ICCJ. Decizia nr. 6834/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6834/2011
Dosar nr.297/117/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 11 ianuarie 2010, cu nr. 297/117/2010, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul M.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să constate caracterul politic al condamnării sale la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, prevăzute de art. 354 alin. (2) C. pen., pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 40 din 17 martie 1983 a Tribunalului Militar Cluj; să oblige pârâtul la plata sumei în valoare de 45.000 euro, în echivalent lei, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit prin condamnare; cu plata cheltuielilor de judecată determinate în proces.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 363 din 20 aprilie 2010, Tribunalul Cluj a respins acţiunea reclamantului M.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a stabilit, în esenţă, faptul că reclamantul M.M. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 40 din 17 martie 1983 a Tribunalului Militar Cluj, definitivă, la 3 de ani închisoare pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, în temeiul art. 354 alin. (2) C. pen. în vigoare, săvârşită prin refuzul inculpatului de a fi încorporat, întrucât face parte din cultul „M.I.", credinţă care îl împiedică să îndeplinească obligaţiile militare.
Condamnarea suportată de reclamant nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, care enumeră infracţiunile săvârşite din motive politice. Tribunalul a arătat că refuzul de a primi arma datorită convingerilor religioase nu echivalează cu oponenţa împotriva principiilor statului comunist totalitar.
În raport cu toate aceste criterii de apreciere, tribunalul a respins acţiunea reclamantului, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj a declarat apel, în termenul legal, reclamantul M.M., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii, întrucât:
Legea nr. 221/2009 nu defineşte noţiunea de condamnare politică, însă instanţei de judecată îi revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor, în baza probelor administrate.
Reclamantul-apelant a arătat faptul că din cauza apartenenţei sale la cultul religios „M.I." a fost urmărit şi cercetat de către organele de securitate, autorităţile din acea perioadă considerând că această organizaţie, urmărea schimbarea ordinii sociale existente în stat, precum şi faptul că se făcea propagandă împotriva orânduirii socialiste, faptă care la acea dată era prevăzută şi sancţionată de art. 166 C. pen.
Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluţiunii stabilite prin declaraţia de apel a pârâtului, Curtea a apreciat că apelul este nefondat.
Examinarea prevederile legale ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 şi ale art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, precum şi a aceleia cu valoare de principiu cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, conform căreia „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 06 martie 19845 - 22 decembrie 1983, pentru fapte (...) care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945", trimite la concluzia că pentru a se putea socoti că o condamnare are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 este necesar ca aceasta să fi fost dispusă pentru fapte care, neechivoc, aveau semnificaţia opoziţiei faţă de regimul comunist.
Astfel fiind, s-a reţinut că o condamnare precum aceea suferită de către reclamant, anume pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare prin refuzul preluării armamentului şi a depunerii jurământului militar, nu poate fi considerată ca având caracter politic în sensul celor ce preced, căci fapta penală săvârşită a fost justificată de credinţa religioasă pe fondul apartenenţei la cultul religios „M.I." a reclamantului, fără a semnifica însă opoziţie faţă de regimul comunist totalitar înţeles ca sistem politico-statal.
Infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, aceea de neprezentare la încorporare, nu poate dobândi natura juridică a unei infracţiuni politice chiar dacă, indirect, a fost limitată libertatea de religie a reclamantului, întrucât asemenea condamnări au fost posibile şi au existat atât înainte de anul 1989, cât şi după această dată.
În baza prevederilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Împotriva Deciziei civile nr. 240/A/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul M.M. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii fiind incident art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Se conchide că, atât instanţa de fond cât şi cea de au soluţionat cauza având în vedere strict dispoziţiile Deciziei nr. 32/2009 pronunţată în recursul în interesul legii, decizie care vizează aplicarea unitară a Decretul-Lege nr. 118/1990 şi nu aplicarea Legii nr. 221/2009.
Se mai susţine că ambele instanţe ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii reclamantului prin prisma dispoziţiilor legale invocate prin acţiune, respectiv Legea nr. 221/2009 care face trimitere la OUG nr. 214/1999. Potrivit temeiului de drept, caracterul politic al unei condamnări este condiţionat nu de natura infracţiunii, ci de scopul urmărit prin săvârşirea ei, scop expres definit de legiuitor prin prevederile OUG nr. 214/1999.
Cu alte cuvinte, în aprecierea caracterului politic al condamnării, instanţa nu trebuie să analizeze conţinutul infracţiunii prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţia în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârşirea ei.
Prin dispoziţiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 221/2009 sfera condamnărilor cu caracter politic şi a vocaţiei la măsuri reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretul-Lege nr. 118/1990.
Se conchide de către recurent că, fapta penală a reclamantului a fost consecinţa afirmării unui drept fundamental cu consecinţa încălcării unei obligaţii cetăţeneşti care nu crea nici un fel de pericol ci, în mod artificial, se considera că aduce atingere capacităţii de apărare a României.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304 şi urm. C. proc. civ. şi Legea nr. 221/2009.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 2 alin. (1) OUG nr. 214/1999, şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009.
În mod corect s-a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevăd că, alături de cele expres prevăzute în art. 2 alin. (1) constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 prevăd că sunt infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile ce au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;
b) militarea pentru democraţie şi pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motivele politice.
Este adevărat că această decizie în interesul legii are în vedere aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990, iar nu a Legii nr. 221/2009, dar nu este mai puţin adevărat că prin această decizie în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat cu putere obligatorie că acele condamnări pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu au caracter politic, constituind condamnări de drept comun, motiv pentru care, persoanele care au suferit astfel de condamnări nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motivele politice.
Ceea ce a reţinut instanţa invocând Decizia în interesul legii menţionată a fost calificarea naturii infracţiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare şi a celei de insubordonare, săvârşite din motive de conştiinţă religioasă şi, pe cale de consecinţă, a condamnării dispuse pentru aceste infracţiuni.
Or, în speţă se punea aceeaşi problemă de drept, a calificării unei asemenea fapte (refuzul de încorporare pe motive de conştiinţă religioasă determinat de apartenenţa la Organizaţia religioasă M.I.), în condiţii în care, la fel ca şi în situaţia Decretului-Lege nr. 118/1990, noul act normativ (respectiv, Legea nr. 221/2009) nu conţinea o definire a acestei fapte ca fiind infracţiune de natură politică.
Pentru identitate de raţiune (mutatis mutandis), situaţia-premisă de la care se porneşte în realizarea raţionamentului logico-juridic fiind aceeaşi, concluzia instanţei nu putea fi diferită de interpretarea dată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Într-adevăr, refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera ca o manifestare de protest sau ca act de rezistenţă faţă de orânduirea de la acea vreme.
Faptul că obligaţia de satisfacere a serviciului militar funcţiona faţă de toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive de ordin religios, regăsindu-se şi în legislaţia altor state, reprezintă un argument în plus că refuzul de îndeplinire a unei astfel de obligaţii nu avea legătură strictă cu regimul dictatorial.
Dimpotrivă, aşa cum corect au reţinut şi instanţele fondului prestarea unui asemenea serviciu viza cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, care a subzistat regimului anterior, până la momentul reglementării serviciul militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
Astfel, motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant privind greşita apreciere şi reţinere a caracterului politic al condamnării nu se justifică.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant şi în baza art. 312 C. proc. civ. şi va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva Deciziei civile nr. 240 A din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6835/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6833/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
