ICCJ. Decizia nr. 7228/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7228/2011
Dosar nr.19091/3/2009
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 7 mai 2009, D.M., N.M.A. şi N.L.A. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din terenul în suprafaţă de 189,67 mp (din totalul de 270 mp) şi construcţia edificată pe acesta, mai puţin apartamentul nr. 1 vândut în baza Legii nr. 112/1995.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 4 şi 25 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că s-au adresat pe calea legii speciale, pârâtului, în calitate de deţinător al imobilului mai sus identificat, conform notificării din 10 august 2001, împreună cu G.V. (ce a decedat ulterior, la 17 ianuarie 2001), reclamanta N.L.A., fiind unica moştenitoare a defunctei, dar Municipiul Bucureşti prin Primarul general nu a răspuns solicitărilor reclamanţilor, în sensul emiterii unei decizii sau dispoziţii motivate, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au precizat că sunt moştenitorii defunctei proprietare E.F., imobilul fiind preluat abuziv în temeiul Decretului-lege nr. 92/1950, şi în baza Legii nr. 112/1995, o parte din acesta a fost vândut chiriaşei P.V. (apartam. I) conform contractului nr. 3520 din 22 aprilie 1997, fiind comoştenitori alături de alte persoane care nu au formulat notificare.
La termenul din 25 ianuarie 2009 I.R.A. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul general, în calitate de proprietar al apartamentului nr. I al imobilului în litigiu, solicitând respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 80 din 25 ianuarie 2010, Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii, şi a admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general.
A dispus obligarea pârâtului să restituie în natură reclamanţilor imobilul compus din construcţie (mai puţin apartam. I) şi terenul în suprafaţă de 189,67 mp.
A respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, formulată de I.R.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi faţă de împrejurarea că pârâtul nu a respectat dispoziţiile art. 25 şi 26 din acest act normativ, de a se pronunţa în termen de 60 de zile asupra notificării reclamanţilor, a apreciat întemeiată acţiunea.
Tribunalul şi-a motivat soluţia şi în raport de Decizia nr. XX din 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul în interesul legii declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, acesta neputând rămâne necenzurat, deoarece nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei competente, în lumina prevederilor art. 21 alin. (2) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de l.R.A., tribunalul a reţinut că, potrivit Adresei din 15 aprilie 2005 emisă de SC A. SA, imobilul în litigiu a intrat abuziv în posesia statului în baza Decretului nr. 92/1950, poz. 2575 din anexa pentru Bucureşti, în actul de naţionalizare figurând ca proprietar al acestuia, I.E., iar în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost vândut către P.V. doar o unitate locativă, restul imobilului fiind deţinut de Municipiul Bucureşti şi închiriat fam. G.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâtul Municipiul bucureşti prin Primarul general şi intervenientul l.R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a identificat corect imobilul, a interpretat greşit raportul juridic, în sensul restituirii în natură a imobilului, neacordând măsuri reparatorii, deoarece instanţa trebuia să constate dreptul la despăgubiri, restituirea în natură fiind condiţionată şi de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea terenului sau a construcţiei demolate.
În criticile sale, intervenientul a evidenţiat că acţiunea este inadmisibilă, excepţia fiind respinsă în mod eronat, faţă de necesitatea parcurgerii procedurii prealabile instituite de Legea nr. 554/2004, a dat o interpretare greşită naturii juridice a termenului de 60 de zile şi a ignorat regula unanimităţii.
Prin Decizia nr. 583/A din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârât şi intervenient, reţinând următoarele:
În raport de obiectul învestirii, restituirea imobilului identificat ca fiind în Bucureşti, preluat pe numele lui I.C.E., şi care, în urma actului de partaj din 17 iunie 1939 a fost atribuit lui E.F., aceasta devenind proprietara exclusivă a imobilului, nu a vizat şi apartamentul nr. l, vândut în baza Legii nr. 112/1995, intervenientului l.R.A.
Urmare decesului intervenit la 19 iunie 1958, de pe urma lui E.F. au rămas ca moştenitori, G.G., G.A., G.R. şi G.M., conform certificatului de moştenitor nr. X/1958.
Conform certificatului de moştenitor din 14 februarie 2000, de pe urma defunctei G.G. (decedată la 2 aprilie 1980) au rămas ca moştenitori, P.V.C.A., reclamantul D.R.M., N.M.A., iar de pe urma lui G.M., N.L.A.
De asemenea, urmare decesului lui G.V., la 17 ianuarie 2002 a rămas ca moştenitoare N.M.A., în baza certificatului de moştenitor din 08 iulie 2003.
Instanţa de control judiciar a reţinut că moştenitorul testamentar al defunctei E.F., G.R. a decedat la 27 decembrie 1960, pe timpul vieţii fiind căsătorit cu G.V. (decedată şi aceasta la 17 ianuarie 2002), iar de pe urma acesteia a rămas ca unică moştenitoare N.M.A.
G.G. a decedat la 2 februarie 1980, fără moştenitori, iar în ceea ce priveşte identificarea imobilului, criticile au fost respinse, cu motivarea că, din conţinutul adresei nr. Y/2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti a rezultat că imobilul care figura în anul 1948 cu nr. 63 a fost acelaşi cu imobilul consemnat în evidenţele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986.
Conform planului topografic de identificare a acestuia şi în baza adresei din 15 aprilie 2005 emisă de SC A. SA, imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului-lege nr. 92/1950, poz. 2575 de la E.I., din procesul-verbal nr. Z/1940 emis de Cartea funciară Bucureşti, rezultând că imobilul a avut ca proprietară pe E.F., ca efect al ieşirii din indiviziune cu E.l., la 17 iunie 1939.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt nefondate criticile referitoare la existenţa unui interes legitim şi actul al intervenientului I.R.A., deoarece apartamentul nr. l al imobilului nu a făcut obiectul notificării, aşa încât, nu se poate reţine cu temei, greşita respingere a cererii de intervenţie.
Instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi încălcării regulii unanimităţii, criticile nu sunt fondate, deoarece apelantul principal, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general nu le-a invocat în cererea sa de apel, astfel încât nu pot fi susţinute de intervenientul accesoriu, care, de pe poziţia sa procesuală, sprijină doar susţinerile părţii în favoarea căreia a intervenit în proces.
Împotriva Deciziei nr. 583/A din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocând ca motive de nelegalitate, nedovedirea dreptului de proprietate şi a eventualelor despăgubiri acordate, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 - 23 din actul normativ de reparaţie.
Recursul declarat de pârât este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit legii speciale de reparaţie, dovedirea dreptului de proprietate are un caracter specific, pe tărâmul Legii nr. 10/2001, sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" având, prin urmare, în accepţiunea acesteia, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare, corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie în spiritul şi finalitatea acestei legi.
Esenţial în contextul arătat este a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite sau a moştenitor acesteia, încadrarea preluării conform art. 2 alin. (1) din lege, fiind definitorie.
Deoarece art. 22 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 23) nu cuprinde dispoziţii speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptăţite, rezultă că în această materie, ce vizează redobândirea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se realizeze potrivit dreptului comun, aşa încât sunt admisibile şi alte mijloace de probă.
În speţă, cum corect au apreciat ambele instanţe, reclamanţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai persoanei îndreptăţite la restituire, reţinându-se că imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului-Lege nr. 92/1950 de la autoarea reclamanţilor E.I.F., fiind dovedită legitimarea procesuală a reclamanţilor, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.
Imobilul a fost preluat abuziv în temeiul decretului sus-menţionat, ulterior, în baza Legii nr. 112/1995 fiind vândut chiriaşei P.V. o parte din imobil (contractul nr. AX/1997), respectiv apartam. 1, care nu a făcut obiectul notificării, acesta fiind compus din 3 camere, hol, cămară, vestibul, bucătărie şi boxă, în suprafaţă totală utilă de 101,76 mp, reprezentând o cotă de 44,63% din întregul imobil, cu teren aferent de 80,33 mp sub construcţie.
S-a dovedit cu înscrisurile de la dosarul nr. 19091/3/2009 al Tribunalului Bucureşti că, prin Notificarea nr. 2455 din 10 august 2001 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, prin intermediul BEJ A.P., reclamanţii şi G.V. ( decedată ulterior, la 17 ianuarie 2002) au solicitat restituirea imobilului, în calitatea de moştenitori ai proprietarei E.F.
Urmare decesului lui G.V., a rămas unică moştenitoare N.L.A., conform certificatului de moştenitor nr. XY/2003 emis de Biroul Notarului Public V.D., imobilul fiind preluat pe numele lui I.C.E., ca efect al actului de partaj nr. XZ/1939, fiind atribuit lui E.F., care a devenit proprietară exclusivă asupra acestuia.
S-a dovedit că de pe urma acesteia au cules moştenirea: G.G., G.A., G.R. şi G.M., conform certificatului de moştenitor nr. X/1958 emis de notariatul de Stat Bucureşti, având la bază testamentul olograf întocmit la data de 20 martie 1957 lăsat de către defunctă.
Apoi, de pe urma lui G.G. (decedată la 2 aprilie 1980) au rămas ca moştenitori D.R.M., N.M.A., conform certificatului de moştenitor din 14 februarie 2000 emis de Biroul Notarului Public L.I. şi L.G.; urmare decesului lui G.M., la 8 decembrie 1988, a rămas ca moştenitoare N.L.A., conform certificatului de moştenitor din 17 februarie 1993, emis de către Notariatul de Stat al sectorului 1 Bucureşti; de pe urma defunctei G.A., decedată la 28 iulie 1972, au rămas ca moştenitori D.R.M. şi N.M.A., potrivit certificatului de moştenitor nr. YZ/1972 emis de Notariatul de Stat al sectorului 1 Bucureşti.
Din înscrisurile de stare civilă a rezultat că moştenitoarea testamentară a defunctei E.F., anume G.G. a decedat la 2 februarie 1980, de pe urma acesteia nefiind moştenitori.
Corect s-a considerat de instanţa de apel că, înscrisurile ce atestă calitatea autoarei reclamanţilor de proprietară a imobilului, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de către stat, se coroborează cu prezumţia simplă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată şi fac dovada concludentă a celor susţinute prin notificare.
Nici criticile privind lipsa unor eventuale despăgubiri conform acordurilor internaţionale nu sunt fondate, având în vedere principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilului, acesta fiind de esenţa caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, conform art. 9.
Aşa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, criticile fiind formale şi nesusţinute, faţă de cele arătate.
În aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva Deciziei nr. 583/A din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7236/2011. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7227/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
