ICCJ. Decizia nr. 6928/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6928/2011
Dosar nr.3597/97/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara din 27 iulie 2009, ulterior precizată, reclamantul D.I. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1252/2009, emisă de Primarul Municipiului Deva şi obligarea pârâtului de a emite o nouă dispoziţie prin care să-i acorde reclamantului un alt teren, în compensare, aflat în Municipiul Deva.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost expropriat cu suprafaţa de 1500 mp şi că solicită, în temeiul Legii nr. 10/2001, atribuirea unei suprafeţe de teren, în echivalent, prin compensare, conform raportului de expertiză judiciară ce se va efectua în cauză.
Pârâtul Primarul Municipiului Deva a depus întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiei atacate, arătând că prin Decretele nr. 492/1978 şi nr. 73/1982 antecesorii reclamantului au fost expropriaţi cu suprafaţa de 1500 mp teren şi construcţii în suprafaţă de 192,45 mp, din care 150,03 mp suprafaţă utilă şi 40 ml împrejmuiri, construcţiile au fost demolate, iar pe teren au fost edificate clădiri de locuinţe şi alte amenajări, astfel că este imposibilă restituirea lui în natură. Pârâtul a mai susţinut că nu se poate acorda nici teren în compensare, aşa încât, prin dispoziţia emisă, s-au propus reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, la stabilirea cuantumului cărora urmează a fi avute în vedere despăgubirile acordate de stat la momentul exproprierii.
Prin Sentinţa civilă nr. 142/2010, Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea formulată de reclamantul D.I., a anulat Dispoziţia 1252/2009 emisă de Primarul Municipiului Deva şi a atribuit reclamantului, prin compensare, în echivalentul imobilului expropriat (situat în Deva, str. 23 A., înscris în CF Deva nr. top. ... pentru care acesta a formulat Notificarea nr. 160/2001, prin B.E.J. B.E. din Deva, imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă), suprafeţele de teren de 1068 mp şi respectiv de 405 mp situate în Deva, zona stadion înscrise în CF Deva, număr top. ... nr. top. ..., nr. cadastrale ..., astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul L.V., suprafeţe reprezentate grafic în anexa 1A la raport, parte integrantă a hotărârii pronunţate.
În considerentele acestei sentinţe, Tribunalul a reţinut că, prin Legea nr. 10/2001, legiuitorul a impus ca regulă de principiu restituirea imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în starea în care se află şi libere de orice sarcini. În materia imobilelor expropriate, prin art. 11 alin. (8) s-a prevăzut, pentru situaţia în care restituirea lor în natură nu este posibilă, ca măsurile reparatorii în echivalent să fie acordate în principal prin compensare - cu bunuri ori servicii - şi numai în subsidiar, prin despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Prima instanţă a mai reţinut că, prin expertiză topografică efectuată de expertul L.V. au fost identificate pe raza Municipiului Deva - zona stadion - două suprafeţe de teren, de 405 mp şi respectiv 1068 mp, înscrise în CF 8002 Deva, având ca proprietar Municipiul Deva, expertul propunând atribuirea acestor suprafeţe către reclamant.
Apreciind că nu există impedimente pentru ca suprafeţele de teren identificate de expertul judiciar să fie atribuite reclamantului în compensare, invocând jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, care, în mai multe cauze, a constatat că despăgubirile prin Fondul Proprietatea nu reprezintă o formă eficientă de reparaţie, în condiţiile în care acest Fond nu este funcţional, precum şi Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prima instanţă a admis acţiunea şi a atribuit reclamantului în compensare suprafeţele de teren menţionate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Deva, arătând, în esenţă că, terenurile identificate în raportul de expertiză nu pot fi atribuite în compensare, întrucât nu sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001, fiind concesionate societăţii comerciale SC R.S. SRL Hunedoara. Apelantul a mai susţinut că la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri prin care s-a dovedit că amplasamentul este afectat de un contract de asociere în participaţiune, ce are ca scop efectuarea unor investiţii de interes public pentru Municipiul Deva, în momentul de faţă investiţia ridicându-se la o valoare considerabilă. În consecinţă, atâta timp cât un asemenea imobil nu poate face obiectul unei restituiri în natură, nu există nicio raţiune pentru acordarea acestuia în compensare.
Printr-o precizare a motivelor de apel s-a arătat că, soluţionând pe fond contestaţia prin atribuirea terenului în compensare, instanţa de fond nu a avut în vedere valoarea construcţiilor demolate şi valoarea terenului imposibil de restituit în natură, în raport de valoarea terenului atribuit în compensare, pentru o corectă aplicare a art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, instanţa nu a dispus restituirea valorii actualizate a despăgubirilor primite de antecesorii contestatorului la data exproprierii.
Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică, arătând că în speţă este incident art. 14 din Legea nr. 10/2001 care se referă la subrogarea noului proprietar în drepturile statului în cazul în care imobilul restituit face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune.
Prin Decizia nr. 154 A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa atacată şi a respins acţiunea, înlăturând dispoziţiile sentinţei referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată către reclamant în faţa instanţei de fond şi obligându-l pe intimatul-reclamant la plata sumei de 1860 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, din examinarea prevederilor art. 1 alin. (2) şi (5), art. 11 alin. (8) raportate la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, că entitatea investită cu soluţionarea notificării este cea care face propunere de compensare cu un alt imobil/bun/serviciu care este înscris în tabelul aflat la dispoziţia publicului prin afişare. Or, în speţă, s-a făcut dovada prin înscrisul depus la dosarul de fond că Municipiului Deva nu deţine bunuri disponibile ce pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptăţite.
În ceea ce priveşte posibilitatea persoanei îndreptăţite de a identifica ea însăşi un teren liber, care se află la dispoziţia entităţii competente (situaţie în care practic se contestă neincluderea imobilului în lista bunurilor ce pot fi oferite în compensare, respectiv se apreciază caracterul abuziv/nelegal al excluderii imobilului de pe menţionata listă), posibilitate recunoscută în practica judiciară, instanţa de apel a reţinut că terenul atribuit în compensare de instanţa de fond nu poate face obiectul unei astfel de operaţiuni întrucât terenul în litigiu nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001. Imobilul respectiv face parte din suprafaţa de 2318 mp teren situat în Zona Stadion din Municipiul Deva, fiind înscris în CF 8002 şi se află în proprietatea publică a Municipiului Deva, conform HCL 169/1999. Acest imobil face obiectul contractului de asociere în participaţiune din 3 martie 2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Deva şi SC R.S. SRL Hunedoara, contractul fiind încheiat în scopul planificării, construcţiei, amenajării şi exploatării unei baze sportive, denumită baza sportivă "Real Sport".
Ulterior, între Consiliul Local Deva şi SC R.S. SRL Hunedoara s-au încheiat acte adiţionale la contractul de asociere în participaţiune prin care s-a majorat suprafaţa terenului care face obiectul contractului şi s-a modificat pct. 4.1 din contract referitor la obligaţiile investitorului, rezultând astfel că, acest contract are ca scop efectuarea unor investiţii de interes public pentru Municipiul Deva, constând într-o bază sportivă modernă dotată cu două terenuri de minifotbal, acoperite cu gazon artificial, dispunând de instalaţie de nocturnă, vestiare, grupuri sanitare, spaţii de parcare, terasă sezonieră, etc.
În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a stabilit că terenul în litigiu este afectat de conceptul de sistematizare al Municipiului Deva, respectiv de investiţii de interes public, ceea ce constituie un impediment la restituirea în natură a terenului.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, nu constituie terenuri libere şi prin urmare nu pot fi restituite în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, respectiv suprafeţele de teren afectate unei utilităţi publice destinate a deservi nevoilor comunităţii. Or, atâta timp cât terenul nu ar putea fi restituit în natură, este evident că el nu poate face nici obiectul unei compensări.
În ceea ce priveşte invocarea de către intimatul-reclamant a prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, privind subrogarea noului proprietar în drepturile statului în cazul în care imobilul restituit face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, instanţa de apel a considerat că acest text de lege nu este incident în speţă, fiind aplicabil exclusiv situaţiei în care restituirea în natură este solicitată de persoana îndreptăţită la restituirea în natură a acelui teren. În niciun caz subrogarea nu poate opera asupra terenurilor care constituie proprietatea Municipiului Deva, care nu au fost preluate abuziv şi deci nu formează obiectul Legii nr. 10/2001 şi care au format obiectul unui contract încheiat în condiţii de perfectă legalitate, neexistând niciun temei pentru ca acest teren să poată fi atribuit în compensare reclamantului.
Găsind fondat primul motiv de apel şi stabilind că imobilul solicitat de reclamant nu poate fi atribuit în compensare, instanţa de apel a apreciat inutilă analiza motivului de apel precizat ulterior (referitor la faptul că instanţa nu a ţinut cont de valoarea construcţiilor demolate şi de valoarea terenului imposibil de restituit în natură, respectiv a omis împrejurarea că fostul proprietar a beneficiat de despăgubiri pentru imobilul expropriat).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul D.I., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant susţine că, întrucât legea nu prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un teren pentru a putea fi atribuit în compensare, instanţa nu poate condiţiona acordarea acestei măsuri de caracterul liber al terenului. Din probele administrate rezultă că terenul solicitat în compensare este proprietatea Municipiului Deva şi nu este afectat de sarcini, neexistând vreun impediment legal pentru acordarea lui în compensare.
Recurentul mai arată, în motivarea recursului că, deosebirea dintre sintagma "teren restituit" şi "teren acordat în compensare" constă în faptul că, în primul caz, terenul a fost, anterior preluării de către stat, în proprietatea persoanei îndreptăţite sau a antecesorilor acesteia, iar în al doilea caz nu a fost în proprietatea acestora. Pentru asigurarea egalităţii de tratament juridic, ar trebui ca atunci când se apreciază posibilitatea acordării în compensare a terenului, să se aplice, prin analogie, prevederile legale referitoare la restituirea terenurilor, inclusiv prevederile art. 14 din Lege nr. 10/2001, sens în care urmează a se stabili că reclamantul se poate subroga în drepturile proprietarului, Municipiul Deva, în cadrul contractului de asociere în participaţiunea încheiat cu SC R.S. SRL, indiferent de data la care s-a încheiat contractul (înainte sau după data formulării notificării) .
Un alt argument susţinut în motivarea recursului se referă la modul de interpretare a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text pe care recurentul îl consideră ca instituind o obligaţie în sarcina entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a acorda cu prioritate în compensare bunuri sau servicii persoanei îndreptăţite, aceasta neavând competenţa de a aprecia oportunitatea acordării acestei forme de reparaţie.
Recurentul mai susţine că terenul solicitat în compensare este liber în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi 10.3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, baza sportivă ce urmează a fi realizată de către SC R.S. SRL în temeiul contractului de asociere în participaţiune nefiind o amenajare de utilitate publică. Pe de altă parte, deşi contractul de asociere a fost încheiat în anul 2005, investitorul nu a realizat în totalitate investiţia la care s-a obligat prin contract.
Recurentul critică Decizia din apel şi sub aspectul reţinerii de către instanţa de control judiciar, ca motiv de respingere a cererii de acordare a terenului în compensare, a faptului că terenul solicitat constituie proprietatea Municipiului Deva şi nu a fost preluat de stat în mod abuziv, recurentul susţinând că un asemenea impediment la compensare nu este prevăzut de lege. De asemenea, arată că nici apartenenţa bunului la domeniul public nu poate constitui motiv de respingere a cererii de atribuire în compensare, mai ales că din probele dosarului rezultă că în anul 2009 terenul în litigiu a fost evaluat în vederea înstrăinării, ceea ce demonstrează că a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât primarul Municipiului Deva solicită respingerea recursului ca nefondat, instanţa de apel reţinând în mod corect, pe baza probelor existente la dosar, că terenul solicitat de reclamant nu poate fi acordat în compensare.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine următoarele:
Primele două argumente ale recurentului sunt contradictorii, deoarece, deşi susţine, în cadrul primului argument, că terenul ce pretinde a-i fi atribui în compensare nu trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi liber (de unde s-ar deduce că acordarea terenului în compensare nu presupune verificarea aceloraşi cerinţe ca în cazul în care se dispune restituirea în natură a terenului preluat de stat în mod abuziv şi notificat), în cadrul celui de-al doilea argument recurentul propune aplicarea în cazul terenului solicitat în compensare, prin analogie, a aceloraşi reguli prevăzute de lege pentru terenul ce se restituie în natură, decurgând de aici consecinţa aplicării în speţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, în sensul că cererea sa de acordare a terenului în litigiu în compensare ar fi justificată, indiferent de existenţa contractului de asociere în participaţiune, urmând ca recurentul să se subroge în drepturile asociatului Municipiul Deva.
În realitate, noţiunea de "teren liber" la care se referă art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin HG nr. 250/2007 nu are acelaşi înţeles cu noţiunea de "bun disponibil" în contextul art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 astfel cum este dezvoltat de art. 7.1 din aceleaşi norme.
Măsura reparatorie alternativă şi subsecventă, aceea a acordării de bunuri în compensare, în situaţia în care restituirea în natură a imobilului notificat nu este posibilă, presupune identificarea în patrimoniul unităţii învestite cu soluţionarea notificării a unor bunuri disponibile, ceea ce implică în mod necesar o doză de apreciere din partea proprietarului acestor bunuri sub aspectul destinaţiei şi utilităţii acelor bunuri în cadrul desfăşurării propriei activităţi. Pentru asigurarea transparenţei şi evitarea arbitrariului în acordarea acestor bunuri, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 obligă pe primari sau, după caz, pe conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Dreptul de apreciere al unităţii notificare nu este însă unul absolut, deoarece instanţa, la sesizarea persoanei interesate, poate stabili că anumite bunuri au fost excluse în mod nejustificat şi abuziv din tabelul bunurilor disponibile. Însă, în aprecierea caracterului conduitei unităţii învestite cu soluţionarea notificării nu pot fi avute în vedere exclusiv criteriile stabilite pentru terenurile ce se restituie în natură, ci în plus se impune stabilirea destinaţiei concrete şi a utilităţii bunului în ansamblul activităţii acelei entităţi.
Simplul fapt că bunul solicitat a fi acordat în compensare este liber din punct de vedere tehnic, în sensul că nu este ocupat de construcţii şi nu este afectat unor servituţi legale, nu poate justifica obligarea proprietarului de a-l acorda în compensare în ipoteza în care se face dovada că, spre exemplu, bunul face obiectul unui proiect de dezvoltare sau amenajare, ori pur şi simplu este necesar activităţii unităţii notificate (având în vedere împrejurarea că măsura reparatorie a acordării de bunuri în compensare poate fi solicitată nu numai în contradictoriu cu primarii, în calitate de reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, ci împotriva oricărora dintre unităţile enumerate la art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001). În toate cazurile, instanţa trebuie să aprecieze pe bază de probe în ce măsură refuzul acordării bunului în compensare este justificat.
În consecinţă, nu poate fi reţinut argumentul recurentului, în sensul că entitatea învestită cu soluţionarea notificării ar avea obligaţia absolută de acordare în compensare a bunurilor sau serviciilor, în lipsa oricărei posibilităţi de apreciere asupra oportunităţii acestei soluţii.
În speţă, instanţa de apel a constat, pe baza probelor, că terenul solicitat de reclamant în compensare constituie obiectul unui contract de asociere în participaţiune, scopul fiind acela al construirii, amenajării şi exploatării unei baze sportive. Utilitatea acestei amenajări pentru comunitatea locală nu poate fi contestată, după cum nu există indicii că scopul contractului de asociere în participaţiune ar fi fost acela de a sustrage în mod abuziv bunul de la eventuala compensare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că lucrările nu au fost integral executate, respectiv, că societatea comercială asociată în cadrul contractului nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate, priveşte raportul contractual dintre Municipiul Deva şi SC R.S. SRL şi nu poate forma obiect de analiză în acest litigiu.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a se face aplicarea art. 14 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii", instanţa de apel a reţinut în mod corect că acest text se aplică exclusiv terenurilor solicitate a fi restituite în natură prin notificare, nu şi în cazul celor acordate în compensare.
Instanţa de control judiciar nu a reţinut, ca argumente exclusive, în sprijinul concluziei inaplicabilităţii în speţă a acestor prevederi legale şi implicit a imposibilităţii acordării în compensare, faptul că terenul solicitat constituie proprietatea Municipiului Deva şi nu a fost preluat de stat în mod abuziv (în sensul că modul în care unitatea administrativ-teritorială a dobândit acest bun nu este preluarea abuzivă de către stat, aşa încât nu formează obiectul Legii nr. 10/2001). Pe lângă acestea, s-a reţinut, ca argument decisiv şi faptul că terenul formează obiectul unui contract legal încheiat, toate aceste argumente, împreună, conducând la concluzia că nu poate fi atribuit în compensare reclamantului.
Apartenenţa bunului la domeniul public sau privat al municipiului nu este relevantă. În principiu, pot face obiect al compensării şi bunurile proprietate publică. În acest caz, art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că, în cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.
Însă, în speţă, se constată că bunul solicitat în compensare nu este disponibil, aşa încât examinarea apartenenţei sale la domeniul public sau privat nu prezintă utilitate.
În raport de aceste considerente, constatând că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu respectarea dispoziţiilor legale, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., motivul de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva Deciziei civile nr. 154/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6931/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6922/2011. Civil → |
|---|
