ICCJ. Decizia nr. 7084/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7084/2011
Dosar nr. 6071/100/2010
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1456 din 28 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 6071/100/2010 s-a respins cererea formulată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, împotriva pârâtului B.R.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit declaraţiei făcute de pârât şi consemnate în procesul-verbal, acesta a ieşit din ţară la data de 15 iunie 2010 în direcţia Italia. A locuit la Roma o perioadă de 2 luni fără forme legale, fiind reţinut de autorităţile italiene şi returnat în România la data de 14 august 2010 pe motiv de şedere ilegală.
Prefectul Provinciei Enna a emis împotriva pârâtului un decret de îndepărtare. În acest decret s-a reţinut că pârâtul nu a făcut declaraţia de prezenţă conform art. 5 din Legea nr. 30/2007, acesta nu desfăşoară nicio activitate privată sau salarială, nu a achitat asigurările de sănătate, nu deţine economii suficiente sau bunuri pentru a-şi asigura existenţa, nu este înscris într-o instituţie publică sau privată pentru urmarea unui curs de pregătire profesională, motive pentru care s-a concluzionat că prezenţa pârâtului pe teritoriul italian constituie o ameninţare concretă şi actuală cu privire la siguranţa publică şi astfel se impune expulzarea acestuia din Italia.
Prin art. 25 din Constituţie şi art. 18 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE s-a stabilit regula potrivit căreia dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriul statelor membre ale UE este garantat, excepţiile de la această regulă fiind expres reglementate în art. 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005, precum şi în art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Simpla şedere a unei persoane pe teritoriul Italiei nu constituie motiv suficient pentru restrângerea dreptului la libera circulaţie al pârâtului, cu atât mai mult cu cât din actele depuse la dosar nu s-a dovedit că, prin conduita sa, prin comiterea unei infracţiuni, acesta ar fi adus atingere dreptului altor persoane, a dreptului de proprietate sau a dreptului la siguranţă şi care poate constitui o ameninţare reală şi suficient de gravă la ordinea şi liniştea publică.
Prin Decizia nr. 325 A din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sus-menţionatei hotărâri, instanţa de apel reţinând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, pe care reclamanta şi-a fundamentat cererea, restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condiţiile şi cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Dispoziţia legală enunţată contravine normelor dreptului comunitar, respectiv dreptului la liberă circulaţie pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor, aşa cum este acesta reglementat prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Conform dispoziţiilor cuprinse în art. 27 din Directivă, statele membre pot restrânge dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor Uniunii şi membrilor lor de familie doar pentru trei motive limitative, şi anume: de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică. În ceea ce priveşte primele două motive, măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei, condamnările penale anterioare neputând justifica o astfel de măsură. Cel de-al treilea motiv, respectiv sănătatea publică, se circumscrie, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 29, doar bolilor cu potenţial epidemic, definite prin documentele relevante ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi bolilor infecţioase, parazitare sau contagioase ce fac obiectul unor dispoziţii de protecţie ce se aplică resortisanţilor statului gazdă.
Este evident că dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 contravin acestor prevederi, întrucât instituie o limitare a dreptului la liberă circulaţie pentru simplul motiv că cetăţeanul român a fost returnat pe baza unui acord de readmisie, fără a face vreo verificare privind antecedentele acestuia, dacă prezintă un pericol privind ordinea publică, siguranţa publică ori sănătatea publică din statul din care a fost returnat, cu atât mai puţin verificând o proporţionalitate între ingerinţă şi dreptul încălcat.
Indiferent că pârâtul a fost reţinut de autorităţile italiene şi returnat în România, pe motiv de şedere ilegală sau pe motiv de muncă fără forme legale, niciunul dintre acestea nu se încadrează în noţiunea de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Prin urmare, faptele reţinute în sarcina pârâtului nu sunt suficiente pentru a se putea aprecia că există temeri că acesta ar putea săvârşi pe viitor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice pe teritoriul Italiei, câtă vreme nici până la data reţinerii nu a săvârşit astfel de fapte şi nici nu există temeiuri rezonabile că ar săvârşi astfel de fapte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor are obligativitatea de a înainta către instanţa competentă dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia.
De asemenea, dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiaşi act normativ prevăd faptul că autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi, în Italia, pe o perioadă determinată.
Aşa cum rezultă din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, conform Decretului Prefectului de Enna, din conţinutul documentului emis de autorităţile italiene reiese că pe timpul şederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Astfel, în documentul de referinţă, se precizează că pârâtul "a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei şi a integrităţii publice, făcând ca prezenţa sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu convieţuirea civilizată şi în siguranţă", fiind considerat un pericol public.
Având în vedere situaţia factuală a pârâtului, care nu a prezentat un contract de muncă în sprijinul susţinerilor sale, prezenţa sa pe teritoriul italian se constituie într-o ameninţare reală la adresa interesului fundamental al Statului Italian.
Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, precum şi exigenţele stopării migraţiei ilegale consacrate prin art. 2 lit. d) din HG nr. 137/2007.
Recursul nu este fondat.
Intimatul-pârât a fost expulzat din Italia în baza Decretului Prefectului de Enna la 14 august 2010.
Potrivit legii interne (art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005), singura condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.
Această reglementare trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulaţie doar în situaţii excepţionale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1) din Directivă).
Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulaţie este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporţionalităţii, iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii (art. 27 alin. (2) din Directivă).
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al returnării, măsura dispusă în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Or, sub acest aspect, instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuia să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autorităţile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
Ca atare, măsura expulzării dispusă faţă de pârât la data de 14 august 2010 de autorităţile italiene nu poate constitui, prin ea însăşi, un motiv de restrângere a dreptului acestuia la libera circulaţie de către instanţa română, chemată să analizeze cerinţele prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În mod corect instanţele de fond au constatat că Directiva analizată nu îngrădeşte dreptul de intrare şi de şedere al cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru UE, decât pentru motive ce ţin de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un pericol în sensul vizat de text.
Este de menţionat şi că stoparea de către Statul Român a fenomenelor de migraţie ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracţional şi fără a restricţiona, în afara dispoziţiilor legale, dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români.
Pentru considerentele arătate, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Deciziei nr. 325A din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7085/2011. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 7083/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
