ICCJ. Decizia nr. 7010/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7010/2011

Dosar nr.43830/3/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, în data de 19 aprilie 2011 sub nr. 1117/237/2011, petenta Uniunea Judeţeană a Sindicatelor din Învăţământ, Sport, Cultură, Asistenţă Socială şi protecţia Copilului "Pro-Educaţia" Suceava a solicitat constatarea reprezentativităţii sale la nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava.

În motivarea cererii, petenta a arătat că a fost constituită potrivit Legii nr. 54/2003 şi îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate potrivit prev. art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, care stipulează faptul că organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c), precum şi dacă sunt afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă.

A mai arătat că prin Decizia nr. 7/2008 a I.C.C.J., secţiile unite, s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că "Organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative dacă îndeplinesc în mod alternativ, fie condiţiile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, fie condiţia prev. de art. 18 alin. (3) teza finală din lege, în sensul de a fi afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă."

A mai arătat că este afiliată la Federaţia Educaţiei Naţionale, federaţie reprezentativă la nivel naţional în baza Sentinţei civile nr. 6 din 10 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 41832/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.

Prin Sentinţa civilă nr. 729 din data de 11 mai 2011, Judecătoria Gura Humorului a admis excepţia necompetenţei materiale de a soluţiona cererea invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petenta are personalitate juridică dobândită prin Sentinţa civilă nr. 1769 din 4 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosarul nr. 7224/86/2008, şi are caracterul unei asociaţii judeţene constituită din mai multe organizaţii sindicale, respectiv Sindicatul Învăţământ Preuniversitar - F.E.N. de la Grupul Şcolar Dumbrăveni, Sindicatul Învăţământ Special şi Protecţia Copilului "Sf. Andrei" de la Centrul Şcolar "Sf. Andrei" Gura Humorului şi Sindicatul "Amadeus" de la Complexul Terapeutic pentru Copii cu Nevoi Speciale Siret, conform prevederilor art. 41 şi urm. din Legea nr. 54/2003, după criteriul ramurii de activitate.

De asemenea, din Adeverinţa nr. 54 din 18 aprilie 2011 emisă de Federaţia Educaţiei Naţionale, depusă la dosar, a rezultat faptul că petenta este afiliată la această federaţie.

Prin afiliere, petenta Uniunea Judeţeană a Sindicatelor din Învăţământ, Sport, Cultură, Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului "Pro-Educaţia" Suceava, alăturându-se Federaţiei Educaţiei Naţionale, intră în componenţă şi în raport de subordonare şi cu federaţia, care potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, reprezintă "două sau mai multe organizaţii sindicale, constituite la nivelul unor unităţi diferite, din aceeaşi ramură de activitate sau profesiune", şi deci are caracterul unei federaţii sindicale.

Potrivit prev. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, sunt reprezentative federaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, iar organizaţiile sindicale la nivelul ramurilor sunt reprezentative şi la nivelul grupurilor de unităţi în care au organizaţii sindicale proprii.

Art. 17 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 stabileşte competenţa materială de soluţionare a cererii de acordare a reprezentativităţii de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii sindicale, doar la nivel de "unitate sindicală".

Ori, în cauza de faţă, petenta nu are caracterul de unitate sindicală ci, prin modul de constituire, conform art. 41 din Legea nr. 54/2003, are caracterul de uniune a mai multor organizaţii sindicale, iar prin afilierea la Federaţia Educaţiei Naţionale este membră componentă a acesteia, cu acelaşi regim juridic, iar reprezentativitatea se solicită la nivelul grupului de unităţi de tip federativ conform art. 17 lit. b) din Legea nr. 130/1996.

Potrivit art. 17 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 130/1996, competenţa de soluţionare a cererilor de reprezentativitate a organizaţiilor sindicale care au statut legal de federaţie sindicală revine Tribunalului Municipiului Bucureşti.

După declinare, cauza a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 43830/3/2011.

Prin Sentinţa civilă nr. 1/RZ din 18 august 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de către instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii la Judecătoria Gura Humorului, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a dispus înaintarea dosarului către instanţa în drept să hotărască asupra conflictului negativ, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu la termenul din 18 august 2011, tribunalul a reţinut următoarele:

Prezenta cerere a fost formulată în data de 19 aprilie 2011, astfel că, la soluţionarea acesteia, trebuie avute în vedere dispoziţiile Codului de procedură în forma ulterioară intrării în vigoare Legii nr. 202/2010.

Tribunalul a constatat că, la data introducerii cererii de constatare a reprezentativităţii, dispoziţiile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale Legii nr. 54/2003 privind sindicatele erau în vigoare (abrogarea lor intervenind odată cu intrarea în vigoare a Legii dialogului social nr. 62/2011, în data de 13 mai 2011).

Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, "îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate a organizaţiilor sindicale se constată, la cererea acestora, de către instanţele judecătoreşti, după cum urmează: a) la nivel naţional şi de ramură, de către Tribunalul Municipiului Bucureşti; b) la nivel de unitate, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii". Acordarea personalităţii juridice organizaţiilor sindicale este stabilită în competenţa judecătoriei sau a tribunalului în a cărei/cărui rază teritorială se află sediul organizaţiei sindicale, potrivit art. 14 alin. (1) şi 42 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 privind sindicatele.

Noua lege, nr. 62/2011, prevede în art. 51 alin. (2) că "îndeplinirea de către organizaţiile sindicale a condiţiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanţa care le-a acordat personalitate juridică". Instanţa care acordă personalitate juridică organizaţiilor sindicale, potrivit Legii nr. 62/2011, este fie judecătoria (în cazul sindicatelor), fie tribunalul (în cazul federaţiilor şi confederaţiilor sindicale) în a cărei/cărui rază teritorială îşi are sediul organizaţia sindicală (sindicat, federaţie sau confederaţie, după caz).

Analizând dispoziţiile privitoare la competenţa de a soluţiona cererea în raport de legea în vigoare la data introducerii cererii, respectiv dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, tribunalul a reţinut că cererea de constatare a întrunirii condiţiilor de reprezentativitate a unei organizaţii sindicale (fie ea sindicat, federaţie, confederaţie sau uniune) la nivel de unitate aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul organizaţiei sindicale.

Noţiunea de "unitate" la care se referă dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 nu vizează unitatea sindicală. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, persoanele juridice care angajează salariaţi mai sunt denumite în prezenta lege şi unităţi".

Prin urmare, referirea la "unitate" în contextul analizării solicitării de constatare a reprezentativităţii la acest nivel vizează persoana/persoanele juridice care angajează salariaţi. Astfel înţeleasă, dispoziţia art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 instituie, în competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea, cererea de constatare a îndeplinirii condiţiilor de reprezentativitate a organizaţiilor sindicale (indiferent că este vorba despre sindicat sau o formă de asociere a acestora, federaţie, confederaţie, uniune) la nivel de unitate.

Întrucât, numai prin constatarea reprezentativităţii la nivelul unei anumite unităţi, organizaţia sindicală capătă aptitudinea de a negocia contracte colective cu patronul (conducătorul unităţii) conform art. 14 lit. a) şi b) din Legea nr. 130/1996, interesul organizaţiei sindicale de a se constata caracterul său reprezentativ la nivelul acelei unităţi este evident. Potrivit legii noi, nr. 62/2011, art. 1 lit. t), reprezentativitatea desemnează acel atribut al organizaţiilor sindicale sau patronale care conferă statutul de partener social abilitat să îşi reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituţionalizat.

Faptul că organizaţia sindicală, care solicită constatarea reprezentativităţii, este o formă asociativă a sindicatelor (uniune) care a dobândit personalitate juridică printr-o hotărâre a Tribunalului Suceava şi că este afiliată la o federaţie, nu are nicio relevanţă în stabilirea instanţei competente să soluţioneze cererea. Relevanţa afilierii la o federaţie poate fi apreciată numai în contextul analizei pe fond a cererii, în care se apreciază asupra întrunirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata reprezentativitatea unei organizaţii sindicale la nivelul unei unităţi, cu luarea în considerare inclusiv a dispoziţiilor art. 223 din Legea nr. 62/2011.

Din moment ce art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 (în raport de care se analizează competenţa instanţei) face referire exclusiv la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii, singura competentă să analizeze o cerere de constatare a reprezentativităţii unei organizaţii sindicale, precum cea în cauză, este Judecătoria Gura Humorului, sediul unităţii la nivelul căreia se solicită constatarea reprezentativităţii fiind în oraşul Gura Humorului.

Analizând conflictul de competenţă, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Formularea cererii de constatare a reprezentativităţii sindicatului s-a realizat la data de 19 aprilie 2011, dată la care nu era în vigoare Legea nr. 62/2011, care a devenit aplicabilă la 10 mai 2011, astfel încât cererea va fi analizată numai în raport de legea în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv Legea nr. 130/1996, în baza principiului "tempus regit actum".

Astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict negativ de competenţă, petenta Uniunea Judeţeană a Sindicatelor din Învăţământ, Sport, Cultură, Asistenţă Socială şi protecţia Copilului "Pro-Educaţia" Suceava are caracterul unei asociaţii judeţene constituită din mai multe organizaţii sindicale, după criteriul ramurii de activitate şi este afiliată la Federaţia Educaţiei Naţionale, afiliere care îi asigură participarea la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, conform art. 17 alin. (1) lit. b) al Legii nr. 130/1996.

Ca urmare a acestei componenţe şi afilieri, petenta nu are caracterul de organizaţie sindicală organizată la nivel de unitate, ci la nivel de ramură de activitate, astfel că verificarea reprezentativităţii la nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava se va realiza în temeiul art. 17 alin. (2) lit. a) al Legii nr. 130/1996, în raport de care competenţa de soluţionare a prezentei cererii revine Tribunalului Municipiului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2011.

Procesat de GGC - AZ

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7010/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond