ICCJ. Decizia nr. 7275/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7275/2011
Dosar nr.1412/120/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. 1412/120/2010, P.F., B.S., N.G., C.D., P.E., P.M. şi T.C. au chemat în judecată Primăria municipiului Târgovişte solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să-i restituie etajul imobilului situat în str. R., împreună cu terenul aferent, de 136,66 mp, precum şi despăgubiri băneşti în sumă de 150 euro/lunar pentru bunurile menţionate anterior care au fost folosite începând cu anul 2000, în scop comercial de numitul C.T.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au notificat Primăria Târgovişte, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului cu două faţade, parter şi etaj, situat în Târgovişte str. R. şi str. A., iar prin Dispoziţia nr. 3234/2002 pârâta a dispus restituirea în natură a construcţiei etaj din str. R. şi parter situat în str. A., împreună cu terenul de 140,44 mp, menţionându-se că parterul din str. R. nu se restituie, întrucât a fost vândut cu contractul nr. X/2000 numitului C.T.; că, urmare a acestei dispoziţii, au încercat ocuparea bunurilor retrocedate, mai puţin suprafaţa de 82,44 mp care se suprapune peste imobilul ce a fost vândut lui C.T., şi deşi au cerut primăriei ca etajul prevăzut în Dispoziţia nr. 3234/2002 să fie liber de orice sarcini, numitul C.T. a refuzat eliberarea spaţiului, motiv pentru care l-au acţionat în judecată pentru evacuare, cererea fiind respinsă prin hotărâre irevocabilă.
Reclamanţii au mai susţinut că, la indicaţia cuprinsă în Decizia Curţii de Apel, au depus la Judecătoria Târgovişte o cerere de revendicare imobiliară a etajului în suprafaţă de 82,44 mp şi a cotei părţi indivize aferente etajului din teren, de 136,66 mp, însă şi această cerere a fost respinsă irevocabil de judecătorie.
Având în vedere că bunul din care au solicitat evacuarea şi cu privire la care ulterior au formulat cerere în revendicare este menţionat în dispoziţia de retrocedare şi este ocupat abuziv de către C.T., acesta împiedicându-i să-şi exercite dreptul de proprietate şi producându-le prejudicii materiale, reclamanţii au solicitat suma de 150 euro/lunar ca despăgubiri băneşti, începând cu data când au cerut judecătoriei evacuarea lui C.T. şi până la evacuarea efectivă a acestuia.
La termenul din data de 10 iunie 2010, reclamanţii au depus la dosar o modificare a acţiunii iniţiale, solicitând să fie citat în cauză Municipiul Târgovişte, ca persoană cu capacitate juridică deplină, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001.
La 24 iunie 2010 s-a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane de către pârâtă, respectiv a numitului C.T., şi s-au depus înscrisuri, cerere care a fost respinsă de instanţă la termenul din 22 iulie 2010.
La acelaşi termen, reclamantul P.F. a arătat că nu solicită revendicarea imobilului, ci doar restituirea acestuia în natură, liber de orice sarcini, iar pârâta să fie obligată la despăgubiri băneşti pe perioada cât nu a putut folosi imobilul.
Întrucât i s-a pus în vedere să cuantifice suma reprezentând despăgubiri băneşti în vederea timbrării acţiunii, reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la acest capăt de cerere, urmând a-l formula în cadrul unei acţiuni separate.
Prin Sentinţa civilă nr. 1292 din 29 iulie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a respins acţiunea, ca nefondată, motivat de faptul că cererea formulată de către reclamanţi a făcut obiectul unei alte judecăţi, soluţionată în mod irevocabil în defavoarea acestora. Pe de altă parte, s-a considerat că acţiunea nu poate fi luată în considerare, deoarece imobilul pe care îl solicită Primăriei municipiului Târgovişte a fost vândut cu act autentic societăţii reprezentată de C.T.C., iar acest aspect s-a reliefat în cuprinsul acţiunilor formulate ulterior împotriva cumpărătorului, acţiuni ce au avut ca obiect evacuare şi revendicare imobiliară.
S-a mai arătat, că toate aceste menţiuni sunt cuprinse în înscrisurile prezentate de către autoritatea locală, cât şi în actele depuse de către reclamanţi, aşa încât cererea nu poate fi primită, întrucât reclamanţii nu justifică niciun drept de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, care a fost înstrăinat în mod legal societăţii reprezentate de către C.T.C.
Pentru motivele expuse în precedent, instanţa a respins, atât acţiunea, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Târgovişte, prin primar.
Prin Decizia civilă nr. 248 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţii P.F., B.S., N.G., C.D., P.M., T.C. şi P.E., reţinând, în esenţă, că singura nemulţumire exprimată de reclamanţi, cu privire la hotărârea pronunţată de tribunal, vizează împrejurarea că în mod nelegal instanţa de fond a respins acţiunea lor, prin care solicitau restituirea etajului imobilului situat în Târgovişte, str. R.
Din Dispoziţia nr. 3234/2002 emisă de Primăria municipiului Târgovişte, rezultă că s-a restituit apelanţilor, în natură, imobilul (construcţie) format din etaj, situat în Târgovişte, str. R., parter situat în str. A., precum şi terenul situat în str. A., în suprafaţă de 140 mp.
Ulterior, prin Dispoziţia nr. 4201 din 1 august 2006, Primăria municipiului Târgovişte a propus acordarea de despăgubiri reclamanţilor din prezentul dosar, pentru imobilul construcţie-parter şi terenul în suprafaţă de 136,66 mp, cotă indiviză, situat în Târgovişte, str. R.
În ceea ce îl priveşte pe numitul C.T., despre care apelanţii pretind că nu a cumpărat decât parterul imobilului situat în Târgovişte, str. R., din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. X din 4 iulie 2000 rezultă că SC C.P. SRL, al cărui administrator este C.T., a achiziţionat de la Consiliul local Târgovişte imobilului situat în Târgovişte, str. R., în suprafaţă de 136,66 mp teren, reprezentând cota parte indiviză atribuită construcţiei C1, împreună cu construcţia C1 amplasată pe acest teren, în suprafaţă construită la sol de 73,50 mp, din cărămidă, edificată în 1980, aflată în stare avansată de degradare, la parter având destinaţia de spaţiu comercial, conform planului de amplasament şi de delimitare a bunului imobil, cu nr. cadastral provizoriu 2233.
Deşi prin adresa nr. Y/2009, Primăria Târgovişte, având în vedere procesul-verbal întocmit la 23 ianuarie 2009 de Comisia instituită pentru analizarea notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001, a comunicat apelantului P.F. că SC C.P. SRL a achiziţionat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2000, doar spaţiul cu altă destinaţie, situat la parterul imobilului, restituit în natură reclamanţilor potrivit Dispoziţiei nr. 3234/2002, o atare situaţie este contrazisă atât de adresa nr. Z/2006 emisă de aceeaşi instituţie, prin care se menţionează că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare menţionat anterior a fost compus atât din parter, cât şi din etaj, dar mai ales de Sentinţa civilă nr. 5594 din 28 noiembrie 2008 a Judecătoriei Târgovişte definitivă şi irevocabilă.
Prin această hotărâre, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare promovată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul C.T., s-a stabilit, pe baza examinării tuturor actelor şi probelor administrate de părţi, că spaţiul pe care C.T. îl ocupă în prezent la etajul imobilului în litigiu, în suprafaţă de 81,44 mp se află în proprietatea sa, că, de altfel, şi terenul în suprafaţă de 136,66 mp, a fost dobândit în baza contractului nr. X/2000, reclamanţii deţinând în proprietate doar o cameră la etajul imobilului în suprafaţă de 34,94 mp.
În cuprinsul acestei sentinţe, printr-o motivare clară, precisă şi completă, instanţa a prezentat o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora a respins acţiunea în revendicare a reclamanţilor, iar considerentele acestei hotărâri, prin care instanţa a recunoscut dreptul de proprietate al numitului C.T. asupra terenului de 136,66 mp şi a spaţiului de la etajul imobilului, în suprafaţă de 81,44 mp, se bucură de putere de lucru judecat, ceea ce înseamnă că ele nu mai pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Pe de altă parte, susţinerile apelanţilor în sensul că prin Decizia nr. 995/2005, Curtea de Apel Ploieşti ar fi reţinut că lor li s-a atribuit întregul etaj al imobilului situat în Târgovişte, str. R. şi că ei se află în indiviziune cu numitul C.T. pentru terenul aferent imobilului, nu pot fi primite de instanţă, întrucât, din analiza respectivei hotărâri, aflată la dosarul cauzei, rezultă că acestea au fost argumentele folosite de reclamanţi în susţinerea căii de atac promovată la momentul respectiv şi nicidecum considerentele reţinute de curte în motivarea soluţiei adoptate. În cuprinsul acestei decizii s-a constatat, de către instanţă, că reclamanţii nu se află în indiviziune cu numitul C.T. asupra terenului în suprafaţă de 136,66 mp, ci că terenul respectiv este proprietatea exclusivă a acestuia din urmă.
În raport de considerentele expuse în precedent, s-a conchis că problema dreptului de proprietate asupra spaţiului de la etajul imobilului din Târgovişte, str. R. şi a terenului în suprafaţă de 136,66 mp situat la aceeaşi adresă, a fost deja tranşată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel încât afirmaţia reclamanţilor în sensul că acesta nu ar fi fost vândut de Primăria municipiului Târgovişte numitului C.T., nu mai poate fi primită, urmând a fi înlăturată, şi că, în condiţiile în care Dispoziţia nr. 3234/2002 emisă de Primăria municipiului Târgovişte a fost interpretată de Judecătoria Târgovişte printr-o hotărâre irevocabilă, în sensul că nu vizează şi porţiunea de etaj situată în str. str. R. în suprafaţă de 81,44 mp şi terenul în suprafaţă de 136,66 mp, stabilindu-se că acestea aparţin, în proprietate, numitului C.T., rezultă că cererea reclamanţilor cu privire la restituirea în natură a spaţiului reprezentat de etajul clădirii în suprafaţă de 81,44 mp şi a terenului de 136,66 mp, în mod corect a fost respinsă de Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa atacată, cu atât mai mult cu cât pentru terenul respectiv acestora le-au fost acordate despăgubiri prin Dispoziţia nr. 4201/2006.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii P.F., B.S., N.G., C.D., P.E., P.M. şi T.C., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanţii, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat că instanţa de apel a dat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 129(6) C. proc. civ., în sensul că nu soluţionat obiectul cererii deduse judecăţii, întrucât reclamanţii au cerut prin acţiune să se facă aplicarea art. 9 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a li se restitui în natură imobilul ce face obiectul Dispoziţiei 3234/2002 emisă de Primăria municipiului Târgovişte, liber de orice sarcini, dispoziţia ce constituie titlul acestora de proprietate.
Or, în pofida cererii lor, reclamanţii au arătat că instanţa de apel a analizat împrejurări şi situaţii în mod netemeinic.
Invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, prin schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2000; că instanţa de apel a luat act de adresa nr. Y/2009 a Primăriei Târgovişte, care precizează că prin contractul nr. X/2000, SC C.P. SRL a achiziţionat doar spaţiul cu altă destinaţie situat la parterul imobilului, restituit în natură reclamanţilor cu Dispoziţia nr. 3234/2002; că, prin contractul nr. X/2000, SC C.P. S.A. a achiziţionat decât spaţiul de la parterul din str. R., ceea ce s-a stabilit şi de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Târgovişte, prin procesul-verbal din 23 ianuarie 2007, iar instanţa de apel a reţinut că o atare situaţie este contrazisă de adresa nr. Z/2006 emisă de aceeaşi instituţie, potrivit căreia imobilul ce a făcut obiectul contractului menţionat anterior a fost compus atât din parter, cât şi etaj, neobservând că adresa nr. Z/2006 este emisa de Compartimentul Fond Locativ din cadrul Primăriei Târgovişte, semnatarii acesteia nefiind abilitaţi să semneze acte valabile în justiţie.
În continuare, s-a arătat că „instanţa de apel dă crezare adresei nr. Z/2006" şi nu a citit „contractul X/2000 ocazie care ar fi constatat că prin acest act nu se menţionează vânzarea niciunei porţiuni din construcţia etaj situată în str. R., şi că la pct. 8 din contract s-a menţionat că „subscrisa SC C.P. SRL reprezentată de C.T., a cumpărat de la Consiliul Local Târgovişte imobilul descris mai sus", fără a menţiona că a cumpărat construcţia etaj.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a eludat prevederile art. 969 C. civ., cât şi prevederile art. 984 C. civ. la pronunţarea deciziei recurate.
S-a conchis că, instanţa de apel, cu adresa nr. Z/2006 a anulat Dispoziţia de restituire nr. 3234/2002 „titlu legal de proprietate al acestora, situaţie inadmisibilă, întrucât anularea titlului de proprietate se face pe căi legale", şi că instanţa de apel a reţinut excepţia puterii lucrului judecat, deşi aceasta nu este incidentă în speţă.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că, invocând pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 129 (6) C. proc. civ., potrivit căruia „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectivului dedus judecăţii", se invocă faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce formează obiectul cererii dedusă judecăţii.
S-a susţinut că s-a solicitat ca în speţă să se facă aplicarea „art. 9 din Legea nr. 10/2001", în sensul de a li se restitui în natură imobilul ce face obiectul Dispoziţiei nr. 3234/2002, liber de orice sarcini, astfel că litigiul dedus judecăţii are ca obiect pretenţia concretă a reclamanţilor, ce constă în revendicarea imobilului în litigiu în temeiul art. 480 C. civ.
Cu privire la aceste critici, se constată că prima instanţă s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii, în limitele în care a fost învestită, iar instanţa de apel a soluţionat cauza, în limitele a ceea ce s-a criticat, cu respectarea principiului disponibilităţii, inclusiv asupra obiectului cererii de chemare în judecată, făcând aprecieri numai asupra proprietăţii imobilului în litigiu.
Susţinând că în aplicarea art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel trebuia să restituie în natură imobilul ce face obiectul Dispoziţiei nr. 3234/2002, reclamanţii, cu încălcarea prevederilor art. 294 (1) C. proc. civ., schimbă în recurs obiectul acţiunii, din acţiune în revendicare în contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 3234/2002, ceea ce reprezintă o cerere nouă şi care este inadmisibilă, deoarece astfel s-ar viola principiul celor două grade de jurisdicţie prevăzute de legiuitor în favoarea părţilor.
De aceea, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., formulat de recurenţii-reclamanţi, este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
Şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, pentru cele ce succed.
Reclamanţii-recurenţi susţin, prin criticile formulate, că greşit instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţia puterii lucrului judecat, potrivit art. 1201 C. civ., deşi această excepţie nu operează în speţă.
Potrivit art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat, dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, între cele două procese trebuie să existe tripla identitate cerută de lege, de părţi, obiect şi cauză.
Or, instanţa de apel nu a reţinut că în speţă operează excepţia autorităţii de lucru judecat, ci a constatat că s-a tranşat irevocabil, între reclamanţii din prezentul litigiu şi numitul C.T., într-o acţiune în revendicare, problema dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, respectiv prin Sentinţa civilă nr. 5594 din 28 noiembrie 2008 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă şi irevocabilă, în sensul că s-a lămurit că reclamanţii mai „deţineau doar o cameră" la etaj, aşa cum, de altfel, a stabilit instanţa de recurs şi prin Decizia nr. 995 din 12 septembrie 2005, având ca obiect sistare indiviziune între reclamanţi şi numitul C.T.
Prin urmare, instanţa de apel nu a reţinut că în speţă operează excepţia puterii lucrului judecat, ci s-a tranşat irevocabil între reclamanţi şi numitul C.T., asupra a ceea ce a făcut obiectul restituirii prin Dispoziţia nr. 3234/2001 emisă de Primăria municipiului Târgovişte şi care este invocată ca titlu de proprietate în prezenta acţiune, respectiv s-a stabilit că prin această dispoziţie li s-a restituit reclamanţilor suprafaţa de 140,34 mp, iar suprafaţa de 136,66 mp teren fiind dobândită prin cumpărare de numitul C.T., iar din etaj numai o parte.
Prin urmare, se constată că instanţele de fond şi apel, reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, corect au respins acţiunea în revendicare formulată de aceştia, respectiv au respins apelul declarat de reclamanţi.
Critica potrivit căreia instanţa de apel a încălcat prevederile art. 969 şi art. 984 C. civ. în soluţionarea litigiului, este străină de natura litigiului, în revendicare, întrucât aceasta vizează valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2000, şi, câtă vreme reclamanţii nu au formulat un capăt de cerere în constatarea nulităţii acestui act de vânzare-cumpărare, nu va fi analizată.
Deşi în susţinerea celorlalte critici formulate de reclamanţi s-a invocat în drept art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora, se constată că reclamanţii sunt nemulţumiţi de modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel.
Or, criticile vizând greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, sancţiunea fiind aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.F., B.S., N.G., C.D., P.E., P.M. şi T.C. împotriva Deciziei nr. 248 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7277/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7266/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
