ICCJ. Decizia nr. 7223/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7223/2011
Dosar nr.6487/118/2008
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 6487/118/2008, reclamanta N.L. a chemat în judecată Primăria Oraşului Eforie, solicitând acordarea în compensare a altui teren, cu caracteristici similare ca suprafaţă şi poziţionare, în schimbul terenului preluat de stat în mod abuziv, în suprafaţă de 412,64 mp situat în Eforie Nord.
Ulterior, reclamanta a precizat acţiunea atât sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, Oraşul Eforie, prin primar, dar şi sub aspectul obiectului, arătând că, în situaţia în care se va constata că acordarea de bunuri în compensare nu este posibilă, să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 531/12.032010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a obligat pârâtul să înainteze propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 412,64 mp situat în Eforie Nord, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a respins cererea reclamantei, de obligare a expertului B.C. la plata sumei de 2758,37 RON cu titlu de despăgubiri, ca nefondată.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 noiembrie 1947, certificatele de moştenitor din 11 august 1983 şi din 14 noiembrie 1990 şi prin actele de stare civilă depuse la dosar, că prin Notificarea înregistrată sub nr. 109 din 18 iunie 2001 la B.E.J. A.R. a solicitat actualului deţinător al imobilului, respectiv Oraşului Eforie, acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, dar solicitarea sa nu a fost soluţionată până la data sesizării instanţei.
Instanţa a mai reţinut că imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat în fapt, fără titlu valabil.
Întrucât din Adresa din 05 februarie 1010 emisă de Oraşul Eforie a rezultat că la nivelul lunii februarie 2010 nu existau bunuri disponibile care ar putea fi atribuite în compensare, iar reclamanta a solicitat în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, instanţa a obligat pârâtul să înainteze propunerea de acordare a despăgubirilor cuvenite reclamantei, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Oraşul Eforie prin Primar invocând greşita stabilire a cadrului procesual pasiv, deoarece din dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rezultă că acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean, fără implicarea unităţii administrativ-teritoriale; prin urmare, unitatea administrativ-teritorială nu are nicio atribuţiune legală în legătură cu emiterea dispoziţiei de restituire şi, cu atât mai puţin, în legătură cu propunerea de acordare de despăgubiri, apelantul considerând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
S-a mai invocat de către apelant şi reţinerea eronată a incidenţei Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care terenul pentru care se solicită acordarea măsurilor reparatorii nu a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.
Prin Decizia nr. 272/C din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Instanţa de apel a apreciat că în mod corect tribunalul a rezolvat problema cadrului procesual pasiv, soluţionarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în litigiu fiind făcută în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, în calitate de unitate deţinătoare, iar nu cu primarul localităţii, în nume propriu.
A fost considerată nefondată şi critica referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului litigios şi a caracterului abuziv al preluării lui în proprietatea statului. Cu certificatele de moştenitor din 11 august 1983 şi din 14 noiembrie 1990, prin care a fost dezbătută succesiunea bunicilor săi, reclamanta a făcut dovada că este unica moştenitoare a defunctului A.M., proprietar al imobilului ce constituie obiect al notificării conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 noiembrie 1937, iar lipsa oricărui act care să facă dovada formală a preluării bunului în proprietatea statului nu poate constitui temei pentru înlăturarea beneficiului legii speciale de reparaţie, pentru că imobilul se află în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, iar apartenenţa lui la acest patrimoniu nu a putut fi întemeiată pe o altă modalitate de dobândire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Oraşul Eforie, prin primar, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, se susţine că în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Eforie. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziţia motivată a primarului, această obligaţie nefiind stabilită în sarcina unităţii administrativ-teritoriale. Legea nr. 10/2001 este suficient de clară în ceea ce priveşte modalitatea de restituire a bunurilor, astfel încât în temeiul legii primarul dobândeşte calitate procesuală pasivă.
Recurentul mai susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sub aspectul modului de preluare a bunului de către stat. Reclamanta nu a depus vreun act doveditor care să ateste deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, aşa cum prevede art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Critica referitoare la cadrul procesual pasiv nu este fondată, instanţa de apel reţinând în mod corect că unitatea deţinătoare a bunului are calitate procesuală pasivă în cadrul litigiului având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii, nu reprezentantul acesteia, în nume propriu, aşa cum pretinde recurentul.
Primarul constituie una dintre autorităţile executive la nivelul administraţiei publice locale, subiect de drepturi şi obligaţii în domeniul dreptului administrativ. Capacitatea procesuală a primarului (adică aptitudinea acestuia de a exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţii de natură procesuală) este dată de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean". În acelaşi sens este şi prevederea cuprinsă în art. 62 alin. (1), potrivit căreia „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie".
Ca atare, primarul are capacitate procesuală specializată, în limita competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege în sarcina sa şi poate sta în judecată în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ-teritoriale.
Prin acţiunea precizată primarul nu a fost chemat în judecată în nume propriu, ca persoană fizică, ci în calitate de reprezentant al Oraşului Eforie, conducător al persoanei juridice notificate, în baza competenţei sale de a emite, în această calitate, dispoziţia de soluţionare a notificării, competenţă conferită de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui text legal: „În cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean".
Prin această dispoziţie legală specială s-a stabilit în sarcina primarului o atribuţie suplimentară, alături de atribuţiile generale prevăzute de legea administraţiei publice locale, însă în exercitarea acestei noi atribuţii primarul nu acţionează în nume propriu, ci tot în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia reclamanta nu a depus niciun act juridic din care să rezulte deţinerea în proprietate a imobilului în litigiu de către aceasta sau ascendentul său la data pretinsei preluări abuzive a bunului, conform art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a reţinut în mod corect că în speţă operează prezumţia relativă de preluare abuzivă, potrivit art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, în condiţiile în care apartenenţa terenului în litigiu la domeniul privat al Oraşului Eforie a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit la instanţa de fond şi confirmată de Adresele emise de pârât din 06 martie 2008 şi din 20 februarie 2009, apartenenţa bunului la acest patrimoniu nu a putut fi întemeiată pe o altă modalitate de dobândire şi nu s-a făcut dovada unei înstrăinări convenţionale anterior preluării bunului de către stat.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Oraşul Eforie, prin primar, împotriva Deciziei nr. 272/C din 03 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7224/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7206/2011. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
