ICCJ. Decizia nr. 6883/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6883/2011
Dosar nr.2320/105/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2320/105/2009, reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Nou", în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti - prin primar, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că a dobândit prin uzucapiune - prescripţie achizitivă de lungă durată - dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri: - teren în suprafaţă de cca. 5017 m.p. situat în Ploieşti, str. B. nr. 1, jud. Prahova, colţ cu str. Transilvaniei; - biserica parohială situată pe terenul menţionat anterior; - clopotniţa în suprafaţă de 30 m.p; - o construcţie pentru aprins lumânări; - casa parohială aflată în curtea bisericii în Ploieşti, str. B. nr. 1, jud. Prahova; - un teren în suprafaţă de 604 m.p. situat în Ploieşti, str. B. nr. 16, jud. Prahova; - casa parohială situată în Ploieşti, str. B. nr. 16 construită pe terenul de 604 m.p.
Prin Sentinţa civilă nr. 383/11 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi s-a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta Parohia Sfântul Gheorghe Nou în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti prin Primar, s-a constatat că reclamanta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului teren de 5545 m.p. situat în Ploieşti, str. B. nr. 1, jud. Prahova, colţ cu str. Transilvaniei, biserica parohială în suprafaţă de 321,01 m.p. situată pe terenul mai sus menţionat, clopotniţa, o construcţie pentru aprins lumânări în suprafaţă de 4,72 m.p., casa parohială aflată în curtea bisericii, în Ploieşti, str. B. nr. 1, jud. Prahova, în suprafaţa de 87,86 m.p., un teren de 879 m.p. din Ploieşti, str. B. nr. 16, jud. Prahova, casa parohială aflată pe terenul mai sus menţionat în suprafaţă de 146,80 m.p.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere că reclamanta a promovat acţiunea în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 455/2006, iar în dovedirea stării de fapt au fost administrate probe, din care a rezultat că reclamanta a folosit imobilele teren şi construcţii în mod public, continuu, paşnic, netulburat şi ca adevărat proprietar, de peste 50 de ani, că imobilele în litigiu au fost îngrădite, că acestea au fost identificate prin expertizele care au fost efectuate şi s-a constatat că acestea se află pe amplasamentele indicate în acţiune, iar suprafaţa care a rezultat în urma măsurătorilor a fost mai mare decât cea indicată de reclamantă, astfel că reclamanta a înţeles să-şi precizeze cererea sub acest aspect, pe aceste terenuri existând edificiile care au fost menţionate în cerere şi pentru care au fost indicate vecinătăţile.
A apreciat instanţa că acţiunea formulată a fost admisibilă având în vedere că prescripţia este unul din mijloacele de dobândire a dreptului de proprietate, iar în cauză au fost îndeplinite dispoziţiile art. 1890 C. civ. - animus şi corpus, posesia fiind utilă şi exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, sub nume de proprietar.
În ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, care a fost invocată de pârâtă, tribunalul a respins-o, având în vedere bunurile la care face referire Legea nr. 455/2006 şi regimul juridic reglementat de acest act normativ.
Prin Decizia civilă nr. 234/9 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Ploieşti, cu următoarea motivare:
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, titlul de proprietate asupra bunurilor menţionate expres în acţiune, cu privire la temeiul juridic pe care şi-a întemeiat cererea, arătând că acesta îl constituie dispoziţiile art. 1846, 1847 C. civ. şi dispoziţiile Legii nr. 455/2006.
Excepţia prematurităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă şi susţinută prin motivele de apel a fost corect respinsă de instanţă, având în vedere faptul că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 455/2006, s-a dat posibilitatea ca lăcaşele de cult să promoveze în instanţă astfel de acţiuni, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele C. civ.
Faptul că OUG nr. 94 din 29 iunie 2000 prevede la art. 1 alin. (2) că regimul juridic al imobilelor care au destinaţie de lăcaş de cult va fi reglementat prin lege specială, nu înseamnă că acţiunea este formulată prematur pentru că interpretând astfel dispoziţiile ordonanţei ar însemna o îngrădire a dreptului şi a accesului la justiţie, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr. 455/2006 s-a acordat posibilitatea formulării unor astfel de acţiuni cum este cea de faţă pentru lăcaşele de cult.
În condiţiile în care s-a dovedit că în cauză sunt operante dispoziţiile art. 1846, 1947 C. civ., în mod corect instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii formulată de apelantă şi pe fond a admis acţiunea de faţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploieşti prin primar arătând următoarele:
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează în esenţă, următoarele:
În cauză nu se poate reţine faptul că prezumatul proprietar, Municipiul Ploieşti, a manifestat dezinteres faţă de imobil, pe care l-a abandonat în mâinile altei persoane care se comportă ca adevărat proprietar, câtă vreme folosinţa terenului a fost îngăduită reclamantei tocmai în scopul exercitării cultului religios, în folosul comunităţii locale, cu concursul autorităţilor statului, neexistând probe în sens contrar.
Rezultă că reclamanta în cauză, nu a făcut pe deplin dovada pozitivă a calităţilor posesiei invocate, aceasta neîndeplinind condiţia precarităţii, neputându-se stabili cu certitudine dacă a stăpânit pentru sine şi sub nume de proprietar în condiţiile în care cultul religios este o organizaţie de utilitate publică al cărui scop trebuie să fie exercitat în folosul comunităţii.
Aşadar, stăpânirea imobilului cu îngăduinţa proprietarului, cum este cazul în speţă, nu este de natură să ducă la dobândirea prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât posesorul nu a exercitat o posesie utilă, ţinând cont de faptul că bisericile reprezintă lăcaşuri de cult care deservesc interesul public şi nicidecum un interes propriu, pentru sine, al parohiei, astfel încât, aceste clădiri nu pot fi apropriate reclamantei.
În ceea ce priveşte petitul referitor la accesiunea imobiliară a construcţiilor edificate pe terenul din Ploieşti, str. B. nr. 1, colţ cu str. Transilvaniei, cât şi pe terenul situat în Ploieşti str. B. nr. 16, se susţine că nici în acest caz reclamanta nu a făcut dovada faptului că a exercitat posesia asupra construcţiilor solicitate sub nume de proprietar şi nici dovada edificării acestora din fondurile proprii, cu atât mai mult cu cât, aceste imobile sunt lăcaşuri de cult, de interes public, care nu pot fi apropriate de reclamantă în interesul său personal.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte constată că prin Decizia curţii de apel, ce constituie obiectul recursului de faţă, s-a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Ploieşti prin primar, instanţa de apel reţinând că excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocată de pârât şi susţinută prin motivele de apel, a fost corect respinsă de prima instanţă.
Se constată, de asemenea, că singura critică formulată în calea de atac a apelului a fost cea legată de greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii, astfel încât, în limitele investirii, instanţa de apel a soluţionat doar acest aspect, concluzionând în sensul că, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii formulată de apelant şi pe fond a admis acţiunea reclamantei.
Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul pârât critică Decizia atacată, susţinând că reclamanta nu a făcut pe deplin dovada pozitivă a calităţilor posesiei invocate, în condiţiile în care "cultul religios este o organizaţie de utilitate publică al cărui scop trebuie să fie exercitat în folosul comunităţii" şi că nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii şi accesiunii imobiliare ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului şi construcţiei în litigiu.
Se observă, prin urmare, că asemenea critici nu au fost formulate şi în apel de către pârât, la adresa sentinţei primei instanţe, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestor chestiuni, astfel încât, nu mai pot fi formulate pentru prima dată în recurs.
Altfel, s-ar încălca principiul legalităţii căilor de atac şi dreptul la un proces echitabil consacrat în mod constant în jurisprudenţa internă şi europeană.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploieşti prin primar împotriva Deciziei nr. 234 din 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6881/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6880/2011. Civil → |
|---|
