ICCJ. Decizia nr. 7147/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7147/2011
Dosar nr.4083/120/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 4893 din 4 iulie 2008, reclamanţii E.T.E., G.V., G.M.D. şi Ş.M. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii SC C.C. SA, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restituirea în natură a imobilului format din conac şi curtea aferentă acestuia, situate în comuna Crevedia - Moşia Crevedia, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
Prin Sentinţa civilă nr. 786 din 23 martie 2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a respins acţiunea faţă de A.N.R. ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, cât şi pe fond.
Împotriva deciziei de mai sus au declarat apel, în termen legal, reclamanţii E.T.E., Ş.M., G.V.A.. şi G.M.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea de şedinţă din 24 februarie 2010 Curtea, în temeiul dispoziţiilor capitolului VII din Legea 10/2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi a apreciat că instituţia respectivă nu va mai fi citată în cauză.
De asemenea, la acelaşi termen, în baza art. II din Legea nr. 302/2009, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motiv pentru care nu a mai fost citat şi s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Decizia civilă nr. 206 din 13 octombrie 210, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanţii E.T.E., G.M.D., Ş.M. (decedată pe parcursul procesului şi având ca moştenitor pe G.M.D.) şi G.V.A.; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea completată; a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 24.671 mp, situat pe raza localităţii Crevedia, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză G.E. şi pentru construcţiile identificate în procesul-verbal din 12 august 1949 şi în procesul-verbal din 06 iulie 1949, a respins cererea reclamanţilor privind restituirea în natură a imobilului format din conac şi curtea aferentă acestuia, situat în localitatea Crevedia şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi respingerii acţiunii faţă de această instituţie, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În soluţionarea apelului, Curtea a constatat următoarele:
Prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada faptului că statul a preluat imobilul aparţinând autorilor reclamanţilor, în mod abuziv, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarilor de a preda bunurile, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a probat, fără putinţă de tăgadă, împrejurarea că autorii reclamanţilor au avut calitatea de proprietari ai construcţiilor identificate în procesele-verbale încheiate la 6 iulie 1949 şi 12 august 1949 şi a terenului aferent acestora, bunuri care alcătuiau Moşia Crevedia.
În condiţiile în care construcţiile solicitate de reclamanţi nu mai există în materialitatea lor, iar terenul aferent lor face obiectul unor contracte de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută, în condiţiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din acest act normativ, imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care a fost respinsă cererea sub acest aspect, iar măsurile reparatorii, potrivit cererii părţilor exprimată prin acţiunea introductivă, au fost stabilite în despăgubiri, calculul acestora urmând a se efectua, conform prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva deciziei mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru motive de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
În temeiul art. 312 (5) C. proc. civ., în mod nelegal a fost obligată AVAS în apel la "măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de (...)", fără ca AVAS să fie parte procesuală la fond, nefiind regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului.
La termenul din 24 februarie 2010, instanţa de apel, în baza art. II din Legea nr. 302/2009 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Fiind introdusă pentru prima dată în cauză în faţa instanţei de apel, nu a fost comunicată către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cererea de chemare în judecată, cererea de apel şi actele doveditoare în condiţiile art. 1141 şi art. 289(2) C. proc. civ., fiind încălcate principiile contradictorialităţii şi dreptului de apărare al AVAS.
Nelegal a dispus instanţa de apel introducerea în cauză a AVAS motivată de incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009, deoarece prin art. II din Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009 a fost modificat art. 31 din Legea nr. 10/2001/R, articol care nu este incident în cauză.
Astfel, dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 3 (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se referă la persoanele fizice, asociaţi ai persoanelor juridice, care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Aşa cum se poate constata, în cauză se solicită expres restituirea în natură a imobilului în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001/R, iar nu în condiţiile art. 31 din lege, care nu sunt incidente în cauză faţă de obiectul acţiunii şi situaţia de fapt dovedită.
Recurenta consideră că greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AVAS, faţă de obiectul acţiunii, respectiv restituirea în natură a imobilului revendicat, AVAS neavând obligaţia legală de a restitui în natură imobilele revendicate de foştii proprietari, aceasta revenind exclusiv unităţii deţinătoare a imobilului, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale aparţin acestora, astfel încât orice litigiu cu privire la drepturile şi obligaţiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de proprietate.
În acest sens, este fără echivoc că art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie obligaţia pentru persoana îndreptăţită la restituire ca notificarea să fie adresată unităţii deţinătoare a imobilelor supuse regimului juridic reglementat de această lege.
În exercitarea atribuţiilor ce-i revin în procesul de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, AVAS nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar de acţionar în numele statului.
Recurenta-pârâtă solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului faţă de capătul de cerere din acţiune privind restituirea în natură a imobilului revendicat.
De asemenea, nu au fost respectate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a fost învestită legal cu soluţionarea notificării. Este obligatoriu ca notificarea să se comunice instituţiei publice implicată în privatizare, numai conform art. 29 (3) din lege, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005 Titlul VII, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Instanţa poate analiza cererea privind despăgubirile numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziţie motivată prin finalizarea procedurii administrative în condiţiile art. 29 din lege de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi această decizie să poată face obiectul analizei instanţei judecătoreşti pentru legalitate, în condiţiile art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Acţiunea este inadmisibilă deoarece stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită privind măsurile reparatorii în echivalent/despăgubiri, în mod direct de către instanţa de judecată, fără finalizarea acestei proceduri administrative de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, este nelegală.
Hotărârea este nelegală, fiind interpretate greşit dispoziţiile OUG nr. 81/2007, deoarece Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să acorde despăgubiri efectiv, pentru imobilul revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, cât timp această obligaţie revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Obligaţiile AVAS conform Legii nr. 10/2001, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a Legii nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31 al Legii nr. 10/2001.
În art. II al acestei legi se prevede că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie Ministerului Finanţelor Publice în toate cauzele având ca obiect stabilirea, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Acesta este temeiul de drept în raport de care instanţa de apel a schimbat persoana care are calitate procesual pasivă în cauză, deşi temeiul juridic al prezentei cauze este altul, anume art. 21 alin. (1) al Legii nr. 10/2001.
Această susţinere se întemeiază pe argumentul că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului, au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 de la IAS C.C. Crevedia, căreia i-au înaintat notificarea nr. 79 din 8 noiembrie 2001, la care nu au primit răspuns.
Astfel cum rezultă din adresa existentă la dosarul din apel, SC C.C. Crevedia avea capital majoritar de stat, în proporţie de 95%, astfel încât sunt incidente în cauză prevederile art. 21 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
În speţă, la data preluării imobilul de către stat, acesta era deţinut în proprietate de două persoane fizice, fraţii G. şi D.G., în urma partajului voluntar intervenit între ei, ca moştenitori ai proprietarului G.M., menţionat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 911 din 27 decembrie 1917. Ulterior, după apariţia Legii nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei legi a fost adresată unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, deci neprivatizată, astfel încât nu se poate identifica vreo obligaţie în sarcina recurentei nici în raport de prevederile art. 29 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, care acordă instituţiei implicate în privatizare, respectiv Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, obligaţia de a propune măsurile reparatorii în echivalent.
Prin urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 31 al Legii nr. 10/2001, care reglementează o altă situaţie, aceea a despăgubirilor solicitate de persoanele fizice, în calitate de asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Legea nr. 302/2009 vizează exclusiv modificarea art. 31 din Legea nr. 10/2001, iar cum acest articol nu constituie temeiul juridic al acţiunii, nici Legea nr. 302/2009 nu îşi găseşte aplicarea în prezenta cauză, astfel cum în mod corect a precizat recurenta.
În consecinţă, măsura dispusă de instanţa de apel la termenul din 24 februarie 2010 de scoaterea din cauză a Ministerului Finanţelor Publice şi de introducere a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în considerarea Legii nr. 302/2009, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a acestei legi.
Luând în considerare că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, nici în temeiul art. 29 alin. (3) şi nici al art. 31 din Legea nr. 10/2001, rămân fără obiect celelalte critici invocate în recurs.
Constatând că apelul a fost soluţionat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Cu ocazia rejudecării apelului se vor administra probe pentru dovedirea existenţei celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care SC C.C. Crevedia ar fi vândut terenul în litigiu, contracte la care se face referire în raportul de expertiză topo aflat la dosarul din apel, urmând a se avea în vedere împrejurarea că, din înscrisurile administrate, rezultă că unitatea căreia i-a fost adresată notificarea, SC C.C. Crevedia, se află în procedura falimentului, începută la data de 15 aprilie 2004 şi finalizată la 11 decembrie 2008, sens în care se va depune hotărârea judecătorească irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 206 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare în apel, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7131/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7019/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
