ICCJ. Decizia nr. 6971/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6971/2011
Dosar nr.2189/103/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 788/C din 2 august 2010 a Tribunalului Neamţ s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra-Neamţ.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2189/103 din 10 iunie 2009, reclamantul N.I. a contestat Dispoziţia nr. 617 din 18 februarie 2009, solicitând: anularea în parte a dispoziţiei contestate; obligarea pârâtului la restituirea suprafeţei de 518 mp teren situat în Piatra-Neamţ, str. I.C., nr. 9 (11), sau alt teren echivalent în aceeaşi zonă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Notificarea nr. 138 din 13 februarie 2002 a fost admisă în parte prin Dispoziţia nr. 1790 din 27 mai 2009 emisă de Primarul municipiului Piatra-Neamţ, propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcţia solicitată, respectiv casa în suprafaţă de 106,97 mp şi anexe de 97,1 mp, înstrăinate chiriaşilor în temeiul Legii nr. 112/1995.
A fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 518 mp, reţinându-se că, prin Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, a fost preluată în proprietatea statului doar construcţia fără teren.
În dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului solicitat prin notificare, contestatorul invocă Adresa nr. 17431 din 6 ianuarie 1998 emisă de SC A.C. SA, prin care se comunică faptul că imobilul din strada I.C. nr. 9 (11), preluat de la L.G. şi E. prin Decretul nr. 92/1950 cuprindea şi suprafaţa de 518 mp teren.
Cu toate acestea, la solicitarea instanţei, SC L.S. SRL (care a preluat din administrarea SC A.C. SA arhiva fondului locativ de stat) a comunicat faptul că nu deţine anexa la decretul de naţionalizare şi nici alte date din care să rezulte suprafaţa de teren trecută în Adresa nr. 17431 din 6 ianuarie 1998.
În consecinţă, adresa invocată de contestator nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat.
De asemenea, în anexa la decretul de naţionalizare nu este menţionată decât adresa imobilului preluat în proprietatea statului şi numele fostului proprietar, nerezultând dacă, odată cu construcţia, a fost preluat şi terenul aferent.
Pe de altă parte, deşi notificatorul a depus la dosar copia actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1181 din 12 august 1919 prin care G.C. vinde lui G.L. imobilul din Piatra-Neamţ, str. P. nr. 11, ulterior denumită str. I.C., anterior naţionalizării, în evidenţele fiscale la aceeaşi adresă figurează alţi proprietari decât autorii contestatorului.
Mai mult, din extrasul eliberat de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Bacău cuprinzând unele imobile aflate în administrarea Sfatului popular al oraşului Piatra-Neamţ din 10 iunie 1967, la adresa din Str. I.C., nr. 9/11, fost proprietar L.D.G., figurează numai construcţia în suprafaţă locuibilă de 113 mp, naţionalizată prin Decretul nr. 92/1950, fără teren aferent, curte sau livadă.
În aceste condiţii, preluarea terenului de 518 mp susţinută de contestator nu poate fi dedusă prin aplicarea prezumţiei instituită de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Decretul de naţionalizare nu conţine nicio referire la imobilul preluat, cu excepţia adresei şi a numelui proprietarului.
Faţă de probele administrate, instanţa a reţinut că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi la data preluării în proprietatea statului asupra terenului de 518 mp solicitat, în mod corect respingându-se această cerere prin dispoziţia contestată, nefiind îndeplinite condiţiile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul N.I.
Prin Decizia civilă nr. 114 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa s-a pronunţat asupra pretenţiei reclamantului de a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent, indicând în penultimul alineat al considerentelor, motivul pentru care a apreciat că în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.
De esenţa litigiului dedus judecăţii este faptul că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului din str. I.C. nr. 9 (11).
Art. 24 din Legea nr. 10/2001 reliefa faptul că prezumţia de proprietate ce rezultă din decretul de expropriere poate fi răsturnată printr-o dovadă contrarie.
Or, prezumţia de proprietate de care s-a prevalat reclamantul a fost răsturnată prin probatoriul administrat în cauză la prima instanţă.
Este de necontestat că la 12 august 1919 G.L. a cumpărat imobilul din str. P. nr. 11 (redenumită ulterior), însă între anii 1945 - 1950, figura alt proprietar al acestui imobil.
În aceste condiţii s-a răsturnat prezumţia existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul ascendentului notificatorului, asupra întregului imobil din str. I.C. nr. 9 (11).
Însă instanţa nu poate, în contestaţia reclamantului şi respectiv apelul său, să-i îngreuneze situaţia stabilită prin Dispoziţia nr. 1790 din 27 mai 2009, conform principiului "non reformatio in pejus".
Împotriva deciziei mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.I., pentru motive de nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a arătat că a făcut pe deplin dovada dreptului său de proprietate atât asupra imobilului compus din construcţie, cât şi din terenul în suprafaţă de 518 mp care au aparţinut autorilor săi, L.G. şi L.E., că imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, fără nicio despăgubire, prin Decretul nr. 92/1950.
Din raportul de expertiză efectuat de ing. A.F., rezultă că suprafaţa de 518 mp teren a fost identificată pe str. I.C. nr. 9 (11), fostă str. P., figurând şi în procesul-verbal de inventar din 23 ianuarie 1955. Acest document a fost întocmit la data respectivă de către subunitatea care administra imobilul, aşa cum rezultă şi din Adresa nr. 6293 din 14 noiembrie 2007 a S.C. A.C., prin care s-a înaintat la intimată fişa imobilului, schiţa imobilului, fişa tehnică şi fişa administrativă a întregului imobil.
La poziţia 57 din anexa la Decretul nr. 92/1950, cuprinzând imobilele naţionalizate din Piatra-Neamţ, este nominalizat bunicul său - L.D.G., cu un imobil situat pe str. I.C. nr. 9.
A mai arătat reclamantul că a făcut dovada şi cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1181 din august 1919, că autorul său, L.D.G., a cumpărat terenul în cauză situat pe str. P. nr. 11 (ulterior str. I.C.).
Chiar dacă în respectiva listă anexă la Decretul nr. 92/1950 nu s-a făcut menţiunea terenului, ci numai a casei, prezumţia instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu a fost răsturnată în niciun mod în cursul judecăţii de către Primăria Piatra Neamţ.
Motivarea ambelor instanţe că nu a dovedit că şi terenul de 518 mp a trecut la stat, odată cu construcţia, deoarece în timpul judecăţii SC L.S. SRL, care a preluat arhiva din administrarea SC A.C., a comunicat că nu deţine anexa la decretul de naţionalizare şi nici alte date din care să rezulte suprafaţa de teren menţionată în adresa nr. 17.431 din 6 ianuarie 1998 a SC A.C. SA, nu poate fi primită, pentru simplul motiv că nu i se poate imputa că unităţile respective nu deţin arhiva în cauză.
Este posibil ca, tot dintr-o neglijenţă a organelor din subordinea intimatei, care administrau casele naţionalizate, să se fi omis comunicarea tuturor datelor la Arhivele statului, ceea ce a determinat numeroase neclarităţi şi confuzii în actele transmise spre păstrare.
Având în vedere faptul că intimata nu a înlăturat prezumţia de proprietate instituită de legiuitor în favoarea recurentului, deoarece nu a făcut dovada că terenul în cauză ar fi fost naţionalizat de la altă persoană decât cea a autorilor săi, care sunt nominalizaţi în anexa la actul de naţionalizare, nici că ar fi fost înstrăinat de către aceştia, mai înainte de apariţia Decretului nr. 92/1950, înseamnă că ambele instanţe de fond au făcut o interpretare greşită a probelor administrate, că nu le-au coroborat în niciun fel şi că au făcut o aplicare greşită a legii în această materie.
Constatând că prin întâmpinare a fost invocată excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge această excepţie deoarece criticile privind modul de aplicare a art. 24 al Legii nr. 10/2001 se încadrează în motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Situaţia de fapt, în raport de care s-a constatat că există probe contrare prezumţiei de proprietate instituite în favoarea recurentului de art. 24 al Legii nr. 10/2001, nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, în analiza ambelor instanţe de fond asupra situaţiei juridice a imobilului s-a reţinut că acesta şi-a modificat atât adresa poştală, cât şi numărul poştal, faţă de cele menţionate în titlul de proprietate, iar relaţiile privind situaţia juridică ulterioară a imobilului nu au avut în vedere data exactă când au avut loc aceste schimbări, astfel încât este posibil ca relaţiile obţinute să se refere la un număr poştal care, într-o perioadă anume, nu viza imobilul în litigiu, fiind astfel incorecte.
Înalta Curte consideră că nu se poate pronunţa asupra criticilor aduse prin cererea de recurs, cât timp nu există o evidenţă exactă a datei la care imobilul de pe str. P. nr. 11 şi-a modificat adresa, figurând pe str. I.C. nr. 11 şi apoi în nr. 9.
În condiţiile în care prin expertiza efectuată în cauză s-a făcut dovada identităţii de imobil dintre cel situat în str. P. nr. 11 şi cel aflat în prezent pe str. I.C. nr. 9 (fost 11), iar la poziţia 57 din anexa la Decretul nr. 92/1950, cuprinzând imobilele naţionalizate din Piatra-Neamţ, este nominalizat autorul contestatorului, L.D.G., şi cu un imobil situat pe str. I.C. nr. 9, Înalta Curte apreciază că numai după lămurirea istoricului de nume şi număr al străzii şi numărului poştal şi după obţinerea relaţiilor privind proprietarii imobilului, în raport de data exactă a redenumirii străzii şi renumerotării imobilului, se va putea aprecia asupra criticilor din recurs privind răsturnarea prezumţiei de proprietate instituită în art. 24 al Legii nr. 10/2001 în favoarea persoanei menţionate în decretul de naţionalizare.
De asemenea, se va avea în vedere că în decretul de naţionalizare imobilele sunt individualizate doar după adresa poştală, cu indicarea numărului de apartamente supuse naţionalizării, astfel încât această evidenţiere parţială a componenţei imobilului nu poate constitui o probă indubitabilă asupra componenţei imobilului naţionalizat.
Pentru aceste motive, apreciind că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă Primăria municipiului Piatra-Neamţ, prin Primar.
Admite recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva Deciziei nr. 114 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 6974/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6969/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
