ICCJ. Decizia nr. 6835/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6835/2011
Dosar nr.422/115/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 687 din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 422/115/2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.G. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin să plătească reclamantei suma de 150.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut considerentele mai jos redate.
Familia reclamantei, la data de 18 iunie 1951 a fost deportată din localitatea Moldova Veche, jud. Caraş-Severin, în localitatea Feteşti în Câmpia Bărăganului.
La data la care familia reclamantei a fost obligată să părăsească localitatea, aceasta avea o situaţie materială bună, fiind cunoscută în localitate.
Obligată să lase în urmă tot ce a avut, familia reclamantei, deportată în Bărăgan, nu a avut casă, documente, într-un cuvânt nimic, fiind lăsată în câmp, sub cerul liber.
Familia reclamantei s-a compus din părinţii săi, M.F. (Ţ.), M.N., M.A. - bunica, şi M.J. - mătuşa.
Conform Adresei din 28 noiembrie 2000, Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Justiţiei, M.F. şi M.N., părinţii şi reclamanta au făcut obiectul Deciziei M.A.I. 200/1951 prin care li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Feteşti, iar prin Decizia M.A.I. 6200/1955, la data de 27 iulie 1955, familiei reclamantei i s-a ridicat restricţiile domiciliare.
Părinţii reclamantei nu au beneficiat de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990.
Prin documentele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispoziţiile art. 3 şi 5 din Legea nr. 221/2009, care-o îndreptăţesc la a solicita obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare.
Cât priveşte însă cuantumul acestor daune morale, instanţa de fond a apreciat că suma de 1.000.000 euro solicitat prin acţiunea introductivă este exagerată.
Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercursiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţii ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul apelant a susţinut că hotărârea apelată este netemeinică şi nelegală, arătând că reclamanta, părinţii şi bunicii acesteia au fost supuşi unor măsuri administrative cu caracter politic şi nu au suferit o condamnare, iar potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Apelantul a mai arătat că acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se justifică având în vedere faptul că însăşi drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu.
Totodată, pârâtul apelant a învederat că suma de 150.000 euro, acordată de prima instanţă nu este justificată în raport de întinderea prejudiciului suferit, ducând la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 347 din 13 octombrie 2010 a admis apelul Statului Român, a schimbat în parte sentinţa în sensul că stabileşte cuantumul la 7.000 euro.
Finalitatea urmărită de legiuitor este aceea de a acorda despăgubiri, pentru prejudiciul moral suferit, tuturor persoanelor care în regimul totalitar au avut condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, finalitate care a fost avută în vedere şi prin Decretul-Lege nr. 118/1990, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru ambele categorii de persoane.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, s-a pornit de la premisa că, într-adevăr, prin deportarea părinţilor şi bunicilor reclamantei în Câmpia Bărăganului pe o perioadă de peste 4 ani şi a naşterii reclamantei după şapte luni de la deportare, au fost lezate libertatea, demnitatea şi onoarea acestora, care sunt valori esenţiale ale personalităţii umane, iar încălcarea acestor valori a avut repercusiuni asupra vieţii ulterioare a membrilor familiei şi inclusiv a reclamantei.
Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire pentru victima prejudiciului.
Prin urmare, s-a avut în vedere că reclamanta, respectiv părinţii şi bunicii acesteia nu au beneficiat de măsurile reparatorii acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 şi ţinând cont de prevederile OUG nr. 62/2010, apreciază că suma de 7000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, părinţii şi bunici acesteia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamanta D.G. invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea numai sub aspectul cuantumului daunelor morale, pârâtul susţine că suma de 7.000 euro acordată este exagerat de mare, având în vedere că autorul reclamantei a beneficiat de măsurile reparatorii acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 precum şi de toate drepturile ilustrate în OUG nr. 214/1999 şi că în speţă nu este vorba de o condamnare cu caracter politic ci de o măsură administrativă.
Dimpotrivă, recurenta-reclamantă critică prin motivele de recurs că suma acordată cu titlu de despăgubiri morale este exagerat de mică în raport cu condiţiile în care a trăit familia sa.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed.
În literatura juridică s-a conchis că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, aşa încât, din această perspectivă, prin măsura deportării în Bărăgan a familiei reclamantei i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură, pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
De asemenea, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elemente de fapt.
Că, deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa a avut în vedere o serie de criterii, printre care, consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizice şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării cât şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Instanţa a stabilit o sumă de bani, nu atât pentru a repune pe reclamant într-o situaţie similară aceia avută anterior, cât pentru a-i procura satisfacţii de ordin moral, susceptibil de a înlocui valoarea de care a fost privat, iar cu privire la daunele morale pretinse, reclamanta a produs un minimum de argumente şi indicii din care a rezultat în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate prin măsura dispusă.
Instanţele au reţinut că prin deportarea părinţilor şi bunicilor reclamantei în Câmpia Bărăganului pe o perioadă de peste 4 ani şi a naşterii reclamantei după şapte luni de la deportare au fost lezate libertatea, demnitatea şi onoarea acestora, care sunt valori esenţiale ale personalităţii umane, iar încălcarea acestor valori a avut repercursiuni asupra vieţii ulterioare a membrilor familiei şi inclusiv a reclamantei.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, instanţa a apreciat că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a daunelor morale imposibil de echivalat băneşte, în schimb a acordat reclamantei o indemnizaţie cu caracter compensatoriu, pentru ca ceea ce trebuie evaluată în realitate este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene, care este obligatorie în egală măsură ca şi normele Convenţiei, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenţionalitate, s-a constatat că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate, ţinând seama de circumstanţele cauzei. În acest sens, de exemplu, în cauza Vitan împotriva României, Hotărârea din 25 martie 2008, au fost alocate 2000 euro cu titlu de prejudiciu moral, iar în Cauza Petrea împotriva României, Hotărârea din 29 aprilie 2008 au fost acordate 7.200 euro cu acest titlu.
În speţă, o statuare în echitate care să asigure reparaţia morală impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că, în stabilirea întinderii daunelor morale, instanţa luând în considerare consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic importanţa valorilor morale lezate a apreciat în mod corect cuantumul daunelor morale la 7.000 euro care nu este exagerat de mare dar nici prea mic cum susţin recurenţii.
Aşadar, Înalta Curte în raport de cele reţinute va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta D.G. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva Deciziei civile nr. 347 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6836/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6834/2011. Civil → |
|---|
