ICCJ. Decizia nr. 7014/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7014/2011
Dosar nr.42572/1/2004
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 3 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Cluj în cauza dos. 4992/2002 s-a respins plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantul S.G.C. împotriva pârâţilor Primăria comunei Apahida, Primarul comunei Apahida şi Prefectura Judeţului Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că prin Dispoziţia nr. 325 emisă la data de 3 iunie 2002 de Primarul comunei Apahida cererile de restituire formulate de reclamant prin notificările 586 şi 587 au fost respinse pe motivul că imobilele solicitate au făcut obiectul Legii nr. 1/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 242 din 27 noiembrie 2003 a respins calea de atac ca nefondată, reţinând că terenurile solicitate a fi restituite prin prezenta acţiune au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, 167/1997 şi a Legii nr. 1/2000, iar prin Dispoziţia nr. 325 din 3 iunie 2001 a Primăriei comunei Apahida s-au respins cererile de restituire în natură a imobilelor pe motiv că imobilele revendicate au făcut obiectul Legii nr. 1/2001, petentul fiind înscris în anexa nr. 39 pentru acordarea de despăgubiri.
În baza Legii nr. 18/1991 moştenitorii defunctei B.A., printre care şi reclamantul, au fost înscrişi în tabelul anexă 4, la poziţia 17 însă nefiind posibilă restituirea în natură este evident că reclamantul are dreptul la despăgubiri potrivit prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 1/2000.
De altfel prin Hotărârea nr. 328 din 28 octombrie 2002 Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj a validat propunerea înscrisă în anexa nr. 39 a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Apahida, pentru suprafaţa de 10,74 ha teren neretrocedat.
Potrivit prevederilor art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 intră sub incidenţa acestei legi restituirea în natură a terenurilor, inclusiv cele arabile, aflate în intravilanul localităţilor, dacă terenul respectiv este disponibil în sensul că nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor sus-menţionate. Ori din Adresa nr. 13777 din 17 noiembrie 2003 a Primăriei comunei Apahida rezultă că terenurile solicitate ar fi restituite în natură de către reclamant nu au regimul juridic mai sus descris prevăzut de art. 8 alin. (1) din Normele metodologice.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul la 18 decembrie 2003, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 8.1. din Normele metodologice aplicabile prin HG nr. 498/2003 deoarece nu s-a făcut dovada că Statul Român ar avea vreun titlu asupra terenurilor preluate abuziv, că aceste terenuri urmează regimul juridic al legilor fondului funciar. Se mai arată că Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire pentru terenurile nerestituite.
Recurentul învederează că instanţa nu a efectuat cercetări privind apărările primăriei, în sensul de a verifica dacă persoanele cărora li s-a atribuit terenul în litigiu aveau vocaţia de a li se reconstitui dreptul de proprietate.
Din analiza listei depusă la dosar rezultă reconstituirea unor suprafeţe de teren mai mari decât cele avute de acele persoane şi acordarea de teren unor persoane care nu au deţinut terenuri în Apahida.
Recurentul invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 referitoare la emiterea deciziei/dispoziţiei motivată de soluţionarea notificării în 60 de zile de la primire.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Cluj, care, prin Încheierea nr. 976/R din 18 octombrie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 299 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Urmare a cererii formulate de recurent, judecarea recursului a fost suspendată la 11 octombrie 2005, în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, până la soluţionarea cererii înregistrate sub nr. 9892 din 29 august 2005, având drept obiect restituirea imobilului în litigiu, cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
La 5 septembrie 2011, recurentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi soluţionarea recursului cu motivarea că deşi au trecut 6 ani de la notificare, autorităţile locale nu au soluţionat cererea formulată.
Pricina a fost repusă pe rol la 11 octombrie 2011.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate, a textelor de lege incidente cauzei, precum şi a precizării că se renunţă la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar nu intră sub incidenţa acestei legi.
Prin Normele metodologice de aplicare unitară a legii de reparaţie nr. 498/2003 intrate în vigoare la 14 mai 2003, ulterior pronunţării hotărârii primei instanţe, se arată la art. 8.2 că domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de aplicare al acesteia acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor.
Art. 8.1 din Norme arată că dispoziţiile se referă la cererile de restituire în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităţii dacă terenul este disponibil.
Sintagma teren disponibil se referă la faptul că terenul nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, 14 februarie 2001, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare.
În cauza de faţă, imobilele ce fac obiectul Notificărilor nr. 586 din 14 februarie 2002 şi 587/2002 au fost solicitate de reclamant şi în temeiul legilor fondului funciar, împrejurare de fapt necontestată de reclamant şi, ca atare, dispoziţiile art. 8 din lege sunt pe deplin aplicabile.
De altfel, reclamantul şi ceilalţi moştenitori ai defunctei B.A., au fost incluşi în anexa 39 pentru acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedată, înscriere validată prin Hotărârea nr. 323 din 28 octombrie 2002 a Comisiei judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Cluj.
Situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe de fond, în sensul că terenurile solicitate a fi restituite sunt ocupate, este în acord cu probatoriul administrat în cauză.
Recurentul nu a înlăturat situaţia de fapt stabilită în temeiul raportului de expertiză întocmit de expert B.I., în sensul că terenurile sunt ocupate de alte persoane în baza titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, cu excepţia celor cu nr. topo 21/1 din C.F. nr. 118, nr. topo 78,79 din C.F.118 şi topo 154/2 din C.F. nr. 118.
Însă aceste din urmă terenuri, astfel cum rezultă din evidenţele Primăriei Apahida, sunt în proprietatea numitei M.A. în baza titlului de proprietate nr. 3035/2961 din 19 februarie 2002, ori situate la intersecţia unor străzi, fiind astfel excluse de la restituirea în natură.
Aşadar, condiţia impusă de lege ca terenurile să fie libere nu este îndeplinită în cauza de faţă.
Recurentul invocă nepronunţarea instanţei asupra capătului de cerere privind anularea actelor juridice de înstrăinare.
Instanţele nu aveau a se pronunţa asupra acestui capăt de cerere câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Osebit de aceasta, reclamantul nu indică care sunt actele de înstrăinare ce trebuie a fi anulate şi nici cauzele de nulitate ale acestora.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat faţă de considerentele expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.G.C. împotriva Deciziei nr. 242/A din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7015/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7012/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
