ICCJ. Decizia nr. 700/2011. Civil. Perimare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 700/2011
Dosar nr. 249/1/2001
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Prin cererea adresată Judecătoriei Constanţa şi înregistrată sub nr. 11085/1996, reclamanta RA R. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC C.S. SA Eforie Sud, solicitând obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Eforie Sud, str. Dezrobirii, compus din 1759 m.p. şi construcţia Hotel O.
Prin sentinţa civilă nr. 12450 din 14 septembrie 1998 s-a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, conform dispoziţiilor art. 2 lit. b) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 5513/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 8 februarie 2000, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să-i lase imobilul menţionat în deplină proprietate şi posesie.
A fost anulată, ca netimbrată, cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care aceasta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta SC C.S. SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita anulare, ca netimbrată, a cererii sale reconvenţionale, având în vedere că la data depunerii acesteia, 7 octombrie 1996 a timbrat cu O.P. nr. 552 din 7 octombrie 1996 cu 100.000 lei, iar prima instanţă nu a stabilit în sarcina sa obligaţia de suplimentare a taxei judiciare.
S-a mai susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii prin cererea reconvenţională şi a omis să-i analizeze susţinerile referitoare la dobândirea prin uzucapiune şi a dreptului de proprietate asupra activului Patiseria „C.A", situat pe terenul revendicat de reclamantă.
Prin Decizia nr. 253 din 30 octombrie 2000, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis apelul pârâtei reconveniente SC C.S. SA Eforie Sud, a casat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa reţinând că prima instanţă a procedat nelegal la anularea cererii reconvenţionale, fără a stabili cuantumul taxei datorate (de pârâtă).
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, ce vizează aspecte ţinând de fondul cauzei, s-a considerat că acesta nu poate fi analizat, întrucât primul motiv are un caracter dirimant, ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs S.N.T.C. R. SA, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în sensul că instanţa nu are obligaţia de a stabili cuantumul taxei datorate, aşa cum a precizat instanţa de apel, ci de a-i pune în vedere pârâtei să achite suma datorată, ori acest lucru era cunoscut de către pârâtă.
Prin încheierea de la 16 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a suspendat judecarea recursului conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că prin notificarea formulată în temeiul acestei legi, S.N.T.C. R. S.A. a solicitat A.P.A.P.S., precum şi SC C.S. SA, restituirea integrală în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1759 m.p. şi a construcţiilor Vila - Hotel O. şi Patiseria C.A., situate în Eforie Sud, str. Dezrobirii.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, văzând dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, a menţinut măsura suspendării judecăţii recursului.
La 12 noiembrie 2010 s-a repus cauza pe rol pentru a se verifica măsura suspendării, în vederea perimării.
Urmare a cererilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, SC C.S. SA a depus la dosar, în copie, Decizia de respingere a notificării nr. 19 din 19 septembrie 2003, cu privire la imobilul în litigiu, precizând că aceasta nu a fost atacată la Tribunalul Constanţa de persoana îndreptăţită.
La rândul său, recurenta SC R. SA a înaintat Decizia nr. 11 din 6 ianuarie 2005 emisă de A.V.A.S., prin care i s-a respins notificarea, decizie necontestată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va constata că a intervenit perimarea recursului pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Întrucât cauza a fost suspendată la cererea recurentei, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, iar ulterior emiterii deciziilor administrative prin care i s-au respins notificările cu privire la imobilul în litigiu, respectiv deciziile nr. 19 din 19 septembrie 2003, emisă de SC C.S. SA şi nr. 11 din 6 ianuarie 2005 emisă de A.V.A.S., neatacate de persoana îndreptăţită (recurenta), aceasta nu a mai insistat în judecarea recursului, Curtea a repus din oficiu cauza pe rol.
Se va constata că de la momentul emiterii ultimei decizii în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv de la data de 6 ianuarie 2005, dată până la care cursul perimării a fost suspendat conform art. 250 alin. (1) C. proc. civ., a trecut mai mult de 1 an, cauza rămânând în nelucrare din vina părţii, care, ulterior încetării motivului ce a determinat suspendarea judecăţii recursului, nu a mai stăruit în soluţionarea cererii sale.
În consecinţă, urmează ca, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., să se constate perimarea recursului declarat de reclamanta S.N.T.C. R. SA împotriva deciziei nr. 253 din 30 octombrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta S.N.T.C. R. SA împotriva deciziei nr. 253 din 30 octombrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 01 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Civil. Interdicţie. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
