ICCJ. Decizia nr. 7222/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7222/2011
Dosar nr.2155/90/2008*
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 147 din 16 iunie 2008, Primarul oraşului Bălceşti, judeţul Vâlcea a respins notificarea formulată de P.G., vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele (construcţii cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti) situate în Bălceşti - Vâlcea, cu motivarea că bunurile nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
La 10 iulie 2008, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei - în contradictoriu cu Primarul oraşului Bălceşti şi Primăria oraşului Bălceşti - să oblige pârâţii la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilele - construcţii, preluate abuziv la data de 27 iunie 1950.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 1063 din 27 noiembrie 2008, a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Primarului oraşului Bălceşti. A admis contestaţia şi anulând dispoziţia a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prin echivalent, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru bunurile imobile (construcţii şi anexe gospodăreşti, astfel cum sunt enumerate în dispozitiv) în legătură cu care a formulat notificarea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra bunurilor notificate, precum şi dovada că aceste bunuri au fost preluate abuziv, în prezent fiind într-o stare avansată de degradare care împiedică restituirea în natură.
Tot astfel, se arată, imobilele preluate de la reclamant fac obiect al Legii nr. 10/2001, chiar dacă anterior s-a pronunţat în legătură cu acestea o sentinţă civilă, dată în soluţionarea unei acţiuni în revendicare formulată în anul 1997, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Argumentul referitor la degradarea construcţiilor din vina notificatorului, este străin de natura cauzei în condiţiile în care probele administrate atestă că aceste degradări s-au produs, în cea mai mare parte înainte de anul 1990, dată până la care reclamantul era în imposibilitate să folosească bunurile.
În fine, se mai reţine că în condiţiile în care construcţiile pentru care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii nu mai există practic în natură, devin aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (1) din lege, care în teza a 2-a dispune că pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia civilă nr. 30/A din 5 februarie 2009 a schimbat în tot sentinţa iar pe fond, a respins contestaţia, reţinând că reclamantul a redobândit încă din anul 1997 proprietatea asupra bunurilor preluate abuziv, bunuri care la data formulării notificării nu se mai aflau în posesia vreunei persoane juridice, astfel cum statuează dispoziţiile art. 21 din lege.
Recursul declarat în cauză de reclamant, a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 994 din 17 februarie 2010 a casat hotărârea dată în apel şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că susţinerea pârâţilor potrivit căreia existenţa Sentinţei civile nr. 2979/1997, dată în revendicare i-ar obstrucţiona reclamantului calea valorificării dreptului său în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie analizată în raport de administrarea unor probe concludente legate de executarea sentinţei în termenul legal de prescripţie şi în funcţie de efectele hotărârii judecătoreşti a cărei executare s-a prescris, în planul valorificării aceluiaşi drept dar, în temeiul altei cauze, în speţă Legea nr. 10/2001.
De asemenea, se mai arată, trebuie verificată şi probată susţinerea reclamantului privind demolarea construcţiilor, perioada demolării şi autorii acestei măsuri, pentru a se putea stabili incidenţa sub toate aspectele a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pe care reclamantul şi-a fondat acţiunea.
În rejudecare, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 139/A din 9 noiembrie 2010, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de trimitere a reţinut în esenţă că reclamantul a făcut dovada proprietăţii asupra imobilelor - construcţii în legătură cu care a formulat notificarea, construcţii actualmente demolate în mare parte, iar materialele, folosite la construcţia noului sediu al CAP Goruneşti.
Cât priveşte construcţiile rămase pe terenul fostului proprietar, se mai arată, acestea sunt într-o asemenea stare de degradare, produsă anterior anului 1990, încât se poate considera că nu mai există fizic, nemaiputând fi folosite potrivit scopului pentru care au fost edificate.
În acest context, conchide instanţa de rejudecare, pronunţarea unei sentinţe civile într-o acţiune în revendicarea acestor imobile, nu poate fi considerată ca oferind reclamantului o reparaţie efectivă pentru prejudiciul ce i-a fost produs prin preluarea fără titlu a imobilelor avute în proprietate.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, Primarul oraşului Bălceşti şi Primăria oraşului Bălceşti care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia din apel pe considerentul că nu au fost verificate condiţiile de aplicabilitate a dispoziţiilor legii speciale, la momentul formulării notificării.
Astfel, se arată, contestatorul era proprietarul de drept al imobilelor în litigiu avându-se în vedere acţiunea în revendicare promovată în anul 1997 prin care i s-au restituit bunurile ce au făcut obiectul notificării.
În consecinţă, cel în cauză nu mai era îndreptăţit la formularea notificării şi respectiv la obţinerea vreuneia din măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Tot astfel, se mai arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de susţinerile pârâţilor referitoare la faptul că bunurile imobile ce au făcut obiectul notificării, nu se află în patrimoniul lor, nefiind îndeplinite cerinţele art. 21 (1) din lege.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Legitimarea soluţiei consacrate de textul mai sus citat decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar care, nu poate fi conceput în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor instanţei superioare.
În speţă, prin Decizia nr. 994 din 17 februarie 2010, dată de instanţa supremă, a fost casată prima decizie pronunţată în soluţionarea apelului formulat de intimaţii pârâţi şi s-a stabilit că susţinerea acestora vizând obstrucţionarea dreptului reclamantului de a uza de beneficiile Legii nr. 10/2001, ca efect al pronunţării unei hotărâri judecătoreşti anterioare într-o cerere având ca obiect revendicarea aceloraşi imobile, nu poate fi analizată decât coroborat cu alte probe concludente, legate de executarea acestei hotărâri în termenul legal de prescripţie, în planul valorificării aceluiaşi drept dar, în temeiul altei cauze, în speţă Legea nr. 10/2001.
S-a stabilit totodată necesitatea de a se verifica şi proba, susţinerea reclamantului referitoare la demolarea construcţiilor, pentru a se putea aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-au formulat cererile.
Or, probele administrate în rejudecare au demonstrat fără echivoc că pe terenul ce a constituit proprietatea autorilor reclamantului, nu se mai află decât ruina unei vechi construcţii, aflată într-o stare de degradare totală, improprie unei folosinţe normale, iar celelalte construcţii aparţinând vechii gospodării, au fost demolate (a se vedea raportul de expertiză judiciară).
Cum, atât demolările cât şi degradările construcţiei încă existentă pe teren, s-au produs anterior anului 1990, s-a reţinut corect de către instanţa de trimitere că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti dată în soluţionarea unei acţiuni în revendicare a aceloraşi imobile ce au făcut obiectul notificării, formulată de acelaşi reclamant, nu poate fi considerată ca oferind acestuia din urmă o reparaţie efectivă, pentru prejudiciul care i-a fost produs prin preluarea fără titlu a imobilelor avute în proprietate.
De altfel, Sentinţa civilă nr. 2979/1997 a Judecătoriei Drăgăşani nici nu a fost pusă în executare, prin împlinirea termenului de prescripţie de 10 ani, a executării titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, pierzându-şi puterea executorie.
Ca atare, în mod judicios au reţinut instanţele - şi în acord cu dispoziţiile art. 10 (1) al Legii nr. 10/2001 - că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate sau distruse.
Cât priveşte motivul de recurs vizând lipsa calităţii procesuale pasive a recurenţilor pe considerentul că bunurile în litigiu nu există în patrimoniul oraşului Bălceşti, se constată că acesta a fost formulat omisso medio şi ca atare urmează a nu fi analizat, avându-se în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi în respectarea regulii tantum recursus quantum appellatum.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Bălceşti şi Primăria oraşului Bălceşti împotriva Deciziei nr. 139/A din 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7219/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7204/2011. Civil. Pretenţii. Legea 10/2001.... → |
|---|
