ICCJ. Decizia nr. 6833/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6833/2011
Dosar nr.12915/118/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2009 reclamantul M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supus împreună cu familia sa, solicitând acordarea de despăgubiri în sumă de 50.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 214 din 12 februarie 2010, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost supus în perioada 1951 – 1955 măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu, motiv pentru care este îndreptăţit, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 la reparaţia prejudiciului moral suferit ca urmare a acestei măsuri, privaţiunile impuse familiei aducând atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi producând suferinţe pe plan moral şi social.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice criticând-o sub aspectul acordării daunelor morale de 50.000 euro pe care le consideră exagerate, constituind un izvor de îmbogăţire fără justă cauză.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, de minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale prin Decizia nr. 250/C din 20 octombrie 2010 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.500 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamant.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Este de necontestat de către pârâtul Statul Român faptul că reclamantul a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic dispuse de către organele fostei miliţii, având ca obiect dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Frumuşiţa Nouă, judeţul Galaţi în perioada 1951 – 1955.
Susţinerea apelantului-pârât Statul Român, în sensul că acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant nu a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, este o măsură subsidiară în raport de despăgubirile acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Acordarea despăgubirilor în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu exclude şi acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică sau în calitate de victimă a unei măsuri administrative cu caracter politic, ci trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.
A admite că nu se pot acorda despăgubiri băneşti pentru repararea prejudiciului moral suferit, deoarece nu există criterii precise, matematice, pentru determinarea cuantumului lor, înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparaţii, unei chestiuni privitoare la probaţiune, natura nepatrimonială a prejudiciului fiind în favoarea persoanei responsabile de săvârşirea faptelor, abuzive şi în defavoarea persoanei lezate.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă o concordanţă valorică exactă între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie.
Recunoaşterea prin lege a posibilităţii de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin îngrădirea libertăţii de circulaţie a reclamantei, prin dislocarea ei din oraşul în care a trăit şi plasarea într-un mediu ostil, total necunoscut, nu trebuie interpretate în sensul obţinerii unor sume de bani exorbitante, fără corespondent în raport de ceea ce trebuie să însemne prejudiciu moral, cum este suma de 50.000 euro pretinsă de reclamant prin acţiune.
De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate nu atât de a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
La aprecierea cuantumului despăgubirilor instanţa de apel a avut în vedere vârsta relativ mică a reclamantului la data stabilirii domiciliului obligatoriu în comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic şi consecinţele suportate după încetarea măsurii strămutării.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantul M.V. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Dezvoltând criticile de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul-recurent a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel de reducere a cuantumului daunelor morale la suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plăţii, este nelegală în raport de suferinţele efectiv îndurate şi dovedite ca urmare a dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu, la vârsta de 6 ani şi în raport de repercursiunile prejudiciului moral asupra posibilităţii sale de a se realiza pe plan social, profesional şi familial.
A mai susţinut că la determinarea cuantumului despăgubirilor instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere şi perioada îndelungată a restricţiei domiciliare (1951 – 1955), insecuritatea economică, frustrarea cauzată de pierderea nivelului de trai, condiţiile în care a fost evacuat din casă, condiţiile în care a supravieţuit şi faptul că a fost persecutat politic din anul 1951 şi până în anul 1989.
În raport cu cele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Statul Român a criticat Decizia atacată, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că reclamantul a beneficiat începând cu anul 1990 de măsurile reparatorii stabilite prin Decretul-Lege nr. 118/1990 constând în plata unei indemnizaţii lunare, precum şi de celelalte drepturi stabilite de acest act normativ astfel încât nu se mai impune acordarea altor despăgubiri.
Pentru aceste considerente recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauza de faţă de reclamantul M.V. şi pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice urmează a fi respinse pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de părinţii acestuia prin stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, în perioada 1951 – 1955, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre corectă stabilind valoarea despăgubirilor la suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plăţii.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel nu a ignorat criteriile de cuantificare a despăgubirilor morale ci le-a raportat la principiul proporţionalităţii daunei şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Şi critica formulată de recurentul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice este nefondată întrucât art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu exclude de la acordarea despăgubirilor morale pe cei care au primit deja o reparaţie conform Decretului-Lege nr. 118/1990, această din urmă situaţie urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului despăgubirilor morale.
Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire a actelor normative, anterior în scopul reparării prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist.
Aşa fiind, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul M.V. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală A Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 250/C din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6834/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6832/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
