ICCJ. Decizia nr. 6878/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6878/2011
Dosar nr.1073/63/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 370 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Dolj împotriva Sentinţei civile nr. 190 din 30 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă.
A fost schimbată în parte sentinţa în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţii T.C. şi T.M. a sumei de 5000 euro, în echivalent în RON la data plăţii.
A fost respins apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că deşi legea nu stabileşte criterii exacte pentru cuantificarea prejudiciului moral, instanţa ţine seama de perioada de timp cât a durat măsura administrativă cu caracter politic, vârsta reclamantului T.M. la data aplicării măsurii, reţinând că acesta nu se mai afla la vârsta şcolară pentru a resimţi impactul negativ al stabilirii unui alt domiciliu şi asupra formării profesionale.
Prejudiciul suferit de autori s-a estompat în timp, iar daunele morale nu pot constitui un preţ al durerii, ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.
Faţă şi de perioada mare de timp scursă de la data aplicării măsurii administrative, suma de 5000 de euro este suficientă.
2. Recursul
2.1. Motive
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Dolj a declarat recurs prin care a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că prejudiciul suferit de reclamanţi este necuantificabil întrucât nu există o valoare pecuniară care să exprime sau să echivaleze cu întinderea suferinţelor fizice, psihice şi morale ale unei persoane.
Despăgubirile trebuiau acordate în raport de principiul justeţei sau al proporţionalităţii juridice. Instanţele nu trebuie să creeze inegalităţi sociale, raportate la valoarea despăgubirilor acordate, şi nici la o sarcină împovărătoare pentru stat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat în practica sa o poziţie moderată prin acordarea unor sume rezonabile cu titlu de reparaţie morală, iar Legea nr. 221/2009 s-a aliniat acesteia.
Se impune respingerea acţiunii, faţă de cele statuate prin Decizia nr. 1358 a Curţii Constituţionale.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea recurată, care a fost pronunţată sub imperiul conţinutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum fusese modificat prin OUG nr. 62/2010, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a textului menţionat.
După pronunţarea acesteia a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 761/15.11.2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
Ca atare, Decizia Curţii Constituţionale nu produce consecinţe asupra situaţiei juridice a reclamanţilor din prezentul proces, cât priveşte dreptul acestora la daune morale.
Astfel, în ceea ce interesează efectele deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în controlul de constituţionalitate a posteriori, art. 147 alin. (4) din Constituţie arată că de la data publicării lor în M. Of. al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Art. 147 alin. (1) din Constituţie şi 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, deciziile Curţii Constituţionale nu abrogă şi nici nu modifică prevederi legale ci împiedică producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale, până la intervenţia legiuitorului. Dacă puterea legislativă sau executivă nu respectă această cerinţă, sancţiunea declarării neconstituţionale a unui text nu este abrogarea lui, ci încetarea efectelor sale juridice.
În speţă, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamanţilor sunt avute în vedere criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale în materie.
Reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată cerând daune morale pentru acoperirea suferinţelor încercate de autorii reclamantului T.M. şi de acesta personal prin strămutarea în localitatea Măzăreni, judeţ Brăila.
În analiza cuantificării daunelor morale acordate de instanţa de apel reclamanţilor, Înalta Curte a apreciat că s-a ţinut cont de criteriul echităţii, ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului, şi de echilibrul care trebuie să existe între prejudiciul moral suferit - care, totuşi, nu va putea fi înlăturat în întregime - şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat o serie de facilităţi de natură să-i atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
S-a avut, de asemenea, în vedere faptul că şi în termenii consacraţi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia daunelor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în egală măsură să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a considerat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Dolj împotriva Deciziei nr. 370 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6879/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6877/2011. Civil → |
|---|
