ICCJ. Decizia nr. 7324/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7324/2011
Dosar nr.5975/100/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 687 din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureş a fost respinsă acţiunea civilă promovată de către reclamantul B.T. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 88/1972 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., faptă în vigoare la momentul condamnării reclamantului.
Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în art. 1 alin. (3) prevede următoarele: „constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanele împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arma şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist …".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 pronunţată, în recurs în interesul legii, a stabilit că faptele persoanelor care, din motive de conştiinţă, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu, cel mai frecvent determinate de apartenenţa la organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova" şi au fost încadrate în dispoziţiile art. 354 şi respectiv art. 334 C. pen., nu au caracter politic în sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 307/A/2010 din 11 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familii.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Potrivit Deciziei nr. 32 din 16 noiembrie 2009 publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 137 din 2 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al României în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Instanţa supremă pronunţându-se în interpretarea obligatorie a legii în sensul că o condamnare în temeiul art. 354 C. pen., cum este aceea suferită de reclamant, nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, această interpretare fiind conformă şi cu jurisprudenţa actuală a CEDO.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul B.T. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii prin prisma dispoziţiilor legale invocate prin acţiune, respectiv Legea nr. 221/2009, care face trimitere la OUG nr. 214/1999.
Potrivit temeiului de drept, caracterul politic al unei condamnări este condiţionat nu de natura infracţiunii, ci de scopul urmărit prin săvârşirea ei.
Cu alte cuvinte, în aprecierea caracterului politic al condamnării instanţa nu trebuie să analizeze conţinutul infracţiunii prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţia în vigoare ci la scopul urmărit prin săvârşirea ei.
Prin raportare la dispoziţiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 221/2009, sfera condamnărilor cu caracter politic şi al vocaţiei la măsuri reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.
Că, infracţiunea săvârşită a vizat aprecierea, respectiv recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, respectiv acela de a-şi exercita liber cultul religios, astfel încât infracţiunea comisă are un evident caracter politic.
Faţă de cele expuse recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului şi respectiv a acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând Decizia atacată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Reclamantul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 88 din 28 martie 1972 a Tribunalului Militar Iaşi, la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de insubordonare prevăzută de art. 357 C. pen.
Condamnarea reclamantului pentru infracţiunea prevăzută de art. 357 C. pen., nu ţine strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, de apărare a ţării, iar prin instituirea unei asemenea obligaţii pentru toţi cetăţenii, nu se poate considera că a existat o persecuţie politică.
Este nefondată şi critica potrivit căreia, instanţa de apel greşit a invocat Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, deoarece aceasta vizează aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990 şi nu a Legii nr. 221/2009, întrucât instanţa de apel a arătat considerentele pentru care reclamantul nu a suferit o condamnare politică, ci a reţinut că prin această decizie s-a stabilit că persoanele condamnate pentru infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, în aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, act normativ cu caracter reparator, ca şi Legea nr. 221/2009.
În raport cu cele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantul B.T. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva Deciziei civile nr. 307A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7326/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7325/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
