ICCJ. Decizia nr. 6877/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6877/2011
Dosar nr.3/108/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 307 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Arad, secţia civilă, a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilorHG, H.C. şi H.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi a fost obligat pârâtul să achite reclamanţilor suma de 25.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi 2380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au formulat cererea în calitate de fii ai defunctului HG, decedat la 28 februarie 2008, care a fost condamnat prin Sentinţa nr. 1703 din 15 noiembrie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara la pedeapsa de 5 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie corecţională, pentru că în cursul lunii august 1949 a participat la o manifestaţie a ţăranilor înstăriţi din comuna Apateu împotriva autorităţilor din acea vreme, ca urmare a nemulţumirilor legate de obligaţia de a preda către stat cote din recoltele obţinute. Tatăl reclamanţilor a executat 5 ani în închisorile din Aiud, Gherla şi la Canalul Dunăre - Marea Neagră, cunoscute pentru condiţiile extrem de aspre de detenţie, care i-au deteriorat starea de sănătate. După întoarcerea acasă acesta a rămas puternic traumatizat de experienţele trăite, de metodele de reeducare a deţinuţilor folosite în acele închisori şi a avut mari dificultăţi de integrare socială.
Constatând consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic de autorul reclamanţilor şi având în vedere importanţa valorilor sociale lezate, precum şi măsura în care au fost vătămate aceste valori, instanţa de fond a apreciat că suma de 25.000 euro constituie o satisfacţie suficientă şi echitabilă pentru succesorii lui HG.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii HG şi H.C., precum şi H.C., H.D. şi H.D., în calitate de moştenitori ai reclamantului H.M., decedat, precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
Prin Decizia nr. 377 A din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa atacată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauza de faţă a devenit aplicabil art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în forma modificată prin OUG nr. 62/2010, ce prevede limite maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate. A apreciat că suma de 4000 euro reprezintă o despăgubire justificată, ce se încadrează în limitele legii, prin raportare şi la criteriile prevăzute cu titlu exemplificativ în art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, respectiv durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare, măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, precum şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social asupra persoanei condamnate şi asupra familiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.
Reclamanţii au solicitat modificarea deciziei recurate, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 360.000 euro cu titlu de prejudiciu moral. Au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 62/2010 care modifică şi completează Legea nr. 221/2009, deoarece dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din acest act normativ au fost declarate neconstituţionale. Cu privire la evaluarea daunelor, au susţinut că faţă de suferinţele morale încercate de autorul lor, dar şi faţă de consecinţele în planul vieţii private a familie acestuia, este justificat cuantumul de 360.000 euro solicitat prin cererea introductivă.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a solicitat, în principal, schimbarea deciziei civile atacate în sensul respingerii acţiunii ca nedovedită, iar în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiată raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 şi 1354.
În motivarea recursului susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009, în condiţiile în care nu a fost depusă în original sentinţa de condamnare cu menţiunea "caracter politic", ori în copie certificată, pentru că din copia depusă nu rezultă care sunt datele de identificare ale condamnatului, pentru a se verifica identitatea dintre acesta şi persoana autorului reclamanţilor.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a făcut un calcul total al sumelor de care a beneficiat tatăl reclamanţilor în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, indemnizaţia acordată în perioada 1991 - 29 februarie 2008 nefiind modică. De asemenea, nu a avut în vedere facilităţile de care a beneficiat autorul, respectiv scutire de plata impozitelor, asistenţă medicală gratuită, transport urban gratuit, etc, dar şi de faptul că pentru perioada de detenţie i s-a calculat vechime în muncă.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că reclamanţii au formulat acţiunea în calitate de moştenitori, iar consecinţele negative ale pedepsei închisorii s-au răsfrânt în principal asupra tatălui, iar afirmaţiile acestora din acţiune nu sunt susţinute de nicio probă.
Decizia curţii de apel este criticată şi din perspectiva Deciziilor nr. 1358 şi 1354 din 20 octombrie 2010 pronunţate de Curtea Constituţională, susţinându-se că atâta vreme cât dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale, acţiunea reclamanţilor trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate, urmând a le admite, pentru considerentele ce succed:
Cererea reclamanţilor este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul a II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Această dispoziţie legală consacră legitimarea procesuală activă a unei categorii de persoane, fără a prezuma însă suferinţa morală şi fără a conţine prevederi derogatorii cu privire la sarcina probei.
În condiţiile dreptului comun, analiza raportului juridic dedus judecăţii se face sub imperiul dispoziţiilor art. 1169 C. civ. (aplicabil cauzei pendinte faţă de data cererii introductive), în sensul că acela care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Or, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au preluat susţinerile reclamanţilor din cererea introductivă referitoare la suferinţele îndurate de autorul acestora în timpul detenţiei şi la traumele resimţite ulterior eliberării.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că prin Sentinţa penală nr. 1703/1949 a Tribunalului Militar Timişoara, HG a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională şi doi ani de interdicţie corecţională pentru fapta de a fi participat la o manifestaţie contra autorităţilor. De asemenea, s-a probat faptul că în temeiul prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 a primit o indemnizaţie pentru perioada 01 aprilie 1990 - 01 martie 2008.
În respectarea cerinţelor art. 5 din Legea nr. 221/2009 instanţele de fond trebuiau să administreze dovezi din care să rezulte suferinţele morale încercate de autorul reclamanţilor în perioada detenţiei, pentruca în funcţie de acestea să poată cuantifica daunele morale ce pot fi acordate succesorilor. Perioada detenţiei şi locurile de executare a acesteia pot constitui un criteriu de stabilire a indemnizaţiei compensatorii, dar nu în abstract, ci raportate la suferinţele efectiv îndurate de cel condamnat, consecinţele negative ce se produc pe plan fizic, psihic, social, familial, fiind diferite de la o persoană la alta.
Drept urmare, criticile formulate prin motivele de recurs întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Întrucât situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, fiind necesară administrarea de probe noi, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea atacată va fi casată, iar sentinţa instanţei de fond desfiinţată, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii HG, H.C., C.H., H.D., D.H. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva Deciziei nr. 377 A din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează în parte Decizia recurată, în sensul că admite şi apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei civile nr. 307 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Arad, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6878/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6875/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
