ICCJ. Decizia nr. 7155/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7155/2011
Dosar nr.2795/30/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2795/30/2009 la Judecătoria Timişoara, reclamanţii V.D.A.V. şi V.P.R. prin mandatar B.I.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timişoara la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării prin care au revendicat imobilul din Timişoara.
În motivare a invocat că, deşi au formulat notificare, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara nu a emis dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001 şi nici nu le-a comunicat-o.
Prin Sentinţa civilă nr. 622 din 8 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2795/30/2009 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V.D.A.V.
În consecinţă, pârâţii au fost obligaţi să comunice reclamantului Dispoziţia nr. 2261 din 22 octombrie 2004 la domiciliul real.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul V.D.A.V. a solicitat să-i fie comunicată Dispoziţia nr. 2261 din 22 octombrie 2004 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul Municipiului Timişoara cu respectarea dispoziţiilor art. 86 alin. (3), (90) şi (93) C. proc. civ. rap. la art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a avut în vedere că dispoziţia se impune a fi comunicată persoanei îndreptăţite - notificantului - cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire la domiciliul sau reşedinţa destinatarului, câtă vreme termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere.
Împotriva sentinţei au declarat apel în termen pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare pârâţii au invocat că se impunea respingerea ca lipsită de obiect a cererii de obligare a pârâţilor la emiterea dispoziţiei, câtă vreme aceasta fusese deja emisă în anul 2004; or, obligând pârâţii la comunicarea dispoziţiei, prima instanţă a dat ceea ce nu s-a cerut.
Pe de altă parte, dispoziţia a fost comunicată la domiciliul indicat de notificant.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timişoara la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării prin care, în baza Legii nr. 10/2001, au revendicat imobilul din Timişoara.
Deşi învestită cu o cerere în obligaţie de emitere a dispoziţiei în baza Legii nr. 10/2001, în mod nelegal prima instanţă a pronunţat o hotărâre de obligare a pârâtului la comunicarea dispoziţiei emise cu peste patru ani în urmă.
Reclamanţii nu au contestat că Dispoziţia nr. 2261 din 22 octombrie 2004 a fost comunicată la adresa din Timişoara, ci au invocat nelegalitatea comunicării actului.
În primul rând, instanţa a reţinut că, referitor la imobilul din Timişoara, doar reclamantul V.D.A.V. a notificat, prin avocat, Primăria Timişoara, solicitând restituirea în natură a bunului. În cuprinsul notificării, notificantul îşi indică domiciliul ales în Timişoara, fără a indica vreo altă adresă de contact; în consecinţă, dispoziţia i-a fost comunicată la această adresă.
Este adevărat că, potrivit Declaraţiei autentificate sub nr. 512 din 14 martie 2003 la BNP S.M. reclamantul-notificant V.D.A.V. a revocat mandatul dat „d-nei I.E." dar în cauză nu s-a făcut dovada că acest înscris ar fi ajuns la cunoştinţa persoanei notificate.
Se observă, însă, că notificantul nu a indicat decât domiciliul ales, nu şi o altă adresă la care corespondenţa să-i fie comunicată, astfel că persoana notificată nu avea posibilitatea de a-i comunica dispoziţia decât la singura adresă indicată, adresă la care actul a fost înmânat primitorului cu grad de rudenie „mamă" conform procesului-verbal ce face dovada deplină până la înscrierea sa în fals.
Instanţa de apel a reţinut că, dacă în ceea ce priveşte comunicarea actelor de procedură sunt incidente dispoziţiile legii procesual civile, sunt incidente şi dispoziţiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt; or, notificantul nu poate invoca nelegala comunicare a dispoziţiei câtă vreme personal şi-a indicat adresa în modalitatea mai sus arătată.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., instanţa a admis apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva Sentinţei civile nr. 622 din 8 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, a schimbat sentinţa civilă în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Prima instanţa a soluţionat corect procesul în sensul că a obligat pe pârâţi să-i comunice dispoziţia Primarului referitoare la notificarea subsemnatului.
Întrucât reclamantul a indicat un domiciliu ales în cuprinsul notificării, dar nu a indicat conform dispoziţiei art. 93 C. proc. civ. şi persoana la care să i se comunice actele acestea, şi dispoziţia Primarului trebuia să i se comunice direct reclamantului cu aviz de primire.
Aşa cum se arată şi în cuprinsul sentinţei primei instanţe, domiciliul reclamantului rezultă din actele existente la dosar, drept urmare pârâţii aveau obligaţia legală de a-i comunica direct dispoziţia Primarului.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În cauză, instanţa de fond a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 93 C. proc. civ., art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 108 alin. (4) C. proc. civ.
Susţinerile recurentului reclamant nu pot fi primite.
Dispoziţiile art. 102 C. proc. civ. prevăd că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Decizia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana îndreptăţită în termen de 30 de zile de la comunicare.
Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio derogare în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru declanşarea fazei judiciare a procedurii pe care o reglementează, stabilind în acord cu norma generală incidentă, că acest termen curge de la comunicarea actului contestat.
În mod just instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001 nu prevede o modalitate specifică de comunicare a actului, fiind aplicabile normele generale de procedură.
Cum notificatul nu a indicat decât domiciliul ales, şi nicio adresă la care să-i fie comunicată Decizia, iar între data notificării şi data emiterii dispoziţiei, nu s-a indicat nicio altă adresă unde acea dispoziţie să poată fi comunicată, în mod legal dispoziţia i-a fost comunicată la adresa domiciliului ales - Timişoara, (cu adresa 006X2000 - 26 octombrie 2004), actul respectiv fiind înmânat mamei reclamantului conform procesului-verbal ce face dovada deplină fără înscrisuri în fals, la data de 8 noiembrie 2004, aşa cum rezultă din confirmarea de primire.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant V.D.A.V. împotriva Deciziei civile nr. 447/A din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7321/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7158/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
