ICCJ. Decizia nr. 6983/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6983/2011
Dosar nr.10535/1/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 23 decembrie 2010, revizuenta C.E. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3230/54/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., precizând că înscrisul nou pe care îl invocă este Sentinţa civilă nr. 806/2011 a Judecătoriei Piteşti.
Analizând cererea de revizuire de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Dolj, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Băileşti şi C.V., revizuirea Deciziei nr. 1680 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 1146/183/2008, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuenta a susţinut că Decizia sus-menţionată este potrivnică Deciziei nr. 643/12/1272007, pronunţată de Tribunalul Dolj, prin care a fost considerat ca legal titlul de proprietate nr. 8075 din 04 martie 2003, emis pe numele ei şi al intimatei C.V.
După declinare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 311 din 2 martie 2010, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, reţinând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. întrucât hotărârile definitive invocate de revizuentă ca fiind potrivnice nu au fost pronunţate în aceeaşi pricină, neexistând identitate de părţi, obiect şi cauză juridică care să prefigureze existenţa autorităţii de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii, revizuenta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recursul a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, supusă revizuirii în prezenta cauză, cu următoarea motivare:
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri a fost reglementată în scopul respectării puterii de lucru judecat şi, ca atare, admisibilitatea unei astfel de cereri este condiţionată de verificarea existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, conform art. 1201 C. proc. civ.
Justificarea acestui caz de revizuire constă în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri, ce conţin dispoziţii ce nu pot fi aduse la îndeplinire, simultan, ultima trebuind să contrazică lucrul judecat ce reiese din dispozitivul celeilalte.
În speţă, litigiul soluţionat prin Decizia nr. 643 din 12 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj a avut ca obiect sistarea stării de indiviziune a unui teren evidenţiat în titlul de proprietate nr. 3256-44614 din 22 octombrie 1996, iar litigiul finalizat prin Decizia nr. 1680 din 5 octombrie 2009 a vizat constatarea nulităţii absolute a unui alt titlu de proprietate având nr. 8075 din 4 martie 2006, emis pentru suprafaţa de 82,52 ha teren.
În raport de considerentele de fapt şi de drept prezentate, având în vedere că cele două litigii au obiecte diferite, în mod corect instanţa de apel a respins cererea de revizuire, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
La termenul din 7 octombrie 2011, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia admisibilităţii cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 311 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, excepţie în raport de care constată următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, deoarece se adresează aceleiaşi instanţe care a judecat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii. Astfel, situaţia de fapt reţinută de către instanţă, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realităţii, impunându-se retractarea hotărârii respective.
Din definiţia revizuirii, menţionată anterior, rezultă că nu pot fi supuse revizuirii decât hotărâri judecătoreşti în care a fost analizat fondul cauzei.
Această cerinţă constituie un aspect de admisibilitate a acestei căi extraodinare de atac, fiind menţionată expres în alin. (1) al art. 322 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate solicita dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi dacă a fost dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Prin urmare, revizuirea vizează acele hotărâri care evocă fondul cauzei, respectiv hotărâri pronunţate în apel sau hotărâri date în recurs.
Apelul antrenează o rejudecare în fond a pricinii, în întregul ei, fără restricţii în privinţa administrării probelor, datorită caracterului său devolutiv, astfel încât cu privire la hotărârile pronunţate în apel nu s-a impus cerinţa de evocare a fondului.
Alta este situaţia în cazul recursului, care constituie o cale extraordinară de atac de reformare, limitată la verificarea legalităţii deciziilor pronunţate în apel în raport de prevederile limitativ menţionate în art. 304 C. proc. civ.
Totuşi, în recurs, sunt unele situaţii în care instanţa statuează şi în fapt, de exemplu când respinge recursul şi, luând în considerare nu numai elementele de drept, ci şi pe cele de fapt care rezultă din hotărârea criticată sau din dosar, înlătură un considerent eronat, substituie un considerent inexact cu un considerent exact, ori completează o motivare insuficientă; când casează hotărârea şi, fără a mai trimite pricina spre a fi rejudecată în fond, pronunţă o nouă hotărâre în baza probelor administrate la dosar; atunci când soluţionează recursul pe temeiul înscrisurilor noi administrate în temeiul art. 305 C. proc. civ.
Prin urmare, numai în aceste ipoteze este admisibilă formularea unei cereri de revizuire, căci numai dacă s-a analizat fondul cauzei se poate verifica dacă împrejurările noi, intervenite ulterior pronunţării acestei hotărâri, pot determina o altă soluţie asupra fondului.
În art. 322 C. proc. civ. se are în vedere recursul exercitat împotriva deciziei din apel, care l-a rândul său, verifică modul de stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă de fond asupra petitelor menţionate în cererea de chemare în judecată prin care se solicită apărarea dreptului subiectiv civil. Numai verificarea în căile de atac a modului de soluţionare a cererii de chemare în judecată de către prima instanţă constituie o evocare a fondului cauzei, astfel încât nu intră în această categorie cererile de revizuire prin care nu se analizează aspectele avute în vedere de instanţele de fond, ci se aduc în discuţie împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. De altfel, numai după admiterea cererii de revizuire are loc o rejudecare asupra fondului cauzei, fie că această rejudecare se realizează prin aceeaşi hotărâre sau prin hotărâri distincte.
Decizia care face obiectul cererii de revizuire în prezenta cauză a fost pronunţată de către o instanţă de recurs în soluţionarea unei alte cereri de revizuire, astfel încât se impune a se analiza în ce măsură o astfel de hotărâre evocă fondul cauzei.
În doctrină se afirmă că, atunci când se invocă motivul de revizuire privitor la contrarietatea de hotărâri, nu se mai poate vorbi despre o retractare propriu-zisă, deoarece instanţa superioară nu exercită un control judiciar ci, în situaţia în care admite cererea de revizuire, procedează la anularea celei de-a doua hotărâri.
Înalta Curte îmbrăţişează această concluzie şi consideră că, în ipoteza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se realizează o analiză asupra fondului cauzei, deoarece instanţa de revizuire este ţinută să verifice numai condiţiile de existenţă ale puterii de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ.
Astfel cum rezultă din sinteza motivării deciziei din recurs, în cuprinsul său nu au fost antamate aspecte de fond ale cauzei, ci s-a verificat existenţa identităţii de părţi, obiect şi cauză dintre cele două decizii considerate a fi potrivnice şi s-a concluzionat că nu există tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., obiectul celor două cauze fiind diferit.
În consecinţă, faţă de argumentele prezentate, Înalta Curte constată că, deşi Decizia atacată este pronunţată de către o instanţă de recurs, nu este îndeplinită condiţia evocării fondului cerută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta C.E. împotriva Deciziei nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 6985/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6974/2011. Civil → |
|---|
