primă soluţie a tribunalului a fost infirmată de Curtea de Apel Timişoara, care prin Decizia civilă nr. 116 din 18 mai 2009 a desfiinţat Sentinţa nr. 51/2009 a Tribunalului Arad şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la acelaşi tribunal, cu argumentul principal că prima instanţă a pronunţat sentinţa desfiinţată fără a fi intrat în cercetarea fondului.
În rejudecare, tribunalul a observat că în acest stadiu procesual, litigiul poartă asupra calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii L.T.E. şi L.E.C. contestându-şi reciproc această calitate.
Astfel, apărările şi susţinerile reclamantei L.E.C.M. converg spre ideea că, prin depunerea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, ambii reclamanţi şi mai precis, atât L.E.C.M., cât şi L.D.I., adică antecesorul direct al reclamantului L.T. şi-au conservat dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, devenind creditori solidari în privinţa aceleiaşi obligaţii de restituire fie în natură, fie prin echivalent, ce revenea comunei Covăsânţ, ca urmare a notificării sale, cu condiţia dovedirii calităţii de moştenitori ai fostului proprietar.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că sunt pe deplin aplicabile disp. art. 1038 C. civ., conform cu care creditorul solidar reprezintă pe ceilalţi co-creditori, în toate actele care pot avea ca efect conservarea obligaţiei.
Prin urmare, în temeiul art. 1038 C. civ., atacarea în justiţie a dispoziţiilor iniţiale ale Primarului comunei Covăsânţ cu nr. 207/2002 şi 208/2002, numai de către reclamanta L.E.C.M. nu a avut ca efect pierderea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului L.D.I., ci doar conservarea drepturilor ambilor co-moştenitori, cu atât mai mult cu cât, pentru o rezolvare eficientă se impunea soluţionarea împreună a notificărilor adresate cu privire la imobile care au aparţinut aceluiaşi proprietar.
Această concluzie este cu atât mai firească cu cât motivul respingerii notificărilor nu l-a constituit lipsa calităţii de moştenitor a celor care au înaintat notificările, ci concluzia Primarului comunei Covăsânţ că imobilele din litigiu nu ar fi intrat sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că, simpla respingere a notificării care a fost formulată de către antecesorul reclamantului L.T.E., respectiv de către defunctul L.D.I., pe motivul că imobilul nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu semnifică pierderea de către acesta a calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, în măsura în care unitatea deţinătoare revine unilateral asupra primei sale decizii şi doreşte să îndrepte eroarea comisă.
În ceea ce priveşte situaţia reclamantei L.E.C.M., tribunalul a apreciat că aceasta nu are calitate de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că într-o astfel de calitate a promovat notificări şi a obţinut câştig de cauză în alte acţiuni în justiţie anterioare, nu este de natură să acopere această neregularitate, deoarece reclamanta nu are vocaţie la moştenirea celui a cărui proprietate se revendică, în natură sau prin echivalent.
Din arborele genealogic depus la dosar, tribunalul a concluzionat că reclamanta L.E.C.M. se află în gradul V de rudenie cu fostele proprietare L.L.F. şi L.L., iar conform art. 676 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 319/1944, calitatea de moştenitor o au rudele până la gradul al IV-lea inclusiv, astfel că reclamanta L.E.C.M. nu poate invoca calitatea de moştenitor a celor două foste proprietare ale imobilelor de la data trecerii acestora la stat, deoarece nu are vocaţie succesorală faţă de acestea.
Legea nr. 10/2001 arată la art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii doar proprietarii imobilelor preluate abuziv precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora. Or, reclamanta L.E.C. nu este nici fost proprietar al imobilelor revendicate şi nu are nici calitatea de moştenitor a celor două foste proprietare a imobilelor de la data preluării, în condiţiile în care este doar rudă de gradul V cu acestea.
Situaţia reclamantului L.T.E. nu este similară, deşi este adevărat că şi acesta este tot rudă de gradul V cu cele două foste proprietare, însă nu este el cel care a depus notificarea în nume de moştenitor, ci tatăl acestuia - L.D.I. -, care a fost însă rudă de gradul IV cu cele două defuncte, la data formulării notificării şi avea calitatea de moştenitor a acestora, precum şi vocaţie la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
Depunerea de către L.D. a notificării în termen a conservat şi a consolidat în acelaşi timp, în patrimoniul acestuia, drepturile la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, drept patrimonial care s-a transmis prin succesiune către fiul său, L.T.E., care a dobândit astfel dreptul de a continua acţiunea autorului său, iniţiată prin notificarea depusă anterior decesului, în anul 2001.
Prin urmare, diferenţa dintre cei doi reclamanţi este aceea că în timp ce reclamanta L.E.C.M. a depus personal notificare, fără a avea calitate de moştenitor a foştilor proprietari tabulari şi prin urmare, nici vocaţie la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, în timp ce reclamantul L.T.E. este continuatorul legal al unei acţiuni în revendicare iniţiată de L.D.I., această persoană având calitatea de moştenitor a foştilor proprietari tabulari, la data formulării notificării şi prin urmare, având şi vocaţie la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În raport cu aceste aprecieri, tribunalul a concluzionat că reclamanta L.E.C., nu are calitate de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001, menţinând însă dispoziţia cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamantului L.T.I., care beneficiază de o astfel de calitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen, reclamanta L.E.C.M., urmată de o cerere de intervenţie accesorie iniţiată de intervenienta în interesul apelantei P.A.M.
Atât apelanta-reclamantă, cât şi intervenienta accesorie, au susţinut că tribunalul a greşit atunci când a decis că reclamanta L.E.C. nu ar avea vocaţie la moştenirea defunctelor L.F.L. şi L.L. şi această greşeală provine şi din ignorarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 401 din 22 octombrie 2010 a admis apelul declarat de L.E.M., a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În considerentele deciziei, curtea şi-a însuşit punctele de vedere exprimate de către reclamanta-apelantă şi de către intervenientă în privinţa efectelor Deciziei civile nr. 218/2006 a Curţii de Apel Timişoara, confirmată de Decizia civilă nr. 3284/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit irevocabil că, atât reclamanta-apelantă, cât şi intervenienta P.A., alături de intimatul L.T.E. au calitate de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari şi deci, au vocaţie la beneficiul Legii nr. 10/2001.
Totodată, s-a mai constatat că, prin Decizia civilă irevocabilă nr. 898/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat tot în mod irevocabil nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr. X/1996 privindu-l pe L.D.I., precum şi nulitatea absolută a certificatelor de moştenitor nr. Y/2001 şi nr. Z/2002. Totodată, prin această ultimă hotărâre s-au stabilit şi cotele succesorale care se cuvin moştenitorilor.
Ambele decizii ale Înaltei Curţi statuează cu autoritate de lucru judecat – res judicata – calitatea de succesor a reclamantei L.E.C.M. după defunctele L.L.F. şi L.L. - căsătorită T., şi o pun pe această reclamantă pe aceeaşi poziţie din punctul de vedere al legii succesorale, cu intimatul L.T.E., iar odată ce aceste aspecte au fost deja tranşate irevocabil, atunci nu mai pot fi ignorate în alte litigii care vizează aceeaşi problematică.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul L.T.E. invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Pentru cazul în care intervine o autoritate de lucru judecat, nu se poate dispune desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare deoarece acest motiv nu este unul din cele două motive limitativ prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
- Instanţa a depăşit atribuţiile, în momentul în care a statuat că, în raportul juridic dedus judecăţii, ar avea competenţa de a stabili calităţi sau cote de moştenire având în vedere că obiectul dedus judecăţii îl constituia anularea dispoziţiilor emise de primar.
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era competentă să se pronunţe asupra calităţii de moştenitor întrucât nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere atunci când a pronunţat Decizia nr. 3284/2007.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed:
1. Motivul de recurs ce vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţat hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desfiinţării cu trimitere doar în două ipoteze a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicţie şi ţine de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor civile ca o consecinţă ce decurge din principiul constituţional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în alin. (3) al art. 21 din Constituţie, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa nu cercetează fondul atunci când pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.
În speţă, instanţa fondului a fost învestită de către reclamanţi cu soluţionarea unei cereri având ca obiect anularea deciziilor emise de Primărie în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată. Soluţia pronunţată a fost de respingere a contestaţiei pe motiv că reclamanta L.E.C. nu are calitate procesuală.
Calitatea procesuală este una din condiţiile care trebuie îndeplinite, alături de capacitatea procesuală şi existenţa interesului, pentru a fi parte în procesul civil fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.
Cum în speţă, instanţa fondului a respins acţiunea ilustrând că reclamanta L.E.C. nu are calitatea de a solicita revendicarea imobilului supus analizei, este cert că în atare situaţie nu s-a trecut la cercetarea fondului cauzei şi în mod corect instanţa de apel a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, respectând astfel dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
2. Motivul de recurs ce vizează depăşirea atribuţiilor conferite instanţei de apel.
Se susţine prin acest motiv de nelegalitate că, instanţa de apel fiind învestită cu soluţionarea unui litigiu având ca temei de drept dispoziţiile Legii nr. 10/2001 modificată, nu cădea în atribuţiile cei revin în cercetarea calităţii de moştenitor a părţilor implicate în conflict.
Art. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată arată că sunt îndreptăţite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art. 4 (2) din aceeaşi lege circumscrie că de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
În atare condiţii, instanţele de judecată învestite cu soluţionarea unui litigiu în baza acestei legi speciale, sunt obligate să cerceteze mai întâi calitatea de persoană îndreptăţită conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Drept urmare susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel a depăşit atribuţiile conferite rămân fără suport legal.
3. Motivul de recurs vizând nelegalitatea Deciziei nr. 3284/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit irevocabil calitatea de moştenitor a reclamantei.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti.
În speţă recurentul a solicitat prin cererea de recurs desfiinţarea Deciziei nr. 401 din 22 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
În atare situaţie obiectul recursului îl constituie numai Decizia nr. 401 din 22 octombrie 2010 cărei legalitate a fost analizată aşa cum s-a arătat mai sus.
Mai mult, Decizia nr. 3284/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit calitatea de moştenitor a reclamantului este irevocabilă şi nu mai poate face obiectul unui nou recurs iar cele statuate în cadrul acestei hotărâri au intrat în puterea lucrului judecat.
A dispune altfel, echivalează cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, în sensul că instanţele trebuie să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare.
Aşadar, în mod corect, instanţa de apel în soluţionarea apelului a făcut trimitere la hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit irevocabil calitatea de moştenitor a reclamantului.
În concluzie, în raport de cele reţinute, Înalta Curte în baza art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul L.T.E. împotriva Deciziei civile nr. 401A din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6828/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6826/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
