ICCJ. Decizia nr. 728/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 728/2011
Dosar nr. 185/108/2009
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13 ianuarie 2009, S.L., Ş.I., Ş.L. ş.a. au solicitat instanţei să soluţioneze, în temeiul art. 68 şi urm. C. muncii, conflictul de muncă creat în raporturile cu pârâta SC M.B.T. SRL, în sensul de a constata nulitatea absolută a deciziilor de concediere care privesc pe reclamanţi şi de a obliga pârâta la plata restanţelor salariale pentru lunile octombrie şi prima jumătate a lui noiembrie 2008, în cuantum de 1000 lei pentru fiecare din reclamanţi.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 617 din 7 aprilie 2009, s-a declarat necompetent în soluţionarea cauzei de faţă şi a stabilit competenţa teritorială exclusivă a Tribunalului Bihor căreia i-a trimis dosarul în vederea continuării judecăţii.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Arad a motivat că în materia dreptului muncii, legea specială este Legea nr. 168/1999 iar legea generală, Codul muncii care, în art. 249 dispune că procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială, de strictă interpretare.
Faptul că, se mai arată, legea specială este mai veche iar cea generală mai nouă, nu prezintă relevanţă, atâta vreme cât cea din urmă nu mai poate modifica sau abroga pe cea dintâi, în absenţa unor prevederi neechivoce, iar nu una cu un înalt grad de generalitate cum este cea de la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii, unde se arată că pe data intrării în vigoare a acestuia, se abrogă orice dispoziţii contrare.
Că este aşa, conchide prima instanţă, o demonstrează şi faptul că deşi prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări şi completări Legii nr. 168/1999 acestea nu vizează şi prevederile art. 72, în discuţie, or nu există nici o raţiune pentru care acesta să fi fost păstrat în aceeaşi ordine, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare.
La rândul său, Tribunalul Bihor, secţia civilă, s-a declarat necompetent teritorial în soluţionarea cauzei de faţă, prin sentinţa nr. 584/ LM din 14 aprilie 2010, declinându-şi competenţa în favoarea tribunalului Arad, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competenţă între două tribunale care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi, dolari S.U.A., cauza a fost înaintată în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili instanţa competentă.
Se constată ca cea de-a doua hotărâre privind desinarea corrpetenţei este cea legală.
Astfel, acţiunea formulată de reclamanţi are ca obiect, aşa cum s-a arătat, soluţionarea unui conflict de muncă ivit între aceştia în calitate de foşti angajaţi şi SC M.B.T. SRL în calitate de angajator, constând în plata unor diferenţe băneşti reprezentând, drepturi salariale restante şi respectiv constatarea nulităţii absolute a deciziilor de concediere.
În stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza de faţă, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 72 al Legii nr. 168/1999 „privind soluţionarea conflictelor de muncă" prevedea că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea.
Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări ale art. 284 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) care în alin. (1) dispune „judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar în alin. (2) statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul relativ, art. 298 alin. (2) teza finală din acelaşi act normativ, dispune abrogarea oricăror dispoziţii contrare.
Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu art. 291 C. muncii şi respectiv art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispoziţiile acestor legi, referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 725 alin. (1) din acest cod, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
Or, aşa cum corect a reţinut cea de a 2-a instanţă sesizată, alegerea între cele două criterii alternative de stabilire a competenţei teritoriale aparţine reclamantului care are a opta între instanţa domiciliului sau reşedinţei sale, în speţă, ambele situate pe raza teritorială a Tribunalului Arad.
În consecinţă, conflictul legilor în timp, se soluţionează potrivit principiului imediatei aplicaţiuni a legii noi.
Ca atare, ultimul act normativ (în speţă, Legea nr. 53/2003, cu modificările operate prin Legea nr. 329/2009, Legea nr. 331/2009, OUG nr. 4/2010, Legea nr. 41/2010 şi Legea nr. 49/2010) va guverna atât procesele în curs de judecată, cât şi cele născute din fapte anterioare noii legi, dar promovate după apariţia acesteia.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.L. în favoarea Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 703/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
